DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE ÎNTINDE TELEVIZORUL

În România mass-media este o putere. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenție a minții omenești - care în sine nu este nocivã; însã modul în care el este folosit, cu precădere în ultimii unsprezece ani la noi și în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivã armã din lume - pentru suflet.

Televiziunea are o tendință tot mai acceleratã și mai accentuatã de a nu mai îndeplini funcția de divertisment, informație, culturã, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare "religioasã", o influențã spiritualã de netăgăduit. El a reușit ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel - sã unească toatã omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu. Atunci (la Turnul Babel) ca sã-i oprească de la rău, Dumnezeu a împărțit limbile, iar astăzi, prin televizor, de la un capăt al pământului la celãlalt o singurã limbã hulește tot ceea ce este sfânt.

Televizorul alungã pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului și îl înlocuiește cu toate pornirile diavolești. Televizorul nu strecoară în mod pervers în om o singurã patimã, ci toate patimile mari - sodomia, curvia, iubirea de aur și de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismul, setea de putere si de slavã deșartă, precum și pe cele mai mici (care de fapt nu sunt deloc mici): lenea, judecarea aproapelui, nepăsarea, curiozitatea nefolositoare și bolnăvicioasă. Telenovelele sunt specializate în amplificarea acestei ultime patimi.

Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Desigur, aparent, nu e mai păcătos un televizor decât un bordel, dar televizorul are totuși o putere distructivã cu mult mai mare decât acesta, pentru cã în fiecare casã introduce un bordel, în care intrã cu ușurințã toți (părinți și copii) și la orice orã.

Omul intrã în contact cu lumea prin cele cinci simțuri: văz, auz, miros, gust, pipăit. Dintre aceste simțuri, vederea este cea prin care intrã cele mai multe imagini și informații. Personalitatea omului, prin facultăți ale ei precum sunt: cunoașterea, înțelegerea, memoria, imaginația, este foarte dependentã de ceea ce primește prin acest simț. Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupãm de radio, care nu are puterea de înrâurire a televizorului. Radioul se adresează auzului. Televizorul se adresează văzului, în primul rând, dar și auzului. Este mai periculos decât ziarele. Acestea se adresează si ele văzului, dar imaginile sunt nemișcătoare - par moarte. Imaginile de la televizor sunt vii, mișcãtoare: de aici puterea lor.

Omul împătimit de televizor nu mai înțelege cã imaginile pe care acesta i le oferă le privește nu la rece, ci acestea intrã în viața lui interioarã, pe care o influențeazã, o modelează după chipul lor (spune-mi cu cine te însoțești, ca sã-ți spun cine ești). În timp se produce o simbiozã între om și televizor, o întovãrãșire în care însã primul este factorul pasiv, cel care primește orice, fãrã nici un discernământ. Omul devine pur și simplu un material care se lasă, fãrã sã-și dea seama, prelucrat în duhul tovarãșului sãu, care treptat îi devine chiar și stăpân. Astfel televizorul devine de fapt adevăratul dumnezeu al omului, căruia i se închinã, îl ascultã, îi slujește, chiar dacã privitorul este creștin botezat în numele Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevărat este cel cu care ai o legãturã conștientã. Cei cărora li se pare cã exagerez sã facă o comparație între timpul pe care îl petrec în fața micului ecran și timpul pe care îl petrec în rugăciune, între interesul și emoția cu care primesc imagini cel mai adesea murdare, și formalismul cu care fac o rugăciune, prea adesea nãlucitã de imagini pãtimașe, demonice.

Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar el amplificã la maxim răul în lume, îl rafinează, îl generalizează, îi dã o putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi. Răul exista și fãrã televizor, dar nu avea forța și întinderea pe care le are în prezent.

"Sunt oare numai rele la televizor?"

