Răpire din comuna Făget în data de 19 APRILIE 1979

 

Mă numesc Sîrbu Aurica, sat Bătești, comuna Făget jud. Timiș, în vârstă de 16 ani.

Dragii mei frați și surori la, vârsta de 11 ani am vrut să merg la biserică la pocăiți dar mama nu m-a lăsat zicând să merg în lume să mă distrez, dar să știți dragii mei frați și surori că nu m-am distrat mult îmbolnăvindu-mă și suferind de mai multe boli. Prima dată m-am îmbolnăvit având viermișori la fiere și ficat fiind internată la pediatria copiilor din Timișoara, un timp îndelungat cam trei luni am stat internată în spital și acasă. Când am scăpat de această boală, tot nu m-am întors la Domnul atunci m-am îmbolnăvit de rinichi, apoi de scarlatină. După aceea am avut ulcer, vindecându-se după un an de zile, pe urmă am primit o mare durere de cap și tot așa azi cu durere, mâine cu durere am început să fac crize de epilepsie ( boala copiilor). Părinții au mers mai departe la medici specialiști, dar în zadar. Până în ultimul timp directorul spitalului M.T.T. Lugoj mi-a făcut ieșirea din spital spunând către părinți să mă ducă acasă, să nu mor în spital că atunci o să mă scoată mai greu din spital. Ajungând acasă m-a pus mama pe pat ca atunci când am crize să nu dau cu mâinile să mă zdrobesc pentru că eu cădeam făcând crize de 25-30 de ori pe zi, în apă, în foc, unde puteam să-mi pierd vița.

Eu vedeam demonul care venea și mă chinuia și strigam către cei din jurul meu, medici, rude: nu mă lăsați căci iarăși vine demonul, dar ei ziceau că din cauza durerilor de cap aiurez. Aceasta a durat până în data de 19 Aprilie 1979 când Domnul Isus m-a vindecat printr-o răpire la cer.

                       Fie-i numele slăvit!!!!!1

 

Cum am mai spus mama mă pusese pe pat iar eu am văzut la picioarele mele pe pat, moartea si un demon, iar ultimele cuvinte pe care le-am spus, când eram încă în conștiință au fost:,, Mamă, nu mă lăsa, uite și moartea,,. Atunci am simțit o căldură mare și m-am trezit în mijlocul casei uitându-mă la corpul meu rămas în pat. Atunci am văzut un înger al Domnului venind lângă mine și întinzând mâna către mine demon a zis: ÎȚI AJUNGE!. Atunci demonul a fugit scoțând un zgomot foarte urât, îngrozitor. Atunci îngerul s-a întors către mine și a zis: Acum vei zbura cu mine în cer. Eu am zis: eu nu am aripi ca si tine și el mi-a zis: nici nu ai nevoie, și nici nu și-a rostit bine cuvântul căci ne-am ridicat de la pământ cu o viteză pe care nu o pot descrie, așa de repede zburam. La o înălțime mare ne-am oprit la niște granițe unde erau demoni cu niște cărți mari în mâini și se uitau în ele. Îngerul a zis: aici sunt demonii care au scris faptele rele săvârșite de oameni pe pământ, și orice suflet care trecea trebuia să acopere faptele rele cu faptele bune, prefăcute de Isus în aur.

Am trecut această graniță și am ajuns într-un loc atât de frumos și de minunat că oricât m-aș strădui să-l descriu n-aș putea. Erau pomi, unii cu roadă, alții în floare, corul de îngeri care aveau în mâini harfe de aur, clădiri care până atunci nu văzusem nici măcar în vis, nici nu auzisem măcar. Trecând de la un cer la altul, pentru că cum am intrat în primul cer un înger stătea de gardă și a mers cu noi până am trecut de cerul lui arătându-ne frumusețile și răspunzându-ne la întrebările ce întrebam. Am trecut așa până am ajuns la al 6-lea cer tot uitându-ne la frumuseți.

Cum treceam de la un cer la altul, lumina se făcea tot mai mare. De-odată n-am mai putut vedea din cauza unei lumini puternice ce a apărut în fața mea. Atunci am zis către înger: ,, vai de mine de ce m-ai apropiat așa tare de soare, nu mai pot vedea nimic: Îngerul a căzut jos cu fața la pământ și a zis: nu-i soarele , am pus mâna la ochi și m-am silit să-l văd, să văd ce face îngerul. Am privit cu atenție si am văzut două răni, semnele Domnului cum a fost răstignit.

Când am văzut n-am mau putut sta în picioare și m-am târât și eu cu fața-n jos și nu am îndrăznit să zic TU am zis: ,, Dumneata ești Domnul nostru Isus Hristos?,, I-am simțit mâinile cum m-a ridicat și mi-a zis cu un glas atât de duios încât nu pot să-mi exprim,, să nu-mi mai zici așa –DUMNEATA- să zici TU, așa cum zicem ,,TATĂL NOSTRU,,. Tot uitându-mă la minunea ce o putea vedea ochii mei am mai văzut un oraș numai de copii. El m-a întrebat: ,, tu m-ai ai frați? Eu am răspuns ,, Doamne am avut unul dar a murit când a fost mic,, Domnul a zis: Acum poți să-l vezi.

