TIT

 

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Titon" - „Către Tit".

 

Destinatarul acestei epistole este unul dintre convertiții apostolului Pavel (Tit 1:4) și în același timp unul dintre colaboratorii săi mai tineri. Importanța lui Tit în dezvoltarea Bisericii creștine din primul veac este adesea trecută cu vederea. Totuși, omul acesta a fost unul dintre pilonii lucrării misionare între neamuri. Lucrarea lui misionară s-a întins pînă în Dalmația, Yugoslavia de astăzi. Tit este menționat de 13 ori în cărțile Noului Testament. El a fost primul convertit dintre neamuri, pe care Pavel l-a dat exemplu în adunarea Consiliului Bisericii din Ierusalim: „Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur, din pricina fraților mincinoși, furișați și strecurați printre noi, ca să pîndească slobozenia, pa care o avem în Cristos Isus" (Gal. 2:1-4).

 

După ce a fost încercat în alte misiuni în care și-a dovedit rîvna, maturitatea și credincioșia, Tit a primit din partea lui Pavel una dintre cele mai importante și dificile însărcinări: să rămînă în Creta ca să pun㠄în rînduială ce mai rămîne de rînduit și să așeze presbiteri în fiecare cetate" (Tit 1:5). Tit a fost unul dintre constructorii edificiului Bisericii din primul veac. Ironic, numele pe care l-a purtat el a fost și numele celui care în anul 70 d.Cr. a distrus complet Ierusalimul și edificiul Templului: împăratul roman Titus.

 

Autorul: Epistola este încă o lecție de "teologie pastorală" pe care Pavel o dă tuturor păstorilor de-a lungul veacurilor prin intermediul destinatarului său imediat: Tit.

 

Data: Pavel scrie această epistolă în aceiași perioadă în care scrie și cea dintîi epistolă către Timotei (63 d.Cr.), adică în intervalul de timp cuprins intre cele două detenții în închisoarea Romei.

 

Contextul scrierii: Insula Creta este o fîsie de pămînt lungă de 230 de kilometri ieșită deasupra nivelului apelor acolo unde Marea Mediterană se unește cu Marea Egee. La vremea lui Pavel, cultura populației de pe acele meleaguri era plină de mitologii și curente filosofice păgîne. Tradițional, insula fusese desemnată ca locul de naștere al lui Zeus, patronul panteonului grecesc, și ca rezidență a minotaurului, jumătate om, jumătate bou, căruia regele Minos îi aducea sclavi ca jertfă de mîncare.

 

Evanghelia s-a răspîndit repede printre locuitorii insulei și adunările au apărut pretutindeni în orașele insulei. Tit, unul dintre colaboratorii de încredere ai lui Pavel, a primit de la apostol sarcina, deloc ușoară, de a colinda Bisericile din orașele Cretei și de a supraveghea instalarea „presbiterilor". Dincolo de aceasta, Pavel îi cere lui Tit să-i învețe pe toți credincioșii că fiecare are o lucrare de făcut pentru Domnul. Bărbați și femei, tineri și bătrîni, toți trebuie să trăiască printre oameni ca o mărturie vie a credinței lor creștine. Răspîndirea Evangheliei trebuia să fie făcută pe baza acestei mărturii colective a Bisericii.

 

Conținutul cărții: Epistola către Tit este foarte asemănătoare în conținut cu prima epistolă trimisă lui Timotei: amîndouă prezintă rînduială care trebuie instaurată în Biserici, amîndouă prezintă caracterul și caracteristicile pe care trebuie să le aibă cei ce vor să fie promovați ca presbiteri sau diaconi ai Bisericii și tot amîndouă accentuează frumusețea relațiilor care trebuie să existe între membrii adunării creștine. Există însă o deosebire între cele două epistole: 1 Timotei scoate în relief „învățătura" despre organizarea Bisericii, iar Tit accentuează importanța „faptelor" membrilor Bisericii. Una vorbește despre „teorie", iar cealaltă despre „practică" (Tit 2:14; 3:8, 14).

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Versetul care rezumă elocvent întreaga epistolă este: „Adevărat este cuvîntul acesta, și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintîi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni!" (Tit 3:8).

 

Teme mai importante din conținutul cărții sînt: calitățile și responsabilitățile pastorale (Tit 1:5-9), norme de etică în viața celor credincioși (Tit 2:1-10), revenirea Domnului Isus (Tit 2:11-14) și procesul de mîntuire (Tit 3:3-7).

 

CUPRINSUL CĂRȚII

 

Introducere, 1:1-4

 

I. Pentru presbîterii Bisericii 1

a. Ca slujitori ai Bisericii - supraveghetori, 1:5, 6

b. Ca oameni - fără prihană, 1:6-9

c. Ca lucrători - sănătoși în credință, 1:10-16

 

II. Pentru categorii de credincioși 2

a. Bărbații și femeile în vîrstă, 2:2-3

b. Slujirea femeilor în vîrstă, 2:4

c. Pentru femeile tinere, 2:5

d. Pentru tineri, 2:6

e. Importanța exemplului personal, 2:7-8

f. Pentru cei ce sînt robi, 2:9-14

g. Importanța autorității apostolice, 2:15

 

III. Pentru toți membrii Bisericii 3

a. Îndemn la fapte bune, 3:1 -2

b. Faptele bune ca un rezultat al mîntuirii, 3:3-7

c. Faptele bune ca o mărturie pentru alții, 3:8

d. Separarea de cei ce produc dezbinare, 3:9-11

 

Încheiere, 3:12-15

 

***********************************************************