ÎNTÂLNIRE CU

DUMNEZEU

 

ÎNTÂLNIRE CU DUMNEZEU

CUVÂNT ÎNAINTE

Un eveniment memorabil din viața apostolului Pavel este amintit în 2 Cor. 12. Referința la eveniment este, însă, sumară astfel că nu atrage prea mult atenția. Dacă evenimentul ar fi fost mai recent, probabil ar fi stârnit mai mult interes.

Dar iată, mai târziu, chiar și în secolul XX, s-au produs evenimente asemănătoare. Această broșură descrie un eveniment asemănător, care a avut loc în anul 1973. Evenimentul este șocant și mulți oameni nu sânt pregătiți să-l creadă, însă trebuie să recunoaștem că avem cunoștințe limitate și că fapte și evenimente complet străine cunoștinței noastre așteaptă să fie cunoscute. Experiența fratelui Gavril Bărnuț nu este unică. Evenimente mai mult sau mai puțin asemănătoare, s-au întâmplat în diverse locuri și timpuri. Cred că cel mai proeminent caz este acela al Mariettei Davis, din statul New York, care a căzut într-o stare de transă timp de nouă zile, în anul 1848. Nimeni, nici chiar medicul, nu a reușit să o scoată din starea aceea. Când ea și-a revenit la viață, a declarat că a fost în cer, a văzut acolo persoane pe care le cunoscuse pe pământ, dar care trecuseră din viață, a văzut îngeri și de asemenea pe Isus. După revenirea la viață, Marietta care înainte nu avusese o înclinație religioasă, a manifestat o puternică speranță în perspectiva intrării ei definitive în Paradisul păcii. Ea a declarat că nu va mai trăi mult pe pământ. Ea a mai trăit șapte luni, murind la timpul și în modul prezis de ea.

Cazurile de felul acesta nu sunt cu totul neobișnuite pentru secolul XX. Un număr crescând de cazuri de moarte clinică au fost studiate. Cercetătorii posedă un material documentar din ce în ce mai bogat, încercând să facem o comparație, găsim că există asemănări izbitoare între relatarea fratelui Gavril Bărnuț și relatări ale altor persoane care au trăit în alte locuri și timpuri și care au trecut prin experiențe similare. Câteva experiențe asemănătoare pe care le cunoaștem sânt următoarele. Richard E. Eby, un credincios american, s-a aflat în stare de moarte clinică timp de câteva ore, în urma unui accident; evanghelistul indian Sundar Singh, a descris viziunile pe care Dumnezeu i le-a dat în mai multe rânduri; Marietta Davis a descris experiența deosebită prin care a trecut Asemănările existente între aceste relatări sânt următoarele:

- starea înaltă a lucrurilor din cer este imposibil de descris pe deplin în cuvinte omenești;

-  ființele cerești se află într-o stare nespus de fericită și plină de pace;

-  acolo nu există imperfecțiunile de aici de pe pământ;                                             

-  îngerii au  o comportare foarte  blândă și cuvintele lor sânt la fel;

-  natura de acolo este minunată, cu flori și copaci de o frumusețe de nedescris;

-  acolo există un miros plăcut, o aromă puternică care șochează pe orice nou venit;

-  vederea pătrunde foarte departe atât orizontal cât și vertical. Fiecare din   punctele
enumerate este prezent cel puțin în două din cele patru cazuri luate în considerare.

Noțiunile incluse în această broșură ca de exemplu, necredința oamenilor, revelația care schimbă starea oamenilor, iertarea pe care o dă Dumnezeu, pedeapsa pentru cei ce nu se întorc la Dumnezeu și starea fericită din cer, sânt în acord cu doctrina creștină fundamentală. Viața aceasta este trecătoare. Nu avem decât să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

 

CAP I VIATA MEA

 

Doresc să vă descriu experiența deosebită prin care am trecut eu. Cei ce nu cred minunea care a făcut-o Dumnezeu cu mine pot totuși să fie mântuiți, dar cei ce nu cred în Dumnezeu și în Domnul Isus, vor fi excluși de la mântuire datorită necredinței lor. Doresc să vă spun cum s-a îndurat Dumnezeu de mine si m-a schimbat. Eu nu puteam să cred în Dumnezeu. Nimeni nu putea să mă convingă că Dumnezeu există. Credeam că sânt cel mai puternic om si că voi trăi întotdeauna. Credeam că nimeni nu mă poate abate de pe calea pe care eram, calea pierzării, însă Dumnezeu m-a abătut de pe calea mea, deși nu aveam merite, pe o altă cale, îngustă, pe care uneori e mai greu.

Corpul meu a fost declarat mort timp de treisprezece ore, n-a simțit nimic n-a auzit nimic, n-a văzut nimic, și nu era conștient. Sufletul meu a plecat din corp. Am simțit clar când a plecat sufletul din corp. Acest corp a rămas pe pat. Soția mea și fratele meu au scos afară din casă corpul meu pentru a lua aer curat, dar a fost degeaba. Ei au chemat medicul și el a venit imediat. El a dat corpului meu câteva injecții dar fără rezultat. Am fost dus cu salvarea la spital în Șimleul Silvaniei, la aproximativ 25 km de satul meu. Câțiva medici sub îndrumarea medicului Pușcaș s-au adunat în jurul corpului meu și l-au tratat. Un număr considerabil de injecții și tablete au fost date corpului meu, fără nici uri rezultat. Nu era nici un semn de viață în corpul meu. în cele din urmă medicii au spus soției și fratelui meu:

- Nu știm ce să mai facem:  este mort.

Corpul acesta a fost mutat din salon în morgă. Soția și fratele meu ne mai având ce face au trebuit să accepte ideea că am murit deși totul s-a întâmplat atât de repede. Eu fusesem un om sănătos, fără probleme medicale. Ei au părăsit spitalul, au plecat în oraș și au cumpărat lenjerie pentru înmormântarea mea. Dar mai târziu înainte de a ajunge la gară pentru "a merge acasă, o simțire ciudată a determinat-o pe soția mea să se întoarcă la spital. Ea s-a întors la spital împreună cu fratele meu și s-au îndreptat spre morgă. Acolo, încuiat în camera aceea eram eu.

Revenisem la viață. Sufletul meu s-a reîntors în corpul meu și corpul meu era viu din nou. Vestea s-a întins cu repeziciune în spital și toți s-au pus în mișcare.

