1 TIMOTEI

 

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Timotheon A" - „Către Timotei - A". Despre Timotei știm că a fost un copil născut dintr-o căsătorie „mixtă" între un tată grec și o mamă evreică (Fapte 16:1). Încă din cea mai fragedă pruncie, Timotei a luat cunoștință cu scrierile sfinte evreiești prin mama lui, numită Eunice și prin bunica lui, numită Lois (1 Tim. 1:5; 3:15). S-a convertit cu ocazia primei vizite a lui Pavel la Listra (1 Cor. 4:17; 1 Tim. 1:2; 2 Tim. 1:2). Cu ocazia celei de a doua vizite în Listra, Pavel hotărăște să-l ia cu el și-l taie împrejur din pricina iudeilor (Fapte 16:1-3). Este clar că pînă la ceasul acela, Timotei fusese privit de evrei ca un produs „compromis" al unei căsătorii „nelegiuite" și crescut de un tată care n-a vrut să respecte asezămintele tradiționale ale religiei evreilor. Crescut de Pavel și ordinat în lucrarea creștină (1 Tim. 4:14; 2 Tim. 1:6), Timotei devine colaboratorul și însoțitorul apostolului în călătoriile sale prin Troa, Berea, Tesalonic și Corint (Fapte 16 - 18; 1 Tes. 3:1, 2). În timpul celei de a treia călătorii misionare, Timotei lucrează împreună cu Pavel sau este trimis ca reprezentant al apostolului în Efes, Macedonia și Corint. Timotei a stat cu Pavel în timpul primei lui detenții la Roma și s-a înapoiat împreună cu apostolul la Filipi (Filip. 2:19-23). Mai tîrziu, Pavel îl lasă la Efes pentru a supraveghea lucrarea de acolo (1 Tim. 1:3), dar cînd este iarăși închis, apostolul îl roagă să vină alături de el la Roma (2 Tim. 4:9, 21). Textul din Evrei 13:23 ne spune că Timotei însuși a călcat pe urmele apostolului gustînd din viața amară a închisorii.

 

Personalitatea lui Timotei este remarcabilă. Bolnăvicios (1 Tim. 5:23), timid (1 Tim. 1:7) și fără experiență (1 Tim. 4:12), el a lucrat cu devotament alături de Pavel, dovedind abilitate de predicator, credincioșie de ucenic, rîvnă de apostol și perseverență de misionar.

 

Autorul: Epistolele pastorale sînt o expresie a grijei apostolului Pavel pentru Biserici și pentru ucenicii pe care el i-a promovat în lucrarea Evangheliei. „Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Cristos Isus. Și ce ai auzit de la mine în fața multor marturi, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții" (2 Tim. 2: 1-2). Extraordinara răspîndire a creștinismului din primele veacuri poate fi explicată numai dacă ținem seama că atunci Biserica se răspîndea nu prin „teologie", ca astăzi, ci prin „ucenicie" (Fapte 18:23-28).

 

Data: Pavel scrie această scrisoare în preajma anului 63 d.Cr. la puțin timp după eliberarea lui din închisoarea de la Roma. Trecuseră 7 ani de cînd apostolul îi avertizase pe presbiterii bisericii din Efes de pericolul „lupilor răpitori" care se vor strecura în Biserică și nu vor cruța turma (Fapte 20:29, 30). Temerile apostolului se confirmaseră între timp. Urmașii lui Imeneu și Alexandru, pe care Pavel îi dăduse pe mîna Satanei, ca să se învețe să nu hulească (1 Tim 1:20-21) ridicaseră din nou capul (1 Tim. 4:1-3). Acum în Efes era lucrător Timotei și Pavel revine în scrisoarea pe care o trimite asupra acelorași teme discutate cu episcopii Bisericii.

 

Contextul scrierii: Timotei primește aceste epistole ale lui Pavel în timpul șederii lui în Biserica din Efes. Pavel lucrase cu mult spor în orașul acela și inima lui era legată tare de credincioșii de acolo. De fapt, lucrarea lui Dumnezeu în Efes a fost așa de puternică, iar numărul convertiților la creștinism a fost așa de mare încît într-un interval de timp de 50 de ani templele păgîne au rămas goale și multe dintre ele au trebuit închise. Iată ce găsim scris în cronica din cartea Faptele Apostolilor:

 

„În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucruri privitoare la Împărăția lui Dumnezeu și căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiindcă unii rămîneau împietriți și necredincioși, și vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărțit pe ucenici de ei, și a învățat în fiecare zi pe norod în școala unuia numit Tiran. Lucrul acesta a ținut doi ani, așa că toți ceice locuiau în Asia, iudei și Greci, au auzit Cuvîntul Domnului" (Fapte 19:8-10).

 

Fără îndoială că expresia: „toți ceice locuiau în Asia au auzit Cuvîntul Domnului" nu înseamnă că toți locuitorii Asiei au venit ei înșiși la Pavel în Efes sau că toți s-au înscris în școala lui Tiran. Răspîndirea deosebită a Evangheliei s-a făcut prin cei pregătiți de Pavel în acea școală a lui Tiran și trimiși apoi să propovăduiască mai departe. Tactica lucrării lui Pavel a fost să atingă personal centrele majore din Imperiu și să instruiască acolo pe lucrătorii care să răspîndească apoi în jur Evanghelia. În vremea aceea nu existau Seminarii și nici școli teologice. Metoda folosită de apostol pentru multiplicarea numărului de vestitori ai Evangheliei este descrisă în cea de a doua epistolă către Timotei:

 

„Dar tu, copilul meu, întărește-te în harul care este în Cristos Isus. Și ce ai auzit de la mine, în fața multor marturi, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții" (2 Tim. 2:1-2).

