ÎNCHISOAREA

 

 

Peste cei care cheamă numele Meu dar nu Mă caută, judecata va veni pentru că nu lucrează potrivit voii Mele. Adesea ei se află în locuri greșite, fac lucruri greșite și chiar predică mesaje greșite.

Ei încearcă să culeagă, când este vremea semănatului, și să semene, când este vremea culesului

Din această cauză ei nu sunt roditori.

 

Numele Meu nu este EU AM FOST, nici EU VOI FI, ci EU SUNT.

 

Dacă vrei să Mă cunoști cu adevărat, trebuie să Mă cunoști așa cum sunt în prezent.

 

Nu Mă poți cunoaște ca și EU SUNT decât dacă vii la Mine în fiecare zi și dacă rămâi în prezența Mea.

 

Cei care nu ascultă de Mine, nici nu cred cu adevărat în Mine, prin felul cum trăiesc ei, îmi învață poporul că neascultarea este permisă.

Vor cunoaște nu peste mult timp că plata păcatului este

MOARTEA.

Nu mai pot continua să Mă cheme să-i izbăvesc din necaz, și în același timp să iubească păcatul.

 

Îți mai dau puțin timp să te judeci singur, ca să nu te judec Eu, dar să știi că timpul este scurt.

 

PENTRU CĂ AI FOST AICI, DE LA TINE SE VA CERE MAI MULT.

 

Ușa.

 

Îmi voi trimite cei din urmă evangheliști. Le voi da o cupă de bucurie care nu se va goli niciodată. Ei vor vinde­ca bolnavii și vor scoate draci; ei Mă vor iubi și vor iubi neprihănirea; își vor purta crucea în fiecare zi, și nu vor trăi pentru ei, ci pentru Mine. Prin aceștia, lumea va ști că Eu trăiesc și Mie mi s-a dat toată autoritatea și puterea. Aceștia sunt cei neînfricați, care vor ataca porțile dușma­nului și vor invada locurile întunecoase ale pământului, conducând pe mulți spre mântuirea Mea. Și aceștia vor fi de cealaltă parte a ușii, și te vei întâlni cu ei. îmi voi trimite cei din urmă păstori care vor avea inima Mea pentru oi. Aceștia vor hrăni turma pentru că Mă iubesc. Fiecăruia îi va păsa de cei mai mici ca și cum ar fi ai lui, și își va da chiar viața lui pentru turma Mea. Aceasta este dragostea care va atinge inimile oamenilor — când oamenii Mei își vor da viața unii pentru alții. Atunci lumea Mă va cunoaște. Am acordat aceste opțiuni pentru a servi oamenilor Mei. Aceștia sunt cei credincioși cărora le voi încredința să-Mi păzească casa. Și pe aceștia îi vei întâlni de cealaltă parte a ușii.

Îmi voi trimite pe pământ cei din urmă învățători,. Ei Mă vor cunoaște și-i vor învăța pe oamenii Mei să Mă cunoască pe Mine. Ei vor cunoaște adevărul. Ei nu se vor retrage dinaintea întunericului, ci îl vor demasca și-l vor alunga. Ei vor curați fântânile săpate de Tatăl lor, și vor da apa curată a vieții. De asemenea, vor duce mai departe comorile Egiptului și le vor folosi pentru a-Mi construi o locuință. Și pe aceștia îi vei întâlni, doar dincolo de ușa aceea.

În timp ce Domnul vorbea, mă uitam către ușă. Acum, pentru prima oară, îmi doream cu adevărat să trec dincolo de ea. Fiecare cuvânt pe care-L rostea făcea să crească așteptarea din inima mea, și de abia așteptam să-i întâlnesc pe acești slujitori din zilele de pe urmă.

- In inima ta ai știut de mulți ani că ei vor veni. Te-am adus aici pentru a-ți arăta cum să-i recunoști și să-i ajuți în căile lor, a adăugat Domnul.

Am trecut dincolo de ușă.

