O ÎNTÂLNIRE DEOSEBITĂ CU DOMNUL

 

În vara anului 1965 stăteam ca de obicei seara în casă si coseam la mașina de cusut până târziu - lucram ca si croitoreasă la domiciliu si aveam mult de lucru, în camera unde lucram era culcată în pat o soră de-a mea mai mică - avea 8 ani. Ea era înfiată de o mătușă de la Cluj si fiind în vacanță, a venit acasă. Ea vroia să doarmă cu mine în cameră, care era o anexă lângă bucătărie. Cum stăteam si lucram, am auzit deodată râsete si gălăgie - imediat mi-am dat seama că era tineretul lumii necredincioase care ieșise de la film si venea pe stradă vorbind si râzând. Atunci un gând mi-a pătruns în minte, un gând ce mi-a adus o întristare lăuntrică: "Uite cum Satan le dă bucurii trecătoare la slujitorii lui. Ei sunt veseli, nici o întristare nu-i tulbură. Se bucură de ce au văzut pe ecran - o minciună - ca si cum ar fi realitate, în mintea lor nu se întreabă dacă e adevăr sau minciună; ei sunt veseli si râd de parcă toată lumea ar fi a lor." Apoi m-am gândit la noi credincioșii: de ce mulți dintre noi suntem mai mult triști - până acolo că vrăjmașul vine si ne răpește bucuria care ne-a dat-o Domnul prin Duhul Sfânt? Unii se îndoiesc că sunt sigilați, la alții vine necredința când se dă o lucrare prin Duhul Sfânt: oare a fost de la Domnul sau nu? Tot la fel si cu vedeniile: sunt de la Domnul sau sunt false?

Mi-am pus întrebarea: de ce vin aceste stări peste noi? De ce vrăjmașul reușește să ne răpească adevărata bucurie? Mi-am adus aminte de cuvântul Domnului "Oile Mele îmi cunosc glasul și nu se duc deloc după un străin." M-a cuprins o întristare și am început să plâng. Atunci mi-au trecut prin fața ochilor multe exemple din Biblie: cum Domnul s-a arătat direct, fără a se folosi de vedenii sau vise lui Avraam, lui Iacov, lui Moise, lui Iosua, lui Samuel, soției lui Manoah, atât în vechiul cât si în Noul Testament, atâtea mărturii. Vrăjmașul nu mai avea putere să le aducă în gând îndoiala că a fost sau nu Domnul, pentru că ei L-au văzut și aveau dovezi concrete.

Dar noi suntem ușor clătinați pentru că totul se petrece în duh și când Domnul dă o vedenie sau descoperire prin Duhul Sfânt, cei din jur pot să spună că e o iluzie pentru că ei nu văd si nu simt nimic.

S-a aprins în mine dorința după ceva real, palpabil. Doream să știu de ce nu se arată Domnul si astăzi la fel; m-am pus pe genunchi și am început să plâng spunând Domnului dorința mea: "Doamne Isuse! - eu cred că Tu ai lucrat si lucrezi prin Duhul Sfânt prin darul proorociei, prin vedenii si vise, dar vezi că aici suntem atacați de vrăjmașul prin necredință de multe ori. Știu că Tu Te-ai arătat viu la cei doi ucenici în drum spre Emaus, Te-ai arătat Măriei, celor 12 ucenici, lui Pavel și la mulți alții... Te rog ascultă-mă! Vreau și eu să Te văd, să Te aud real - nu prin vedenii, nici prin vise. Vreau și eu o dovadă vie pentru ca vrăjmașul să nu mă poată ataca prin duhul necredinței." Ca dintr-un izvor curgeau lacrimile mele - altceva nu știam decât să cer întruna: "vreau să Te văd, vreau să Te aud."

