LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU AVRAAM, ISAAC ȘI IACOV


 

Gen. 26:3-5 „Locuiește ca străin în țara aceasta; Eu voi fi cu tine, și te voi binecuvânta; căci toate ținuturile acestea ți le voi da ție și seminței tale, și voi ține jurământul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam. Iți voi înmulți sămânța, ca stelele cerului; voi da seminței tale toate ținuturile acestea; și toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, ca răsplată pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduielile Mele, și legile Mele."


NATURA LEGĂMÂNTULUI. Relația lui Dumnezeu cu poporul Său este descrisă peste tot în Biblie în termenii unui „legământ". Cuvântul „legământ" apare prima oară în Gen. 6:18 și se extinde în Noul Testament, unde Dumnezeu a făcut un Nou Legământ cu omenirea în Isus  Hristos (vezi articolul VECHIUL LEGĂMÂNT ȘI NOUL LEGĂMÂNT,). înțelegând legământul lui Dumnezeu cu patriarhii (Avraam, Isaac si Iacov), învățăm despre felul în care Dumnezeu dorește să trăim relația noastră cu El în cadrul legământului.

(1) Numele special al Dumnezeului legământului, așa cum este el revelat în Biblie, este Yahweh (tradus ca „domn"; vezi Gen. 2:4, nota; Ex. 3:14, nota). Inerentă în acest nume legat de legământ, este bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, grija Lui mântuitoare pentru neamul omenesc, prezența Sa loială plină de credincioșie alături de poporul Său, și dorința Sa de a fi în părtășie cu ei și de a fi Domnul lor.

(2) Promisiunea fundamentală a legământului este făgăduința Domnului: Eu voi fi Dumnezeul tău și Dumnezeul seminței tale după tine (vezi Gen. 17:7, nota). Pe această făgăduință se bazează toate celelalte promisiuni care reprezintă o parte a legământului. Aceasta înseamnă că Dumnezeu se leagă cu fermitate fată de cei din poporul Său credincios să fie Dumnezeul lor și că harul, ocrotirea, bunătatea și binecuvântarea Sa sunt date în dragoste (compară cu Ier. 11:4; 24:7; 30:22; 32:38; Ez. 11:20; 36:28; Zah. 8:8).

(3) Ultimul scop al legământului lui Dumnezeu cu omenirea a fost să aducă mântuirea nu numai unei singure națiuni  (Israel) ci întregului neam ome-nesc.Dumnezeu îi făgăduise deja lui Avraam că în el toate familiile pământului vor fi binecuvântate (Gen. 12:3; 18:18; 22:18; compară cu 26:4). Dumnezeu a extins harul legământului Său la poporul lui Israel ca ei să poată fi Lumina neamurilor (Is. 49:6; compară cu 42:6). Acest legământ a fost împlinit prin venirea Domnului Isus Hristos ca Răscumpărător, în momentul când creștinii au început să răspândească mesajul Evangheliei în toată lumea (vezi Luca 2:32; Fapte 13:46,47; Gal. 3:8-14).

(4) In diversele prevederi ale legământului pe care Dumnezeu le-a făcut cu oamenii pe parcursul întregii Scripturi, sunt prezente două principii:

(a)                Dumnezeu sin-gur a stabilit făgăduințele și obligațiile acestui legământ, și

(b)                oamenii trebuie să le accepte în credință plină de supunere. In câteva cazuri Dumnezeu a conturat chiar de la început făgăduințele și responsabilitățile pentru ambele părți (vezi articolul LEGĂ­MÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELIȚII, ); n-a existat însă nici un moment în care oamenii să poată negocia cu Dumnezeu asupra prevederilor legământului.

LEGĂMÂNTUL LUI  DUMNEZEU  CU AVRAAM.

(1) Când Dumnezeu a încheiat legământul de părtășie cu Avraam (vezi Gen. 15), El i-a făcut în mod explicit câteva promisiuni: Dumnezeu va fi pentru Avraam scut si răsplată (Gen. 15:1), el va avea mulți descendenți (Gen. 15:5) și țara Canaanului va fi moștenirea lui (Gen. 15:7; vezi   Gen.   15:6,   nota;   17:8;   compară   de   asemenea   cu 12:1-3;   vezi   articolul CHEMAREA LUI AVRAM, ).

(2) Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să răspundă cu credință la aceste promisiuni, să le accepte și să se încreadă în Dumnezeu ca Domn al său.'Fiindcă el a făcut așa, Avraam a fost acceptat de Dumnezeu si toate acestea i s-au socotit ca neprihănire (Gen. 15:6) și a fost întărit într-o părtășie personală cu El.

(3)Credința  nu numai că  a fost necesară  pentru  a primi  legământul,  ci Dumnezeu a cerut, de asemenea, ca Avraam să facă un sincer efort de a fi plăcut Lui printr-o viață de ascultare, aceasta fiind o condiție a continuării binecuvântărilor legământului,

(a) Dumnezeu a cerut ca Avraam să umble înaintea Lui si „sa fie rara prihană" (vezi Gen. 17:1, nota). Cu alte cuvinte, dacă credința sa nu ar fi fost însoțită de ascultare (compară cu Rom. 1:5), Avraam n-ar mai fi fost apt să participe la scopurile veșnice ale lui Dumnezeu,

(b) într-o anumită împrejurare, Dumnezeu 1-a încercat pe Avraam poruncindu-i să-1 jertfească pe fiul său Isaac. Avraam a trecut testul și, prin urmare, Dumnezeu a promis să mențină legământul Său cu el (vezi Gen. 22:18, nota),

(c) Dumnezeu i-a spus lui Isaac în termeni preciși că binecuvântările legământului erau încă în vigoare și vor fi trecute asupra lui, pentru că Avraam a ascultat de El și a păzit poruncile Sale (Gen. 26:4, 5).

