Rugăciunea atinge veșnicia

Nimeni nu se ridică mai presus de viața sa de rugăciune. Predicatorul care nu se roagă se joacă; poporul care nu se roagă se rătăcește. Amvonul poate deveni o vitrină a talentelor, dar în cămăruța de rugăciune nu sunt aplauze.

Sărăcia Bisericii, sărăcie care se vede în multe privințe azi, e cea mai vădită aici, la locul rugăciunii. Avem mulți or­ganizatori, dar puțini agonizatori; mulți jucători, puțini rugători, da puțini rugători, gladiatori în rugăciune. O mulțime de păstori, puțini luptători; multe temeri, puține lacrimi; modă si paradă prea mare, dar prea puțină râvnă în lucrare; mulți sfătuitori, puțini ostenitori. Dacă greșim în privința aceasta, a rugăciunii, greșim în toate.

Cele două cerințe pentru o viață biruitoare de credință sunt viziunea și pasiunea, amândouă fiind născute și menținute prin rugăciune. Chemarea de a predica e des­chisă unui mic număr de oameni, dar chemarea la rugăciune

-   cea mai înaltă chemare din toate cele adresate oamenilor

-   este deschisă tuturora.

Credincioșii anemici spiritual își spun: „Astă seară nu merg la adunare; e doar ora de rugăciune!" S-ar putea ca diavolului să nu-i fie teamă de cele mai multe predici, dar să-i fie teamă de clipele de rugăciune. Experiențele trecute arată că își mobilizează toate armatele lui nebune să lupte împotriva poporului lui Dumnezeu când acesta se roagă. Creștinii moderni știu prea puțin ce înseamn㠄a lega și a dezlega", deși paguba e doar a noastră. „Orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri,.." Ați făcut lucrul acesta în ul­tima vreme? Dumnezeu nu-Și risipește puterea Sa; dar ca să fim mult pentru Dumnezeu, înseamnă să fim mult cu Dumnezeu!

Lumea de azi se îndreaptă spre iad cu o viteză care face din avioanele de azi să pară broaște țestoase; dar vai, ce puțini își mai aduc aminte de când n-au mai stat de veghe o noapte întreagă așteptând de la Domnul răspuns la rugăciunea lor pentru o trezire care să zguduie pământul. Ne emoționăm greu azi. Și confundăm schelăria cu clădirea. Predicile de azi, cu interpretările lor palide a adevărurilor divine, forțează oamenii să considere multă activitate drept prioritate, multă comoție drept creație, și multă gălăgie drept trezire.

Taina rugăciunii e rugăciunea în taină. Un om care păcătuiește nu se mai roagă, dar cel care se roagă nu mai păcătuiește. Suntem săraci si am bancrutat, am dat faliment în viața spirituală, dar nu ni se moaie inima si nu ni se îndoaie genunchii.

Rugăciunea e extraordinar de simplă, dar este în mod simplu extraordinară. Rugăciunea e cea mai simplă formă de vorbire pe care o poate încerca noul născut, si totuși atât de sublimă încât întrece în frumusețe orice artă si depășește vocabularul uman. O Niagară de cuvinte înflăcărate nu înseamnă că Dumnezeu e impresionat și mișcat. Una din rugăciunile cele mai adânci de pe paginile Bibliei n-a avut cuvinte: „Numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul" Nici o oratorie! Doar „suspine negrăite!"

Am ajuns oare așa de sub standard față de creștinismul noutestamental încât nu mai recunoaștem credința sfântă a strămoșilor, și suntem orbiți de credința falsă, isterică, a con­temporanilor? Rugăciunea e pentru un credincios ceea ce e capitalul pentru un om de afaceri.

Poate cineva să nege adevărul că în organizarea si ad­ministrarea bisericilor moderne povara cea mai arzătoare sunt banii? Și totuși, această preocupare de căpetenie a bisericilor moderne a fost neglijată cu desăvârșire de biserica Noului Testament. Accentul nostru e pe „a achita," al lor era pe „a se ruga." Noi când ne-am achitat cheltuielile, ne­am potolit elanul; ei când se rugau, se cutremura și se zguduia locul!

în privința aceasta, rugăciunea, rugăciunea noutestamentală, rugăciunea inspirată de Duhul Sfânt, rugăciunea care sperie iadul și cutremură pământul, niciodată n-a fost lăsată ca azi în seama unui grup așa mic de oameni.

Iar rugăciunea de felul acesta nu poate fi înlocuită cu nimic. Ori o trăim, ori murim!

 

 

AMIN       3-03-2003