Cât timp a trecut, nu știu - probabil câteva ore. Văzând că nu primesc răspuns, m-am gândit: mă culc, poate Domnul îmi va vorbi ca lui Samuel în vis. M-am pus în pat, dar somnul nu venea; am udat perna cu lacrimi si am rămas neclintită în cererea mea. M-am ridicat din nou, m-am pus pe genunchi: deodată, am auzit un glas care se ruga undeva prin apropiere -era o rugăciune de mijlocire cum nu am auzit niciodată astfel de cuvinte, apoi n-am mai înțeles pentru că rugăciunea era prin Duhul Sfânt în limbi străine. Am ascultat atentă să aud de unde se aude glasul, am deschis ușa, dar nu am mai auzit nimic. Am început să mă rog din nou strigând printre lacrimi "Doamne, vreau să-Ți aud glasul, Doamne vreau să Te văd!" Când m-am adâncit în rugăciune, am auzit glasul mai clar si mai aproape. M-am ridicat din nou si am ieșit afară să văd cine e: în curte era liniște deplină. M-am dus să ascult la ușa camerei părinților să văd dacă nu se roagă ei cumva - am ascultat peste tot dar nu se auzea nimic. Venind în cameră, am înțeles că era glasul Domnului si am zis ca Samuel: "Acum vorbește Doamne că vreau să Te ascult." Lacrimile îmi curgeau fără încetare si am simțit că mi s-a turnat de sus Duh de rugăciune (Zah. 12:10).

Glasul s-a auzit din nou dar mai puternic decât prima si a doua oară. De prezența Domnului, casa a început a se zgudui ca de cutremur: geamurile si ușa zăngăneau, candelabrul se clătina și patul se mișca puternic, dar toate acestea nu mi-au produs nici o frică pentru că știam că e prezența Domnului -mi-am amintit că atunci când Domnul s-a pogorât pe muntele Sinai, s-a zguduit tot muntele (Exod l9:18). Am înțeles clar că din cauza prezenței Domnului se zguduia casa; îi auzeam glasul si eram sub o prezență mare a harului lui Dumnezeu, încât simțeam că mă ridică de pe genunchi în sus. în starea aceea de cercetare, am văzut un sol trimis din cer, îmbrăcat în haine albe care m-a prins de mâna dreaptă și m-a ridicat în sus până am ajuns la o poartă albă. în fața porții era o treaptă înaltă, în jur de un metru și nu puteam să o urc singură, îngerul care m-a dus a bătut la ușă, ușa s-a deschis și au apărut doi îngeri care m-au prins de sub braț, m-au urcat treapta sus si m-au lăsat lângă ușă. Când am privit înăuntru, era atât de minunat că nu pot reda în cuvinte. Era o sală foarte mare, cât vedeai cu ochii, în față spre răsărit era ceva ca o masă împărătească deosebit de frumoasă și greu de descris: partea exterioară era din aur strălucitor iar partea de deasupra era din cristal ca un fel de vitrină în care erau tot felul de aparate foarte complexe cum nu am văzut pe pământ. După această masă stătea în picioare Domnul Isus. Când  L-am văzut, L-am cunoscut. Nu era într-o strălucire ca să nu îl pot privi, ci era așa cum mi s-a mai arătat: cu părul auriu bogat, lăsat pe umeri, fața albă si o privire blândă de nespus, îmbrăcat într-o haină albă, încins cu un brâu de aur - stătea în picioare si mă privea. Mi se părea că toată strălucirea cerului se răsfrânge pe chipul Său - era plin de măreție si splendoare. Deși mă privea atât de blând si duios si nu insufla nici o teamă, totuși sfințenia Lui m-a făcut să mă văd dintr-o dată o ființă vinovată si păcătoasă care nu merit să văd chipul Lui.

