ISAIA

 

Ceea ce este Shakespeare pentru literatură, Michelangelo pentru sculptură și Bach pentru muzică, aceea este Isaia pentru profeție. Calitatea scrisului său se ridică deasupra tuturor celorlalți profeți ai Bibliei. Nu este de mirare că profeția lui fără seamăn a fost aleasă să deschidă seria celor 17 cărții profetice ale Vechiului Testament.

 

Considerat „Evanghelistul Vechiului Testament", proorocul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca să dea lumii cufundate în întunerec cea mai luminoasă carte de profeție Mesianică. „...Totuși întunericul nu va împărați veșnic pe pămîntul în care acuma este necaz...  Poporul care umbla în întunerec vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în tara umbrei morții răsare o lumină." (9:1, 2) „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și Domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii"(9:6) „De aceea Domnul însuși vă va da un semn; Iată, fecioara va rămîne însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)" (7:14)

 

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei, care tradus înseamnă providențial tocmai: „Mîntuirea este a Domnului".

 

Autorul: Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Primit cu familiaritate de împărații Ahaz și Ezechia (cap.7 și 37), el a fost cronicarul de la curte în timpul domniei lui Ozia și Ezechia (2 Cronici 26:22; 32:32) Cartea lui poartă pecețile unui om cu educație aleasă: stil elegant, ritm, bogăție de pasaje cu o deosebită frumusețe literară.

 

Nu știm nimic despre tatăl său, Amoț, dar știm despre Isaia însuși că a fost căsătorit (7:3) și că a avut doi copii: Șear Iașub („O rămășiță se va întoarce") și Maher-Șalal-Haz-Baz („Grăbește de prădează, aruncă-te asupra prăzii") (8:3). Soția lui a fost de asemenea proorociță. Este discutabil dacă Isaia a fost din neam de preoți. Accesul lui în Templu s-ar părea că indică acest lucru (6:6 comparat cu 2 Cronici 26:18)

 

În privința caracterului, putem spune că Isaia a fost caracterizat de: (a) îndrăzneală, deopotrivă înaintea împăraților și înaintea mulțimii, (b) patriotism înflăcărat - este pornit împotriva a tot ceea ce ar putea aduce nenorocire poporului său. Totuși, (c) blînd cu celelalte popoare din jur, într-o (d) simpatie care se ridică deasupra oricărui egoism național. Vorbește cu (e) sarcasm și cu indignare împotriva păcatului, totuși este (f) atent în limbaj cînd vorbește fiind plin de reverență față de Dumnezeu. Viața sa întreagă este plină de (g) spiritualitate. Pe Dumnezeu îl numește adesea Cel prea înalt, Cel Sfînt, Cel Atotputernic. Toate aceste trăsături îl fac pe Isaia unul dintre cele mai bune exemple pentru predicatorii din toate timpurile.

 

Data scrierii: Textul cărții plasează această dată: „Pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia" (1:1). Isaia a avut deci aproximativ 60 de ani de activitate profetică (740-680 î.Cr.). În vremea aceasta Israelul a fost dus în robie (722-721- î.Cr.), iar împărăția lui Iuda a fost parțial invadată de oștile lui Sanherib (701 î.Cr.). Tradiția evreiască plasează moartea sa pe vremea lui Manase, care l-ar fi închis în trunchiul unui copac și l-ar fi tăiat în două cu ferăstrăul (Evrei 11:37)

 

Contextul istoric: Cei 60 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci cînd cele 10 seminții din regatul de Nord al lui Israel erau aproape să fie cucerite de Asiria și duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de tristă istorie în care Israelul rătăcise departe de Iehova, sub conducerea a nu mai puțin de 19 împărați din opt dinastii diferite.

 

