IOAN

 

 

Titlul: În originalul grec, cartea poartă titlul: „Kata Ioannen" - „după Ioan".

 

Autorul: Despre Ioan știm că a fost fiul lui Zebedei și frate cu Iacov, împreună se ocupau cu pescuitul și s-au întîlnit pentru prima dată cu Domnul Isus pe malul mării, pe cînd își cîrpeau mrejele (Matei 4:21; Marcu 1:19). Ioan a avut toată viața lui o relație deosebită cu Simon Petru, pe care l-a cunoscut încă dinainte de a deveni ucenic al Domnului Isus. Luca 5:10 ne spune că ei pescuiau împreună. Probabil că Petru era încă de pe atunci un om pe care vîrsta și mai ales personalitatea l-au ajutat să ocupe o poziție de lider între ceilalți. Marcu ne spune că acești pescari aveau deja creiată între ei o oarecare intimitate:

 

„După ce a ieșit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov și Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei" (Marcu 1:29). Pe Ioan și Petru îi întîlnim apoi împreună în grupul restrîns de ucenici pe care i-a luat Domnul Isus cu Sine peste tot (Petru, Iacov și Ioan sînt împreună cu Isus pe Muntele schimbării la față, în grădina Ghețimani, etc.). Tot împreună sînt trimiși să pregătească Pastele înainte de răstignirea Domnului (Luca 22:8), împreună se duc în curtea Marelui Preot (Ioan 18:16), împreună îi vedem fugind la mormînt să verifice învierea (Ioan 20:1-10) și tot împreună îi găsim după înălțarea lui Isus la cer, în activitățile Bisericii primare (Fapte 3:1). Cei doi fuseseră tovarăși în meseria de pescari și Mîntuitorul i-a transformat în „pescari de oameni" (Marcu 1:17).

 

Înainte de a deveni ucenic al lui Isus, Ioan a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul (Ioan l:35-40).

 

Conținutul cărții: Spre deosebire de ceilalți trei Evangheliști care s-au străduit să aștearnă pe hîrtie viața Domnului Isus într-o ordine oarecum cronologică, Ioan pornește în scrierea Evangheliei sale de la cu totul alte premize.

 

Evanghelia lui este gîndită ca o necesar㠄completare" a celorlalte trei. Cu siguranță că ați remarcat faptul acesta. Primii Evangheliști ne-au lăsat scris de unde a venit Isus, în ce sătuc a fost născut, care i-au fost părinții, copilăria, peregrinările, peripețiile, lucrările, moartea și învierea, dar, concentrîndu-se preponderent asupra a ceea ce a făcut Domnul Isus, ei nu ne-au spus destul despre cine a fost de fapt El. Supraviețuind ca longevitate tuturor celorlalți apostoli, și ajungînd să trăiască într-o epocă în care divinitatea, nu istoricitatea lui Cristos era contestată, Ioan s-a apucat să scrie căutînd să-și convingă cititorii că: „Isus este" nu numai fiul Mariei și al lui Iosif, ci și „Cristosul, Fiul lui Dumnezeu". Numai un astfel de Isus a putut aduce oamenilor mîntuirea: „și crezînd, să aveți viața în Numele Lui" (Ioan 20:31)

 

Acesta este punctul central în care Ioan se deosebește de ceilalți Evangheliști. Cei trei îl prezintă pe Isus, el merge mai departe și-L interpretează pe Isus. Ei ni-L prezintă pe Domnul din afară, Ioan pătrunde mai adînc și ni-L arată așa cum era pe dinăuntru. Cei trei subliniaz㠄omenescul" din viața lui Isus, Ioan ne descopere „divinul" din ființa și lucrările Lui. Sinopticii sînt concentrați asupra faptelor, Ioan ne lămurește doctrinele.

