NATURA IDOLATRIEI

 

1 Sam. 12:20-21: „Samuel a zis poporului: „Nu vă temeți! Ați făcut tot răul acesta; dar nu vă abateți de la Domnul, și slujiți Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateți de la El; altfel, ați merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic."


Idolatria este un păcat care revine pe tot parcursul istoriei poporului lui Dumnezeu. Primul înregistrat a fost în familia lui Iacov (Israel); să reținem faptul că tocmai înainte ca el să fi sosit la Betel, Iacov a poruncit casei lui să scoată chipurile dumnezeilor străini din mijlocul lor (Gen. 35:1-4). Prima istorisire redată în Biblie în care Israel a fost angajat total în idolatrie a fost cea a închinării în fața vițelului de aur în timp ce Moise era pe Muntele Sinai (Ex. 32:1-6). În decursul perioadei judecătorilor poporul lui Dumnezeu s-a întors în mod frecvent către idoli. Deși nu există nici o mărturie (dovadă) a idolatriei în timpul domniei lui Saul sau David, în ultimii ani ai împăratului Solomon s-a pus în mișcare un consecvent model de idolatrie în Israel (1 Împ. 11:1-8). În istoria împărăției divizate, toți împărații părții de nord a Israelului erau idolatri, tot așa după cum erau mulți și din împărații lui Iuda, din sud. Numai după ce s-a încheiat exilul babilonian, închinarea idolatră la alți dumnezei încetează în mijlocul Israeliților.

 

PUTEREA DE ATRACȚIE A IDOLATRIEI.

 

De ce era așa de atrăgătoare idolatria pentru Israeliți? în această chestiune erau implicați câțiva factori.

(1) Israeliții erau înconjurați de popoare păgâne care credeau că închinarea la mai mulți dumnezei era superioară închinării la un singur Dumnezeu. Cu alte cuvinte, mai mulți însemna mai bine. Poporul lui Dumnezeu a fost influențat de aceste popoare pe care le-a imitat în mod constant în loc să asculte porunca lui Dumnezeu de a se păstra sfinți și separați de ei.

(2) Dumnezeii celorlalte popoare nu cereau felul de ascultare pe care îl cerea Dumnezeul lui Israel. De exemplu, multe din religiile păgâne au inclus imoralitatea
sexuală cu prostituate la templu, ca parte a ritualurilor lor. Această practică a ispitit
în mod incontestabil pe mulți din Israel. Pe de altă parte, Dumnezeu a cerut poporului Său să se supună standardelor morale, așa cum sunt definite în legea Sa, cu scopul de a menține o relație mântuitoare cu El. Ei trebuiau să reziste cu consecvență tendinței spre imoralitate și altor practici trecute cu vederea sau îngăduite de religiile păgâne.

(3)     Din cauza caracterului demonic al idolilor (vezi secțiunea care urmează), idolatria a produs din când în când rezultate veritabile și demonstrabile pentru cei
care se închinau la idoli. Puterile demonice aflate în spatele idolilor erau capabile,
deși în mod limitat, să acorde beneficii materiale și fizice. Zeii fertilității promiteau
condiții adecvate pentru recolte îmbelșugate; și zeii războinici promiteau ocrotire de dușmani și biruință în luptă. Astfel de foloase promise erau atractive pentru Israeliți și, din acest motiv, mulți erau dispuși să slujească acestor idoli.

 

CARACTERUL ESENȚIAL AL IDOLATRIEI.

 

Noi nu putem înțelege puterea de atracție a idolatriei dacă nu înțelegem adevărata ei natură.

(1) În Biblie scrie simplu că un idol este totuna cu nimic (Ier. 2:11; 16:20). Un idol este numai o bucată de lemn sau de piatră cioplită de mâini omenești, care nu are nici o putere. Samuel numește idolii lucruri de nimic sau nefolositoare (I Sam. 12:21), și Pavel afirmă categoric „știm că în lume un idol este totuna cu nimic" (I Cor. 8:4). Din această cauză, psalmiști! (Ps. 115:4-8; 135:15-18) și profeții (de exemplu, 1 Împ. 18:27; Is. 44:9-20; 46:1-7; Ier. 10:3-5) au luat în derâdere frecvent idolii.

(2) Însă, în spatele tuturor idolilor se află demonii, ființe spirituale aflate sub stăpânirea diavolului. Atât Moise  (vezi Deut. 32:17, ) cât și psalmistul (Ps. 106:36-37) pun pe picior de egalitate dumnezeii falși și diavolii. Să reținem de asemenea faptul că Pavel spune în prima sa epistolă către Corinteni despre consumarea cărnii jertfite idolilor: „ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor și nu lui Dumnezeu" (I Cor. 10:20). Cu alte cuvinte, puterea care stă în spatele idolatriei este puterea și activitatea demonilor (vezi articolul PUTEREA ASUPRA SATANEI ȘI A DEMONILOR, ). Cu toate acestea, Satana, ca „dumnezeul veacului acestuia" (II Cor. 4;4) exercită o putere îngrozitoare în acest veac rău (vezi I Ioan 5:19, notă; compară cu Luca 13:16; Gal. 1:4; Efes. 6:12; Evr. 2:14). El are putere să producă semne mincinoase și minuni false (II Tes. 2:9; Apoc. 13:2-8, 13; 16:13-14; 19:20) și să acorde oamenilor foloase fizice și materiale. Este de netăgăduit faptul că această putere contribuie uneori la prosperitatea celor răi (cf. Ps. 10:2-6; 37:16, 35; 49:6; 73:3-12).

