LEGEA VECHIULUI TESTAMENT

Ex. 20:1-2 „Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, și a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei ".



Primirea Legii lui Dumnezeu prin conducătorul lor, Moise, a fost unul dintre cele mai importante aspecte ale experienței Israeliților la Muntele Sinai. Legea Mozaică (cuvântul ebraic Torah, însemnând „învățătură") poate fi împărțită în trei categorii:

(a)                legea morală, care cuprindea regulile lui Dumnezeu pentru viețuirea sfântă (Ex. 20:1-17);

(b)                legea civică, care trata despre viața legală și socială a lui Israel, ca o națiune (Ex. 21:1-23:33); și

(c)                legea ceremonială, care se ocupa de forma și ritualul închinării lui Israel Domnului, inclusiv sistemul jertfelor (Ex. 24:12-31:18). Cu privire la natura și funcția Legii Vechiului Testament să reținem următoarele:

(1) Legea a fost dată în legătură cu legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul Său; ea prezintă prevederile legământului pe care ei trebuiau să le respecte în credincioșie față de Domnul Dumnezeu căruia îi aparțineau. Israeliții au acceptat în mod formal aceste obligații   ale   legământului   (Ex.   24:1-8;   vezi   articolul LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELIȚII ).

(2)  Ascultarea  lui  Israel  față  de  Lege  trebuia    fie  întemeiată  pe  mila mântuitoare a lui Dumnezeu și pe eliberarea poporului de către El (Ex. 19:4). De notat este faptul că Legea a fost dată după ce ei fuseseră salvați prin sângele mielului de Paște și răscumpărați din robie (Ex. 20:2), în perioada când ei trăiau ca și pelerini pe pământ prin harul lui Dumnezeu (Ex. 19:4).

(3)     Legea a revelat voia lui Dumnezeu pentru conduita poporului Său (Ex.19:4-6; 20:1-17; 21:1-24:8) și a prevăzut jertfe de sânge pentru ispășirea păcatelor lor (Lev. 1:5; 16:33). Legea nu a fost dată ca o cale de a obține mântuirea pentru cei nemântuiți; poporul căruia i-a fost dată se afla deja cu Dumnezeu într-o relație de popor salvat (Ex. 20:2). Prin Lege ei au învățat cum dorea Dumnezeu ca să trăiască ei în mod neprihănit față de Răscumpărătorul lor și față de semenii lor. Israeliții trebuiau să se supună Legii prin harul lui Dumnezeu, pentru a menține și celebra relația lor prin credință cu El (Deut. 28:1, 2; 30:15-20).

(4)  Atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, o încredere ancorată în Dumnezeu și în Cuvântul Său (Gen. 15:6) și o iubire sinceră față de El (Deut. 6:5) au constituit temelia pentru păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Israel nu a izbutit tocmai în această privință pentru că, adesea, ei nu au făcut din credința în Dumnezeu, din iubirea față de El din toată inima și din dorința de a umbla pe căile Sale, motivația lor pentru împlinirea Legii. Pavel a afirmat că Israel nu a dobândit neprihănirea pe care o urmărea Legea din cauză c㠄n-a căutat-o prin credință" (Rom. 9:32).

(5)  Legea a accentuat adevărul veșnic potrivit căruia ascultarea de Dumnezeu dintr-o inimă plină de iubire (vezi Gen. 2:9; Deut. 6:5 ) va duce la o viață deplină și la bogate binecuvântări de la Domnul (compară cu Gen. 2:16; Deut. 4:1,40; 5:33; 8:1; Ps. 119:45; Rom. 8:13; I Ioan 1:7).

(6)  Legea exprima natura și caracterul lui Dumnezeu, adică, iubirea, bunătatea, dreptatea și ura împotriva răului. Trebuia ca Israeliții credincioși să păzească legea morală a lui Dumnezeu deoarece ei fuseseră creați după chipul Său (Lev. 19:2).

(7)     În Vechiul Testament, mântuirea n-a fost niciodată bazată pe desăvârșirea provenită din respectarea tuturor poruncilor, în relația dintre Israel și Dumnezeu era inseparabil sistemul jertfelor care asigurau iertarea pentru cei care încălcau porunca dar care  se întorceau cu sinceritate, în pocăință și  credință,  la îndurarea lui Dumnezeu și la asigurarea sângelui ispășitor.

(8)  Legea și legământul Vechiului Testament nu erau desăvârșite și nici nu fuseseră menite să fie permanente. Legea a funcționat ca un protector temporar pentru poporul lui Dumnezeu, până la venirea lui Hristos (Gal. 3:22-26). Vechiul legământ a fost înlocuit apoi de Noul legământ, în care Dumnezeu a dezvăluit în întregime planul Său de mântuire prin Isus Hristos (Rom. 3:24-26; vezi Gal. 3:19, nota, pentru mai multe detalii asupra naturii și funcției Legii Vechiului Testament).

(9)  Legea a fost dată de către Dumnezeu și adăugată făgăduinței „din pricina încălcărilor de lege"  (Gal. 3:19); adică,  ea a fost menită 

(a)    să îndrepte comportamentul, 

(b)    să clarifice ce era păcatul, 

(c)    să arate lui Israel înclinația lor înnăscută de a încălca voia lui Dumnezeu și a face răul, și

(d) să trezească conștiința nevoii lor de mila, harul și răscumpărarea de la Dumnezeu (compară cu Rom. 3:20; 5:20; 8:2).