Sunt și bune, dar atât de amestecate cu cele rele, încât nu mai sunt deci bune, în măsura în care, acceptând aceastã "amestecare rea", ajung, oarecum, sã le motiveze, sã le gireze. Acolo unde răul e amestecat cu binele nu mai este locul lui Dumnezeu, ci al diavolului. Atunci când a mâncat din pom Adam a cunoscut și binele, și rãul, dar a ajuns rob numai al răului. Un doctor ginecolog care face chiuretaje nu va scăpa de osânda lui Dumnezeu pentru cã a ajutat pe unele femei sã nască. Când pe aceeași conductã (ecranul televizorului) curge apã de izvor curatã și mizeria dintr-un grajd de vite, cel care se adapă de acolo, ce gust va simți: al apei sau al bălegarului? Comparația între televizor și aceastã conductã pare durã, dar în privința filmelor pornografice și a așa-numitelor filme "sexy" este foarte elocventã și exprimã realitatea.

Omule care te uiți la televizor, trebuie sã știi cã asimilezi tot ceea ce vezi acolo și încet-încet vei ajunge și sã fii ceea ce asimilezi!

Dacã într-o revistã de patru pagini toate sunt pline de articole creștine, dar jos, pe ultima paginã, se dã un număr de telefon al unei linii erotice, revista aceasta este anticreștinã. "Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona" (Matei 6, 24).

"La televizor sunt și lucruri bune, noi le despãrțim de cele rele".

Ca sã alegi trebuie un criteriu în funcție de care sã te orientezi în privința binelui și a răului. Adulții (peste 40 de ani), care n-au crescut cu mizeriile de la televizor, s-ar putea sã aibă un criteriu în bunul lor simț. Dar dacã nu sunt bine ancorați într-o viațã religioasã, vor fi și ei foarte îngăduitori în privința răului. Ce criteriu are însã generația tânăra (sub 50 de ani) care din copilărie s-a hrănit cu filme erotice, de groazã și de incredibilã violențã? Personalitatea adolescentului se va forma pe aceastã temelie spurcatã și subredã. Rãul și binele sunt amestecate în capul lui. El nu va apuca niciodată vârsta discernerii binelui de rău, pentru cã n-a trăit niciodată numai în bine. în lumea fizicã, pentru a vedea un obiect mai bine, trebuie sã te apropii de el. În lumea spiritualã, aceastã lege este valabilã numai în cazul virtuților. În ceea ce privește păcatul, nu-l poți vedea decât dacã te distanțezi de el. Acesta este motivul pentru care Sfinții își plâng păcatele și se mărturisesc pãcãtoși, iar homosexualii se mândresc cu patima lor, fac paradã și cer drepturi.

Televizorul nu este un singur diavol, ci iadul întreg. Când a apărut televizorul marele stat major al iadului l-a primit ca pe cea mai plãcutã surprizã din istorie. Nu se aștepta ca însuși omul sã-i procure invenția cea mai potrivitã spre a-i dezvolta și finaliza toate intențiile sale infernale.

Televizorul este periculos nu numai pentru cã ne aratã rele, ci și pentru cã ne învațã sã facem foarte multe feluri de rele, oferind chiar vaste posibilitãți de "înaltã calificare" în toate domeniile malefice

Dintre toate relele televizorului, douã sunt cele mai mari:

- desfrânarea

- calomnierea, judecarea și disprețuirea aproapelui, și prin aceasta distrugerea psihologicã și sufleteascã a oricărei persoane, ca și compromiterea oricărei idei, intenții sau instituții benefice.


Cum intrã prin micul ecran desfrânarea în om?

Orice imagine care apare pe retinã este transmisã sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (rațiune, sentiment, voințã) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea "sexy" face rațiunea sã treacă încet prin etapele următoare: la început respinge ceea ce a vãzut, apoi acceptã imaginea și, în cele din urmã, o primește căci bariera, împotrivirea rațiunii a fost doborâtã de patimã.

Simțirea, mai întâi se scârbește de mizeria moralã de acolo, apoi este indiferentã, iar la urmã dorește sã facă întocmai ceea ce a vãzut.

Voința – nemaifiind condusã de rațiune și întãritã de afectivitate, trece și ea de la împotrivire la căutarea desfrânării. Aceastã trecere se face în timp, dacã omul vede mai multe filme și secvențe cu scene pornografice. Biruința pornografiei asupra psihicului este atât la nivel conștient, cât și la nivel subconștient. în subsolurile ființei, în subconștient, videoteca pornograficã creează mișcãri care se ridicã în conștient și constrânge pe om sã facă unele lucruri cu o putere (demonicã) pe care el nu o înțelege de unde provine și căreia nu i se mai poate împotrivi. De exemplu, un tânăr care mai înainte pe când trecea pe lângă o tarabã cu cãrți căuta romanele lui Sadoveanu sau poeziile lui Eminescu, astăzi caută manualele chinezești sau indiene de inițiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astăzi trezește în el dorințe josnice. Aceastã schimbare se datorează acumulării pornografice din subconștientul sãu. Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluitã cu "numărul fiarei" (Apoc. 15, 8).

