LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU DAVID

2 Sam. 7:16 „Ci casa ta si împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea, și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie."

NATURA LEGĂMÂNTULUI CU DAVID.

(1) Deși cuvântul „legământ" nu apare de fapt în II Samuel 7, este clar că Dumnezeu încheiase un legământ cu David. În Psalmul 89:3-4, de exemplu, Dumnezeu spune: „Am făcut un legământ cu alesul Meu" — zice Domnul — iată ce am jurat robului Meu David, îți voi întări sămânța pe vecie și-n veci îți voi așeza scaunul de domnie" (vezi de asemenea Ps. 89:34-36). Această promisiune că tronul împărăției poporului lui Dumnezeu va fi ocupat pentru totdeauna de sămânța lui David este exact făgăduința pe care Dumnezeu a făcut-o lui David în II Sam. 7 (de reținut în mod special v. 16). în plus, mai departe, în II Samuel, David însuși face o referire la „legământul veșnic" pe care Dumnezeu l-a făcut cu el (II Sam. 23:5), fără îndoială făcând aluzie la II Samuel capitolul 7.

(2) Aceleași două principii prezente în alte legăminte ale Vechiului Testament și aici: numai Dumnezeu stabilește promisiunile și obligațiile legământului Său, oame­nii trebuind să le accepte în credință și ascultare (vezi articolele LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU AVRAAM, ISAAC ȘI IACOV  și LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELIȚII ). (a) în acest legământ încheiat cu David, Dumnezeu a făcut o promisiune cu efect foarte apropiat și anume că El va întări împărăția fiului lui David, Solomon, care va zidi o casă pentru Domnul, adică Templul (II Sam. 7:11-13). (b) în același timp, promisiunea lui Dumnezeu că dinastia lui David va dura pentru totdeauna peste Israeliți era condiționată de ascultarea cu credincioșie a lui David și a urmașilor săi. Cu alte cuvinte, acest legământ era veșnic numai în sensul că Dumnezeu intenționa să mențină totdeauna un fiu al lui David pe tron la Ierusalim, doar dacă mai-marii lui Iuda fi rămâneau credincioși și ascultători.

 (3) în următoarele patru secole, urmașii lui David au rămas neîntrerupt pe tronul lui Iuda. Dar când împărații lui Iuda, mai ales Mânase și cei care au domnit după împăratul Iosia, s-au răzvrătit în mod continuu împotriva lui Dumnezeu prin închinarea la idoli și prin neascultare de Legea Sa, Dumnezeu în final i-a îndepărtat de la tron. El a îngăduit lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, să invadeze țara lui Iuda, să asedieze cetatea Ierusalimului și în final să distrugă cetatea cu Templul ei (vezi II Împ. 25; II Cron. 36). Poporul lui Dumnezeu era acum, pentru prima oară după robia egipteană, sub stăpânirea cârmuitorilor străini.

                                                                               .

ISUS HRISTOS ȘI ACEST LEGĂMÂNT.

 

Există însă un aspect al legământului lui Dumnezeu cu David, care era necondiționat — anume că împărăția lui David va fi întemeiată, în final, ca o împărăție veșnică.

(1) Punctul culminant al promisiunii lui Dumnezeu era că din descendența familiei davidice va veni cel care va fi împăratul mesianic și veșnic. Acest împărat va fi conducător peste Israelul credincios și peste toate popoarele (compară cu Is. 9:6-7; 11:1, 10; Mica 5:2, 4). El va veni din cetatea Betleemului (Mica 5:2, 4) și stăpânirea Sa se va întinde până la marginile pămân­tului (Zah. 9:10). El va fi numit „DOMNUL, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ" (Ier. 23:5-6) și va aduce mântuirea din păcat (Zah. 13:1). împlinirea promisiunilor legământului davidic a început cu nașterea lui Isus Hristos, care a fost vestită de îngerul Gavril Măriei, o fiică evlavioasă din familia lui David (Luca 1:30-33; compară cu Fapte 2:29-35).

(2) Această promisiune era o extindere a legământului dat în Gen. 3:15, care a prezis înfrângerea lui Satana printr-un descendent al Evei (vezi Gen. 3:15, nota); ea era o continuare a legământului dat lui Avraam și urmașilor săi (vezi articolul LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU AVRAAM, ISAAC ȘI IACOV, ).

(3) împlinirea acestei promisiuni a implicat învierea lui Hristos din morți și înălțarea  Sa la  dreapta lui Dumnezeu în ceruri  (Fapte  2:29-33),  de  unde El stăpânește acum ca împărat al împăraților și Domn al domnilor. Prima lucrare a lui Hristos ca Domn înălțat a fost revărsarea Duhului Sfânt peste poporul, Său (Fapte 1:8; 2:4,33).             

(4) Stăpânirea ca împărat a lui Hristos este caracterizată prin chemarea adresată tuturor oamenilor de a se întoarce de la păcat și din lumea nelegiuită în care se află și a accepta pe Hristos ca Domn și Mântuitor și a primi Duhul Sfânt (Fapte 2:32-40).

(5) împărăția veșnică a lui Hristos include: (a) cârmuirea Sa prezentă asupra împărăției lui Dumnezeu și Cap al Bisericii, (b) viitoarea Sa stăpânire pe timpul mileniului asupra popoarelor (Apoc. 2:26-27; 20:4) și (c) împărăția Sa veșnică într-un cer nou și un pământ nou (Apoc. 21-22).