ZIUA ISPĂȘIRII

 Lev. 16:32-33 „Ispășirea să fie făcută... pentru Locul prea sfânt, să facă ispășire pentru cortul întâlnirii si pentru, altar, si să facă ispășire pentru preoți și pentru tot poporul adunării".                             

NEVOIA DE ISPĂȘIRE.

 

Cuvântul „ispășire" (în limba ebraică kippurim, de la kaphar, care înseamn㠄a acoperi") sugerează ideea acoperirii păcatului achitând o plată echivalentă (adică o „răscumpărare") astfel încât o compensație corespunzătoare este plătită pentru ofensa comisă (de reținut principiul „răscumpărării" din Ex. 30:12; Num. 35:31; Ps. 49:7; Is. 43:3).

(1)  Nevoia de ispășire s-a născut din faptul că dacă păcatele lui Israel (Lev.16:30) nu erau ispășite, i-ar fi expus pe ei mâniei lui Dumnezeu (comp. cu Rom. 1:18; Col. 3:5; I Tes. 2:16). Astfel, scopul instituirii Zilei Ispășirii era să asigure o jertfă cuprinzătoare pentru toate păcatele care puteau fi ispășite prin jertfele aduse în cursul anului anterior, în felul acesta poporul era curățit de păcatele anului care trecuse, era îndepărtată mânia lui Dumnezeu de la ei și era menținută părtășia lui Dumnezeu cu ei (Lev. 16:30-34; Evr. 9:7).

(2)  Fiindcă Dumnezeu a dorit să-i salveze pe Israeliți iertându-le păcatele și împăcându-i cu Sine, El le-a oferit o cale de salvare prin acceptarea jertfirii unei vieți nevinovate (adică animalul care era sacrificat) în locul morții lor; acest animal purta vina și pedeapsa lor (Lev. 17:11; comp. cu Is. 53:4, 6, 11) și acoperea păcatele lor prin sângele lui vărsat.                                                

     

RITUALUL ZILEI ISPĂȘIRII

 

 În capitolul 16 din cartea Leviticul este descrisă desfășurarea ceremoniei Zilei Ispășirii, cea mai importantă zi de sărbătoare a anului israelit. în această zi marele preot, îmbrăcat în veșminte sfințite, se pregătea mai întâi pe sine spălându-și trupul cu apă. Apoi, înainte de efectuarea ispășirii pentru păcatele poporului, el trebuia să aducă ca jertfă un vițel pentru propriile sale păcate. După aceea el lua doi țapi și arunca sorții pentru ei: unul devenea jertfa de ispășire, iar celălalt țapul pentru efectuarea ispășirii (Lev. 16:8). El junghia primul țap, lua sângele lui, intra în Locul prea sfânt dincolo de perdeaua dinăuntru și stropea cu sânge capacul ispășirii, punând sângele între Dumnezeu și Tablele Legii care se aflau în interiorul chivotului (legi pe care ei le călcaseră; dar care acum erau acoperite de sânge), în felul acesta făcându-se ispășire pentru păcatele întregului popor (Lev. 16:15-16). în cele din urmă el lua țapul viu, își punea mâinile pe capul lui, mărturisea deasupra lui toate păcatele neiertate ale Israeliților și-i izgonea în pustie, simbolizând faptul că păcatele lor erau duse înafara taberei ca să dispară în pustie (Lev. 16:21-22).

(1)  Ziua Ispășirii trebuia să fie o adunare solemnă, o zi în care poporul postea și se smerea înaintea Domnului (Lev. 16:31); această atitudine sublinia gravitatea păcatului și faptul că lucrarea lui Dumnezeu de ispășire era eficientă numai pentru cei care aveau o inimă pocăită și o credință stăruitoare (compară cu Lev. 23:27; Num. 15:30; 29:7).

(2)  Ziua ispășirii săvârșea ispășirea pentru toate păcatele și încălcările de lege neîspășite în anul precedent (Lev. 16:16, 21). Ea trebuia să fie respectată în fiecare an în același mod.    

 

HRISTOS ȘI ZIUA ISPĂȘIRII.

 

Ziua Ispășirii conține un adânc: simbolism arătând către lucrarea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, în Noul Testament, autorul cărții către Evrei subliniază împlinirea, în noul legământ, a simbolismului ritualului Zilei Ispășirii (vezi Evr. 9:6-10:18, vezi articolul HRISTOS ÎN VECHIUL TESTAMENT ).

(1)  Repetarea obligatorie în fiecare an a ritualurilor de aducere a jertfelor arată caracterul lor temporar. Ele arătau spre vremea când Hristos va veni să ridice pentru totdeauna orice păcat mărturisit (comp. cu Evr. 9:28; 10:10-18).

(2)  Cei doi țapi reprezintă ispășirea, iertarea, împăcarea și curățirea împlinite de Hristos. Țapul junghiat reprezintă moartea Sa substitutivă și jertfitoare pentru păcătoși ca plată pentru păcat (Rom.  3:24-26;  Evr.  9:11-12, 24-26).  Țapul de ispășire, izgonit în pustie purtând păcatele poporului, întruchipează jertfa lui Hristos care îndepărtează păcatul și vina tuturor acelora care se căiesc (Ps. 103:12; Is. 53:6; Ioan 1:29; Evr. 9:26).

(3)  Jertfele din Ziua Ispășirii asigurau o „acoperire" a păcatului nu o ștergere a păcatului. Sângele lui Hristos vărsat pe cruce însă, este ispășirea supremă a lui Dumnezeu pentru omenire, care șterge păcatul o dată pentru totdeauna (compară cu Evr. 10:4, 10-11). Hristos, ca jertfă desăvârșită (Evr. 9:26; 10:5-10), a plătit întreaga pedeapsă pentru păcatele noastre (Rom. 3:25-26; 6:23; Gal. 3:13; II Cor. 5:21) și a adus jertfa ispășitoare care ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu, ne împacă cu El și înnoiește părtășia noastră cu El (Rom. 5:6-11; II Cor. 5:18-19; I Petru 1:18-19; I Ioan 2:2).

(4)  Locul preasfânt unde marele preot intra cu sânge ca să facă ispășirea reprezintă tronul lui Dumnezeu în cer; Hristos a intrat în acest „Loc preasfânt" ceresc după moartea sa, aducând propriul Său sânge ca să facă ispășirea pentru cel credincios înaintea tronului lui Dumnezeu (Ex. 30:10; Evr. 9:7-8, 11-12, 24-28).

(5)  Deoarece jertfele de animale erau un simbol al jertfei desăvârșite a lui Hristos pentru păcat și și-au găsit împlinirea în jertfa de Sine a Lui, după, moartea sa pe cruce nu mai este nevoie de jertfele de animale (Evr. 9:12-18).