 

Aceste caracteristici care ne coboară în intimitatea ființei Domnului Isus sînt factorii care ne fac s㠄simțim" Evanghelia lui Ioan mai „diferit" decît pe celelalte Evanghelii. Comentariile așezate de Ioan în jurul „rostirilor" Domnului Isus sînt adevărate studii care s-ar cere examinate cu cea mai mare atenție, dar de care nu ne putem ocupa în spațiul restrîns al acestei introduceri.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: O altă nestemată a Evangheliei lui Ioan este așezarea întregului plan al mîntuirii într-o secvență de șapte miracole succesive săvîrșite de Domnul Isus. Evanghelistul ne avertizează că el nu a avut intenția să scrie tot ceea ce știe, ci că a „ales" anumite întîmplări ca să ne ajute „să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; și crezînd, să aveți viața în Numele Lui"(Ioan 20:30-31)

 

1.- Schimbarea apei în vin (Ioan 2)

- „efectul primirii Cuvîntului într-o inimă de piatră" (25)

 

2.- Vindecarea fiului unui slujbaș (Ioan 4)

- „acceptarea prin credință" (4:50)

 

3.- Vindecarea ologului (Ioan 5)

- „un răspuns pozitiv la porunca divină" (5:8)

 

4. - Înmulțirea plinilor (Ioan 6)

- „săvârșirea mîntuirii" (6:32-33)

 

5.- Umblarea pe mare (Ioan 6)

- „un ajutor dincolo de puterile umane" (6:21)

 

6.- Vindecarea unui orb din naștere (Ioan 9)

- „vedere nouă într-o lume nouă" (9:3)

 

7. - Învierea lui Lazăr (Ioan 11)

- „nemuritor prin Isus Cristos" (11:25)

 

Primele trei sînt ilustrații pentru condițiile mîntuirii, ultimele trei sînt consecințele mîntuirii în viața celui credincios, iar cea de a patra este cheia întregii misiuni a lui Cristos. Pentru a înțelegere mai bună a Evangheliei lui Ioan, vă îndemnăm să citiți și comentariile făcute epistolelor scrise de el.

 

Schița generală a Evangheliei lui Ioan urmărește tainic planul intrării Marelui Preot în CORTUL ÎNTILNIRII. Prin „iluminare" divină Ioan înțelege că umbrele simbolice din Vechiul Testament au fost împlinite în viața Mîntuitorului. Cortul dat de Dumnezeu Israelului drept loc de întîlnire dintre divinitate și oameni se transformă astfel într-o fascinantă anticipare a lucrării lui Dumnezeu, care, prin Cristos, a vrut să-și „împace lumea cu Sine" (2 Cor. 5:19).

 

Cei care au citit Evanghelia lui Ioan în limba greacă au rămas surprinși și încurcați de faptul că la începutul scrierii el proclamă:

 

„Și cuvîntul s-a făcut trup, și a LOCUIT printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" (Ioan 1:14)

 

Acolo unde în limba română este „a locuit", în limba greacă este „a cortuluit", termen imposibil de tradus în limba noastră pentru că nu există. Ceea ce a vrut să facă Ioan a fost să atragă atenția cititorilor că viața Domnului Isus va fi prezentată ca o „dezlegare" a misterelor ascunse în tiparul Cortului Întîlnirii: viața lui terestră va fi prezentată drept lucrare de Mare Preot străbătînd mai întîi curtea de afară, apoi Sfînta cameră a Cortului și pătrunzînd în final în Sfînta Sfintelor, cu propriul Său sînge pe care-l va turna pe Capacul Ispășirii.

 

În cîteva ocazii, Domnul Isus se identifică pe Sine cu acel „Eu sînt", „Iehova" prin care s-a făcut cunoscut Dumnezeu lui Moise. Cîteva pasaje în care Ioan afirmă categoric divinitatea Domnului Isus sunt: Ioan 1:1;  8:58; 10:30; 14:9, 20:28. Ca Dumnezeu întrupat, Isus Cristos se prezintă pe Sine prin cîteva expresii tipice: „Eu sînt pîinea vieții" (Ioan 6:35, 48), „Eu sînt lumina lumii" (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt ușa (Ioan 10:7, 9), „Eu sînt păstorul cel bun" (Ioan 10:11, 14), „Eu sînt învierea și viața" (Ioan 11:25), „Eu sînt calea, adevărul și viața" (Ioan 14:6), „Eu sînt adevărata viță" (Ioan 15:1-5).