Dumnezeu a hotărât să-mi arate lucrurile pe care nu puteam să le cred. însă acum le cred și vă mărturisesc să credeți că Dumnezeu există însă nu-i place păcatul: minciuna, curvia, beția, hoția, și toate celelalte fapte rele. Trebuie să credem în Dumnezeu chiar dacă avem de suferit pentru aceasta. Oricine nu vrea să sufere aici pe pământ pe nedrept pentru Dumnezeu, va suferi într-o zi în iad. M-am născut în anul 1939 în satul CEAN județul Satu-Mare. Noi eram patru copii în familie: trei băieți și o fată. Tatăl meu a plecat la război în Rusia în anul 1944 și a murit acolo. Situația familiei noastre, care era o familie săracă, s-a îngreunat și mai mult. Nu aveam decât jumătate de hectar de pământ, de slabă calitate. Tatăl meu era foarte credincios. De multe ori mama ne amintea cât de credincios era tatăl meu. Când a plecat în război, el a spus mamei mele:

-   As dori ca tu să te pocăiești, chiar dacă nu ne vom mai vedea niciodată. Dar mama i-a
răspuns:

-   Eu? Niciodată. Decât să-l fac de rușine pe tatăl meu care este cantor în biserica
ortodoxă, prefer să mor.

Mă bucur că l-am văzut pe tatăl meu într-un loc minunat care nu se poate explica cu cuvinte omenești, de către nimeni din lume. Acolo ne așteaptă o frumusețe și o splendoare mare dacă rămânem credincioși până la sfârșit.

După moartea tatălui meu în război prima persoană în familia noastră care s-a întors la Dumnezeu, a fost sora mea. Ea era cea mai mare dintre noi Dar mama a fost împotriva ei pentru că s-a pocăit. Mama a mustrat-o, dar sora mea a rămas credincioasă și s-a rugat pentru noi. Puțin mai târziu sora mea a murit în mod neașteptat După moartea ei mama mea și-a schimbat atitudinea și s-a întors la Dumnezeu deși tatăl ei, bunicul meu, era cu totul împotrivă. Tatăl ei sa supărat pe ea din cauza că s-a pocăit și a bătut-o.

Mama mea era o femeie mică, slăbuță și bolnăvicioasă. Ea a fost plină de dragoste pentru copiii ei. Ea, nu înceta să se roage pentru noi și să ne cheme la mântuire. Ea a înțeles Cuvântul lui Dumnezeu care spune ca nimeni nu știe de ce duh este condus (Luca 9:55) și că mare putere are rugăciunea fierbinte a celor credincioși pentru cei necredincioși (Iacov 5: l ,6). însă eu de mic copil am devenit necredincios iar mai târziu un necredincios hotărât în slujba satanei: nu puteam să cred nimic decât ce se vede și se poate atinge si nu cred că ar fi existat cineva în lume care să poată convinge sufletul meu de realitatea faptului că Dumnezeu există. Dar Dumnezeu a fost acela care m-a convins și El a devenit tatăl meu. Motivele pentru care am fost necredincios au fost următoarele:

-   primul motiv a fost acela că tatăl meu a murit în război și noi am rămas patru copii orfani și foarte săraci. Eu am gândit că dacă există Dumnezeu, El n-ar fi îngăduit să moară tata. Pe timpul acela nu știam că voia lui Dumnezeu este diferită de cea a oamenilor.

-   al doilea motiv a fost acela că bunicul meu deși a fost cantor în biserica ortodoxă, toată viața lui, până la vârsta de 96 de ani , înjura și blestema grozav pe Dumnezeu. Eu gândeam că dacă ar exista Dumnezeu l-ar pedepsi pe el care se roagă și cântă lângă popa și
apoi blestemă pe Dumnezeu Acum știu că toți cei ce blestemă și înjură se pregătesc pentru un iad îngrozitor.

-   al treilea motiv a fost acela că la vârsta de 10 ani am devenit slugă la cel mai bogat om din sat. Omul acesta s-a purtat rău cu mine și nu-mi zicea niciodată pe nume. Deși eram harnic si umblam repede prin curte ca să-mi îndeplinesc treburile, mă striga cu nume de animal.

- al patrulea motiv a fost acela că sora mea a murit. Noi am fost patru frați, trei băieți și o fată. Sora mea, singura pe care o aveam, a murit la vârsta de 16 ani. Eu mi-am pus întrebarea: De ce a murit sora mea? Dacă există Dumnezeu, de ce a luat-o chiar pe ea? De ce nu a murit
unul din cei trei băieți? însă acum tot eu dau răspunsul: Dumnezeu poate chema la El pe acela care este gata pentru El.

M-am căsătorit la vârsta de 19 ani în comuna Marca, județul Sălaj și am patru copii: doi băieți și două fete. îmi plăcea să cânt, să mă distrez și am trăit în păcat. Obiceiul meu era ca în fiecare duminică să merg la bufet, în timp ce soția mea mergea la biserică, veneam acasă noaptea târziu și în loc să mă culc cântam la acordeon. Soția îmi zicea:

- culcă-te, cine trece pe aici își face impresia că ești fără minte. Eu însă îi răspundeam că nu mă interesează ce vorbește lumea la adresa mea. Totuși nu-mi zicea nimeni că sunt fără minte. Dacă atunci nu mă interesa ce zice lumea la adresa mea, acum nici atât. Cu toate că acum îmi spun unii că sunt fără minte. Mai bine fără minte pentru Cristos decât deștept pentru această lume care în curând va trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu și cei ce fac voia Lui nu vor trece niciodată ci se vor bucura în slavă în cer pentru totdeauna.

Eu nu îi simpatizam pe credincioși și îi vorbeam de rău. în satul meu era o biserică baptistă românească iar în satul vecin Ipu era o biserică baptistă maghiară, dar eu eram ostil și unora și altora. Pe maghiari îi uram. în zona noastră locuiesc  români și maghiari, în timpul celui de-al doilea război mondial maghiarii au terorizat și au ucis pe români. De fapt între 1940 - 1944 partea de nord-vest a României a aparținut de Ungaria. Maghiarii au demolat atunci biserici și case românești. Astfel că românii nu îi iubeau pe maghiari și eu de asemenea. Nu doar păcatele mari sânt păcate. Există și păcate mici.

Oamenii consideră că doar a da foc la casa cuiva sau a ucide e păcat, însă chiar și faptul de a avea ură în inimă față de cineva, oricine ar fi el, este păcat Mama mea venea adeseori la noi cu scopul de a ne chema la pocăință și la mântuire, întotdeauna ea ne aducea verdețuri dar și darul cel mai de preț. Biblia. O scotea din coșul ei și îmi spunea să o las să-mi citească cel puțin un verset. Eu însă îi răspundeam categoric: nu pot să cred lucruri mistice, nu pot să cred lucruri neadevărate.

