IOEL

 

Nenorocirea nu vine niciodată singură. Cartea lui Ioel este descrierea prăpădului pe care l-au produs norii de lăcuste trimiși de Dumnezeu asupra Israelului.

 

Titlul: Cartea poartă numele profetului care a scris-o. „Ioel" se poate traduce prin: „Iehova este Elohim" sau „Dumnezeu este Domnul". Un nume cum nu se poate mai potrivit pentru omul chemat să vestească suveranitatea lui Dumnezeu asupra naturii, asupra popoarelor și asupra istoriei.

 

Autorul: Din faptul că întîlnim dese referiri la Sion și la Casa Domnului, putem deduce că Ioel a fost un cetățean al Ierusalimului. Dar, în afară de faptul că mai aflăm și că pe tatăl său l-a chemat Penuel (Ioel 1:1), nu putem afirma că știm alte date despre personalitatea profetului. Ca tip de mesaj, Ioel este un propovăduitor al pocăinței și un prooroc al trezirilor spirituale.

 

Data: Așa cum am afirmat deja, este foarte greu de precizat data scrierii acestei cărți. Din lipsa menționării numelui vreunui împărat și din faptul că sînt pomeniți preoții, se poate presupune că Ioel a activat la începutul domniei lui Ioas, cînd, după înlăturarea Ataliei de pe tron (835 î.Cr.) copilul împărat a domnit sub protectoratul preotului Iehoiada.

 

Contextul istoric: Ioel a fost omul trimis să-i învețe pe evrei principii eterne ilustrate de întîmplări cotidiene. El a folosit grozăvia unei invazii distrugătoare de lăcuste pentru a anunța pedepsele care vor continua să vie și pentru a chema poporul la pocăință. În mesajul lui Ioel, invazia de lăcuste este o pedeapsă trimisă de Domnul. El i-a cheamat pe cei înaintați în vîrstă ca să adeverească faptul că o calamitate de asemenea proporții a fost un lucru rar în istorie (Ioel 1:2). Probabil că intensitatea pagubelor provocate de miriadele de insecte devoratoare de vegetație a fost cu adevărat ieșită din comun. Viile fuseseră nimicite (Ioel 1:5), iarba cîmpului dispăruse ca după un cumplit pîrjol și toată suflarea tînjea după hrană (1:20). Momentul a fost cum nu se poate mai propice pentru chemarea poporului la post și la rugăciune (Ioel 1:13-14).

 

Conținutul cărții: Ioel a profețit în Iuda. Folosind tragedia invaziei de lăcuste, el a stat înaintea poporului cu un discurs solemn și răscolitor. Cartea este un manifest al chemării la pocăință și o proclamație a lucrărilor mari pe care le va face Dumnezeu pe pămînt, în mijlocul tînguirii generale, Dumnezeu i-a dat profetului un mesaj, care a explicat nenorocirea, i-a amenințat cu pedepse viitoare mai mari, dar le-a promis și revărsarea binecuvântărilor cerești peste cei care își vor îndrepta starea înaintea Domnului. Citiți cu atenție îndemnurile la pocăință din Ioel 2:12-17. Binecuvântările rostite în finalul cărții sînt promise tuturor celor care vor urma calea umilinței și vor aștepta binecuvântările cerului.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Cartea lui Ioel ne așează în față două teme caracteristice: revărsarea Duhului Sfînt și „ziua Domnului". Pasajul din Ioel 2:28-29 este pomenit de apostolul Petru ca o explicație a ceea ce s-a întîmplat în ziua de Rusalii și este considerat de mulți drept semnul care a marcat nașterea Bisericii creștine. O analiză mai atentă a textului din Ioel va plasa însă foarte clar revărsarea Duhului în seria de evenimente apocaliptice care vor caracteriza sfîrșitul epocii actuale și debutul împărăției lui Mesia. Versetul 28 începe cu expresia: „După aceea", care întotdeauna marchează vremea sfîrșitului, iar versetele 30-31 continuă descrierea revărsării Duhului Sfînt completînd-o cu alte manifestări supranaturale: „Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pămînt: sînge, foc, și stîlpi de fum. Soarele se va preface în întuneric, și luna în sînge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată". Care să fie deci adevărata semnificație a evenimentelor petrecute la Rusalii? Așa cum vom arăta atunci cînd vom prezenta cartea Faptele Apostolilor, Rusaliile au fost încă o oferire a împărăției pentru poporul Ierusalimului. În urma refuzului lor, evenimentele descrise de Ioel și-au oprit lanțul desfășurării, lăsînd să se scurgă vremea Bisericii, dar ele își așteaptă încă împlinirea deplina în preajma instaurării împărăției.

 

Cît privește „ziua Domnului", Ioel folosește această expresie în trei sensuri: (1) sensul local și imediat al groaznicelor pedepse care au venit asupra evreilor, (2) sensul anticipării unor evenimente care vor marca viitorul lui Israel, și (3) sensul profetic apocaliptic. Aluzia la valea lui Iosafat (Ioel 3:2, 12, 14), ne trimite imediat la conflictul final dintre popoarele lumii din perioada Armaghedonului, cînd Dumnezeu va călca neamurile în teascul mîniei Lui. Numai cea de a doua venire a Domnului va putea să pună capăt calamității care altfel va amenința cu distrugerea tuturor oamenilor de pe planetă (Zaharia 14:2-4; Isaia 2:12; 13:6, 9; 14:3; Ieremia 30:7, 8; 46:10; Plîngerile 2:16; Ezec. 7:19; 13:5; 30:3, 9; 38:20-23).

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

I. O avertizare - Invazia de lăcuste

Prezentul dezastru, 1:1-20

Și mai grozava amenințare din viitor, 2:1-11

 

II. Un apel - O ultimă nădejde

Chemarea: „Întoarceți-vă la Mine!" 2:12-17

Promisiunea: „Mă voi îndura de voi", 2:18-27

 

III. O completare - Zilele de pe urmă

Evenimentele zilelor din urmă, 2:28-3:16

Slava finală a Sionului, 3:17-21

 

*********************************************