Imaginația este terenul în care aceste influențe se vãd cel mai clar. Filmele lucrează aici în douã moduri: unii tineri, văzând de ce sunt capabili "eroii" lor, capãtã complexe de inferioritate fațã de sexul opus, se vãd urâți, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închiși în sine, triști și recurg la "defulări" sexuale (onanie și altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener. Alții (bine îndoctrinați de filme) devin obsedați de desfrânare, incapabili de înfrânare și cu manifestări sexuale care depãșesc în perversitate Sodoma si Gomora. Unii ca aceștia, dacã se căsătoresc, vor spurca patul conjugal și vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihofizice. Căsătoriile în care se fac păcatele sodomice nu rezistã în timp. Dacã acestea ar fi cazuri izolate, rãul n-ar fi așa de mare. Din păcate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma și Gomora cu foc din cer și ploaie de pucioasã (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scripturã), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la aceastã pierzătoare extindere? Televizorul, "educatorul" poporului nostru.

Iată cã treptat imaginea de la televizor devine viațã. Treptat, imaginarul a reușit batjocorirea și schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat și biruit de pornografie) știu și conștientizeazã perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului cã știu este însuși rezultatul obținut. Deci care este scopul acestor filme? Sã facă din fiecare cetãțean al împãrãției lui Dumnezeu (creștin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) - iar dacã va muri fãrã pocãințã și un viitor osândit în iad.


Dar oare de ce în primul rând desfrânare, si nu alte păcate?

Aceasta deoarece nimic nu-l desfigurează pe om sufletește atât de mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede și mai ireversibil, nimic nu-l scârbește pe Dumnezeu la un om mai mult decât păcatul acesta. Oare de atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii sã fie educați sexual prin televizor pentru a se înmulți? nicidecum. Scopul real al prezentei în fiecare film a imaginii desfrânării este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii. Se știe prea bine cã desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În bordeluri, unde este cea mai intensã activitate sexualã, nu se naște nici un copil. Mamã smeritã, grijulie și iubitoare, și amantã senzualã, rafinatã și perversã sunt douã feluri de însușiri ale femeii, care se exclud.

Iată numai un exemplu - din multe altele asemănătoare care s-ar putea da spre a arãta modul în care rafinează televizorul păcatul curviei. În urmã cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care își mărturiseau sentimentele, dar în privința manifestărilor fizice totul se reducea la o privire caldã, la o strângere de mânã și (sau) la o îmbrãțisare nevinovatã. Apoi au apărut săruturile din ce în ce mai lungi, mai "apetisante" și mai dese. încet, încet au apărut femeile semiîmbrãcate, dezbrăcate și scenele erotice din ce în ce mai "curajoase" și mai variate. Astăzi existã o adevãratã artã și industrie a pornografiei (extrem de bãnoasã). Rãul nu s-a oprit aici. După 1989 s-a îndesit la noi în țarã folosirea cuvântului: "homosexual". Prima reacție a fost cea de scârbã. La televizor, mai întâi totul s-a redus la niște aluzii ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai apoi cenzura constiinței, treptat a fost doborâtã. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale homosexuali, au apărut spectacole "vesele", de divertisment și interviuri cu ei. Care este mesajul acestor fãcãturi, care de care mai perfide și mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula? Acela cã, de fapt și de drept (?!) și ei sunt oameni ca și noi, obișnuiți, ba chiar cu unele calitãți deosebite - fiind invocate chiar nume de personalitãți artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici păcate, nici manifestări patologice, ci alternative "cumsecade" la manifestările heterosexuale. Iată cum s-a escaladat astfel o altã culme îngrozitoare a răului.