În ziua de duminică 24 iunie 1973 mama a venit din nou la mine în comuna Marca județul Sălaj. Ea locuia în satul Cean. județul Satu-Mare unde m-am născut eu. Dimineața ea ne-a chemat la biserică. Eu însă i-am răspuns răspicat:

- Du-te dumneata, ia și soția si copiii, eu nu merg Nu pot să cred nimic decât ceea ce se vede si se poate pipăi, nu mai încerca să mă convingi, lasă-mă în pace cu atâtea teorii. Ea trebuia întotdeauna să plece și să vină plângând și cu frică, poate eu îi voi răspunde din nou
dur și cu indiferență. A plecat la biserică iar când s-a întors a văzut casa plină de fum, deoarece cu invitasem pe toți prietenii care trecuseră pe lângă casa mea să intre, să bea, să mănânce și să dăm slavă celui rău prin bancuri, glume proaste, joc de cărți și consum de băuturi alcoolice. Acum cunosc adevărul Cristos nu locuiește într-o inimă alcoolică. Dacă în slujba statului nu se permite folosirea alcoolului, în slujba lui Dumnezeu nici atât în Psalmul l :2 găsim scris că omul fericit este acela care "zi și noapte cugetă la Legea Domnului".

Mama văzând casa plină de fum a început să plângă. Soția a pregătit masa și ne-a poftit la masă. Mama m-a rugat s-o las să se roage înainte de a mânca. Eu însă i-am răspuns:

- Nu! dacă vrei să te rogi și să plângi du-te acasă în singurătatea matale, plânge acolo și roagă-te acolo până ți se vor uza genunchii, dar pe mine te rog să nu mă superi.

Eu n-am putut să plâng nici atunci când eram copil. Când am crescut mare am avut o inimă așa de împietrită încât nu puteam să plâng. Iar acum când îmi vine să plâng fără să vreau unii frați îmi spun:

- Nu e frumos să plângi când predici!                        

Eu n-aș vrea să plâng dar în sufletul meu s-a produs o bucurie așa de mare când îmi amintesc de dragostea și bunătatea pe care Dumnezeu a avut-o față de mine încât îmi vine să plâng fără să vreau. Să observăm că în Evanghelia după Luca cap.6, vers. 21 nu scrie "Ferice de cei ce râd" ci "Ferice de cei ce plâng".

Pentru că nu am lăsat-o pe mama să se roage, ea a spus că nu poate să mănânce și că merge acasă. Și-a golit coșul plângând și mi-a zis:

-   Dragul meu, începând cu ziua de astăzi niciodată nu-ți voi mai zice să te pocăiești dar nu uita că atât mă voi ruga pentru tine și voi posti, până când, ori te vei pocăi, ori eu voi muri.

-   Eu am răspuns:

- Mai degrabă vei muri dumneata de o sută de ori decât eu să mă pocăiesc odată. Poți să pleci. Am tratat-o cu indiferență și am respins-o. In loc să-i fi zis: Mamă vino și mănâncă. Mama a plecat flămândă. Soția mea a condus-o pe mama în curte, a insistat să nu plece și să mănânce, dar ea n-a vrut ci i-a spus soției mele:

-   Florica, te rog ascultă-mă, roagă-te și tu începând cu ziua de azi ca Dumnezeu să-i dea măcar atâta credință ca să-l recunoască că El există. Postește și tu cel puțin o zi că eu voi posti trei zile și mă voi ruga pentru el. Soția a fost de acord. Eu n-am știut ce s-au înțeles ele.
Mama a plecat iar soția mea s-a întors în casă și a început să mă mustre:

-   Nu este ea măicuța ta? De ce ai făcut așa cu ea? De ce nu ai lăsat-o să mănânce? De ce nu ai făcut cu ea cum faci cu mine?

Când soția mea mă supăra în loc să o bat sau să mă cert cu ea ieșeam afară și cântam o melodie.

-   Eu i-am răspuns:

-   Dacă mă superi merg la bufet.

Așa am făcut, am plecat și m-am întors seara târziu, începând de luni, a doua zi, soția s-a rugat și a postit și mama mea la fel. Eu, împreună cu fratele meu mai tânăr am mers în comuna vecină Coznici. Lucram cu autorizație ca zidar-zugrav. Am îmbrăcat casa cu ceramică în exterior iar în interior am zugrăvit-o. De luni până joi lucrurile mi-au mers bine și am fost așa de vesel, ca niciodată. Dar ceva ciudat și neobișnuit urma să se întâmple.

 

CAP II

 

EXPERIENȚA INTERIOARĂ

În timpul acesta mama se ruga și postea îndeplinind astfel  Cuvântul  Scripturii care spune: "Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit". (Iacov 5:16). Dar joi, la ora

amiezei, am fost chemați la masă si eu am coborât de pe schelă. Atunci am auzit un zgomot mare că vine de sus în jos, fără a vedea nimic. Am simțit că ceva moale ca un burete s-a lăsat pe capul meu. Am încercat să-l dau la o parte punând mâna pe cap dar atunci ceva ca un curent electric s-a strecurat în capul meu si m-a zguduit extraordinar de tare. însă în mijlocul curții unde eram eu nu era nici un curent electric, în clipa aceea mi-a venit o stare de plâns cum n-am avut niciodată. Fratele meu a sărit de pe schelă și m-a întrebat:

-  Ce e cu tine Gavrile? Eu i-am răspuns:

-  Nu știu Ioane. Cu toate ca n-am putut să plâng până atunci, i-am zis:

-  Așa-mi vine să plâng acum Ioane! Să zbier să se audă peste toata comuna. Nu știu ce s-a produs înăuntrul meu. Nu m-a jignit nimeni, nu m-a bătut nimeni, dar îmi vine să strig, să se audă peste toată comuna.

M-am considerat cel mai vinovat din acel moment și m-am considerat nu numai, vinovat ci și criminal. Am zis către fratele meu să mergem acasă proprietarul casei a insistat mult să merg să mănânc. Aducându-mi cea mai bună țuică și cel mai bun vin, dar nu mi-a trebuit și i-am spus că nu mănânc nici nu beau. M-am culcat în curte sub un dud unde am plâns cu amar ne știind ce e cu mine L-am întrebat pe fratele meu:

-  Am dat eu cuiva în viața mea vreo palmă?. Niciodată n-am bătut pe nimeni. De ce dar în gândul meu mă frământă ideea că sânt criminal? El a spus

-  Eu nu știu, poate ai ceva cu nervii. Vino la spital.

