JUDECĂTORI

 

Cu cartea Judecători ajungem să facem cunoștință cu unul dintre cele mai remarcabile personaje din istoria lui Israel: profetul-judecător Samuel. Acest om extraordinar a fost o figură pivotală în trecerea Israelului de la sistemul teocrație la cel monarhic. Cărțile scrise de el fac legătura naturală între timpul lui Iosua și vremea împăraților.

 

Circumstanțele scrierii: Pentru a înțelege cărțile Judecători și Rut trebuie să plecăm de la criza sfîșietoare prin care a trecut Samuel spre sfîrșitul vieții lui. În l Samuel 8:1-3 ni se spune că fii lui Samuel n-au călcat pe urmele tatălui lor și poporul nemulțumit de comportamentul lor ca judecători s-a strîns la Rama și i-a cerut să așeze peste națiune un împărat „cum au toate neamurile" (1 Sam. 8:5). Cererea aceasta l-a durut foarte mult pe Samuel care s-a văzut lepădat de popor înainte de vreme. Dumnezeu i s-a arătat însă în mîhnirea lui și i-a explicat că cererea poporului era mult mai vinovată decît părea la prima vedere: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de cînd i-am scos din Egipt pînă în ziua de astăzi; M-au părăsit și au slujit altor dumnezei", (1 Sam. 8:7-8) Deși fusese unul dintre cei mai buni judecători din Israel, Samuel a trăit drama ca sub conducerea lui poporul să se lepede de Dumnezeu și să ceară un om muritor drept împărat peste națiune. Samuel li l-a dat atunci pe Saul (1 Sam. 9 și 10). O bună bucată de timp, Samuel a fost torturat mereu de o întrebare chinuitoare: „Unde am greșit?" Ca să scape de ea, el i-a mai adunat o dată la un loc pe toți evreii și le-a spus: „Iată-mă! Mărturisiți împotriva mea... : Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am asuprit și pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiți și voi da înapoi". Ei au răspuns: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit, și nici n-ai primit nimic din mîna nimănui". Atunci Samuel a zis poporului:...” (1 Sam. 12:3-17) Ceea ce urmează în text este o recapitulare selectivă a istoriei lui Israel cu scopul de a arăta poporului tragedia alegerii pe care au făcut-o. Dumnezeu însuși a confirmat din cer spusele lui Samuel dînd, în mijlocul anotimpului secetos, „chiar în ziua aceea tunete și ploaie" (1 Sam. 12:17-18). Speriat de cele întîmplate poporul s-a căit și a vrut să retracteze cererea pentru un împărat. Dar era prea tîrziu. Dumnezeu făcuse pe placul poporului, îl aveau de acum pe Saul.

 

Ce se va întîmpla însă cu Samuel? Amărît în suflet, el va rămîne credincios acestui popor îndărătnic și va căuta să-i învețe în continuare prin intermediul scrisului. Discursul său magistral, va fi dezvoltat și îmbogățit cu alte evenimente din trecut devenind o veritabilă lecție de pedagogie istorică. Retras în singurătate, Samuel se așterne la lucru și scrie cartea Judecători, cartea Rut și cărțile 1 și 2 Samuel, căci spusese el: „Departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetînd să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună și dreaptă", (1 Sam. 12:23)

 

Titlul: Cartea își ia titlul din însuși cuprinsul ei care este dedicat perioadei așa numiților „judecători", reprezentanții lui Iehova, împăratul nevăzut al Israelului. Acești judecători (șofetim - în ebraică) nu reprezentau o succesiune ordonată de guvernatori, ci niște eliberatori ocazionali ridicați de Dumnezeu pentru izbăvirea lui Israel și pentru administrarea dreptății.

 

Autorul: Așa cum am văzut, materialul cărții este pus împreună de Samuel. Asta nu înseamnă că toate fragmentele cronicii istorice alcătuite de el au fost inițial opera lui. Probabil că multe din părțile acestei cărți au fost cronici ale semințiilor lui Israel. Amănuntele prezente în texte ca fabula lui Iotam, cîntarea Deborei, mesajul lui Iefta către regele Amon și detaliile mărunte din descrierea adunării de la Mițpa ne trimit la niște autori care au fost ei înșiși martori participanți la aceste evenimente. În același timp, apare evident faptul că aceste relatări au fost editate mai tîrziu de cineva care le-a pus împreună. Aflăm astfel că la scrierea cărții, chivotul legămîntului fusese luat deja din Silo (Jud. 18:31; 20:27) și că Israelul trecuse deja de pragul instaurării monarhiei (17:7; 18:1; 19:1; 21:25). Nu trecuse însă vremea lui David, căci despre Iebusiți ni se spune că: „au locuit în Ierusalim cu fii lui Beniamin pînă în ziua de azi" (Jud. 1:21)

 

Data: Pe vremea lui Saul, după 930 î.Cr. Evenimentele cărții acopere însă primii 300 de ani petrecuți de Israel în Canaan, aproximativ între anii 1380 -1050 î.Cr.