Ni se sugerează cã ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turmã),  și astfel înaintarea în rău își continuã acțiunea îndobitocitoare, deși a ajuns deja foarte departe. Au început sã apară (deocamdată sporadic) și secvențe cu aluzii la păcatul zoofiliei, al desfrânării cu animale: "Va veni vremea ca oamenii sã înnebunească și când vor vedea pe cineva cã nu înnebunește, se vor scula asupra lui, zicându-i cã el este nebun, pentru cã nu este asemenea lor".

Nimeni nu poate sã ajungă într-o singurã zi un mare păcătos. Diavolul știe lucrul acesta și acționeazã în consecințã: dãrâmã treptat toate puterile bune ale sufletului și ridicã în locul lor templul sãu. "Împãrãția lui Dumnezeu este înlãuntrul vostru" spune Mântuitorul. Tot acolo vrea și cel rãu sã își zidească întunecata sa împărăție.

Legislația, câtã vreme a rămas supusã legilor divine, a fost categoricã în privința acestui păcat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament; apoi, închisoarea. Acum, practica homosexualã nu mai este pedepsitã de lege. Rãul însã nu se oprește nici aici, pentru cã mai sunt bariere care trebuie sã cadã. Homosexualii vor sã înfieze copii (vã dați seama la ce va fi supus un copil care are părinți doi bărbați), vor sã se cãsãtoreascã în bisericã, vor sã fie hirotoniți preoți, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere drepturi care sã-i permită sã ajungă majoritate, pentru ca sã poată atunci sã impună noi legi, nelegiuite. în Sodoma și Gomora Dumnezeu a coborât foc din cer pentru cã locuitorii acestor cetăți (bogate) nu numai cã făceau acest păcat, ci îi forțau pe toți cei ce veneau acolo sã sãvârșeascã și ei răutatea.


Cum se poate distruge o persoanã nevinovatã prin televizor

Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg. Însã aceste emisiuni creează atitudini ostile fatã de persoana vizatã. Chiar dacã după zece astfel de emisiuni mincinoase va apărea o emisiune care restabilește adevărul, totuși sãmânța răului a fost aruncatã. Omul acela, înconjurat de neîncredere, suspiciune și dușmănie din partea celorlalți, începe sã-și piardă echilibrul lăuntric chiar dacã este nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzațiile de care nu se poate apăra si sentimentul neputinței îl dãrâmã lăuntric. Nu numai oameni, dar si idei si instituții pot fi distruse prin aceastã metodã. Iată ce forțã au la îndemânã cei care conduc televiziunea în România și în lume.

Cine amendează un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea și umilirea unei persoane? Cine dã certificat de corectitudine oamenilor care lucrează în massmedia?

Desenele animate - nevinovate numai în aparențã, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creează viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uitã la desene animate, iar după 12-14 ani la filme de "acțiune", de război, la filme pornografice, "sexy", de extremã violențã și de groazã. În afarã de aceasta, desenele animate de astăzi umblã tot mai vădit la modelarea unei concepții false a copilului despre Dumnezeu și lume. în unele desene animate, eroul principal, "demonicã", este un personaj pus pe pozne și, chiar dacã are cornițe, este prezentat astfel încât sã devină cât mai simpatic. Potrivit învãțãturii creștine însã, demonul - chiar mic dacã este ("demonicã") - nu este decât tot un lucrător viclean al rãutãții și împreunã colaborator cu frații săi încornorați mai mari, în urzirea de planuri meșteșugite spre pierderea neamului omenesc.

Roboții cu ochi roșii și aripi (draci moderni) care se războiesc între ei și ucid cu aberantã cruzime, inoculează copiilor setea de violențã. Imaginile desenelor animate care se mișcã cu repeziciune zăpăcesc mintea copilului, îl fac și pe el sã fie sucit, sã n-aibă astâmpăr, îi răpesc dorința de învãțãturã. Violența desenelor animate trece în realitate. în Rusia sunt astăzi 100 000 de copii asociați în grupări ucigașe. La noi, în România, crimele îngrozitoare sãvârșite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la Televiziune sã însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri și pătrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de către copii, ai căror părinți sunt ei înșiși în gravã confuzie moralã, iar celor care dau pe post asemenea producții cinematografice ucigătoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apăra la dreapta și înfricoșata Judecatã a lui Hristos?

