1 CRONICI

 

Cărțile Cronicilor descriu în mare aceleași evenimente ca și cărțile lui Samuel și ale Împăraților. Atitudinea celui care le scrie este însă alta și scopul cu care sînt scrise este total diferit. 1 și 2 Samuel și 1 și 2 Împărați sînt cărți cu un pronunțat caracter biografic, Cronicile au un caracter statistic. Primele sînt informative, cele din urmă sînt formative, 1 și 2 Cronici sînt cărți de educare a noii generații de evrei născuți în captivitatea babiloneană.

 

Titlul: Cartea poartă această numire din timpul lui Ieronim, care a tradus textul Bibliei ebraice în limba latină între anii 385-405 d.Cr. Lucrarea lui poartă numele de: „Vulgata" (de la „vulg" care înseamnă popor). Titlul complet în limba latină este: „Cronicorum Liber" - Cartea Cronicilor. Cărțile cronicilor nu sînt cărți de repetiții inutile ale evenimentelor relatate deja în cărțile istorice ale Bibliei și nici culegeri de pasaje neimportante uitate de alți autori ai Scripturilor. Ele sînt compendii de istorie destinate evreilor din semințiile împărăției lui Iuda care s-au întors din robia Babiloniană.

 

Autorul: Deși numele autorului este necunoscut, părerile celor mai mulți înclină spre cărturarul Ezra, cel care a fost responsabil pentru marea lucrare de reconstruire spirituală a evreilor după revenirea din Babilon.

 

Ceea ce este cert și evidențiat expres în textul Cronicilor este că autorul s-a folosit de un mare număr de lucrări istorice existente. Iată o listă a lor:

 

1. Cartea împăraților lui Israel și a lui Iuda (2 Cronici 27:7)

2. Un „Midraș" (comentariu) al lucrării de mai sus (2 Cronici 24:27)

3. Cartea lui Samuel văzătorul (1 Cronici 29:29)

4. Cartea proorocului Natan (1 Cronici 29:29)

5. Cartea proorocului Gad (1 Cronici 29:29)

6. Proorocia lui Ahia din Șilo (2 Cronici 9:29)

7. Descoperirile proorocului Ieedo (2 Cronici 9:29)

8. Cartea proorocului Șemaia (2 Cronici 12:15)

9. Cartea de genealogii a proorocului Ido (2 Cronici 12:15)

10. Istoria alcătuită de Iehu, fiul lui Hanani (2 Cronici 20:34)

11. Cartea proorocului Isaia (26:22)

12. Vedenia proorocului Isaia (2 Cronici 32:32)

13. Cartea lui Hozai (2 Cronici 33:19)

 

Multitudinea aceasta de izvoare istorice este mult mai importantă decît pare la prima vedere. Ea dovedește că: (a) autorul a cercetat mult înainte de a se apuca de lucru, (b) autorul nu se sfiește să citeze titlurile surselor lui, ceea ce dovedește că ele erau materiale demne de toată cinstea și încrederea, și că (c) colectarea datelor istorice a fost o îndeletnicire constantă de-a lungul istoriei lui Israel, iar aceasta ne dă și mai multă încredere în veridicitatea înregistrărilor istorice pe care se bazează învățătura Bibliei.

 

Contextul istoric: De la sfîrșitul cărților 1 și 2 Împărați au trecut 70 de ani de robie. Profețiile rostite de Ieremia s-au împlinit. Captivitatea a fost cuptorul în care Dumnezeu și-a vindecat poporul de boala idolatriei. Printre străini, evreii au fost învățați că este mai bine să fie aruncați în cuptorul cu foc decît să-și plece genunchii în fața chipurilor idolatre (Daniel 3). Mai marii lor le-au arătat că este mai bine să fie aruncați în groapa cu lei decît să-și întrerupă viața de rugăciune către Iehova (Daniel 6).

 

În 70 de ani murise însă o generație. Avem de-a face acum cu un nou Israel, născut departe de țară, departe de Ierusalim și departe de Templu. Ei fuseseră crescuți printre străini, fără o viață de ceremonii religioase și fără cunoștința destinului lor providențial. În anul 537 î.Cr. decretul împăratului persan Cir dă dreptul evreilor să se întoarce acasă la Ierusalim și în Iuda. Tinerii născuți în captivitate și-au pierdut însă legătura firească de continuitate cu generația dinainte de captivitate. Cineva trebuie să înceapă o lucrarea de educație prin care să fie reînnodat firul lor de legătură cu trecutul. Cineva trebuie să alcătuiască o punte de trecere între ceea ce a fost, ceea ce este și ceea ce trebuie să urmeze. Cărțile 1 și 2 Cronici fac exact această lucrare.

 

Conținutul cărții: Autorul cronicilor nu este un pasionat de istorie, ci un iubitor de oameni. Dorința lui nu este aceea de a transmite date reci, ci de a da informații care să determine un anumit fel de viețuire. Cronicile scrise de el sînt scrise cu o anumită atitudine și cu un anumit scop. Atitudinea este grija pentru reînodarea istoriei providențiale a lui Israel, iar scopul este educația religioasă a noii generații care s-a întors în țară. (SELECTARE, ADĂUGARE, INTERPRETARE)

 

Era important ca cineva să facă națiunea să-și înțeleagă trecutul, prezentul și viitorul din punctul de vedere a lui Dumnezeu. Acum, cînd tronul lui David nu mai era punctul de raliere și de direcționare a poporului, trebuia văzut ce mai rămăsese din ființa națională. Trei lucruri au fost scoase în evidență:

 

l. Genealogiile ca o revenire în matca tiparului divin (1 Cron. 1-9). Fără nici o îndoială că din cauza robiei, multe familii din Israel își pierduseră evidențele genealogice (vezi Ezra 2:59). Ori această evidență era foarte importantă pentru reașezarea națiunii în teritoriile țării.