-  Nu merg, nu mă doare nimic, eu vreau să merg acasă. Te rog, Ioane, înțelege-mă vino să mergem acasă.   El a întrebat:      

-  Ce vrei să faci acasă? Eu am răspuns:

-  Ioane, cu   toate că până acum   nu L-am recunoscut pe Isus Cristos, pe Dumnezeu, acum recunosc că există și mă consider vinovat. Vreau să merg acasă să mă închid în cameră, să nu las pe nimeni înăuntru, nici azi, nici mâine. Vreau să mă rog toată ziua acolo și să fiu iertat. Vreau să citesc în Biblie și să cunosc și eu adevărul. Proprietarul casei mi-a zis

 

-   Lasă Gavrile că doar nu l-ai omorât tu pe Cristos, dar eu i-am răspuns că și eu prin faptele mele   de   necredință   am   contribuit   la   moartea Domnului Isus. Ei au spus.

-   Poate a mâncat ceva și și-a pierdut mințile. Era în 28 iunie    1973. Dimineața următoare în 29 iunie am mers acasă cu bicicleta împreună cu fratele meu. Soția mea când m-a văzut s-a mirat pentru că eram palid la față. Ea m-a întrebat:

 

-  Ce-i cu tine, Gavrile? Eu i-am răspuns:

-  Nu mă doare nimic, dar ieri n-am putut să mănânc, nici să beau, nici să fumez. Ea a spus:

-  Nu e nimic că n-ai putut să bei și să fumezi, dar dacă n-ai putut să mănânci poate te doare ceva. Du-te la dispensar.

-  Nu merg, nu mă doare nimic.

-  Iți pregătesc o supă.                        

-  Nu îmi trebuie.

Eu doream altceva. Nu să merg la dispensar. Nu sufeream de o boală în corpul meu ci sufeream de cea mai gravă boală din lume în sufletul meu. Știți care e cea mai gravă boală din lume? E boala de necredință. Această boală bântuia sufletul meu. Nu puteam să cred nimic și nu mă putea convinge nimeni. Dumnezeu a văzut acest lucru și m-a convins și acum nu pot să stau nepăsător, nu pot sa tac, deși mi s-a spus de multe ori: "Te rugăm să taci, daca nu, o încurci", însă începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și nu de oameni. Dumnezeu este cu mine. El este alături de mine și nu port frică chiar dacă ar trebui să

mor. Dumnezeu este singurul care m-a salvat în acea zi îngrozitoare în care nu eram împăcat cu El. Ziua plecării din această lume este o zi de groază pentru sufletele care nu sânt împăcate cu Dumnezeu. Situația aceasta este cea mai grea.

Soția mea a început să pregătească o supă iar fratele m-a rugat să-l ajut să-și repare bicicleta în curte. Era dimineața, ora șapte și jumătate. După ce i-am reparat bicicleta am simțit dinspre casă un curent cald care venea asupra mea, deși era dimineața și vremea era răcoroasă. Dar nu numai atât ci și un somn adânc și foarte dulce precum și gândul că mor și i-am spus fratelui meu:

- Ioane, eu mor imediat. El a spus:

- Dacă te-ai vedea cum arăți, ești mort deja. Eu merg după salvare.

- Ioane, nu te duce. Merg să  mă culc și imediat voi muri.

Am intrat în casă si am văzut că soția mea făcea focul pentru supă. Era în jurul orei opt fără un sfert. Am spus soției:

- Florica! lasă focul și pregătește-mi un pat să mă culc. Eu mor imediat. Ea s-a ridicat cu lacrimi în ochi s-a uitat la mine și mi-a zis:

Gavrile nu mă necăji, m-ai necăjit destul de când ești. Cum să mori și să mă lași cu trei copii Pe timpul acela aveam trei copii, acum avem patru. Apoi ea a spus:

-  Du-te, culcate în pătuțul fetei. Eu am spus:

-  Pregătește-mi un pat ca să mă culc bine, pentru că sânt sigur că acum mor.

-  Nu te teme, îți trece ție imediat. Culcă-te în pătuțul fetei.

M-am culcat acolo, picioarele îmi atârnau de la genunchi în jos si mi-am pus mâinile pe piept. Imediat am văzut ca apare din stânga un om înalt, îngrozitor, cu fața albă, ochii roșii, si îmbrăcăminte roșie ca tabla înfocată A venit la mine și mi-a zis pe nume

-Gavrile, știi cine sânt eu? Avea o voce pătrunzătoare și ascuțită.

- Nu știu, am răspuns.

Eu sânt Diavolul sau Moartea cum vrei să-mi spui, am venit după tine. M-am speriat și am strigat la soția mea și as fi vrut să strig la toată lumea în acel moment. La fel a fost și cu bunicul meu când a murit, a strigat extraordinar de tare, n-ar fi vrut să meargă acolo. El a fost cantor toată viața Iui, dar degeaba, căci chiar și duminica când venea de la biserică, nu mergea acasă, până nu trecea pe la cârciumă. Acolo se îmbăta apoi mergea acasă și își bătea soția - bunica mea - și copiii. Degeaba a fost cantor. La doi domni nu poți sluji. Când a murit a strigat: Nu mă duc acolo! Nu merg cu ăștia! Nu voia să meargă în iad. Și eu aș fi dorit să strig atunci la toată lumea, fiindcă n-aș fi dorit să merg în iad pentru nimic în lume. Soția mea a venit lângă mine și m-a întrebat:

- Ce e cu tine Gavrile? Eu nu văd pe nimeni. Ea l-a chemat imediat pe fratele meu și pe copii dar nici ei n-au văzut pe nimeni.

-Cum nu vedeți pe nimeni? Nu vedeți cât e de mare? N-am văzut niciodată așa un om îngrozitor și mare. Fratele meu a încercat să mă încurajeze, el a crezut că deja mi-am pierdut mințile și a spus:

-Nu te teme Gavrile, lasă că-l omor eu, acum. Nu te teme.   Spune-mi unde este.

- De la picioarele mele, de acolo mă privește și încă zâmbește la mine. El a crezut că sânt gata pentru el și acum ca mulțumire mă va răsplăti cu un chin veșnic, pentru că așa face el cu cei ce l-au slujit până la sfârșit. Dar fratele meu nu a văzut pe nimeni acolo și
uitându-se la mine a văzut că aveam ochii întorși pe dos și m-a întrebat:

- Gavrile, tu ne vezi pe noi?