 Trei exemple spre a arãta cum trece imaginea micului ecran în realitate

1. În urmã cu câțiva ani a apărut la noi în țarã o casetã video intitulatã "Sirenele - satanismul în muzica rock". Autorul acestei casete, grec de origine, fost cântâreț rock, mãrturisește cã filosofia de viațã și-a format-o pe când era copil, din filmele stiințifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme ("Războiul stelelor" și altele) a tras concluzia cã universul este condus de douã forțe impersonale, a binelui și a răului, care se aflã într-un neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul și gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre putinii înșelați care s-au întors la adevăr. Însã câți tineri, care în copilărie s-au "hrănit" cu "Războiul stelelor", n-au murit fãrã sã știe cã Dumnezeu este unul singur și prețuiește mai mult iubirea decât ura, smerenia decât mândria, iertarea decât răzbunarea!

2. Filmele stiințifico-fantastice au răspândit în omenire o nouã credințã: aceea în existența extratereștrilor. Nimeni astăzi nu se mai îndoiește de existența lor. Un ieromonah ortodox din America, Părintele Serafim Rose, aratã în cartea sa "Ortodoxia și religia viitorului" cã aparițiile extraterestre sunt de fapt experiențe mediumistice de naturã demonicã. Un fel de ședințe de spiritism în care pământenii intrã în contact cu duhurile răutății, pentru care nu este nici o greutate sã ia chipul "cetãțenilor" unor alte civilizații.

3. Existã astăzi în lume aproximativ 1500 de "vampiri" (cei mai mulți în America) - oameni ce dorm în coșciuge, beau sânge, etc. Toți acești "vampiri" sunt copiii care odinioară au vizionat filmele de groazã având ca "eroi" astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcatã, încât le-a deformat total imaginea asupra realitãții propriei lor persoane. În loc sã se considere și sã trăiască precum oamenii, ei au ajuns sã se considere și sã trăiască efectiv ca "vampiri".

Vrăjitoarele, al căror meștesug este osândit și amenințat cu grele urgii dumnezeiești în toate paginile Sfintei Scripturi, astăzi își demonstrează abilitãțile pe micul ecran, dau interviuri, își fac reclamã și își dau adresele. În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vrăji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrăjitoarelor, iar astrologia este nelipsitã din programele TV, sub forma, de rătăcire și înșelare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta Scripturã.

Jocurile de noroc n-ar putea îmbogãți atât de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, mulți dar creduli, dacã n-ar fi televizorul. Naivul telespectator văzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se și vede câștigãtorul unuia dintre ele. El nu știe cã adevãrații câștigãtori sunt - matematic - cei ce organizează jocurile. Puținii premiați culeg firimiturile, iar cei mai mulți rămân cu iluziile spulberate.


Invazia publicitãții

În vinderea unui produs, pe piațã, un rol important îl are reclama. Atunci când un film serial are succes la public, produsele cărora li se face reclama în timpul lui sunt mai bine vândute, așa încât omul care iubește un film serial "înghite" fãrã sã vrea pe lângă acesta și produsul căruia i se face reclamã. Ce este rãu în aceasta? Rãul este cã televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de așa-zis divertisment, stăpânul întregii noastre vieți, care ne poruncește cum sã ne îmbrăcam, ce sã mâncãm, cum sã vorbim, cum sã gândim .

O firmã americanã care comercializa cafea și-a sporit cu mult vânzările în urma apariției la televiziune a unui serial a cărui acțiune se învârtea în jurul unei cești de cafea. Personajele principale ale acestui serial, un tânăr și o tânãrã, au o pasiune comunã: marca de cafea comercializatã de acea firmã americanã. Pe măsura ce americanii îndrăgeau personajele acestui film le creștea și apetitul pentru cafeaua cu pricina.

Este uimitoare răbdarea prosteascã de care dau dovadã unii oameni care, pe lângă un film de 45 de minute, înghit și 15 minute de publicitate.