 

Apostolul îl sfătuiește pe Timotei să preia tactica lui de lucru și s㠄se multiplice" pe sine, instruind lucrători care să poarte mai departe Evanghelia. În textul de mai sus sînt cuprise patru nivele de lucrători implicați în lucrarea creștină:

 

1) Pavel - l-a instruit pe Timotei și pe mulți alții („în fața multor marturi").

 

2) Timotei - este îndemnat să încredințeze învățătura primită la alți „oameni de încredere".

 

3) Acești „oameni de încredere" - vor trebui aleși după capacitatea for de a fi „în stare să învețe și pe alții".

 

4) Acei „alții" necunoscuți încă, dar care se vor integra apoi în aceast㠄ștafetă nevăzută" a Evangheliei.

 

Un alt lucru pe care trebuie să-l spunem despre caracteristicile acelei perioade este faptul că în vremea aceea Bisericile nu aveau clădiri afectate ținerii de servicii divine. Grupurile de creștini se întruneau în casele celor credincioși (Rom. 16:5, 23), în aer liber sau în săli luate cu chirie (Fapte 8-10). Clădirile de Biserici au apărut numai după 200 de ani de la moartea lui Pavel, cînd, în urma decretului dat de Constantin cel Mare, a fost încetată persecuția asupra credincioșilor și creștinismul a devenit religie de Stat. În vremea lui Timotei, existau sute de „Biserici" mici care se adunau prin case (Filimon 2), sub călăuzirea unor lideri locali numiți fie „presbiteri", fie „păstori", fie „episcopi" (Fapte 20:17, 28).

 

Conținutul cărții: Epistolele către Timotei și Tit sînt veritabile cursuri de „teologie pastorală". Oricine vrea să-l aibă pe Pavel drept profesor, poate citi aceste lucrări ale lui. În vremea aceea, Timotei a funcționat ca reprezentant apostolic în Efes și probabil și în alte părți ale Asiei. Misiunea lui a fost s㠄așeze presbiteri", să corecteze învățăturile greșite și să supravegheze viața Bisericilor înființate de Pavel. Din textul cărții reiese clar că epistola este o continuare a învățăturilor pe care Pavel i le-a dat lui Timotei prin viu grai (1 Tim. 1:3-4). Scopul urmărit de Pavel cu colaboratorii săi mai tineri este exprimat foarte clar în 1 Tim. 3:14-15: „Îți scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curînd la tine. Dar dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în casa Dumnezeului celui viu, stîlpul și temelia adevărului".

 

Cine citește cu atenție scrisorile pastorale scrise de Pavel observă foarte repede că toate sînt un fel de testament al apostolului. Ucenicii lui sînt îndemnați în mod repetat s㠄păstreze" ceea ce le fusese încredințat (1 Tim. 1:18-19; 3:9; 6:14, 20; 2 Tim. 1:13, 14; 2:2). Averea lăsată de apostol urmașilor săi este identificată în 1 Tim. 1:11: „Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredințată mie". Epistolele pastorale sînt o ilustrare a schimbului de ștafetă dintre două generații de lucrători: Pavel i-a crescut pe colaboratorii săi prin exemplu personal și prin învățătură (Filip. 3:17; 4:9). Acum este rîndul lui Timotei să ducă ștafeta mai departe. Metoda de creștere trebuie să rămînă mereu aceiași: exemplul personal și învățătura (1 Tim. 4:12-13, 16).

 

Conținutul epistolei este foarte clar și foarte sistematic așezat: după o scurtă explicare a motivului pentru care a fost scrisă cartea (1 Tim. 1:1-17), urmează îndemnul lui Pavel pentru „păstrarea" moștenirii spirituale lăsate de Pavel (1 Tim. 1:18-20). Acest „depozit de învățătură" este apoi descris în două secțiuni caracteristice: prima parte cuprinde învățătura despre Biserică și despre organizarea ei (1 Tim. 2 și 3), iar a doua parte cuprinde învățătura despre lucrătorul creștin și despre felul lui de comportament față de diferite categorii de credincioși din Biserică (1 Tim. 4-6).

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Tema întregii cărți este sintetizată în următoarea expresie: „Ca să ști cum să te porți în Biserică" (1 Tim. 3:15).

 

1 Timotei și Tit sînt cele două epistole care ne prezintă caracterul și caracteristicile liderilor spirituali ai Bisericii: ce sînt ei în ei înșiși (1 Tim. 3:2), ce sînt ei în relațiile cu alții (1 Tim. 3:3), ce sînt ei în familiile lor (1 Tim. 3:4-5) și ce sînt ei în relațiile cu lumea din jur (1 Tim. 3:6-7).

 

CUPRINSUL CĂRȚII „Manualul presbiterilor"

Introducere 1:1-17

Îndemn, 1:18-20

 

I. Biserica și organizarea ei 2-3

a. Lucrarea în Biserică, 2:1-7

b. Rugăciunea în Biserică, 2:8

c. Poziția femeii în Biserică, 2:9-15

d. Lucrătorii Bisericii

Presbiterii, 3:1-7

Diaconii, 3:8-14

 

II. Conduita lucrătorul creștin 4-6

a. În combaterea învățătorilor mincinoși, 4:1-6

b. În practicarea evlaviei, 4:7-11

c. Într-o pildă de viață și învățătură, 4:11-16

d. În relațiile cu cei tineri și cu cei bătrîni, 5:1 -2

e. În îngrijirea văduvelor din Biserică, 4:3-16

f. În relațiile cu ceilalți presbiteri, 5:17-25

g. În relațiile cu cei aflați în robie, 6:1-8

h. În relațiile cu cei bogați, 6:9-19

 

Repetarea îndemnului, 6:20-21

 

**********************************************