Atunci am observat că îi aud, vorbesc cu ei dar nu-i văd deloc, întocmai ca un orb. Atunci mi-am dat seama ce greu este pentru un om orb; aș fi dorit să-mi văd soția și copiii încă o dată, dar nu puteam să-i văd. Mi s-a luat vederea. Atunci i-am spus soției mele:

-  Florica,  te rog să mă ierți,  recunosc că te-am supărat mult în viața mea, dar acum te rog să       ierți. Trebuie       ne   despărțim   pentru totdeauna. Dă-mi voie să te sărut, si vreau să vă sărut pe toți pentru că acum ne despărțim. Cea mai grea   fază   este   aceasta,   a
despărțirii,    care   vine pentru, fiecare în parte și este îngrozitor atunci când nu ești împăcat cu Dumnezeu. Am sărutat soția, pe fratele meu și copiii. Soția a început să țipe:

-  Gavrile nu muri! Nu mă lăsa aici cu trei copii! Ultima dată am sărutat-o pe fetița de patru ani. Ea mă ținea de mâna stingă, mă trăgea si zicea:

-  Tăticule, scoală-te! Tăticule nu muri! Nu am putut răspunde nimic. E îngrozitor să-ți lași familia pentru totdeauna. Preferam să sufăr chinuri groaznice, decât să văd aceste faze de despărțire. Eu nu mă certam cu soția mea. Eu îmi iubeam soția și copiii. Imediat după ce am
sărutat pe fiica mea cea mică, Diavolul mi-a zis:

-  Urmează-mă.

Fără să mă atingă cineva am simțit că o forță nevăzută mă ridică de pe pat și m-am văzut apoi într-un corp foarte negru și țeapăn. M-am îngrozit. Mergeam după Diavolul în corpul acela țeapăn și mi-am adus aminte că soția mea și copiii mei au rămas. Cu toate că n-am vrut să cred că există o altă lume decât aceea care se vede și se poate atinge, am văzut o lume întunecată cu câmpie, spini și pomi. Drumul parcă era din piatră ascuțită. Am privit la stânga și la dreapta și am văzut cu greu prin întuneric. Parcă trecuse un foc și pârjolise câmpia. Doar lemnele au rămas nearse. Uitându-mă înapoi nu cumva o să-mi văd soția și copii, mi-am văzut corpul întins pe pat dar fără soție, fără copii și fără fratele meu, doar corpul întins în pat în bucătăria aceea pe pătuțul fetiței. Văzându-mi corpul m-am îngrozit, mi-a fost scârbă de el și mi-am întors privirile imediat. Apoi mi s-a părut că a trecut un timp îndelungat de când am plecat și m-am despărțit de cei dragi ai mei. La un moment dar am văzut departe că se vede o poartă colorată în toate culorile care străluceau mai mult ca soarele. L-am întrebat pe Diavolul ce se vede acolo. El a spus:

         -Acolo se vede poarta raiului de care tu nu vei avea parte. El așa a crezut și era convins că eu sânt gata pentru el. Dar Domnul Isus a avut în vedere ceva: rugăciunile mamei mele, ale soției, ale altor credincioși și câteva fapte bune din partea mea. În felul acesta am fost iertat, salvat și binecuvântat.

Am ajuns lângă un tunel iar lângă tunel era o femeie. O cunoșteam pentru că era din satul meu și era în viață. (După reîntoarcerea mea la viață i-am spus că am văzut-o acolo, dar nu a dat importanța celor spuse de mine. Secretul prezenței ei la locul acela ar putea fi explicat prin zvonurile pe care le-am auzit că femeia aceea  se ocupă cu vrăjitoria). Am întrebat-o:

-  Ce este aici? Ea a răspuns:                                                                           

-  Aici este lumea iadului, însă Diavolul mi-a zis:

-  Lasă femeia și vino la locul pregătit pentru tine. Am mers în fața tunelului și privind prin tunelul acela întunecat și mare care avea cam douăzeci de metri înălțime, cincizeci-șaizeci metri înălțime, șaptezeci-una sută metri adâncime și al cărui tavan era  orizontal   și
apoi cobora, am văzut o lume întreagă acolo. Mii de demoni veneau cu mâinile ridicate, strigând, plângând, și cerând apă și ajutor, înfățișarea lor era ca și a Diavolului. M-am gândit că s-ar putea ca tatăl meu, bunicii și rudele mele să fie acolo. Aș fi dorit să-i salvez. l-am  întrebat  pe  Diavolul  unde este o găleată și  apă,  deși  n-aș  fi  dorit să-mi vorbească, pentru că avea o voce ascuțită parcă venea dintr-un fier. Nu știu cu ce aș putea compara vocea lui. Era ca și când ai freca două bucăți de fier, era pătrunzătoare, mi se părea că mă taie în două când îmi vorbea. Dar el a strigat:

-  Nici găleată, nici apă aici, nimic altceva decât foc și chinul veșnic. Și pentru că acolo îți este pregătit, intră acolo. Când a strigat la mine, cu acea voce puternică, să intru acolo abia am pășit înapoi doi pași și am zis:

-  Nu intru.

Atunci pentru prima dată, din adâncul sufletului am strigat la Dumnezeu, dacă exiști Dumnezeule cu adevărat, te rog să mă ierți și să mă scapi de acest foc îngrozitor al iadului și dacă îmi vei mai da viață voi spune oricui că Tu exiști și voi face voia Ta. Doresc să vă spun că Dumnezeu există și e atât de bun încât nu se poate explica în cuvinte omenești. Spuneți la toți că El există. Faceți voia Lui și spuneți la toți să facă voia Lui, la toți cei ce doresc să fie în rai, iar cei ce nu doresc să facă voia Lui, vor ajunge în iad. Privind înăuntru prin tunel am văzut că între mine și Diavolul apare o mână întinsă. Mâna cât și îmbrăcămintea ei erau albe, puțin înspre galben și aveau o strălucire foarte mare. O voce a zis Diavolului:

-  Nu vezi că are credință cât un grăunte de muștar? Nu ai nimic cu el. Luați-l îngeri și duceți-l în rai.  

-  Atunci au apărut doi îngeri lângă mine, unul m-a luat de o mână și unul de alta și mi-au zis:

-  Pentru că n-ai vrut să crezi nimic, Dumnezeu a hotărât să-ți arate ce n-ai văzut niciodată și să crezi ce n-ai crezut niciodată. (Doresc să explic afirmațiile acestea aparent paradoxale. Domnul Isus a zis: Nu vezi că are credință cât un grăunte de muștar? Iar îngerii au zis: Pentru că n-ai vrut să crezi nimic...

