PROVIDENȚA LUI DUMNEZEU


Gen. 45:5 ,,Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră".                                             

După ce Dumnezeu a făcut cerurile și pământul (Gen. 1:1), El nu a părăsit lumea, lăsând-o să se descurce singură, ci El continuă să fie prezent în viețile făpturilor Sale omenești și în purtarea de grijă față de creația Sa. Dumnezeu nu se aseamănă cu un meșter ceasornicar care a întocmit lumea, a întors-o (ca pe un ceas) și apoi o lasă să meargă singură; Dumnezeu este Tatăl iubitor care poartă de grijă pentru ceea ce El a creat. Permanenta purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru creația Sa și oamenii Săi (poporul Său) este numită, în termeni doctrinali, providența Sa.

 

ASPECTE ALE PROVIDENȚEI. Există cel puțin trei aspecte ale providenței lui Dumnezeu.

 

(1) Păstrarea (conservarea). Prin puterea Sa Dumnezeu păstrează lumea pe care El a creat-o. Mărturia lui David, în acest sens, este clară: „Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu, și judecățile Tale sunt ca adâncul cel mare. Doamne, Tu, sprijinești pe oameni și pe dobitoace" (Ps. 36:6). Puterea de păstrare pe care o manifestă Dumnezeu este realizată prin Fiul Său Isus Hristos, așa cum mărturisește Pavel în Col. 1:17: „El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El. Prin puterea lui Hristos chiar cele mai mici particule ale vieții sunt menținute laolaltă".

(2) Întreținerea. Nu numai că Dumnezeu menține lucrarea pe care a creat-o, ci El, de asemenea poartă de grijă împlinirii nevoilor făpturilor Sale. Când Dumnezeu a făcut lumea, El a făcut anotimpurile (Gen. 1:14) și a dat hrană oamenilor și anima­lelor (Gen. 1:29, 30). După ce potopul a distrus pământul, Dumnezeu a  reînnoit făgăduința Sa de aprovizionare spunând aceste cuvinte: „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul si seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea" (Gen.8:22). Câțiva psalmi mărturisesc despre bunătatea lui Dumnezeu în întreținerea creaturilor Sale (de exemplu, Ps. 104; 145). Dumnezeu însuși a revelat puterea Sa creatoare și purtătoare de grijă lui Iov (Iov 38:41), și Isus a afirmat în termeni neîndoielnici că Dumnezeu poartă de grijă și păsărilor cerului și crinilor de pe câmp (Mat. 6:26-30; 10:29). Purtarea Sa de grijă se referă nu numai la nevoile materiale ale omenirii ci, de asemenea, se extinde și asupra nevoilor spirituale (compară cu Ioan 3:16, 17). Biblia dezvăluie că Dumnezeu arată o dragoste și o grijă deosebită oamenilor Săi, prețuindu-1 pe fiecare în parte (de exemplu, Ps. 91; vezi Mat. 10:31 ). Pavel scrie fără echivoc către credincioșii din Filipi: „Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos" (Filip. 4:19,).

(3)     Cârmuirea. Pe lângă faptul că Dumnezeu păstrează și întreține creația Sa, El de asemenea conduce lumea. Deoarece Dumnezeu este suveran, evenimentele istoriei se petrec cu îngăduința și sub supravegherea Sa; din când în când El intervine în mod  direct,   conform  scopului  Său  de  răscumpărare   (vezi  articolul  VOIA LUI DUMNEZEU, ). însă, până ce Dumnezeu va încheia istoria, El Și-a restrâns puterea Sa absolută și cârmuirea în această lume. Scriptura afirmă că Satana este „dumnezeul veacului acesta" (II Cor. 4:4) și exercită un control considerabil în acest veac rău (vezi I Ioan 5:19 ; compară cu Luca 13:16; Gal. 1:4; Efes. 6:12; Evr. 2:14). Cu alte cuvinte, lumea nu este acum supusă puterii de cârmuire a lui Dumnezeu, ci se află în stare de răzvrătire împotriva Lui și s-a înrobit lui Satana. Este însă demn de reținut faptul că această autorestrângere din partea lui Dumnezeu, este numai temporară; la vremea pe care El a hotărât-o în înțelepciunea Sa, El va nimici pe Satana și toate oștirile răului (Apoc.19:20).

 

PROVIDENȚA LUI DUMNEZEU ȘI SUFERINȚA UMANĂ. Revelația biblică prezintă providența iui Dumnezeu ca fiind nu o doctrină abstractă ci una care privește viața de fiecare zi, într-o lume rea și decăzută.

 

(1) Fiecare om, din când în când, îndură suferința și, inevitabil, se pune întrebarea: „De ce?" (compară cu Iov 7:17-21; Ps.10:1; 22:1; 74:11, 12; Ier. 14:8, 9, 19); astfel de experiențe ridică problema răului din lume și a locului acestuia în planul lui Dumnezeu.

