1 TESALONICENI

 

„Binecuvîntata noastră nădejde!"

 

Cu „1 și 2 Tesaloniceni" am ajuns la ultimele dintre epistolele dedicate Bisericii dintre neamuri. De la Romani și pînă la Tesaloniceni am urmărit dezvoltarea învățăturilor date nouă de Dumnezeu prin apostolul neamurilor: Pavel. Încununarea învățăturii lui Pavel este învățătura despre revenirea Domnului Isus, iar 1 și 2 Tesaloniceni se ocupă tocmai cu această problemă.

 

Titlul: În originalul grec, cartea este numit㠄Pros Thessalonikeis A" - „Către Tesaloniceni A", deoarece ea a fost așezată pereche cu cea de a doua epistolă a lui Pavel către cei din Tesalonic.

 

Autorul: În legătură cu începuturile Bisericii din Tesalonic și cu implicațiile lui Pavel în dezvoltarea ei este bine să recitim textul din Fapte 17:1-14. O citire paralelă a pasajelor din Fapte 17:13-16; 18:1-5; și 1 Tesaloniceni 3:1-8 ne va ajuta și mai mult să ne formulăm o imagine de ansamblu.

 

Pe scurt, ceea ce știm despre Biserica din Tesalonic este faptul că ea a fost născută de Pavel în urma propovăduirii în sinagoga evreiască din Tesalonic. Deși numărul celor convertiți dintre iudei nu a fost prea mare, Biserica a ajuns destul de numeroasă prin adăugarea unui număr mare de credincioși dintre neamuri.

 

Succesul propovăduirii lui Pavel a provocat invidia și alarmarea comunității evreiești, care s-a pus în mișcare ca un stup de viespi. Ei au agitat întreaga cetate, au tocmit un număr de „oameni fără căpătîi" și s-au năpustit asupra creștinilor. Intenția lor a fost să se răfuiască cu Pavel și cu Sila, însă...

 

„Fiindcă nu i-au găsit, au tîrît pe Iason și pe cîțiva frați înaintea dregătorilor cetății și strigau: „Oamenii aceștia, care au răscolit lumea, au venit și aici, și Iason i-a găzduit. Ei toți lucrează împotriva poruncilor Cezarului, și spun că este un alt împărat: Isus" (Fapte 17:-7)

 

Este clar că ei au luat din Evanghelia lui Pavel numai ceea ce le-a convenit, transformînd îngrijorarea lor religioasă într-o presupusă problemă politică cu implicații sociale. Viclenia lor a reușit și astfel asupra creștinilor din Tesalonic a început foarte de timpuriu un val de persecuție.

 

Pavel și Sila s-au deplasat la Berea și se părea că propovăduirea lor va avea un alt efect asupra comunității iudaice, dar „viespile turbate" din Tesalonic au venit și acolo:

 

„Dar iudeii din Tesalonic, cînd au auzit că Pavel vestea Cuvîntul lui Dumnezeu și în Berea, au venit acolo, ca să turbure și să ațîțe noroadele" (Fapte 17:13).

 

Așa că Pavel a trebuit să plece și din Berea, îndreptîndu-se către Atena.

 

Putem spune deci că Biserica din Tesalonic era compusă în majoritate din credincioși dintre neamuri, cu un mic grup de evrei care crezuseră în cele spuse de Pavel, dar cu întreaga comunitate evreiască din jurul Sinagogii pusă în mișcare într-o aprinsă lucrare de persecuție.

 

Data: Pavel scrie această epistolă în preajma anului 51 d.Cr. din orașul Corint.

 

Contextul scrierii: În timpul lui Pavel, Tesalonic era un port important și în același timp orașul capitală al provinciei Macedonia. Grecul Casander a întărit această așezare în anul 315 î.Cr. și l-a numit după numele soției sale, Tesalonica, o soră vitregă a lui Alexandru Macedon. Romanii au cucerit apoi Macedonia în anul 168 î.Cr. și au reorganizat întreaga provincie stabilind capitala la Tesalonic. În timpul domniei lui Cezar August, orașul a primit statutul special de „oraș liber" și a fost condus de un grup de magistrați, numiți și „politarhi". Popolația a crescut la peste 200.000 de oameni, iar poziția maritimă i-a înlesnit o bunăstare înfloritoare. Orașul supraviețuiește și astăzi în Grecia, sub numele de „Salonic".

 

Cele două scrisori adresate celor din Tesalonic ne prezintă un Pavel care stătuse îndelung de vorbă cu noii convertiți despre lucrurile viitoare și mai ales despre revenirea Domnului:

 

„Cît despre venirea Domnului nostru Isus Cristos și strîngerea noastră laolaltă cu El... Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, cînd eram încă la voi? Și acum știți bine ce-l oprește ca să nu se descopere... (știți, pentru că v-am spus! - n.n.)" (2 Tes. 2:5, 6).