 

Închisoarea

 

Deodată, m-am găsit stând într-o curte mare a unei închisori. Avea niște ziduri uriașe cum n-am mai văzut niciodată. Se întindeau pe cât de mult puteau cuprinde ochii mei, de sute de metri înălțime, și foarte groase. Iar în fața acestor ziduri erau alte garduri și sârmă ghimpată. La o distanță de câteva sute de metri de-a lungul zidului erau foișoare. Puteam vedea străjeri în fiecare din acestea, dar erau prea departe de mine pentru a putea desluși altceva din ele.

Închisoarea era cenușie, întunecată și poso­morâtă, ceea ce părea să reflecte perfect grămada de oameni care se aflau în curtea închisorii. In toată curtea, oamenii erau așezați în grupuri după diferite caracteristici. Bătrânii de culoare formau un grup, iar tinerii de culoare un alt grup. Bătrânii albi și tinerii albi formau alte grupuri, iar femeile stăteau și ele separat. La fel se întâmpla cu fiecare rasă. Cei ce aveau orice caracteristici care ieșeau în evidență erau în alt grup, excepție făcând copiii mai mici.

Intre aceste grupuri păreau să se învârtă mulți oameni, în timp ce-i priveam, îmi puteam da seama că încercau să afle adevărata lor identitate, căutând un grup după caracteristicile lor. Totuși, se vedea clar că aceste grupuri nu acceptau așa de ușor prezența unei noi persoane.

Uitându-mă mai îndeaproape la aceste per­soane, puteam vedea rănile adânci de pe corpul lor, și cicatricele rămase de la niște răni mai vechi. In afară de copii, toți păreau să fie aproape orbi și vedeau doar atât cât să poată rămâne în grupul de care aparțineau. Chiar și în afara grupurilor, aceștia căutau oameni care aveau caracteristicile lor. Când găseau și cea mai mică deosebire la ei, îi atacau. Toți păreau să fie flămânzi, însetați și bolnavi.

M-am apropiat de un om mai în vârstă și l-am întrebat de ce se aflau toți în închisoare. S-a uitat la mine surprins, afirmând cu insistență că ei nu se aflau într-o închisoare, și întrebându-mă cum de-mi venise să pun o întrebare atât de stupidă. Am arătat către gard și către străjeri, iar el a replicat:

- Ce garduri? Ce străjeri?

S-a uitat la mine ca și când l-aș fi insultat teribil, și știam că dacă l-aș mai fi întrebat ceva, m-ar fi ata­cat și pe mine.

Am pus aceeași întrebare unei tinere și am primit același răspuns. Atunci mi-am dat seama că erau atât de orbi, încât nu vedeau gardul și nici străjerii. Acești oameni nu vroiau să știe că se aflau în închisoare.

 

Străjerii

 

În cele din urmă m-am gândit să-l întreb pe unul dintre străjeri de ce se aflau acei oameni în închisoare. Mergând spre garduri, am văzut niște găuri care făceau să pară cățăratul mai ușor. Când am ajuns la perete, am văzut că el era atât de neuni­form construit încât era foarte ușor de cățărat. Oricine putea scăpa de acolo, dar nici măcar unul nu încerca să scape, deoarece nu-și dădeau seama că erau captivi.

Când am ajuns în vârful peretelui, puteam zări la mare distanță, și vedeam razele soarelui strălucind dincolo de acești pereți. Soarele nu putea pătrunde în curtea închisorii din cauza înălțimii pereților, și a norului care era chiar deasupra acesteia. Am văzut flăcări îndepărtate, ce veneau dinspre una din mar­ginile închisorii unde se aflau copiii. Fumul acestor flăcări forma un nor gros, transformând ceea ce părea să fi fost umbra pereților într-o negură mohorâtă și sufocantă. Mă întrebam ce putea să ardă.

Am mers pe vârful peretelui, până când am ajuns la un foișor. Am fost foarte surprins să-l găsesc pe străjer îmbrăcat într-un costum frumos cu guler ce indica rangul său de lucrător sau pastor. Acesta nu a fost șocat când m-a văzut, și cred că își închipuia despre mine că sunt doar un alt străjer.

-Domnule, spune-mi te rog, de ce se află acești oameni în închisoare?    