S-a apropiat de poarta intrării de unde au ieșit mai mulți copii. Se vedeau în acel oraș îngeri mai mulți care îi îngrijea pe cei mai mici. Am văzut apropiindu-se de noi un înger cum ar fi un copil de 20 ani. Era îmbrăcat cu o haină foarte frumoasă ca toți ceilalți. Atunci l-am întrebat: Tu ești Doru? Mia- răspuns așa de blând: aici nu mă numesc Doru, mă cheamă EMANUEL. Iarăși am auzit vocea Domnului Isus care m-a întrebat: și nu mai ai alți frați?. Am zis NU. Atunci îngerul care venise cu mine a zis, mai ai încă cinci frați. Am văzut apropiindu-se cinci copii după mărimi.

Cel mai mic și-a lăsat capul pe umăr și mi-a zis: ,, pe noi mama nu ne-a lăsat să trăim în lume,, ne-am despărțit văzând și alte frumuseți.

Domnul Isus m-a întrebat: vrei să-ți vezi casa de pe pământ?. Atunci imediat am zis DA! Am intrat într-o clădire a cărei uși s-au deschis singure. Domnul Isus mi-a arătat într-un tablou casa mea, corpul meu pe pat și cei ce erau în jurul corpului meu mort, ca într-un ecran TV. Mirată  am întrebat,, Doamne Isus cum poți face  așa ceva dintr-un om?, eu sunt aicea eu sunt și pe pământ? El mi-a zis: omul este făcut din trup, suflet și duh. Ieșind din clădirea aceea minunată cel mai dureros lucru a fost când Domnul Isus a zis: ,, Acum trebuie să mergi iarăși pe pământ să spui pocăință la popor, eu am zis: Doamne Isuse, nu mă mai duc lasă-mă aici unde ești tu să fiu și eu cu Tine,, Trebuie să mergi, eu iarăși am zis,, Doamne Isuse eu sunt bolnavă rău nu pot să merg niciunde, iar Domnul a zis,, de astăzi vei fi sănătoasă, căci pe cel ce tea chinuit l-am mustrat. Silindu-mă iarăși să-i văd fața am zis: Doamne Isuse eu te mai pot vedea vreodată? El mi-a zis: Dacă mergi pe calea mea tot aici ai să vii și eu o să te văd în fiecare zi, pe voi toți.

Apoi am coborât cu îngerul din cer prin niște locuri nemaivăzute vreodată, pustii nelocuite de oameni animale, fără iarbă sau pomi, la o groapă mare , închisă cu niște porți mari care s-au deschis și îngerul Domnului a zis ,, AICI ESTE IADUL,, Și m-a dus înăuntru, mergeam cu viteză foarte mare înghițită de imensul întuneric fără să ajung la ceva cu picioarele. Voiam să ajung undeva, să strig ceva dar n-am avut ce. Când am ajuns într-un loc înspăimântător și grozav era numai foc cât vedeai cu ochii, cum e lanul de grâu la noi pe pământ. Așa era focul în iad, unde erau bărbați și femei neîmbrăcați și zbierau groaznic de durere. Erau chinuiți în mai multe feluri, după faptele săvârșite pe pământ.

În cercul oamenilor care au hulit numele lui Dumnezeu era băgată în limbă cobaci întorși roată prin foc, cei ce nu au ținut legea păcăinței și au căzut erau băgați după un timp într-un foc cu smoală fierbinte și se chinuiau să iasă dar iarăși cădeau în smoală.

Erau  animale urâte și fioroase care chinuiau sufletele oamenilor. M-am uitat și am văzut o namilă mare cu cap de broască și foarte urâtă. De-odată am ajuns la un tron pe care ședea un mostru urât și avea pe cap o coroană foarte frumos lucrată și înconjurată de mai mulți draci și l-am întrebat. Tu ești mai mare aici? Mi-a răspuns cu un răcnet de fiară spurcată DA! Când m-am uitat în partea stângă era demonul care mă chinuise atâta timp. Era bătut și plângea. Am zis: Domnul l-a mustrat! Atunci cel mai mare a strigat către mine cât a putut,, Aici nu se pomenește numele celui prea înalt. Am plecat de acolo plină de spaimă. Am ajuns la ușa gurii pe care intrasem și am fost trasă afară. Apoi am pornit iarăși cu viteza de la început și porțile chinurilor veșnice s-au închis. Când m-am trezit în trupul meu m-am trezit sănătoasă și de atunci ne-am pocăit toată familia și ne-am predat Domnului

 

           LAUDĂ, SLAVĂ ȘI MĂRIRE LUI ÎN VECI!

          

 

********************************