Da, este adevărat că n-am vrut să cred nimic dar o mică înclinație spre binefacere exista în inima mea. Când eram copil mic, noi fiind foarte săraci, unii frați veneau pe la noi și ne mai ajutau cu ceva, uneori ne dădeau și câțiva bănuți. Mă uitam la acei oameni și-mi venea să-i sărut. Atunci s-a născut în gândul meu ideea aceasta: dacă voi crește mare niciodată nu voi uita de orfani, de văduve, de invalizi, ci îi voi ajuta. Când am crescut mare eu am îndeplinit unele fapte de binefacere în viața mea. De altfel găsim scris că RELIGIA CURATĂ Șl NEÎNTINATA înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor si să ne păzim neîntinați de lume (Iacov 1:27). îngerii mi-au zis:

- Nu te teme acum te vei despărți de acest corp. M-am cufundat în pământ si m-am văzut la un moment dat într-un mormânt. Eu eram în mormântul acela și pe lângă mormânt erau toți prietenii și prietenele mele, care râdeau de mine. Aș fi vrut să le zic:

Nu râdeți pentru că toți aici veți ajunge; însă n-am putut să zic nimic, n-am putut să vorbesc. Aș fi dorit să-i întreb: Unde sânt soția și copiii mei? Așa de rău am fost față de ei că n-au venit nici măcar să vadă cum mă înmormântați voi pe mine? Atunci m-am rugat astfel: Doamne tu care m-ai scăpat de focul acela îngrozitor scapă-mă și de aici din mormântul acesta că eu sânt viu. Am simțit în timpul acela că cineva trage din mine toată puterea apoi am simțit că o forță mă trage afară din groapa. La un moment dat m-am văzut afară din groapă, într-un alt corp, un corp transparent. Prietenii și prietenele mele au dispărut și eu m-am mirat uitându-mă la corpul meu din mormânt. Mi-am zis: cum se face oare că acela din mormânt este corpul meu iar acesta iarăși este corpul meu. Aveam un corp transparent, foarte moale și puțin strălucitor. Corpurile îngerilor străluceau mai mult ca soarele atât fețele lor cât și îmbrăcămintea. Aveau fețe perfect rotunde și cuvinte așa de blânde și de dulci încât nu te saturai niciodată să-i asculți sau să-i privești. La un moment dat Văzându-mă dezorientat și în corpul acela nou, îngerii mi-au zis:

-  Vezi așa se întâmplă cu oricine moare. Corpul putrezește în mormânt iar sufletul primește un corp ca și al nostru sau ca și al acelora din iad, corpuri de demoni. Iar tu ai primit un corp de musafir al raiului din cauza necredinței tale. Apoi îngerii au zis:

-  Acum să mergem să vedem o părticică din rai.

Când ne-am apropiat de poarta cea mare a raiului și am văzut strălucirea aceea extraordinară, m-am îngrozit, am început să tremur și mi s-a părut că m-am descompus și am dispărut. Dar am simțit că îngerii m-au ridicat și mi-au zis:

- Nu te teme.

M-am simțit atât de nevrednic să pătrund în strălucirea și frumusețea aceea extraordinară care nu se poate explica în cuvinte omenești. Am văzut în fața mea trei drumuri: unul alb care se desfășura în valuri iar în lateral două drumuri galbene. Când am pășit pe prag mi s-a părut că tot parfumul din rai a venit în jurul meu. Era ca și parfumul emanat de o mulțime de flori. Cu toate că am pășit pe drumul alb nu am simțit că calc pe materie; mi s-a părut că am fost ridicat în sus, pășeam dar ca în aer. Am dorit să-i îmbrățișez pe îngeri, punând mâinile pe spatele lor, dar mâinile mi-au trecut prin corpurile lor ca prin apă. Eu n-am simțit materie, vedeam însă perfect că sânt corpuri. Am simțit corpul meu foarte moale și plăcut la pipăit. Am înaintat și am văzut strălucirea și frumusețea aceea, am văzut numai parcuri de flori, pe ambele părți, parcă fiecare floare ar fi dorit să-mi spună în parte:

Uită-te numai la mine, sânt cea mai frumoasă floare. Acolo parcă toate lucrurile sânt vii, le vezi clar și limpede, pentru că acolo toate sânt veșnice, nu ca aici lucrurile apar pentru puțin și apoi dispar Am, început să strig acolo, uitându-mă în stânga si în dreapta:

- O, ce bine este aici, ce frumos este aici.

E așa de frumos încât nu se poate explica în cuvinte omenești Am privit pe orizontală și privirea mi-a pătruns până departe pentru că acolo nu se vede ca aici pe pământ, câțiva kilometri și apoi nu . se mai vede. Acolo ți se pare că vezi până la marginea cerului Totul se vede clar și limpede acolo, nu te saturi de privit. Spațiul fiind limpede privirea îmi pătrundea în sus, în așa fel încât nu se poate explica în cuvinte omenești. Nu am văzut limite ca aici pe pământ: tavanul sau cerul. Printre florile acelea multe am văzut pomi cu înălțimea de la trei metri la peste o sută de metri, îngerii mi-au zis:

-  Știi ce reprezintă acești pomi? Eu am spus:

-  Nu știu.  Ei au spus:

- Când și noi am fost oameni pe pământ ca și tine, după cum am lucrat pentru
Dumnezeu așa ni s-a dezvoltat pomul vieții veșnice. Apoi ei au mai spus:

- Vino să intrăm în palatul raiului.

Am intrat în palatul acela mare, nu știu din ce erau făcute zidurile dar atât interior cât și exterior erau îmbrăcate cu flori. Când am intrat înăuntru am văzut multe uși. N-am știut ce este acolo dar am întrebat pe îngeri.

- Ce este înlăuntrul ușilor? Ei au răspuns :

- Acolo sânt faptele tale rele. M-am îngrozit și fără să zic ceva m-am gândit: poate că m-au adus aici să-mi văd faptele și va trebui să recunosc că eu nu sânt vrednic să fiu aici și mă vor alunga în iad. Dar îngerii mi-au zis:         

- Nu este așa cum gândești tu. Aici sânt toate faptele tale rele iar la ușa din față este locașul pregătit pentru tine și rudeniile tale. Am intrat pe ușa din față, într-o încăpere în care  am    văzut  două  paturi simple și o masă  pe care era un borcan  cu un pomuleț în el. îngerii mi-au zis:

- Vezi, atâta ți s-au dezvoltat faptele tale bune, aici. Am privit la cele două paturi și spre marea mea surprindere am recunoscut perfect pe tatăl meu pe patul din stânga și pe mama mea pe patul din dreapta. Aș fi vrut să-i vorbesc tatălui meu dar îngerii nu m-au lăsat să vorbesc cu el și mi-au zis:                                                                                             

-Lasă-l să se odihnească.