 

CUPRINSUL CĂRȚII

 

I. Întruparea Fiului, 1:1-18

 

II. Prezentarea Fiului, 1:19-4:54

A. De către Ioan Botezătorul, 1:19-34

B. pentru ucenicii lui Ioan, 1:35-51

C. La nunta din Cana, 2:1-11

D. La Templu, 2:12-25

E. pentru Nicodim, 3:1-21

F. Încă o dată de Ioan Botezătorul, 3:22-36

G. pentru femeia samariteancă, 4:1-42

H. pentru un slujbaș împărătesc, 4:43-54

 

III. Confruntările Fiului, 5-12

A. La un praznic în Ierusalim, 5:1-47

1. Semnul supranatural, 5:1-9

2. Reacția formalismului, 5:10-18

3. Cuvîntarea, 5:19-47

 

B. La un Paște din Galileea, 6:1-71

1. Semnul supranatural, 6:1-21

2. Cuvîntarea, 6:22-40

3. Reacția celor firești, 6:41-71

 

C. La un praznic al corturilor, 7:1-10:21

1. Controversa nr.1: cuvîntarea, 7:1-29

2. Reacția ascultătorilor, 7:30-36

3. Controversa nr.2: cuvîntarea, 7:37-39

4. Reacția ascultătorilor, 7:40-53

5. Controversa nr.3: cuvîntarea, 8:1-58

6. Reacția ascultătorilor, 8:59

7. Controversa nr.4:

semnul supranatural, 9:1-12

8. Reacțiile, 9:13-41

9. Controversa nr.5: cuvîntarea, 10:1-18

10. Reacții împărțite, 10:19-20

 

D. La praznicul înnoirii Templului, 10:22-42

1. Cuvîntarea, 10:22-30

2. Refuzul și acceptarea, 10:31-42

 

E. La casa din Betania, 11:1-12:11

1. Semnul supranatural, 11:1-44

2. Reacțiile lor, 11:45-57

3. Maria Îl unge cu mir, 12:1-8

4. Reacțiile lor, 12:9-11

 

F. La Ierusalim, 12:12-50

1. Intrarea triumfală, 12:12-19

2. Învățăturile Lui, 12:20-50

 

IV. În școala Fiului, 13:1-16:33

A. Despre iertare, 13:1-20

B. Despre trădare și trădător, 13:21-30

C. Despre plecarea Lui, 13:31-38

D. Despre cer, 14:1-14

E. Despre Duhul Sfînt, 14:15-26

F. Despre pacea lăuntrică, 14:27-31

G. Despre rodnicie, 15:1-17

H. Despre lume ca sistem, 15:18-16:6

I. Despre misiunea Duhului Sfînt, 16:7-15

J. Despre revenirea Lui, 16:16-33

 

V. Mijlocirea Fiului, 17:1-26

 

VI. Răstignirea Fiului, 18:1-19:42

A. Arestarea, 18:1-11

 

B.Judecata, 18:12-19:15

1. Înaintea lui Ana, 18:12-23

2. Înaintea lui Caiafa, 18:24-27

3. Înaintea lui Pilat, 18:28-19:16

C. Răstignirea, 19:17-37

D. Înmormîntarea, 19:38-42

 

VII. Învierea Fiului, 20:1-21:25

A. Mormîntul gol, 20:1-10

 

B. Arătările Domnului cel înviat, 20:11-21:25

1. pentru Maria Magdalena, 20:11-18

2. pentru ucenicii fără Toma, 20:19-25

3. pentru ucenicii cu Toma, 20:26-31

4. pentru șapte dintre ucenici, 21:1-14

5. pentru Petru și pentru ucenicul pe care-i iubea Isus, 21:25

 

VIII. Infinitatea Fiului, 21:25

 

*************************************************