OSEA

 

Cu Osea intrăm în „cărțile celor 12". Acest grup de profeți mai sînt numiți și „profeții mici" din cauza conținutului redus al profețiilor lor. În nici un fel însă, ei nu sînt „mici" ca însemnătate. Scurte ca niște telegrame duhovnicești, cărțile lor sînt la fel de urgente și de convingătoare. Iată-l de exemplu pe Osea: cartea lui vorbește despre infidelitatea față de Dumnezeu, prezentînd-o ca pe un adulter spiritual. În ultimă analiză, orice păcat este o teribilă infidelitate în dragostea noastră față de Domnul. Păcatul îl rănește pe Dumnezeu și ne distruge pe noi înșine.

 

Titlul: Cartea poartă numele profetului care a scris-o. Osea. Iosua și Isus sînt forme derivate din aceiași rădăcină. „Osea" înseamn㠄mîntuire", în timp ce Iosua și Isus includ în plus prezența celui care produce mîntuirea: „Mîntuirea este a Domnului" sau „Domnul este Mîntuitorul".

 

Autorul: Osea n-a fost un profet crescut în școala profeților, ci un om ridicat de Dumnezeu din mijlocul poporului. El a trăit în împărăția de nord a Israelului. Tatăl său s-a numit Beeri (Osea 1:1), iar soția lui Gomer (Osea 1:3). Din căsnicia lor s-au născut trei copii: doi băieți și o fată (Osea 1:4, 6, 9) care au servit ca semne cu un mesaj simbolic pentru Israel. Alte amănunte nu mai cunoaștem despre Osea. Numele lui nu mai apare în nici o altă carte a Bibliei.

 

Data: Osea și-a rostit mesajul pentru poporul împărăției lui Israel (Osea 5:1), pe vremea lui Ozia (767-739 î.Cr.), Iotam (739-731 î.Cr.), Ahaz (731-715 î.Cr.) și Ezechia (715-686 î.Cr.), toți aceștia fiind din împărăția lui Iuda. Probabil că după căderea Samariei și ducerea lui Israel în robie, Osea s-a refugiat în împărăția lui Iuda și de aceea își datează activitatea după împărații care erau familiari noilor săi cititori. Cînd și-a început Osea activitatea în Israel, Ieroboam al doilea mai era încă pe tron (782-753 î.Cr.). Aceasta îl face pe Osea un contemporan mai tînăr al profetului Amos. De fapt, activitatea lui a fost paralelă cu activitățile profeților Isaia și Mica, care și-au rostit mesajele în împărăția lui Iuda. Îndelunga activitate profetică a lui Osea a acoperit aproape 50 de ani, străbătînd între 755-710 î.Cr. vremea ultimilor 6 împărați dinaintea ducerii Israelului în robia Asiriană.

 

Contextul scrierii: Perioada de timp dintre domnia lui Ieroboam și robia babiloniană este „ultima turnantă" din traseul istoric al împărăției lui Israel. Din ce în ce mai mult, lucrurile au început să se precipite înspre rău. Ieroboam al doilea a fost ultimul împărat de pe tronul Israelului care a fost instalat prin ceva ce a semănat măcar cu o alegere divină. Cu moartea sa și cu asasinarea fiului său Zaharia (2 Împ. 10:30 și 15:8-12), ia sfîrșit dinastia instituită de Iehu. Cei care se vor succeda de acum la tron, vor pune mîna pe putere prin lovituri de stat. Șalum îl asasinează pe Zaharia după numai o lună de domnie; Menahem îl asasinează pe Șalum, tot după o singură lună petrecută pe tron. Pecah îl asasinează și el pe Pecahia, iar Osea (împăratul, nu profetul) ajunge la tron prin asasinarea ucigașului Pecah.

 

A fost o perioadă cumplită de istorie. Loialitatea față de tron era ca și inexistentă. În toate ungherele se ascundeau și complotau conspiratorii. Anarhia se ridica valuri, valuri, iar poporul pierduse orice stabilitate și orice măsură (Osea 4:1, 2; 7:1, 7; 8:4; 9:15). În jurul tronului pîngărit și însîngerat, națiunea putrezea în imoralitate și idolatrie. Instabilitatea politică a slăbit mult tăria Israelului. Încrederea lor în Domnul era inexistentă! Țara alerga între Egipt și Asiria după alianțe internaționale (Osea 7:11). Din punct de vedere spiritual, situația era și mai grea de cît situația politică. Imediat după scindarea de Ierusalim și de casa lui David, Ieroboam făcuse Israelul să păcătuiască cu vițeii de aur pe care-i instalase la Dan și Betel. Fusese o vreme în care idolatria îl simboliza totuși măcar pe Iehova, Dumnezeul evreilor (1 Împărați 12:25-33). Cu timpul însă, idolul a căpătat putere prin sine însuși și Israelul l-a părăsit pe Domnul. Vițeii de aur au devenit în scurt timp o ușă deschisă pentru idolatria cea mai rudimentară și mai îndrăcită. Astarteele și Baali au intrat în inimile poporului, întunecîndu-le mințile și tîrîndu-i în cele mai murdare ritualuri și în crudele sacrificii ale copiilor. Iată o listă incompletă a relelor împotriva cărora a vorbit Osea:

 

- necinste (4:1, 2),

- crime și vărsări de sînge (4:2; 5:2; 6:8),

- hoții la drumul mare săvîrșite și de tîlhari, dar și de preoți (6:9; 7:1),

- imoralitate practicată pe scară națională (4:2, 11; 7:4),

- necinste în comerț și în justiție (10:4; 12:7),

- idolatrie demonică (4:12-13; 8:5; 10:1, 5; și extraordinarul 13:2: „Și jertfind oameni, sărută viței!"),

- beție (4:2; 7:5),

- o totală lipsă de sensibilitate și de căință față de Dumnezeu (4:4; 13:14).