Mi-am îndreptat privirile spre mama pe patul din dreapta și am întrebat-o: - Dumneata ce faci aici măicuță? Ea a zis:

-Am venit să vă văd pe voi dar mai ales pe tine cum te vei naște astăzi din nou. Apoi m-am văzut transformat într-un copil mic, înfășat în pernă, în brațele ei; ea m-a îmbrățișat, m-a sărutat și mi-a zis:

O dragul meu, de mult am dorit eu această zi, să te văd pe tine cum te vei naște din nou. Eu am spus:

-  Mamă, lasă-mă jos că eu pot să merg. Mama a spus:

-  Te las dar ai grijă să nu cazi.   Mama m-a lăsat, m-am dezvoltat din nou, am devenit mare iar mama și tata au dispărut. Am întrebat pe îngeri.

-  Unde este mama și tata? Ei au spus:- Tatăl tău cântă între îngeri în cor, iar mama ta s-a dus de unde a venit, înapoi pe pământ.

Mama mea trăiește și acum. Ea are șaptezeci și patru de ani. Știți ce s-a întâmplat cu ea în ziua aceea de vineri când s-a întâlnit cu mine? Mama n-a știut ce s-a întâmplat cu mine până săptămâna următoare când eu am mers la ea acasă. Când am sosit acasă prima dorință a mamei a fost să-mi spună ce a "visat" ea. Am intrat împreună cu soția mea în curte iar mama a, venit înaintea noastră, a început să plângă și să spună:

- Gavrile, iată ce mi s-a întâmplat mie vineri, am intrat în casă să iau ceva, am căzut, am leșinat si tu ai venit înaintea mea. întâi te-am văzut normal ca acum, dar apoi te-am văzut un copil mic înfășat în pernă în brațele mele. Te-am sărutat și am zis:

- O dragul meu, de mult am dorit eu să te văd pe tine cum te vei naște din nou... Apoi mi-am revenit."

Am intrat în casa mamei și am început să plâng și eu de bucurie împreună cu mama

-   Vino mamă să-ți spun ce s-a întâmplat în tradevăr...  După ce i-am spus ea a zis:

-   Gavrile dragă,  nu  mai am nici  o putere. Bucuria care este în sufletul meu acum, n-a existat niciodată; Într-adevăr te-ai pocăit...

Măicuță, m-am pocăit...

Mamei mele i-a venit rău și am stropit-o cu apă. Ea m-a sărutat pe mine și pe soția mea și zicea că vrea să fie mereu cu noi. Apoi îngerii mi-au zis:

- Vino să auzi cum cântă îngerii în cor. Am ieșit și în fața mea la aproximativ cincizeci de metri  era  un  deal  mic  pe care erau  o  mulțime de îngeri  cu tot felul de instrumente în mâini și toți cântau dirijați de Domnul Isus cântarea:

"Odată vom fi într-o unire

Nu-i prea mult                                                      

Unde-i numai bucurie

Nu-i prea mult."                                                                                                        

După ce au terminat de cântat, îngerul din dreapta mi-a zis:

- Ia-ți la revedere de la îngeri și vino să-ți vezi faptele. Eu n-aș fi dorit, ci doream să merg acolo să fiu împreună cu îngerii. Dar ei mi-au zis:

Dacă Dumnezeu va hotărî să rămâi aici vei primi și tu un corp ca și noi și vei cânta ca și noi. M-am întors și a trebuit să trec prin fața fiecărei uși, eu fiind în corpul acela transparent, iar înăuntru vedeam societatea rea în care eu luasem parte: bufet, restaurant, baluri, în care eu cel de pe pământ eram prezent acolo. Mi-am văzut faptele rele rămase de la vârsta de șaisprezece ani până la treizeci și patru de ani. Nu știu de ce a vrut Dumnezeu așa. Nu știu de ce numai de la vârsta de șaisprezece ani. M-am îngrozit auzind cuvintele rele, exact așa cum le vorbisem eu în anturajul prietenilor mei care erau și ei prezenți acolo. M-am îngrozit gândindu-mă că îngerii îmi aud cuvintele și îmi văd faptele. După ce mi-am văzut faptele îngerii mi-au zis:

- Mergem în fața lui Dumnezeu. Mie mi-a fost frică și am început să plâng cu amar. Am ieșit din holul   palatului, am intrat între două ziduri albe, foarte înalte și am văzut că a apărut în fața mea la aproximativ zece metri o ființă foarte înaltă.

Era înconjurată de un fel de ceață strălucitoare, dar eu puteam vedea clar că este o ființă asemănătoare cu un om. Așteptam să țipe la mine și să-mi spună că locul meu nu este acolo, dar n-a țipat ci prin cuvinte foarte blânde și dulci mi-a zis:

-  Vino, nu te teme. Ai avut păcate cât nisipul mării dar prin sângele iubitului meu Fiu Isus toate sânt șterse și iertate. Eu m-am bucurat foarte mult si din cauza bucuriei am întrebat:

-  Doamne, prin ce am păcătuit eu mai mult pe pământ: Dumnezeu mi-a răspuns:

-  Tot păcatul l-a introdus Diavolul în tine prin puterea băuturilor alcoolice.

Vă mărturisesc că deși nu-mi plăcea să mă îmbăt și să cad jos, am făcut toate faptele rele și rușinoase sub influența alcoolului. Atunci am spus lui Dumnezeu:

-   Doamne dacă vei hotărî să mai trăiesc o mie de ani pe pămînt, nu voi mai bea nici un fel de băutură ce conține alcool, ci voi face voia Ta. Dumnezeu mi-a zis :

-   Ține cont: dacă vei mai bea un singur pahar, în clipa aceea vei muri și vei pierde viața veșnică.

Acum sânt convins că dacă aș îndrăzni să beau un pahar de alcool aș cădea jos, aș muri și sufletul mi-ar zbura în iad. De aceea le spun prietenilor mei acum: Ce folos este dacă un om ar câștiga lumea întreagă dar și-ar pierde sufletul. Apoi Dumnezeu mi-a zis:

- Am  hotărât să mergi  în  lume pentru  familia ta și atâtea alte suflete care doresc mântuirea. Du-te spune la toți aceia cu care vei avea ocazia să vorbești, ce ai văzut și ce ai auzit. Spune-le la toți să se pocăiască căci în curând lumea se va sfârși. Acum du-te, nu te
teme. Duhul meu este mereu cu tine.