 

Conținutul cărții: Samuel face ca evenimentele acestei perioade să sune ca o lecție de istorie pentru poporul Israel. Dorința lui este să-i convingă pe evrei că din orice greșeala există posibilitatea întoarcerii la „Dumnezeul care nu obosește iertînd". Deși sînt pomeniți un total de 12 judecători, numai despre cîțiva se vorbește în detaliu așa că tot cuprinsul cărții poate fi rezumat la cinci serii de șapte: 7 apostazii, urmate de 7 pedepse prin robie, care fac poporul să se pocăiască de 7 ori și se termină prin 7 izbăviri minunate lucrate de Dumnezeu prin intermediul a 7 judecători. Samuel știa și el că repetiția este mama învățăturii. De aceea el alege din trecutul Israelului 7 situații în care poporul a greșit înaintea lui Dumnezeu și le arată cum, de fiecare dată, pocăința a fost singura ieșire posibilă de sub pedeapsa divină. Urmarea acestei pocăințe a fost, de fiecare dată, îndurarea lui Dumnezeu, izbăvirea și binecuvîntarea, în felul în care o redă Samuel, istoria lui Israel este o istorie ciclică.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Există o frază-comentariu care se repetă ca un advertisment în punctele de greutate ale cărții: „În vremea aceea nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea" (17:6; 18:1; 21:25). Există aici un semnal de alarmă pentru cei ce nu-L vor pe Dumnezeu să domnească asupra lor și nu acceptă Cuvîntul Lui ca normă cu autoritate absolută asupra vieții lor.

 

Fiecare din rătăcirile lui Israel este introdusă cu aceleași cuvinte: „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului...” (3:7; 3:12; 4:1; 6:1; 10:6; 13:1). Pedepsele trimise de Dumnezeu pentru neascultarea lor sînt numite cu termeni care subliniază dreptul de posesiune al lui Iehova asupra Israelului: „Și Domnul i-a vîndut în mîinile lui...” (3:8; 4:2; 10:7) său „Și Domnul i-a dat...” (6:1; 13:1). Pocăința poporului sub chinul pedepsei este descrisă mereu cu aceleași cuvinte: „Copiii lui Israel au strigat către Domnul" (3:9; 3:15; 4:3; 6:7; 10:10). Repetarea aceasta obsedantă scoate în evidență caracterul ciclic al oscilațiilor poporului Israel și mărește probabilitatea ca lecția dată de Samuel să fie înțeleasă bine de cititorii lui evrei.

 

Pentru cititorul creștin, cartea Judecători mai ilustrează și alte teme biblice:

 

1. Răutatea și depravarea inimii umane „deznădăjduit de rea și de înșelătoare" (Jud. 2:11-13, 17, 19; 8:33-35; 10:6; 13:1).

 

2. Plăcerea pe care o are Dumnezeu să se folosească de lucruri slabe: Ehud - un infirm stîngaci (3:15), Șamgar - cu un otig de plug (Jud. 3:31), Debora - o femeie (Jud. 4:2, 9, 21; vezi și Jud. 9:53, Ghedeon - cel mai mic dintr-o familie săracă (Jud. 6:15), ceata mică de ostași cu ulcioarele în mîini (Jud. 7:16) și falca de măgar din mîna lui Samson (Jud. 15:15).

 

3. Duhul Sfînt este cel ce dă tărie și biruință, în viața lui Otniel (Jud. 3:10), în viața lui Ghedeon (Jud. 6:34), în viața lui Iefta (Jud. 11:29), în viața lui Samson (Jud. 13:25; 14:6; 15:14), în viața tuturor copiilor lui Dumnezeu (Zaharia 4:6).