 

Trist tablou al unui popor care făcuse odinioară un legămînt de credincioșie față de Dumnezeu și față de Legea Sa!

 

Conținutul cărții: În cei 50 de ani de misiune profetică, Osea și-a repetat mereu cele trei părți ale mesajului său:

 

(1) Dumnezeu este mîniat la culme pentru păcatele în care trăiește poporul Său și din pricina aceasta

(2) judecata este făcută și pedeapsa este sigură; totuși

(3) dincolo de această mînioasă pedepsire, Dumnezeu păstrează poporului o iubire veșnică, plină de bunătate și credincioșie, care pregătește deja planuri pentru timpul în care ei se vor întoarce la El.

 

Primele 3 capitole ale cărții sînt autobiografice și simbolice. Osea este îndemnat de Dumnezeu să se căsătoarească cu o femeie pe nume Gomer. Căsnicia profetului cu această femeie necredincioasă și dedată la păcatul curviei, devine o alegorie a tragediei pe care o trăiește Dumnezeu în relația Lui cu nestatornicul și necredinciosul Israel. Este evident că, în succesiune logică, capitolul 2 este o „tălmăcire" spirituală a situației neplăcute în care l-a pus Dumnezeu pe Osea. Urmează apoi capitolul 3 al cărții, care privește adînc în viitor pînă spre vremea sfîrșitului în care Israelul se va întoarce la Domnul: „După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce și vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, și pe împăratul lor David; și vor tresări la vederea Domnului și a bunătății Lui, în vremurile de pe urmă" (Osea 3:5).

 

Restul de capitole ale cărții sînt o culegere de pasaje retorice ale profetului. Este foarte greu să stabilești o ordine oarecare în aceste fragmente de cuvîntări înflăcărate. Ele sînt izbucniri de gelozie din partea unui Dumnezeu al iubirii.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Osea este cunoscut prin faptul că prezintă lipsa de credincioșia a poporului Israel față de Dumnezeu drept o infidelitate spirituală. Cuvintele rostite de el sînt tari și tăioase. Idolatria este numit㠄curvie", iar idolii vremelnici sînt numiți „ibovnici" (Osea 2:2-5).

 

În noianul de cuvinte tari există totuși și un cuvînt duios și plin de dragoste. El este „heșed" și este unul dintre cele mai perfecte echivalente pentru dragostea dumnezeiască. „Heșed" este iubirea compătimitoare și dezinteresată. Heșed este dragostea statornică și imposibil de înlăturat. David a folosit cuvîntul acesta, atunci cînd a căutat pe cineva din casa vrășmașă a fostului împărat Saul pentru că dorea să le facă un bine: „David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?" (2 Samuel 9:1). Țineți minte că David făcuse un legămînt cu Ionatan, prin care se angajaseră să-și facă bine unul altuia (1 Sam. 18:3; 20:14-16; 42). Pasajele în care Osea vorbește despre „heșed" sînt: Osea 2:19; 4:1; 6:4, 6; 10:12; 12:6.

 

Iată cum este descrisă manifestarea lui „heșed" în cadrul relației pe care o are Dumnezeu cu Israelul:

 

„Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; și dacă sînt chemați înapoi la Cel Prea înalt, niciunul dintre ei nu caută să se ridice. „Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ți fac ca Admei? Cum să te fac ca Țeboimul? Mi se zbate inima în Mine, și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă! Nu voi lucra după mînia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sînt Dumnezeu, nu un om. Eu sînt Sfîntul în mijlocul tău, și nu voi veni să prăpădesc" (Osea 11:7-9).

 

Heșed este dragostea în virtutea Legămîntului încheiat între Dumnezeu și oameni.

 

Mesajul cărții: Cartea lui Osea este o chemare la pocăință. Capitolul 14 al cărții este un mesaj de dragoste și de chemare pentru toți aceia care s-au îndepărtat vreodată de Domnul. Osea mai este însă și altceva. Profeția aceasta este un avertisment împotriva idolatriei și a îndepărtării de Dumnezeu. Chiar și formele simbolice care pretind că-L arată pe Domnul nu sînt altceva decît o cursă pentru suflet. Toate apostaziile mari au apărut la început ca o mică și neesențială depărtare de la simplitatea și claritatea mesajului Scripturii. Din acest punct de vedere, am putea spune că Ieroboam al doilea și ceilalți împărați de după el, au cules doar ceea ce semănase la începutul istoriei lui Israel, primul Ieroboam, făuritorul celor doi viței de aur. Am putea reformula avertismentul lui Osea în cuvintele apostolului Ioan: „Copilașilor, feriți-vă de idoli" (1 Ioan 5:21).

 

SCHIȚA CĂRȚII

Introducere - O pățanie cu tîlc, 1 - 3

 

I. Dumnezeu este sfînt 4-7

Cele cinci învinuiri, 4-5

Falsa „întoarcere", 6

O vindecare imposibilă, 7

 

II. Dumnezeu este drept, 8-10

Trîmbița anunță pedeapsa, 8:1-etc.

Textul este o vestire a pedepsei care va veni.

 

III. Dumnezeu este dragoste 9-14

Un Dumnezeu care tînjeste (11:1, 4, 8, etc.)

Un Israel care nu poate scăpa nepedepsit (12)

Triumful final al iubirii (14)

 

****************************************