Din fața Domnului până la ușa din mijloc era un culoar cu lățimea de 2-3 m, de o parte si de cealaltă era oștirea cerului: îngeri, heruvimi si serafimi. De la ușă începând, prima ceată erau îngeri cu două aripi, apoi erau heruvimi cu patru aripi, apoi serafimi cu sase aripi. Toți stăteau în semn de închinare pe genunchi, cu fața în jos. îngerii, cu două aripi își acopereau capul cu aripile si strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Heruvimii își acopereau cu două aripi capul cu două trupul si la fel strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Serafimii, cu două aripi își acopereau capul, cu două trupul si celelalte două le țineau ridicate în sus - vârfurile aripilor se atingeau - și strigau: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!" Glasurile lor erau puternice, ca vuietul unor ape mari. Au început a cânta în limbi cerești, din care am înțeles numai cuvântul "Aleluia" pe care îl repetau des.

Atunci m-am prăbușit cu fața în jos și am strigat: "Sunt o ființă păcătoasă de pe pământ și locuiesc în mijlocul unui popor păcătos, cu buze necurate si eu nu sunt vrednică să văd slava Domnului și nici oștirea Lui" și plângeam întruna. Domnul a zis îngerilor care m-au adus pe ușă: "Spuneți-i să vină în fața Mea că vreau să-i vorbesc gură către gură." îngerii m-au ridicat și mi-au zis: "Du-te în fața Domnului că te cheamă." Eu m-am aruncat din nou cu fața la pământ si am strigat: "Nu pot, nu sunt vrednică să văd pe Domnul și să stau în fața Lui să-mi vorbească." Atunci Domnul a zis îngerilor: "Aduceți-o la Mine!" Cei doi îngeri m-au luat unul de-o parte, altul de cealaltă parte si m-au dus în fața Domnului. Acolo iarăși m-am proșternut cu fața în jos plângând: "Doamne Isuse, sunt o ființă păcătoasă de pe pământ si nu sunt vrednică să-Ți văd fața; am cerut să-mi vorbești și să Te văd, dar n-am știut ce cer - Te rog iartă-mă!" Domnul mi-a zis: "Ridică-te, stai în capul oaselor că vreau să-ți vorbesc." Deodată, o putere a intrat în mine, m-a ridicat de jos pe genunchi si puterea aceea m-a ținut în fața Domnului. Ce minunat era Domnul Isus! Dac-aș încerca să-L descriu, nu aș putea, căci as micșora slava Lui în cuvintele mele.

A ridicat mâna în sus și a strigat cu glas tare: "Cât este de adevărat că sunt viu si că trăiesc..." si toată oștirea cerească a strigat ca vuietul unor ape multe "Amin! Aleluia!", "...atât este de adevărat că-ți port de grijă..." si iarăși a strigat oștirea cerească "Amin! Aleluia!" "...Când ceasul de pe perete va arăta ziua hotărâtă și ora fixată scrisă pe dosarul tău, voi dezvălui taina tabloului cu cele 12 bolduri aurii." îngerii, heruvimii si serafimii iarăși au strigat "Amin! Aleluia!"

Pentru că la cuvântul Domnului toate lucrurile iau ființă, dintr-o dată, în mâinile mele a apărut un dosar, iar pe peretele din fața mea, în spatele Domnului Isus, a apărut un ceas care arăta ora nouă fără zece minute. Eu m-am gândit că era vorba de sfârșitul vieții mele fiindcă doream foarte mult să plec acasă la Domnul. Domnul mi-a cunoscut însă gândul și a zis: "Nu e vorba de sfârșitul vieții tale de pe pământ ci despre planul Meu când voi descoperi taina tabloului auriu care va fi tocmai când ceasul va arăta ora fixă scrisă pe dosarul tău." Pe peretele din dreapta a apărut imediat un tablou: în mijloc era desenat ca o tablă aurie punctată. Pe marginea tabloului erau bătute 12 bolduri aurii cam de mărimea unui nasture mai mare. Apoi, Domnul mi-a spus unele lucruri, dar mi-a atras atenția asupra a ceea ce puteam si ce nu puteam spune când mă voi întoarce pe pământ.