 

De fapt, fiecare capitol al celei dintîi epistole se sfîrșește cu o referință la venirea Domnului (1 Tes. 1:10; 2:19; 3:13; 4:17; 5:23).

 

Conținutul cărții: După ce Pavel a fost silit să plece în grabă din Tesalonic, inima lui a continuat să fie preocupată de starea și progresul Bisericii de acolo. Știrile bune pe care i le-a adus Timotei în urma vizitei făcute acolo, l-au făcut pe apostol să scrie această scrisoare. Conținutul ei este o îmbărbătare a Bisericii, un răspuns dat unei lipse de înțelegere asupra stării celor morți la venirea Domnului și un îndemn la o viață de sfințenie în așteptarea mărețelor evenimente viitoare. Accentul epistolei este pus pe statornicia credinței în Cristos (1 Tes. 3:8) și pe o continuă creștere în dragoste și curăție (1 Tes. 1:3-10; 2:12-20; 3:10-13; 4:1-5:28). Cartea se ocupă și cu celelalte aspecte ale viețuirii creștine, totul fiind impulsionat de această anticipație fericită a revenirii Domnului Isus în slavă.

 

Nimeni nu a spus vreodată că învățătura despre lucrurile viitoare și mai ales cea despre venirea Domnului nu va naște greșeli de interpretare și de aplicare în practică. Ar fi fost chiar de mirare dacă Diavolul nu s-ar fi năpustit cu înverșunare să anihileze extraordinarul impact al acestor învățături.

 

Satan are două metode de împiedicare a planurilor lui Dumnezeu. Una este este aceea de a-i opri, pur și simplu, pe oameni să ia cunoștință de lucrările lui Dumnezeu, iar a doua constă în pervertirea învățăturilor primite de oameni din partea lui Dumnezeu.

 

 

Credincioșii din Tesalonic aflaseră de la Pavel despre lucrurile viitoare și despre venirea Domnului, așa că Diavolul nu mai putea împiedica această revelare. Tot ceea ce-i mai rămăsese de făcut era să încerce să denatureze această învățătură și să-i facă pe cei credincioși să o aplice în mod greșit în practică.

 

Problema celor din Tesalonic s-a ivit atunci cînd unii dintre credincioșii adunării au murit și Diavolul a semănat în inimile celor rămași deznădejdea și tristețea. Cumva, cei din Tesalonic știau că Domnul îi va lua la cer, dar nu le era deloc clară soarta celor care vor muri pînă la venirea Domnului. Pavel le răspunde la această nedumerire în 1 Tes. 4:13-18.

 

Este evident că greșelile de interpretare nu se elimină prin restrîngerea învățăturii, ci prin mai multă învățătură. Aceasta a fost metoda folosită de Pavel. El nu a spus un fel de: „Iertați-mă fraților! Îmi dau seama că v-am băgat în lucruri pe care nu este bine să le știți. Mai bine nu vă spuneam despre venirea Domnului", ci i-a condus pe cei din Tesalonic la o înțelegere mai profundă.

 

Remarcați autoritatea celor spuse de Pavel:

 

„Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvîntul Domnului...” (1 Tes. 4:15).

 

Aici nu mai este vorba despre păreri personale sau despre interpretări de ale lui Pavel. Domnul Isus personal i-a încredințat acest mesaj pentru Biserică!

 

Cuvinte cheie și terne caracteristice: Epistola cuprinde descoperirea unor aspecte ale „răpirii" Bisericii la venirea Domnului, pe care nu le mai găsim în nici o altă epistolă. Textul ne dă o cronologie a secvențelor în care se vor petrece evenimentele legate de învierea celor morți, transformarea celor vii și ridicarea credincioșilor „în nori" pentru a-L întîlni acolo pe Domnul (1 Tes. 4:16-18).

 

CUPRINSUL CĂRȚII

1 Tesaloniceni - Cristos, nădejdea noastră.

 

Cuvînt de salut 1:1

 

I. PRIVIND ÎNAPOI: Cum au fost ei salvați (cap. 1-3)

 

a) CONVERTIRE EXEMPLARĂ (cap.1)

Au cunoscut puterea Evangheliei (5), au devenit exemple (6, 7) și martori (8-10)

 

b) EVANGHELISM EXEMPLAR (cap.2)

În motivare (1-6), în conduită (7-12), în mesaj (13-16)

 

c) PURTARE DE GRIJĂ EXEMPLARĂ (cap.3)

Preocupare (1-5), creștere (6-8), rugăciune fierbinte (9-13)

 

II. PRIVIND ÎNAINTE: Cum trebuie ei să trăiască (cap.4-5)

 

a) Chemare și conduită (4:1-12)

În lumina voiei lui Dumnezeu.

 

b) Mîngîiere și îndemn (5:12-24)

În așteptarea venirii Domnului.

 

c) Rînduială și credincioșie (5:12-24)

În trăirea părtășiei creștine.

 

Cerere și benedicția (5:25-28)

 

****************************************************