OBADIA

 

 

Cartea lui Obadia este stenograma unui proces în care este publicată rezolvarea unui conflict care a început între doi frați mai înainte ca ei să se nască.

 

Titlul: Cartea poartă un nume foarte comun în Israel: „Obadia", care înseamnă în traducere: „Slujitorul" său „Închinătorul lui Iehova". Deși întîlnim în textul Bibliei cîțiva oameni care au purtat acest nume, este foarte improbabil ca vreunul dintre ei să fie autorul acestei cărți profetice.

 

Autorul: Identitatea lui Obadia rămîne un mister. Textul nu ne dă nici măcar numele tatălui său, ceea ce presupune că autorul nu face parte în nici un fel din familiile preoțești sau regale din Israel. Unele date furnizate de textul cărții ne îndeamnă să credem că Obadia a trăit în împărăția lui Iuda.

 

Data: Singurul indiciu al vremii este una din invaziile împotriva evreilor. Acestea au fost multe și este dificil să precizăm la care dintre ele face aluzie textul. Această precizare nici nu este importantă de fapt. Data scrierii nu este în nici un fel vitală pentru înțelegerea și interpretarea cărții. Se prea poate ca această carte să fie cea mai veche dintre toate cărțile profetice, iar Obadia să fie unul dintre precursorii activității profetice din Israel.

 

Contextul istoric: Cartea lui Obadia este un rechizitoriu împotriva Edemului. Istoria acestui popor a început cu Esau, căruia i s-a mai spus și „Edom" („Cel roșu") din pricina „ciorbei roșiatice" pentru care și-a vîndul lui Iacov dreptul de întîi născut (Gen. 25:29-33). Edomiții erau urmașii acestui Esau care se stabiliseră în muntele Sein „Esau s-a așezat în muntele Seir... Esau, tatăl Edomiților, în muntele Seir" (Gen. 36:8, 9). Acest munte Seir nu era un pisc izolat, ci un întreg platou montan care se întindea de la sudul mării Moarte pînă la Golful Akaba. Numele regiunii venea de la conducătorul unui popor străvechi care populase acele locuri: „...și pe horiți în muntele lor, Seir..", „Iată fii lui Seir, Horitul, vechi locuitori ai țării..." (Gen. 14:6; 36:20). Numele capitalei ținutului s-a chemat Sela sau Petra („stîncă"). Orașul era situat la extremitatea unui defileu foarte îngust, dar lung de aproape 2 kilometri și înalt de peste 200 de metri. Această așezare geografică îi dădea un avantaj strategic extraordinar. O mînă de oameni putea apăra intrarea în oraș pe un termen foarte îndelungat. În depresiunea de la capătul defileului, locuitorii orașului Petra construiseră peste l.000 de temple săpate în roca roșiatică. Locuințele oamenilor erau și ele săpate în stîncă, părînd agățate în stîncă precum cuiburile vulturilor (Obadia 4). În cartea Deuteronomul 2:12 găsim scris cum au devenit Edomiții locuitori ai muntelui Seir: „Seir era locuit altădată de Horiți; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor, și s-au așezat în locul lor".

 

Între Esau și Iacov, lupta a început încă din pîntecul mamei lor: „Copiii se băteau în pîntecele ei;... și Domnul i-a zis: „Două neamuri sînt în pîntecele tău. Și două noroade se vor despărți la ieșirea din pîntecele tău. Unul dintre noroadele acestea va fi mai tare decît celălalt. Și cel mai mare, va sluji celui mai mic" (Gen. 25:22-23). Înșelat de Iacov, Esau, fratele mai mare, a plecat și s-a așezat în muntele Seir, dar dușmănia dintre cei doi frați nu a încetat niciodată. Cînd urmașii lui Iacov au fost scoși de Dumnezeu din Egipt, ei au cerut voie urmașilor lui Esau să-i lase să treacă prin ținutul lor. Refuzul lor a fost însă categoric (Num. 20:14-21). Mai tîrziu, Edomiții i s-au împotrivit lui Saul. David și Solomon i-au subjugat pentru un timp. S-au răsculat iarăși împotriva evreilor în timpul lui Iosafat și Ioram (2 Cron. 21:8), au fost cuceriți iarăși de Amația (2 Împ. 14:7) și s-au eliberat iarăși în timpul lui Ahab (2 Cron. 28:17). După aceea, Edomiții au fost cuceriți de Nebucadnețar, împăratul Babilonului; în secolul cinci înainte de Cristos, ținutul lor a fost invadat de Nabateeni, și Edomiții au trebuit să se refugieze în sudul Palestinei unde au fost cunoscuți ca "idumeni". Ironic, la nașterea Domnului Isus, un idumean, Irod, era pe tronul Israelului. Pentru a cîștiga încrederea și simpatia evreilor, el rezidise o parte a Templului. Încercarea lui de a-L ucide pe Cristos prin masacrarea pruncilor, este încă o dovadă a acestui conflict dintre frați, întins peste veacuri. Idumenii au participat la răscoala Ierusalimului împotriva Romei imperiale (70 d.Cr.) și au fost nimiciți ca neam, limbă și civilizație imediat după aceea. Astfel s-a împlinit profeția rostită de Obadia: „Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de rușine și vei fi nimicit cu desăvîrșire pentru totdeauna" (Obadia 10).

 

Conținutul: Cartea lui Obadia este cea mai mică din întregul Vechi Testament. Textul ei este solemn și dur asemenea rostirii unei sentințe judecătorești. La tribunalul cerului, Edom fusese găsit vinovat de împotrivire față de planurile lui Dumnezeu și condamnat la distrugere veșnică. Vina lui Edom a fost că n-a scăpat nici un prilej de a face rău evreilor. Deși rude de sînge, dușmănia dintre ei a determinat Edomul să ia partea truturor celor care s-au repezit asupra lui Israel. Cartea este un verdict aspru împotriva unui popor care n-a știut să-și valorifice privilegiul de a fi ieșit din aceiași rădăcină cu Israelul. Condamnarea Edemului este contrastată în text cu viitorul luminos pe care-l promite Dumnezeu poporului Său, pe care l-a ales ca să moșteneasc㠄împărăția Domnului" (Obadia 21).

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

I. PEDEPSIREA EDOMULUI

a. Certitudinea ei, 1-9

b. Motivele ei:

Lipsa iubirii de frate, 10

Indiferența, 11-12 A

gresivitatea, 13-14

c. Justificarea ei, 15-16

 

II. PROMISIUNI PENTRU ISRAEL

a. Ascendent asupra Edomului, 17-19

b. participare la împărăția Domnului, 18-21

 

***********************************************