(4) Dumnezeu a poruncit, în mod explicit, lui Avraam și urmașilor săi să aibă grijă ca fiecare nou-născut de parte bărbătească din casa să să fie tăiat împrejur (Gen. 17:9-13). Dumnezeu a arătat și în continuare că orice bărbat care nu a fost tăiat împrejur va fi îndepărtat din mijlocul poporului lui Dumnezeu (Gen. 17:14), deoarece el a călcat legământul. Cu alte cuvinte, refuzul de a asculta de Dumnezeu va conduce la încetarea binecuvântărilor legământului.

(5) Legământul lui Dumnezeu cu Avraam a fost numit un „legământ veșnic" (Gen. 17:7). Dumnezeu a intenționat ca legământul să fie permanent. Totuși, el va fi rupt de urmașii lui Avraam, astfel că Dumnezeu nu va mai fi legat de promisiunile Sale. De exemplu, promisiunea Sa că țara Canaanului va fi o posesiune veșnică pentru Avraam și urmașii săi (Gen. 17:8) a fost încălcată prin apostazia lui Israelși necredincioșia lui Iuda cat si prin refuzul lor de a asculta de legea lui Dumnezeu (Is. 24:5; Ier.31:32); astfel Israel a fost dus în robie în Asiria (II împ. 17), în timp ce Iuda a fost dus mai târziu captiv în Babilon (vezi II împ. 25; II Cron. 36; Ier. 11:1-17; Ez. 17:16-21).

LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISAAC.

     (1) Dumnezeu a urmărit să stabilească legământul avraamic cu fiecare generație care i-a succedat, începând cu fiul lui Avraam, Isaac (vezi Gen. 17:21). Cu alte cuvinte, nu era suficient faptul că Isaac a avut  ca tată pe Avraam;   el trebuia  de  asemenea    accepte  promisiunile lui Dumnezeu, prin credință. Numai după aceea putea Dumnezeu să spună: „Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta, și îți voi înmulți sămânța" (Gen. 26:24).

     (2) În primii douăzeci de ani ai căsniciei lor, Isaac și Rebeca nu au avut copii (compară cu Gen. 25:20, 26). Pântecele Rebecăi nu a fost deschis până ce Isaac nu s-a rugat cu stăruință Domnului pentru ca soția lui să poată zămisli un copil. Această rugăciune care a primit răspuns demonstrează că împlinirea legământului nu s-a realizat prin mijloace naturale, ci numai prin lucrarea plină de îndurare a lui Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunea și cererea lui Isaac (Gen. 25:21, nota).

     (3) Isaac   trebuia,   de   asemenea,      fie   ascultător  în  vederea   continuării binecuvântărilor legământului. Când o secetă a lovit țara Canaanului, de exemplu, Dumnezeu i-a spus lui Isaac să nu coboare în Egipt ci să rămână unde se afla. Dacă el asculta de Dumnezeu, Dumnezeu îi promitea: „voi ține jurământul pe care 1-am făcut tatălui tău Avraam" (Gen. 26:3; vezi 26:5, nota).

LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU IACOV.

(1) Isaac și Rebeca au avut doi copii, Esau si Iacov, în mod normal, nimeni nu s-ar fi așteptat ca binecuvântările legământului să fie trecute mai departe, de la primul născut, adică de la Esau. Dar Dumnezeu a descoperit Rebecăi că cel mai mare din gemenii ei va sluji celui mai mic și Esau însuși a nesocotit dreptul de întâi născut (vezi Gen. 25:31, nota). Mai mult, el a arătat indiferentă față de standardele de neprihănire ale părinților săi prin faptul că s-a căsătorit cu două femei care nu se închinau adevăratului Dumnezeu. Pe scurt, Esau nu a arătat interes pentru binecuvântările legământului lui Dumnezeu. Prin urmare, Iacov care a dorit binecuvântările spirituale ale viitorului, a primit făgăduințele în locul lui Esau (Gen. 28:13-15).

    (2) Așa cum a fost cu Avraam și Isaac, păstrarea legământului făcut cu Iacov a pretins din partea acestuia ascultarea credinței (Rom. 1:5). Mult timp, acest patriarh a depins de propria sa ingeniozitate pentru a supraviețui și a reuși. Doar când Iacov, în final, a ascultat de porunca și voia Domnului (Gen." 31:13) de a părăsi Haranul și de a se întoarce în țara promisă â Canaanului și, mai precis, de a merge la Betel (Gen. 35:1-7), Dumnezeu a reînnoit față de el făgăduințele făcute lui Avraam (Gen. 35:9-13), Pentru mai multe amănunte cu privire la legământ, vezi articolul LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELITII.

 

AMIN