 

2. O recapitulare a istoriei, mai ales a istoriei recente, din care să fie deduse cauzele tragediei robiei. Această lecție trebuia învățată bine pentru ca să nu mai fie repetată niciodată (1 Cron. 10-29; 2 Cronici 1-36)

 

3. O refacere a vieții religioase centrată în jurul Templului de la Ierusalim. Poporul trebuia însuflețit pentru reconstruirea Templului și pentru reluarea vieții de închinăciune. În absența tronului împărătesc al lui David, centru de greutate al Israelului trebuia așezat acolo unde se afla simbolic tronul împărătesc al cerului.

 

Pentru a-și realiza toate aceste trei deziderate, autorul Cronicilor face o muncă de selectare, de adăugare și de interpretare a datelor pe care le găsește în izvoarele istorice. El polarizează evenimentele și personajele istoriei trecute în așa fel încît citirea Cronicilor lui să devină o lecție pedagogică pentru pregătirea viitorului. Anumite secvențe de istorie sînt lăsate afară intenționat: despre David, de exemplu, nu se aminteaște nimic despre rătăcirea lui sentimentală cu Bat-Seba și uciderea lui Urie și nici despre cîntarea lui de jale după Saul și Ionatan sau despre răscoala tînărului Absalom. Alte secvențe de istorie sînt tratate mai amănunțit și chiar completate cu informații pe care nu le găsim în cărțile lui Samuel sau în cele ale împăraților: pregătirile intense făcute de David pentru construirea Templului (1 Cron. 22), pregătirea și repartizarea preoților, leviților (1 Cron. 23-24), și rînduirea cîntăreților, ușierilor și vistierilor de la Templu (1 Cron. 25-26). Domniile anumitor împărați sînt scoase mai mult în evidență și tratate mai pe larg deoarece ele constituie pilde de reformă religioasă și de revitalizare spirituală: Asa, Iosafat, Ioas, Ezechia și Iosia (toți în 2 Cronici).

 

Mesajul cărții: Mesajul imediat pentru prima generație de cititori a fost întreit: (1) națiunea trebuie să se reașeze cît mai degrabă și cît mai temeinic în tiparul și prerogativele de popor mesianic al legămîntului, (2) națiunea trebuie să învețe din catastrofa suferită de curînd și să nu mai repete greșelile care au provocat-o și (3) națiunea trebuie să-și reia părtășia de la Templu cu Iehova. Se vede imediat că autorul subliniază cu precădere o idee care se poate vedea din întreaga istorie a lui Israel și anume că, spre deosebire de alte neamuri, evreii nu au nici un rost pe pămînt fără Iehova. Valoarea și specificul lor este în viața lor de închinăciune. Destinul lor este acela de a-L face cunoascut lumii pe Dumnezeu Creatorul lumii care vrea să refacă legătura cu creatura căzută. Israel este instrumentul care trebuie să dea lumii două lucruri: cunoștința despre Dumnezeu și persoana lui Mesia.

 

Mesajul pe care ni-l trimite nouă cartea nu este prea deosebit de acesta. Și noi trebuie să înțelegem că legătura noastră cu Dumnezeu este singurul lucru care contează în această existență. Ceea ce ni se întîmplă în viață, evenimentele bucuriilor și durerilor noastre, nu trebuiesc privite decît drept niște lecții prin care Dumnezeu se străduiește să ne învețe acest adevăr de referință.

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

I. GENEALOGIILE LUI ISRAEL l - 9

a. De la Adam la Avraam, 1:1-27

b. De la Avraam la Iacov, 1:28-54

c. De la Iacov la David, 2:1-55

d. De la David la robie, 3:1 -24

 

GENEALOGIA CELOR 12 SEMINȚII

1. Iuda, 4:1-23

2. Simeon, 4:24-34

3. Ruben, 5:1-10

4. Gad, 5:11-22

5. Manase, 5:23-26

6. Levi, 6:1-18

7. Isahar, 7:1-5

8. Beniamin, 7:6-12

9. Neftali, 7:13

10. Manase, 7:14-19

11. Efraim, 7:20-29

12. Așer, 7:30-40

13. Beniamin, 8:1-40

 

e. Locuitorii Ierusalimului, 9:1-34

f. Familia lui Saul, 9:35-44

 

II. DOMNIA LUI DAVID 10-29

 

UNSUL DOMNULUI

a. Moartea lui Saul, 10:1-14

b. Ridicarea lui David, 11:1-3

c. Cucerirea Ierusalimului, 11:4-9

d. Vitejii lui David, 11:10-12:40

 

CHIVOTUL DOMNULUI

a. David aduce chivotul la Chidon, 13:1-14

b. Biruința asupra filistenilor, 14:1-17

c. David aduce chivotul la Ierusalim, 15:1-29

d. Orînduieli privitoare la slujbă, 16:1-43

 

LEGĂMÎNTUL DOMNULUI

a. David vrea să zidească Templul 17:1-27

b. Războaiele lui David, 18:1-20:8

c. Numărătoarea vinovată, ciuma, 21:1-30

 

TEMPLUL DOMNULUI

a. Pregătirile pentru Templu, 22:1-23:1

b. Organizarea leviților, 23:2-26:32

c. Căpeteniile oștirii, 27:1-34

d. Testamentul lui David, 28:1-21

e. Daruri pentru Templu, 29:1-9

f. Rugăciunea lui David, 29:10-19

g. Ungerea lui Solomon, 29:20-25

h. Moartea lui David, 29:26-30

 

**********************************************