(3) Relația dintre idolatrie și demoni este văzută mai clar când ne dăm seama cât de strâns sunt legate practicile religioase păgâne de spiritism, farmece, ghicire, vrăjitorie, magie, hipnotism (cf. II Împ. 21:3-6; Is. 8:19; vezi Deut. 18:9-11 ; Apoc. 9:21, ). Potrivit Scripturii, toate aceste practici oculte implică închinarea la demoni.

(4) Noul Testament numește lăcomia o formă de idolatrie (Col. 3:5). Legătura este evidentă: din cauză că demonii sunt în stare să dea foloase materiale, oamenii care nu sunt satisfăcuți cu ceea ce au ei ci sunt lacomi de mai mult nu vor ezita să se supună față de principiile și dorințele acelor ființe spirituale de la care pot obține ceea ce doresc ei. Deși astfel de oameni pot să nu se închine zeilor confecționați din lemn și piatră, ei se închină în realitate demonilor care stau în spatele lăcomiei și zgârceniei; deci, ei sunt idolatri. Astfel, afirmația lui Isus potrivit căreia noi „nu putem sluji lui Dumnezeu și lui Mamona" (Mat. 6:24) este, în esență, aceeași cu avertismentul dat de Pavel credincioșilor care „nu pot să bea paharul Domnului și paharul dracilor" (I Cor. 10:21).

 

RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU ÎN FAȚA IDOLATRIEI.

 

Dumnezeu nu va tolera nici o formă de idolatrie.

(1) Împotriva acesteia El a avertizat frecvent în V. T. (a) în decalog, primele două porunci iau o atitudine directă împotriva închinării acordate oricărui alt dumnezeu în afară de Domnul Dumnezeul lui Israel (vezi Ex. 20:3-4, ). (b) Acest fel de instruire a fost repetat de Dumnezeu și în alte împrejurări (de exemplu, Ex. 23:13, 24; 34:14-17; Deut. 4:23-24; 6:14; Ios. 23:7; Jud. 6:10; II Împ. 17:35, 37-38). (c) De porunca de a nu sluji altor dumnezei era legată și cea de a distruge toți idolii și de a dărâma chipurile cioplite ale popoarelor păgâne din țara Canaanului (Ex. 23:24; 34:13; Deut. 7:4-5; 12:2-3).

(2) Istoria Israeliților a fost adesea istoria închinării la idoli. Dumnezeu S-a mâniat pe poporul Său pentru slăbiciunea de care a dat dovadă în distrugerea idolilor din țara promisă și pentru adoptarea, în schimb, a închinării la dumnezei falși. Domnul i-a pedepsit îngăduind dușmanilor lor să obțină stăpânire asupra lor. (a) Cartea Judecătorii prezintă un ciclu permanent: Israeliții începeau să slujească idolilor popoarelor pe care ei nu reușiseră să-i alunge din Canaan; Dumnezeu îngăduia dușmanilor lor să îi stăpânească; poporul lui Dumnezeu a strigat către Domnul; Domnul îi auzea și trimitea un judecător ca să-i elibereze, (b) Idolatria din împărăția de nord s-a dezvoltat nestingherit timp de aproape două secole. Până la urmă, răbdarea lui Dumnezeu a încetat și El a îngăduit Asirienilor să distrugă capitala Israelului și să risipească cele zece seminții (II Împ. 17:6-18). (c) împărăția lui Iuda, din sud, a avut un număr de împărați temători de Dumnezeu, ca de exemplu Ezechia și Iosia; dar, din cauza împăraților răi, ca Mânase, idolatria a ocupat poziții întărite în poporul lui Iuda (II Împ. 21:10-16). În ciuda acestor avertizări, idolatria a continuat (vezi de exemplu, Is. 48:4-5; Ier. 2:4-30; 16:18-21; Ez. 8), până când, în final, Dumnezeu a împlinit proorocia Sa, folosindu-Se de împăratul Babilonului, Nebucadnețar, care a cucerit Ierusalimul, a ars Templul și a pustiit cetatea (II Împ. 25).

(3) De asemenea, Noul Testament avertizează pe toți credincioșii împotriva idolatriei, (a) Astăzi, idolatria se manifestă ea însăși în diferite forme. Ea apare în mod explicit în religiile false ale lumii, precum și în vrăjitorii, satanism și alte forme ale ocultismului. Ea este întâlnită în orice loc unde bărbați și femei se dedau în întregime lăcomiei și lucrurilor materiale și nu se încredințează numai lui Dumnezeu, În sfârșit, ea apare în biserică atunci când oamenii cred că pot sluji lui Dumnezeu și trăi mântuirea și binecuvântările Sale participând în același timp la practicile imorale și rele ale  lumii, (b) în mod consecvent, Noul Testament ne îndeamnă să nu fim avari, lacomi și imorali (Col. 3:5; comp. Mat. 6:19-24; Rom. 7:7; Evr. 13:5-6; vezi articolul BOGĂȚIE ȘI SĂRĂCIE, ), ci să fugim de toate formele idolatriei (I Cor. 10:14; I Ioan 5:21). Dumnezeu însoțește avertizările Sale arătând că cei care se angajează în vreo formă de idolatrie nu vor moșteni împărăția Sa (I Cor. 6: 9-10; Gal. 5:20-21; Apoc. 22:15).