 

Cartea Judecătorilor se termină într-un dezastru total și generalizat. Stricăciunea morală, civică și spirituală prevala pretutindeni. Asta nu înseamnă că poporul nu avea totuși o lege. Falimentul oamenilor nu anulează standardul lui Dumnezeu, tot așa cum astăzi disprețul față de cele 10 porunci și față de învățăturile lui Cristos nu înseamnă că acestea nu există. Cartea Judecători este o dovadă că, lăsat de capul lui, omul nu merge în sus pe calea progresului, ci coboară vertiginos în abisurile păcatului. Lumea are nevoie de izbăvire. Ca și altă dată, oriunde există pocăință sinceră ea se va grăbi să sosească. Și va aduce o dată cu ea și binecuvîntarea!

 

Mesajul cărții: Este clar că Samuel nu a fost preocupat să redea fidel și cronologic istoria. Dorința lui este să noteze numai anumite evenimente care au o semnificație spirituală aparte. Aceasta explică de ce unor întîmplări li se acordă un spațiu atît de mare în narațiune, iar altora doar un spațiu restrîns. Lipsesc aproape cu desăvîrșire referințele la activitatea „marilor preoți" care au fost activi în această perioadă, iar istoriile judecătorilor nu sînt așezate neapărat într-o ordine naturală. De fapt, unii dintre ei au funcționat simultan în teritorii diferite din întinderea Israelului. Mesajul cărții trebuie căutat în ultimul discurs ținut de Samuel în fața poporului: „Nu vă temeți! Ați făcut tot răul acesta; dar nu vă abateți de la Domnul, și slujiți Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateți de la El; altfel ați merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sînt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui cel mare, căci Domnul a hotărît să facă din voi poporul Lui...  Temeți-vă numai de Domnul, și slujiți-L cu credincioșie din toată inima voastră; căci vedeți ce „putere desfășoară El printre voi" (1 Sam. 12:20-24)

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

CADRUL ISTORIC GENERAL 1:1-3:6

a. Situația politică, 1:1-36

b. Situația spirituală, 2:1-3:6

 

I. PRIMUL CICLU 3:7-11

a. Păcatul idolatriei, 3:7

b. Pedeapsa prin robie, 3:8

c. Pocăința evreilor, 3:9

d. Ridicarea lui Otniel, 3:9-10

e. Țara are odihnă, 3: 1 1

 

II. AL DOILEA CICLU 3:12-31

a. Neascultarea poporului, 3:12

b. Pedeapsa prin robie, 3:12-14

c. Pocăința evreilor, 3:15

d. Ridicarea lui Ehud, 3:12-29

e. Țara are odihnă, 3:30

 

III. AL TREILEA CICLU 4 - 5

a. Neascultarea poporului, 4:1

b. Pedeapsa prin robie, 4:2

c. Pocăința evreilor, 4:3

d. Debora și Barac, 4:4-5:31

e. Țara are odihnă, 5:31

 

IV. AL PATRULEA CICLU 6:1 - 8:32

a. Neascultarea poporului, 6:1

b. Pedeapsa prin robie, 6:1-5

c. Pocăința evreilor, 6:6

d. Mustrarea, 6:7-10

e. Ridicarea lui Ghedeon, 6:11-24

f. Ghedeon dărîmă altarul lui Baal, 6:25-32

g. Ghedeon izbăvește poporul, 6:33-8:32

 

V. AL CINCILEA CICLU 8:33 - 10:5

a. Păcatul idolatriei, 8:33-35

b. Abimelec vrea să fie împărat, 9:1-57

c. Ridicarea altor judecători, 10:1-5

 

VI. AL ȘASELEA CICLU 10:6 - 12:5

a. Păcatul idolatriei, 10:6

b. Pedeapsa robiei, 10:7-9

c. Pocăința evreilor, 10:10

d. Mustrarea Domnului, 10:11-14

e. Cererea poporului, 11:15

f. Ridicarea lui Iefta, 11:16-12:7

g. Alți judecători, 12:8-15

 

VII. AL ȘAPTELEA CICLU 13-16

a. Neascultarea poporului, 13:1

b. Pedeapsa robiei, 13:1

c. Ridicarea lui Samson, 13:1-25

d. Hărțuielile lui Samson cu filistenii 14-15

e. Samson și Dalila, 15:1-21

f. Răzbunarea și moartea lui Samson, 15:22-31

 

PĂCATUL SE EXTINDE, 17-21

a. Mica schimbă preoția, 17:1-13

b. Daniții preiau apostazia, 18:1-31

c. Depravarea beniamiților, 19:1-21:25

 

**************************************************