Splendoarea chipului Domnului Isus, harul, măreția și frumusețea prezenței Sale nu pot fi exprimate în cuvinte omenești. Cuvintele mele sunt prea sărace si dac-aș încerca să spun ce am văzut și simțit, nu voi face altceva decât să   micșorez slava lui Dumnezeu.

Domnul Isus a făcut semn îngerilor să cânte o cântare si mi-a dat voie să cânt și eu cu ei. După ce îngerii au cântat cântarea, s-a auzit un ciocănit la ușă. Cei doi îngeri păzitori au deschis ușa, s-au uitat cine e, au închis și au spus Domnului că este o persoană cu un copil în brațe și vrea să știe dacă mai este viață în copil sau nu. Domnul a zis îngerilor "Persoana respectivă nu are voie să-Mi vadă fața nici să-Mi audă glasul pentru că a întristat pe Duhul Sfânt, dar aduceți copilul și i se va da răspuns." îngerii au adus copilul - arăta ca mort - și Domnul I-a pus în interiorul mesei împărătești care avea acea aparatură deosebit de complexă. Domnul a apăsat pe un buton și dacă ar fi fost viață în copil, un ac sensibil.al unui mic ecran ar fi rămas în dreptul unui bec care trebuia să se aprindă, dar becul nu s-a aprins. Atunci Domnul a luat copilul, l-a dat îngerilor, și a zis: "Spuneți-i că prea târziu s-a gândit să întrebe despre viața copilului; nu mai are viață." Pe loc mi-a fost dat să înțeleg că acest copil reprezintă pe Duhul Sfânt în viața acelei persoane. Acea persoană a avut odată viață din Dumnezeu, dar pentru că a întristat pe Duhul Sfânt păcătuind mereu, a ajuns în acea fază. Am înțeles că în felul acesta Domnul a răspuns la frământările ce erau în mintea mea și a altor frați și surori cu privire la acea persoană pe care o cunoșteam și știam că nu trăiește viața conform Cuvântului lui Dumnezeu și totuși se pretindea a fi într-o stare bună. Noi ne întrebam mereu dacă Dumnezeu poate lucra printr-o persoană care nu-și trăiește viața în sfințenie si mereu face certuri în adunare. Prin această lucrare am înțeles căci chiar dacă cineva se pretinde insuflat de Domnul si chiar dacă unele lucrări pe care le proorocește corespund cu adevărul, dar viața persoanei nu este trăită în sfințenie și mânia, iuțimea, strigarea, răutatea etc, nu sunt înlăturate, vrăjmașul cel vechi ocupă locul pe care Duhul Sfânt l-a părăsit  Întotdeauna rămâne cuvântul de verificare din Matei 7:15-20. Oștirea cerului a cântat din nou o cântare închinându-se și strigând: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul." Apoi Domnul mi-a zis: "Acum trebuie să cobori." Mie mi-a părut foarte rău că trebuia să vin înapoi și nu puteam rămâne acolo. Am zis: "Doamne lasă-mă aici la Tine, nu mă mai trimite pe pământ căci e așa de greu acolo și sunt atâtea lacrimi, suspine si întristări. Te rog, Te rog Doamne, lasă-mă aici!" Domnul mi-a răspuns: "Trebuie să te duci pe pământ. Gândește-te la frații și surorile tale de credință care sunt copiii Mei și trec prin aceleași stări ca si tine și atâtea duhuri de necredință caută să le stingă nădejdea. Trebuie să te duci si să le spui ce ți s-a arătat ca să fie si ei întăriți. Așa cum Eu te-am întărit pe tine, du-te si spune-le cuvintele Mele ca să fie mângâiere pentru ei. Căci Eu și azi lucrez prin Duhul Sfânt cu cei ce se smeresc".