(2) Dumnezeu îngăduie ca oamenii să îndure urmările păcatului care a intrat în lume prin căderea lui Adam și a Evei. losif, de exemplu, a suferit mult din cauza invidiei și cruzimii fraților săi. El a fost vândut de către frații săi ca sclav și a ajuns robul lui Potifar în Egipt (Gen. 37:39). în timp ce ducea o viață temătoare de Dumnezeu în Egipt, el a fost acuzat pe nedrept de imoralitate, aruncat în temniță (Gen.39)  și ținut acolo mai bine de doi ani  (compară cu Gen.40:1-41:14). Dumnezeu poate să îngăduie suferința din cauza faptelor rele ale celorlalți oameni, chiar dacă El poate să schimbe astfel de fapte, așa încât să se împlinească voia Sa. Potrivit mărturiei lui losif, Dumnezeu lucra prin intermediul păcatelor fraților săi cu scopul de a le scăpa viața (Gen. 45:5; 50:20).

(3) Se întâmplă ca noi să suferim nu numai de pe urma păcatelor altora, ci, de asemenea, și pentru consecințele faptelor noastre păcătoase. De exemplu, păcatul imoralității si adulterului duc adesea la distrugerea căsătoriei și familiei cuiva. Păcatul mâniei nestăpânite față de o altă persoană poate duce la vătămarea gravă sau chiar moartea unuia sau a ambilor dintre cei aflați în dispută. Păcatul lăcomiei poate duce la o condamnare pentru cineva care a delapidat sau a furat.

(4) Suferința apare, de asemenea, în lume, din cauza lui Satana, dumnezeul acestui veac, căruia îi este îngăduit să facă acesta lucrare, orbind mințile necredin­cioșilor și controlând viețile lor (II Cor. 4:4; Efes. 2:1-3). Noul Testament este plin de exemple de oameni care au îndurat suferința din cauza demonilor care îi chinuiau cu boli mentale (de exemplu, Marcu 5:1-14) sau cu boli fizice (Mat. 9:32, 33); 12:22; Marcu 9:14-22; Luca 13:11, 16; vezi articolul PUTEREA ASUPRA SATANEI ȘI A DEMONILOR,).

A spune că Dumnezeu îngăduie suferința nu înseamnă că El produce răul care ni se întâmplă nouă în lume, sau că El personal decide toate tragediile din viață. Dumnezeu nu îndeamnă niciodată la rău sau păcat (Iacov 1:13). Totuși, din când în când, El îngăduie aceasta, o dirijează și o domină cu scopul de a duce la bun sfârșit voia Sa, de a împlini scopul Său de răscumpărare și de a dovedi că toate lucrurile lucrează pentru binele acelora care se încred în El (vezi Mat. 2:13; Rom. 8:28; vezi articolul SUFERINȚA CELUI NEPRIHĂNIT,).

 

RELAȚIA NOASTRĂ CU PROVIDENȚA LUI DUMNEZEU. Pentru ca noi să experi­mentăm purtarea de grijă, providențială, a lui Dumnezeu în viețile noastre, Biblia arată că avem anumite responsabilități.

 

(1) Noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu și de voia Sa revelată. Cu losif, de exemplu, este limpede faptul că deoarece acesta L-a onorat pe Dumnezeu prin viața sa de ascultare, și Dumnezeu l-a onorat fiind alături de el (vezi Gen. 39:2, 3, 21, 23). De asemenea, ca Isus însuși să experimenteze grija protectoare a lui Dumnezeu, în fața intenției criminale a regelui Irod, părinții lui Isus au trebuit să asculte de Dumnezeu și să fugă în Egipt (vezi Mat. 2:13 ). Cei care se tem de Dumnezeu și-L recunosc în toate căile lor au făgăduința că Dumnezeu le va netezi cărările (Prov. 3:5-7).

(2)În providența Sa Dumnezeu conduce treburile Bisericii si ale fiecăruia dintre noi, ca slujitori ai Săi. Noi trebuie să fim în mod statornic în acord cu voia lui Dumnezeu cu viețile noastre când îi slujim Lui și îi ajutăm pe alții în Numele Lui (Fapte 18:9, 10; 23:11; 26:15-18; 27:22-24).

(3)    Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu și să ne predăm Lui prin credința în Hristos dacă Îl dorim în toate lucrurile care lucrează spre binele nostru (vezi Rom. 8:28, ).

(4) Pentru  a   experimenta  purtarea  de   grijă  a  lui  Dumnezeu  în  mijlocul  necazurilor, noi trebuie să strigăm către El în rugăciune stăruitoare și în credință. Prin rugăciune si încredere noi experimentăm pacea lui Dumnezeu (Fii. 4:6, 7), primim putere de la Domnul (Efes. 3:16; Fii 4:13), îndurare, har și ajutor de la Dumnezeu la vreme de nevoie (Evr. 4:16; vezi Fii. 4:6, ). Astfel de rugăciuni ale credinței pot fi ori pentru folosul nostru personal, ori pentru folosul altora (vezi Rom. 15:30-32; Col. 4:3 ; vezi articolul MIJLOCIREA,).