IOV

 

Titlul: În toate traducerile Bibliei cartea aceasta poartă numele personajului ei central: Iov. A fost acest Iov un personaj real? Da, profetul Ezechiel îl consideră drept o personalitate proeminentă demnă să fie pusă alături de Noe și Daniel (Ezec. 14:14, 20), iar apostolul Iacov îl citează în Noul Testament ca pe un exemplu de răbdare în suferință (Iacov 5:11).

 

Autorul: Se pare că această carte a fost scrisă inițial în proză de Elihu, unul dintre personajele cărții și că a fost tradusă în ebraică și versificată mai tîrziu de Moise. Elihu preferă să rămînă anonim ca autor, tot așa cum a preferat să nu se prezinte prea mult pe sine nici în textul cărții.

 

Data: Iov a trăit înainte de vremea lui Avraam. Lungimea vieții lui este caracteristică acelei perioade. Numai după suferința sa, Iov a mai trăit încă 140 de ani! (Iov 42:16). În textul cărții se amintește de o monedă numită în evrreiește: „Chesita". Despre această monedă nu mai aflăm decît în textele care amintesc de viața patriarhilor (Gen. 33:19). Viața lui Iov ar trebui plasată între capitolele 11 și 12 ale cărții Geneza. Țara „Uț" în care a trăit Iov poartă numele unuia dintre nepoții lui Noe (Gen. 22:20-21).

 

Specificul scrierii: Cartea lui Iov nu este numai o carte de istorie. Ea este o poemă dramatică care ni-l prezintă pe Iov în aspectul său filosofic. Tema cărții este realitatea și sensul suferinței în viața oamenilor lui Dumnezeu. Scena acțiunii cuprinde cerul și pămîntul deopotrivă. Dumnezeu și Satan se înfruntă în lumea nevăzută, iar consecințele se fac resimțite în lumea noastră prin încercări, binecuvîntări și suferințe. Cartea lui Iov este o perlă a literaturii universale. Profunzimea ideilor ei transcend timpul și civilizațiile, fiind la fel de actuale astăzi ca și în vremea în care au fost așezate pe hîrtie.

 

Conținutul cărții: Cartea ni-l prezintă pe Iov în cîteva ipostaze distincte: Iov - omul neprihănit persecutat de Diavol din pricina neprihănirii lui (Iov 1:1-2:10), Iov - omul plin de sine care se ceartă neîncetat cu prietenii săi și cu Dumnezeu (Iov 2:11-31:40), Iov - omul care se pocăiește în fața măreției lui Dumnezeu (Iov 32: l - 42:6), Iov - omul pus în slujbă pentru recuperarea celorlalți (Iov 42:7-9) și Iov - omul binecuvîntat din nou de Domnul (Iov 42:10-17).

 

Cartea prezintă două motive pentru suferința lui Iov: pe de o parte, avem de a face cu suferința ca și consecință a înfruntării nevăzute dintre Dumnezeu și Satan, iar pe de altă parte, avem de a face cu suferința ca o disciplinare a mîndriei și a unei prea mari încrederi în sine. Dacă toată acțiunea s-ar fi încheiat odată cu Iov 2:10, am fi rămas cu părerea că Iov a fost un om desăvîrșit: „În toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele lui". Acțiunea cărții continuă însă și noi descoperim treptat că Iov este un om remarcabil printre semeni, dar lipsit de perfecțiune cînd este confruntat cu standardul lui Dumnezeu. Cînd Dumnezeu intervine, după interminabilele înfruntări dintre Iov și cei trei prieteni ai săi, glasul Său răsună din mijlocul furtunii plin de mînie acuzatoare: „Cine este cel ce îmi întunecă planurile, prin cuvîntări fără pricepere?" (Iov 38:2). Față în față cu Dumnezeu Creatorul, Iov se pleacă într-o pocăință sinceră și adîncă: „Da, am vorbit, fără să înțeleg, de minuni, care sînt mai presus de mine și pe care nu le pricep". „Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scîrbă de mine și mă pocăiesc în țărînă și în cenușă" (Iov 42:1-6). În fața lui Dumnezeu, nimeni nu poate să se laude: „Căci toți au păcătuit și sînt lipsiți de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Chiar și cel mai bun dintre oameni merită pedeapsa divină. Chiar și cel mai strălucit exemplar uman are nevoie de har și de iertare: „Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu, și că se va ridica la urmă pe pămînt. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor" (Iov 19:25-27).

 

Cartea Iov este unul dintre mesajele lui Dumnezeu adresate omenirii. Ea ne spune că suferința este de multe ori un sol pe care ni-l trimite El pentru a ne ajuta să ne vedem corect pe noi înșine și să ne dăm seama că sîntem neputincioși și avem nevoie de mîntuire: „Dumnezeu vorbește însă, cînd într-un fel, cînd într-altul, dar omul nu ia seama. Și prin durere este mustrat omul în culcușul lui, cînd o luptă necurmată îi frămîntă oasele" (Iov 33:13-19), „Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, și prin suferință îl înștiințează" (Iov 35:15).

 

Cîtă vreme caută să se dovedească nevinovat înaintea lui Dumnezeu, Iov se umple de vinovăție: „Este vreun om ca Iov, care să bea batjocura ca apa" (Iov 34:7). Cît timp se laudă în fața lui Dumnezeu, Iov este vinovat de păcatul mîndriei, iar pentru cei mîndrii cerul se închide: „Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina mîndriei celor răi. Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte" (Iov 35:12-13).

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

I. PROOLOG l - 2

a. Iov - neprihănit în belșug, 1:1-5

b. Satan - răutăcios și pornit pe rău, 1:6-19

c. Iov - neprihănit în nenorocire, 1:20-22

d. Satan - perseverent în răutate, 2:1 -8

e. Iov - neprihănit pînă la capăt, 2:9-13

 

II. DIALOG 3 - 42

a. Plîngerea lui Iov, 3

b. Prima triadă de dialoguri, 4-14

c. A doua triadă de dialoguri, 15 - 21

d. A treia triadă de dialoguri, 22-31

e. Elihu intervine, 32 - 37

f. Dumnezeu intervine, 38-41

 

III. EPILOG 42:7-17

a. Iov - lăudat de Dumnezeu, 42:7

b. Cei trei prieteni condamnați de Domnul, 42:8

c. Iov - suferința lui încetează, 42:10

d. Iov - răsplătit cu binecuvîntare, 42:11-17

 

****************************