Cu orice preț, căutați    aveți ungerea!

 


 

Cenușăreasa bisericii de azi e ora de rugăciune. Această servă a Domnului e neiubită și nedorită, fiindcă nu e   împodobită cu mărgăritarele intelectualismului, nu sclipește în mătăsurile filozofiei, nici nu impresionează cu voalul psihologiei. E îmbrăcată în pânza de casă a sin­cerității si umilinței, și de aceea nu-i e rușine să îngenuncheze! Lucrul de care mulți se poticnesc când e vorba de rugăciune e faptul că în esență ea nu se lasă prinsă în cursa deșteptăciunii omenești, a eficacității intelectuale. (Nu vreau să spun prin aceasta că rugăciunea e tovarășă cu lenevia mintală; în zilele noastre însă se pune prea mare ac­cent pe eficacitate). Rugăciunea e condiționată de un sin­gur lucru, de spiritualitate. Dacă predică cineva nu înseamnă că neapărat este spiritual, ci doar că știe bine regulile homiletice și exegetice. Printr-o combinație de memorie, cunoștințe și ambiție, cu o personalitate prezentabilă și câteva rafturi de cărți, cu o doză bună de mândrie personală și cu dor de succes, dragul meu, poți avea aproape orice amvon în zilele de azi. O predică de felul acesta îi atinge pe oameni. Rugăciunea însă îl atinge pe Dumnezeu. Predica atinge timpul. Rugăciunea atinge veșnicia. Amvonul poate ajunge ușor o vitrină de etalare a talentelor noastre, însă cămăruța rugăciunii coboară în adâncul lepădării de noi înșine.

Tragedia acestei ore târzii e faptul că există prea mulți oameni morți la amvoane, prezentând prea multe predici moarte prea multor oameni morți. O! Grozăvia acestei realități! Un lucru straniu am văzut „sub soare," chiar și în cele mai fundamentaliste cercuri: predicarea fără ungere. Ce înseamnă ungerea? Nu pot s-o explic. Dar știu ce nu e (sau cel puțin știu când n-o mai am asupra mea). Predicarea fără ungere ucide în loc să dea viată. Predicatorul fără un­gere miroase a moarte nu a viață. Cuvântul nu trăiește dacă predicatorul nu are ungerea asupra lui. De aceea, dragul meu, cu orice preț, caută ungerea! Iubiții mei, am putea s-o ducem destul de bine dacă am fi chiar pe jumătate „intelectuali" de cât suntem și dacă, în schimb, am fi dublu de spirituali. Vestirea Cuvântului e o lucrare spirituală. O predică născută în minte atinge min­tea; o predică născută în inimă atinge inima. Sub înrâurirea lui Dumnezeu, un predicator spiritual crește oameni cu o gândire spirituală. Ungerea nu e un porumbel blând care-si fâlfâie aripile la fereastra sufletului tău; trebuie s-o cauți, să te lupți pentru ea. Ungerea nu poate fi învățată: ea se câștigă prin rugăciune. Ungerea este învestitura de cavaler pe care o primește predicatorul-luptător după ce s-a rugat în rugăciune și a ieșit biruitor. Biruința nu se câștigă la amvon aruncând gloanțe savante și ghiulele intelectuale, ci se câștigă în cămăruța de rugăciune; lupta e câștigată sau pierdută înainte ca predicatorul să ajungă la amvon. Ungerea e o dinamită. Ea nu vine prin punerea mâinilor vreunui epis­cop, și nici nu mucegăiește când predicatorul e aruncat la închisoare. Ungerea pătrunde, străpunge și cutremură; potolește și înmoaie. Când ciocanul logicii, când focul zelului, n-au reușit să deschidă inima de piatră, ungerea o deschide.

Ce febră aprinsă e acum după clădiri fastuoase de biserici! Dar fără predicatori care să aibă ungerea, altarele acestea nu vor vedea niciodată inimi care se pocăiesc. Gândiți-vă că ați vedea lansate pe mare în fiecare lună vapoare pescărești, echipate cu ultimele instalații de radar si echipament de pescuit; dar le-ați vedea că se reîntorc din larg fără nici un pește. Nu v-ați întreba, care e motivul? Și totuși există mii de biserici a căror altare sânt goale, sterpe, săptămână de săptămână, an de an. Iar credincioșii se ascund în spatele unei scuze, interpretând greșit cuvintele Scrip­turii: „Cuvântul Meu nu se va întoarce fără rod la Mine" ( In treacăt fie vorba, acest verset e unul din cele pe care dispensaționaliștii au uitat să ne spună că a fost scris pentru Israel ).

Realitatea urâtă e că focul de la altare ori s-a stins ori abia mai arde. Orele de rugăciune sunt moarte sau pe moarte. Prin atitudinea noastră față de rugăciune noi vrem să-i spunem lui Dumnezeu că ceea ce am început în Duhul putem sfârși în firea pământească. Vă întreb, care biserică în căutare de păstori își întreabă candidații azi cât timp stau în rugăciune? Și totuși, predicatorii care nu petrec două ore în rugăciune în fiecare zi nu valorează nici cât zece de-un ban, cu diplome sau fără diplome!

Biserica stă azi la marginea trotuarelor și privește neputincioasă cum pe mijlocul drumului geniile nefaste ale ateismului nelegiuit își suflă amenințarea împotriva  a „ tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit!" în spatele acestei defilări demonice urmează hlămida purpurie a religiei de paradă. Și pe deasupra, diavolul a reușit să înlocuiască în învățătura de azi: nașterea din nou prin reîncarnare, Duhul Sfânt prin spiritul influenței strămoșești, adevăratele vindecări divine printr-un Creștinism Științific abstract; să schimbe pe adevăratul Hristos prin Anticrist, și adevărata biserică prin biserica Inchiziției.

Împotriva acestor rele, ce oferă Biserica? Unde e supranaturalul? Și la amvoane și în presă, se pare că som­nolența a capturat în ultima vreme activitatea religioasă. Nici chiar Roma nu ne mai numește Protestanți acum. Curios, nu-i așa? Atitudinea aceasta nu prea seamănă cu furia de demult a Inchiziției împotriva sfinților. Dar unde sunt sfinții? Cine se mai luptă astăzi „pentru credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna"? Unde sunt cruciații amvoanelor? Vai! Predicatorii, care ar trebui să pescuiască oameni, azi pescuiesc complimente și felicitări. Cândva predicatorii semănau sămânța, azi arunc㠄bijuterii intelectuale" (care țăran așteaptă recoltă dacă aruncă mărgăritare în semănătură?).

La o parte cu acest fel de predici paralitice și slăbănoage, care nu mișcă fiindcă s-au zămislit într-un mormânt, s-au hrănit din suflete fără foc si fără rugăciune! Putem să predicăm și să ne prăbușim sufletește; însă nicidecum nu cădem atunci când ne rugăm! Dacă Dumnezeu v-a chemat la slujba aceasta, atunci, iubiții mei, afirm cât pot de tare: Cu orice preț, căutați să aveți ungerea! Altfel, altarele noastre sterpe vor ajunge insigna nefastă a intelectualis­mului nostru lipsit de ungerea sfântă.


 

AMIN.                       26-02-2003