Când Domnul a spus că trebuie să cobor, am simțit imediat dorința să vin pe pământ ca să spun ce mi-a arătat Domnul. Cei doi îngeri care m-au dus în fața Domnului, m-au luat pe sub braț și m-au dus până la ușă; au deschis-o si m-au dat în primirea solului ce mă adusese. Acest sol m-a coborât din nou în camera mea. Casa s-a zguduit din nou cu putere și cei doi pereți din colțul de sus de la tavan s-au crăpat în diagonală până jos, semn ce se poate vedea până în ziua de azi - urmele crăpăturilor au rămas pe pereți. Eu m-am bucurat în Duhul Sfânt până aproape s-au ivit zorile, pentru că mi s-a împlinit dorul, si am primit dovada de netăgăduit că L-am văzut si L-am auzit pe Domnul. M-am mirat cum de nu s-a trezit sora mea care dormea în pat așa de liniștită.

Dimineața ea s-a trezit mai devreme și s-a dus în camera părinților. Eu nu m-am dus imediat, știind că la ora 9, aveam obiceiul să ne strângem toată familia la rugăciune. La ora 9, m-am dus la rugăciune si tata era deja cu Biblia în mână - citea un Psalm. Când a terminat de citit m-a întrebat: "înainte de rugăciune ne spui ceva?" M-am uitat la el mirată: de unde știa tata că trebuie să le spun ceva? Tata a insistat: "Hai, spune-ne. Sora ta Lidia ne-a spus că a visat un vis: la voi în cameră au venit foarte mulți îngeri și toți cântau o cântare, iar tu erai între îngeri si cântai cu ei în cor." (Lidia a spus părinților că tot timpul cât va sta în vacanță, vrea să doarmă cu mine în căsuța mică, pentru că acolo a auzit îngerii cântând). Atunci am început să le spun toată lucrarea, dar abia puteam să vorbesc de plâns, căci puterea harului era încă vie în inima mea. Toate lucrările pe care le spuneam că le-am văzut acolo, parcă încă le trăiam. Niciodată nu pot mulțumi Domnului îndeajuns că mi-a dat acea dovadă vie care să-mi fie îmbărbătare toată viața mea.

Ce a promis, Domnul a dus la îndeplinire; mi-a purtat de grijă până acum si așa cum este scris în Isaia 46:3-4, îmi va purta de grijă si mai departe. Cu privire la ora fixă scrisă pe dosar, cine a putut știi ce înseamnă 10 minute? Am așteptat luni de zile si au trecut si ani si nu știam cum se va împlini lucrarea. Dar după ce au trecut 10 ani, taina aceasta a fost dezvăluită, în 17 octombrie 1975, în timp ce eram internată la maternitate, după nașterea celui de-al treilea copil, am fost foarte bolnavă: aveam dureri mari si o temperatură foarte ridicată(40°-41°C). Medicul a stat lângă mine până la ora 12 noaptea si a zis că nu mai are ce face pentru mine. Atunci a apărut o mână cu un vas auriu cu apă; mâna s-a muiat în apă si m-a stropit din cap până-n-picioare si dintr-o dată, toate durerile au încetat. Domnul m-a vindecat, slăvit să fie Numele Lui în veci! După aceea a apărut îngerul care m-a dus la poarta cerească în 1965. M-a luat de mâna dreaptă zicându-mi: "Vino să vezi Cetatea Sfântă." Si atunci Domnul mi-a deslușit taina cu privire la Cetatea Sfântă cu 12 porți aurii, care fusese reprezentată în tabloul cu cele 12 bolduri aurii în anul 1965.

Această lucrare am spus-o în amănunțime în adunări în mai multe Idealități, cu scopul ca poporul Domnului să fie înștiințat în aceste zile când venirea Domnului este așa de aproape, ca să se pregătească. Domnul a spus că unora le va sluji pentru mărturie, iar altora pentru mântuire. Doresc ca Domnul să lucreze prin Duhul Sfânt la inimile tuturor celor ce vor citi aceste rânduri, să le slujească pentru mântuire si nicidecum ca mărturie.

 

Amin!