Americanizarea. Majoritatea covârșitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia răspândirii stilului de viațã american, străin felului nostru de a fi. Prin aceste filme se realizează de fapt o colonizare ideologicã de la distanțã, o înrobire a mentalitãții și a sensibilității creștine a unui întreg popor. Chiar dacã cea mai mare parte a americanilor sunt creștini neoprotestanți, trebuie spus cã aceste filme n-au în ele nici un fel de nuanțã creștinã. Sunt pur și simplu păgâne și anticreștine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de nerușinarea lor, eliminându-le metodic, sistematic și rapid.

Știrile, care - chipurile - ar trebui sã fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit și ele. Violențele, uciderile între rude, morți terifiante, incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spațiul lor. Oare ce fel de informație poate fi aceasta, cã în cutare sat un om beat a venit acasă, a luat toporul și l-a omorât pe tatăl sãu? Sau altele de acest gen. Aceste "știri" reprezentau înainte subiectul de discuție și de bârfã al babelor de pe la sate și al celor lipsiți de orice orizont spiritual și intelectual, iar astăzi se transmit la ore de maximã audiențã, de oameni școliți special pentru o asemenea activitate. Pe de altã parte zvonurile ("în ziua cutare va fi un cutremur devastator", "iarna aceasta va fi polarã" etc.) terorizează, streseazã pe bieții oameni care doresc sã afle ultimele noutãți. Televizorul devine astfel un puternic factor de stres.

Ne cultivãm prin televizor? Nimeni nu ajunge om de culturã pierzând timpul în fața micului ecran, ci citind cãrți, tocindu-și coatele. Televizorul caută cu insucces sã se substituie actului de culturã; dimpotrivă, s-a observat cã interesul pentru carte dispare la copiii ce-și petrec timpul în fața televizorului.

Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, întrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipã a vieții omului are o valoare infinită. În timp omul câștigã sau pierde veșnicia. Cumplite sunt, în inconștiență și iresponsabilitatea lor, expresiile: "îmi pierd timpul cu... Mi-am omorât timpul cu...".

Copiii mei nu se uitã la prostii. Așa zic și cred pãrinții care nu știu ce programe vizionează copiii în absența lor, sau chiar în prezența lor, atunci când "bătrânii" dorm. Unii copii și adolescenți țin telecomanda în mânã și filmul erotic se transformã într-o secundã, printr-o simplã apăsare de buton, într-un nevinovat film documentar.

Cântecele. în marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncã în aer bunul simț, pudoarea, prin mesaje pornografice, îndemnuri la violențã și anarhie și refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânărului. Sunt posturi de radio și televiziune care de dimineața până noaptea nu transmit decât asemenea soiuri de muzicã, prin care se demonizeazã mai ales mintea tinerilor (viitorii adulți). Cu umoru-i inegalabil, în "Jurnalul fericirii". Ca și filmele, și cântecele, fiind în cea mai mare parte americane, produc o americanizare a poporului român și a lumii întregi. Tinerii și tinerele de pe stradã aratã prin hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astăzi.

Cele spuse în aceste rânduri vor părea unora exagerate, unilaterale sau chiar absurde, dar în realitate rãul care vine prin micul - așa cum este alintat el în prezent ecran este cu mult mai mare și mai greu de evaluat. Însã fiind de naturã spiritualã nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul și nici nu poate fi cântărit cu cântarul.


Care este poziția creștinã fatã de televizor?

Creștinul care își trãiește cu seriozitate fãgãduințele botezului ("Mã lepăd de satana si de toți slujitorii lui si de toate lucrurile lui si de toatã trufia lui si mã alipesc cu Hristos") va elimina cu desãvârșire din casa lui și din viața lui acest lucru necreștinesc. Mai ales acolo unde sunt și copii, nu existã altã soluție.

Așa cum spune un bun creștin biblia, postul și rugăciunea sunt televizorul creștinului. Cei care vor un adevărat "divertisment", îl pot afla curat, folositor și ziditor în "Rugăciuni „. Cei care vor mai mult decât aceste "emisiuni" sã deschidă biblia între orele 0-5 noaptea. Vor cunoaște "senzații tari" duhovnicești și vor avea negreșit trăiri cerești, vor înțelege și experimenta cât este de adevărat cuvântul care spune: "Dulce este somnul, dar mai dulce este rugăciunea".

Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos,

pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

2 Corinteni 5:10