1 PETRU

 

„V-am scris ca să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v-ați alipit"

 

Titlul: În original, epistola începe cu cuvintele: „Petros apostolos Iesou Christou" - „Petru, apostol al lui Isus Cristos". De aici se trage și numele ei: „Petrou A" - „Petru A".

 

Autorul: Epistola este incontestabil un produs al lui Petru, apostolul Domnului, fratele lui Andrei și fiul lui Iona (Mat. 16:17). Locul său de naștere a fost Betsaida, sat de pescari pe malul mării Galileii (Ioan l:41-42). Petru a fost unul dintre cei trei ucenici care au format anturajul intim al Domnului Isus (Marcu 5:37; 9:2; 14:33). În cîteva ocazii, Petru s-a bucurat de o atenție specială din partea Mîntuitorului (Luca 5:10; Matei 16:17; Luca 22:31-32; Ioan 13:6-10). După înviere și Rusalii, Petru a devenit purtător de cuvînt pentru grupul apostolic. El a călătorit intens, vizitînd Bisericile și exercitînd asupra lor autoritatea apostolică. Toate scrierile și cuvîntările sale sînt pline de autoritate și de înțelepciune. Mai știm despre Petru că a fost căsătorit și că a fost însoțit în călătoriile sale de soția sa (1 Cor. 9:5). Unde nu a ajuns să meargă personal, apostolul a trimis scrisori pastorale. Se pare că această primă epistolă a fost trimisă prin Silvanus (1 Petru 5:12). Acest colaborator apostolic a mai făcut astfel de servicii și pentru Pavel (2 Cor. 1:19; 1 Tes. 1:1; 2 Tes. 1:1).

 

Data: Epistola a fost probabil scrisă în anul 64 d.Cr., cu puțin timp înainte de izbucnirea prigoanelor lui Nero împotriva creștinilor.

 

Contextul scrierii: Viața lui Petru a suferit o schimbare dramatică după învierea Domnului Isus, iar persoana sa a ajuns să ocupe un loc proeminent în Biserica primară. Misiunea lui Petru a fost îndreptată în mod special înspre poporul evreu. Iată cum clarifică apostolul Pavel această situație:

 

„...mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei tăiați împrejur, - căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur, făcuse și din mine apostolul neamurilor - și cînd au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sînt priviți ca stîlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba, mîna dreaptă de însoțire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur" (Gal. 2:7-10).

 

După ce citim cuvintele lui Pavel, înțelegem foarte clar de ce epistolele lui Iacov, Petru și Ioan sînt grupate separat într-o secțiune dedicată scrierilor îndreptate prioritar către creștinii iudei. De fapt, Petru ne spune el însuși în debutul epistolei sale că le scrie: „aleșilor care trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia" (1 Petru 1:1).

 

Nu este foarte clar dacă Petru s-a aflat la data scrierii în Babilonul de pe rîul Eufrat (1 Petru 5:12) sau dacă această numire este o metaforă sub care este ascunsă identitatea Romei, în orice caz, acest Petru devenise între timp unul dintre conducătorii grupului apostolic. El a fost purtătorul lor de cuvînt în ziua de Rusalii (Fapte 2) și asupra activității lui este concentrată atenția primelor 12 capitole din cartea Faptelor Apostolilor. După ce Pavel a preluat misiunea cu Evanghelia între neamuri, Petru a rămas să misioneze printre evrei, dar aceasta nu înseamnă că el nu s-a ocupat și de cei proveniți din alte popoare. De fapt, majoritatea noilor Biserici creștine formate erau deja grupări mixte, în care deosebirile dintre iudei și neamuri trecuseră pe planul al doilea.

 

Conținutul cărții: Petru își trimite scrisoarea către creștinii care trăiau ca „străini" într-o lume din ce în ce mai ostilă Bisericii. În mijlocul nemurilor înfuriate și al evreilor fanatici, creștinii începuseră să sufere din cauza atașamentului lor față de Cristos. Petru le scrie pentru a-i întări în credință. Apostolul îi încurajează să se poarte într-un chip demn de persoana și lucrarea Mîntuitorului. Fiind născuți prin credință la o nădejde nouă, ei sînt sfătuiți să urmeze pilda lui Cristos. Petru le spune că asemănarea lor cu Cristos trebuie să se materializeze în două domenii: credința lor trebuie să-i conducă la o viață de supunere și la o viață de acceptare a suferinței. Ca cetățeni, ei trebuie să fie supuși autorităților, ca robi, ei trebuie să le fie supuși stăpînilor lor, ca soți și soții și ca membrii în adunare, ei trebuie să fie supuși unii altora. În 1 Petru, credința îi face pe cei credincioși s㠄se supună" (1 Petru 2:13-19; 3:l-7), s㠄sufere" (1 Petru 2:19-21; 3:14, 17; 4:1, 12:16) și s㠄aștepte venirea Domnului" (1 Petru 1:3, 13, 21; 3:15; 4:13; 5:14).

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Duhul Sfînt a rînduit epistolele în grupuri semnificative. Am văzut cum după Credința din evrei au urmat Faptele din Iacov ; acum vom vedea cum Petru ca autor de scrieri inspirate se distinge ca un apostol al nădejdii, tot așa cum Pavel a fost un apostol al credinței, iar Ioan a fost un apostol al iubirii. Cuvîntul „nădejde" apare în 1 Petru 1:3, 13, 21; 3:15.

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

Introducere, 1:1-2

 

I. NĂDEJDEA CEA VIE

a. nădejdea vie pusă în practică, 1:3-12

b. cuvîntul viu pus în practică, 1:12-2:3

c. piatra cea vie și poziția noastră, 2:4-10

 

II. VIAȚA DE MĂRTURIE

a. ca cetățeni, 2:12-17

b. ca robi, 2:18-25

c. ca soți și soții, 3:1-7

d. ca străini între oameni, 3:8-4:6

e. în relațiile dintre membrii Bisericii, 4:7-11

 

III. „ÎNCERCAREA DE FOC"

a. „Bucurie" și „încredere" în încercare, 4:12-19

b. Presbiteri credincioși în slujbă, 5:1-4

c. Toți să trăiască în smerenie și așteptare, 5:5-11

 

Încheiere, 5:12-14

 

*************************************************