Am simțit că a venit peste mine un curent rece, am simțit o transformare și am plecat. Cei doi îngeri m-au însoțit și am ajuns la poartă. Am privit în urma mea și am văzut că drumul pe care venisem s-a înfășurat și n-a mai fost. îngerii mi-au spus că drumul acela se desfășoară numai pentru musafirii raiului. Am ieșit pe poartă și îngerii au așezat în fața mea o bancă pe care au pus un cearceaf alb și mi-au spus:

- Urcă-te pe bancă.

M-am urcat pe bancă și am observat că mă aflu pe un munte înalt. Am privit în jos și am văzut două grupe de credincioși: un grup era biserica baptistă maghiară din Ipu jar celălalt era biserica baptistă română din Marca. Tocmai oamenii pe care eu nu-i simpatizam înainte. Veneau cântând cu toții aceeași cântare:

"Cu bucurie vor secera aceia

Cei ce cu lacrimi pun sămânța lor"

După ce credincioșii de jos au terminat de cântat, îngerii mi-au vorbit. Cel din dreapta mi- a spus:                   

- Frații tăi te întâmpină, cu aceia va trebui să te bucuri din Cuvântul lui Dumnezeu și cu aceia va trebui să lauzi pe Dumnezeu. De-acum ai grijă să nu cazi, îngerul din stânga mi-a zis:

Si acelora va trebui să le mărturisești pocăința. Eu însă m-am întrebat: De ce oare va trebui să le mărturisesc și acelora pocăința, eu care n-am fost pocăit, ca și ei? Mai târziu m-am convins că este adevărat, pentru că nu toți sânt pocăiți, unii și-au schimbat doar numele. Ei au doar un nume. Apoi îngerii m-au părăsit și au intrat în rai.

 

CAP. III


         REVENIREA LA VIAȚĂ

Eu m-am trezit dintr-o dată în morgă. Eram îmbrăcat într-un halat pătat cu sânge Cu o zi înainte halatul fusese folosit pentru efectuarea unei autopsii. Era în jurul orei 21. Mă găseam singur în camera aceea, ușa fiind încuiată. Am privit în afară printre gratiile ușii. Primele persoane care au apărut în fața ușii au fost soția mea și fratele meu. Se întorseseră din oraș ca să vadă de mine. Când m-au văzut viu s-au bucurat foarte mult. Eu însă nu i-am recunoscut prea bine și mi s-a părut că sunt niște copii de opt-nouă ani, atât ei, cât și toți ceilalți oameni care au venit acolo. Soția mea a dat fuga și a anunțat pe doctorul Pușcaș. Dar el n-a crezut că am revenit la viață și n-a vrut să vină să mă vadă. A trimis doar un asistent care a venit la mine si mi-a pus întrebări ca să vadă dacă reacționez normal l-am răspuns normal la toate întrebările. Vestea că am revenit la viață s-a întins cu repeziciune în spital. Personalul spitalului și bolnavii au venit să mă vadă. Doctorul Pușcaș m-a chemat în cabinetul său și m-a întrebat de ce boală am suferit în viața mea. Eu i-am răspuns: - Nu am suferit de nici o boală în trupul meu, ci doar în sufletul meu am suferit de cea mai gravă boală din lume: boala de necredință. Medicul a spus:

- Eu trebuie să-ți dau o rețetă și nu pot să scriu pe ea boala de necredință. Eu i-am spus:

- Poți să scrii pe ea ce vrei eu însă am primit rețeta sfântă din partea lui Dumnezeu. Acea rețetă spune că eu sânt iertat și aș dori ca și tu, Pușcaș, să primești această rețetă si să recunoști că nu tu ești doctorul doctorilor, ci Domnul Isus este doctorul acela. EI m-a salvat azi de la moarte și din chinul veșnic și m-a strămutat în împărăția lui Dumnezeu

Medicul m-a întrebat apoi ce am visat. Eu însă i-am explicat că nu am visat nimic. Experiența mea a fost o experiență profundă care nu se poate compara cu un vis. Eu am văzut lucrurile veșnice. Totul strălucește acolo. Eu nu m-am culcat seara, pentru a mă scula dimineața. Eu am murit dimineața si am revenit la viată seara.

Medicul a scris o rețetă și a dat-o soției. Ea mi-a băgat-o în buzunar dar eu am scos-o din buzunar, am spus că nu am nevoie de ea, am rupt-o și am aruncat-o ta coș. Apoi am plecat și am ieșit în stradă. Aici în stradă am început să văd oamenii la înălțimea lor normală, inclusiv pe doctorul Pușcaș, căci și pe el l-am văzut mic până atunci. Tot aici am recunoscut mai bine pe soția mea și pe fratele meu imediat am început să mărturisesc ceea ce mi s-a întâmplat oamenilor din jurul meu. Ne-am îndreptat cu toții spre șosea și am făcut autostopul. Un autobuz s-a oprit și ne-a luat. M-am așezat pe scaun în spatele șoferului. El a deschis discuția cu mine și eu am început să-i povestesc ce mi s-a întâmplat. Oamenii din autobuz au auzit și s-au adunat în jurul nostru. Le-am mărturisit ce mi s-a întâmplat. Șoferul m-a întrebat de ce boală am suferit și i-am spus că am suferit de cea mai gravă boală din lume: boala de necredință. El s-a abătut de la traseul normal cu circa doi kilometri ca să ne ducă până acasă. El a rămas foarte mișcat de mărturisirea mea și apoi s-a întors la Dumnezeu.

Duminică dimineața am mers la biserică și mi-am cerut iertare pentru vorbirea de rău anterioară . Am călătorit mult, am fost în multe biserici mărturisind experiența prin care am trecut. De multe ori mi s-a dat poruncă să tac, dar n-am tăcut considerând că porunca de a vorbi pe care Dumnezeu mi-a dat-o, este mai mare decât porunca oamenilor. Când mă întâlnesc cu foștii mei prieteni ei mă întreabă:

-    Gavrile îți  amintești    cum    ne spuneai  tu bancuri și glume! Cât de mult ne distram noi  înainte!

-    Da îmi amintesc și îmi pare rău. Dar voi vă amintiți că acel Gavril de atunci a murit și s-a născut un alt Gavril care dorește și mântuirea voastră! Să ascultăm    Cuvântul    Bibliei de    la 2    Pet.3:9    care spune: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință."

Dumnezeu dorește ca oamenii să-L cunoască pe El, pentru ca să poată avea parte în locașul cel fericit. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu înțelepciune și putere. Rămâneți credincioși până la sfârșitul zilelor pe pământul acesta.

Pace, iubiții mei, si bucurie veșnică. SFÂRȘIT

GAVRIL BĂRNUȚ