Sub amenințarea lui Tiglat Pileser al Asiriei, Israelul intră în alianță cu Siria și Damascul. Împăratul Ahaz din Iuda refuză să se alăture acestei alianțe și este ținta unei invazii de pedepsire (2 Regi 16 și 2 Cronici 28). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii, care zdrobește Siria și Israelul, dar ia sub tutela sa și micul regat al lui Iuda. Vasalitatea împărăției lui Iuda durează pînă cînd Ezechia se răscoală (2 Regi 18). La această răscoală îl îndeamnă Isaia care îl încurajează să iasă din orice alianțe omenești și să se încreadă numai în Iehova. Speriat însă de amenințarea asiriană, Ezechia ascultă de alte glasuri care-l îndemnau să se alieze cu Egiptul, singura putere rivală pe măsura Asiriei (Isaia 30:2-4). Cînd Sanherib, noul împărat al Asiriei, vine să pedepsească Iuda, Egiptul ezită să trimeată ajutor, iar Ezechia este forțat să se umilească capitulînd și plătind un mare preț în argint și aur (2 Regi 18:13-16). În secret însă, Iuda continuă să flirteze cu Egiptul. Aflînd aceasta, Sanherib se întoarce să-și zdrobească toți rivalii. Din imensele trupe îndreptate înspre Egipt, desprinde o armată pe care o trimite să cucerească Ierusalimul (Isaia 36, 37). În panica asediului, Ezechia ascultă de Isaia, strigă către Iehova și rezultatul nu întîrzie să apară: Dumnezeu însuși se luptă cu asirienii producîndu-le o mare înfrîngere din care Sanherib nu și-a mai revenit niciodată, împărăția lui Iuda este eliberată astfel de orice amenințare și se va bucura pentru un timp de pace, liniște și prosperitate. Dacă vom reuși să ținem în minte acest mic rezumat istoric, citirea cărții lui Isaia va fi mai ușoară, iar unele pasaje obscure vor putea fi cu ușurință clarificate.

 

Conținutul cărții: Subiectele rostirilor profetice ale lui Isaia acopăr o arie impresionantă de teme. Ele se întind de la întîmplări petrecute în cer printre făpturile lui Dumnezeu înainte de creația lumii (vezi Isaia 42:5) și pînă la evenimente din viitorul îndepărtat în care Dumnezeu va crea ceruri noi și un pămînt nou (Isaia 65:17; 66:22). Chiar dacă Isaia este important și din punct de vedere al profețiilor despre Ierusalim (pe care-l numește în 30 de feluri diferite), despre Israel și Iuda sau despre celelalte națiuni ale lumii (Isaia 2:4; 5:26; 40:15, 17, 22; 66:18), totuși importanța lui majoră rămîne aceea a unui crainic ce vestește lucrarea lui Mesia, în textul profețiilor sale este scris clar despre evenimente care s-au întîmplat apoi întocmai în viața Domnului Isus Cristos. Isaia a scris despre nașterea Sa (7:17; 9:6), despre dumnezeirea Sa (9:6-7), despre lucrarea Sa (9:1-2; 42:1-7; 61:1-2), despre suferințele și moartea Sa

 

(52:1-53:12) și despre împărăția Sa viitoare (cap. 2, 11, 65).

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Dintre toate cărțile Vechiului Testament, cartea lui Isaia este cea care vorbește cel mai mult despre Domnul Isus Cristos. De fapt, personajul mesianic este numit „Robul Domnului", între evrei și creștini există o dispută asupra adevăratei lui identități: evreii îl identifică cu Israelul, iar creștinii îl identifică cu Domnul Isus Cristos.

 

Este evident că profeția lui Isaia a avut și un sens local imediat destinat vremii și poporului spre care a fost rostit și în cadrul acesta „robul Domnului" poate și trebuie să fie identificat cu Israelul. Totuși, nimeni nu poate nega faptul că profeția lui Isaia este și un mesaj peste veacuri, destinat celor cu care se vor împlini planurile viitoare ale lui Dumnezeu. În acest context al prevestirii, Robul Domnului trebuie identificat neapărat cu ființa și lucrarea lui Isus Cristos din Nazaret, Mîntuitorul lumii. Combinînd cele spuse ajungem la concluzia că în unele pasaje „Robul Domnului" poate fi identificat cu Israelul, care a funcționat ca un un „ante-tip" al lui Cristos în lucrarea de mîntuire, în timp ce în alte pasaje este clar că el nu poate fi identificat decît cu Mesia-Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu venit să trăiască și să moară pentru salvarea oamenilor.

 

Un alt pasaj foarte cunoscut, dar nu mai puțin controversat este Isaia 53. Biserica creștină a preluat acest capitol ca fiind al ei, fără să mai țină cont că el se adresează în primul rînd și în mod special neamului evreu. Nu Biserica, (care nu exista atunci) „nu L-a băgat în seamă" (53:3), ci Israelul! Ei fuseseră acolo cînd a fost răstignit Robul Domnului și tot ei vor fi aceia care vor cînta în viitor aceast㠄cîntare a plîngerii", despre care ne vorbește și profeția din Zaharia 12:10.

 

Între Israel și Biserică continuă și astăzi acest conflict de interpretare. Evreii nu-L pot accepta astăzi pe Domnul Isus-Cristos ca „Mîntuitor" în planul lui Dumnezeu, dar nici unii din Biserica nu par a înțelege că Isaia ni-l prezintă solemn și pe Israel în rolul său mesianic.

 

Pentru cititorul pasionat de desfășurările politice din lumea contemporană, capitolele 60-66 sînt o lectură fascinantă. Textul vestește reîntoarcerea evreilor în țara lor, refacerea statului Isarel, criza mondială și frămîntările care nu se vor rezolva decît la revenirea lui Mesia.

 

DESPRE ÎMPĂRȚIREA CĂRȚII

 

Aranjarea cărții lui Isaia este ușoară de ținut minte pentru că ea oglindește simetric Biblia. Ea are 66 de capitole exact cîte cărți sînt și în Biblia noastră. Cartea lui Isaia, se împarte în două părți cu exact același număr de capitole cîte sînt și cărțile din cele două jumătăți ale Bibliei: 39 de cărți pentru Vechiul Testament și 27 de cărți pentru Noul Testament.

 

Primele 39 de capitole ale cărții lui Isaia se ocupă ca și Vechiul Testament mai mult cu Legea, neascultarea și pedeapsa. Ultimele 27 de capitole vorbesc ca și Noul Testament mai mult despre har, mîntuire, restaurare și slavă. Am putea spune că profeția lui Isaia este o Biblie în miniatură, dovedind încă o dată prin simetriile existente că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu" (2 Timotei 3:16).

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

I. PROFEȚIILE MÎNIEI 1 - 39

a. Judecată asupra lui Iuda, 1:1-31

b. Ziua Domnului, 2:1-4:6

c. Pilda cu via Domnului, 5:1-30

d. Chemarea lui Isaia în slujbă, 6:1-13

 

ASIRIA CUCEREȘTE ISRAELUL

e. Semnul lui Emanuel, 7:1-25

f. Semnul lui Maher-Șalal-Haș-Baz, 8:1-22

g. Profeția despre venirea lui Mesia, 9:1-7

h. Judecata lui Efraim, 9:8-10:4

 

DUMNEZEU PEDEPSEȘTE ASIRIA

Asirianul smerit, 10:5-34

 

ÎMPĂRĂȚIA LUI MESIA 11-12

Judecată împotriva neamurilor, 13:1-23:18

 

VREMEA SFÎRȘITULUI

a. Necazul cel mare, 24:1-23

b. Laudă pentru împărăție, 25:1-12

c. Cîntarea împărăției, 26:1-21

d. Propășirea lui Israel în împărăție, 27:1-13

e. Cele șase „vai-uri", 28:1-34:17

f. Venirea împărăției, 35:1-10

 

SCURTĂ INCURSIUNE ISTORICĂ

a. Ezechia scapă de asirieni, 36:1-37:38

b. Ezechia scapă de moarte, 38:1-22

c. Păcatul lui Ezechia, 39:1-8

 

II. PROFEȚIILE MÎNGÎIERII 40 - 66

a. Mîngîiere prin izbăvire, 40:1-11

b. Mîngîiere prin Domnul, 40:12-41:29

c. Mîngîiere prin Robul Domnului 42:1-44:27

d. Mîngîiere prin bunăvoința lui Cir, 44:28-45:25

e. Mîngîiere prin pedepsirea Babilonului, 46:1-48:22

 

PROFEȚII DESPRE MESIA

a. Lucrarea lui Mesia, 49:1-26

b. Ascultarea lui Mesia, 50:1-11

c. Mesia încurajează Israelul, 51:1-52:12

d. Mesia sufere pentru ispășire, 52:13-53:12

e. Mesia promite refacerea lui Israel, 54:1-17

f. Mesia cheamă toate popoarele, 55:1-56:8

g. Mesia avertizează pe cei răi, 56:9-57:21

 

UN VIITOR GLORIOS PENTRU ISRAEL

a. Adevărata pocăință, 58:1-59:21

b. Ierusalimul zidit din nou, 60:1-22

c. Vestirea mîntuirii, 61:1-11

d. Venirea mîntuirii, 62:1-12

e. O zi de răzbunare a Domnului, 63:1 -6

f. Rugăciunea rămășiței, 63:7-64:12

g. Dumnezeu răspunde rămășiței, 65:1-16

h. Evenimentele glorioase de la sfîrșit, 65:17-66:24

 

**************************************