Această întrebare l-a șocat, și am urmărit cum teama și neîncrederea îl învăluiau.

-    Ce închisoare?, întrebă el. Ce tot spui acolo?

-    Mă refer la acei oameni din curtea închisorii, i-am răspuns eu cu îndrăzneală, apoi am continuat: Cu siguranță sunteți un temnicer al acestei închisori pentru că vă aflați în acest foișor, dar de ce sunteți îmbrăcat așa?

-    Eu nu sunt temnicer! Eu sunt lucrător în lucra­rea Evangheliei. Și nici nu sunt paznicul lor eu sunt liderul lor spiritual. Acesta nu este foișor este casa Domnului. Fiule, dacă tu crezi că întrebările acestea sunt distractive, află că pe mine nu mă fac să râd! își luă arma și părea gata să tragă în mine.

- Îmi cer scuze pentru deranj, am răspuns eu, simțind că e foarte posibil să-și folosească arma.

Apoi am plecat, așteptând să aud împușcături în orice moment. Acest bărbat era atât de nesigur încât îl credeam în stare să tragă înainte de a gândi, dacă se simțea amenințat. Puteam să-mi dau seama că era foarte sincer. Nici măcar nu știa că era un străjer.

 

Profesoara

Am continuat să merg pe vârful peretelui, până când m-am simțit în siguranță, și mi-am întors privirea spre lucrătorul acela. Părea foarte agitat și umbla dintr-o parte într-alta în foișorul său. Mă întrebam de ce întrebările pe care i le-am pus l-au tulburat atât de mult. Era clar că acestea nu l-au aju­tat să vadă ceva mai diferit decât înainte, ci mai degrabă l-au făcut mai nesigur și mai înspăimântat.

În timp ce umblam am simțit o dorință puternică de a afla ce se petrecea, și mă gândeam cum să for­mulez întrebările pentru a nu-l insulta și pe urmă­torul străjer cu care aveam de gând să vorbesc. Apropiindu-mă de următorul foișor, am fost din nou surprins de înfățișarea străjerului. Acesta nu era un alt lucrător, ci o domnișoară de vreo 25 de ani.

-   Domnișoară, mi-ați putea răspunde la niște întrebări? am început eu discuția.

-   Desigur. Cu ce anume vă pot ajuta?, continuă ea cu un aer de superioritate. Sunteți cumva părin­tele unuia dintre acești copii?

-   Nu. Eu sunt scriitor, am răspuns, știind cam ce trebuia să conțină răspunsul meu. Și așa cum m-am așteptat, acesta i-a atras atenția.

Ne dorind să fac din nou aceeași greșeală pe care am făcut-o cu acel lucrător, spunându-i că stă într-un „foișor", am întrebat-o pe domnișoara aceasta de ce se afla în acel loc. Răspunsul ei a venit imediat, și se mira cum de nu știam.

-   Sunt profesoară, așa că nu credeți că e ceva normal să mă aflu într-o școală?

-   Așadar, aceasta este școala dumneavoastră, am zis eu, arătând către foișor.

-   Exact. Mă aflu aici deja de trei ani, și s-ar putea să rămân tot restul vieții, îmi place foarte mult ceea ce fac.

Ultima remarcă a fost atât de mecanică, încât știam că aș putea afla ceva dacă insistam.

- Ce anume predați?  Se pare că este foarte interesant, din moment ce vă gândiți că veți petrece restul vieții făcând acest lucru.

-    Predau știința generală și studiile sociale. Este datoria mea să formez în mințile lor tinere o filo­zofie și o părere generală despre lume. Ceea ce-i voi învăța îi va conduce pe tot parcursul vieții lor. Dar dumneavoastră ce scrieți?, întrebă ea.       :

-    Cărți, i-am răspuns, și am continuat anticipându-i următoarea întrebare. Scriu cărți despre con­ducere.

Știam că dacă aș fi spus „cărți creștine despre con­ducere", conversația noastră s-ar fi încheiat. Dar după acest răspuns părea să o intereseze și mai mult ceea ce-i spuneam.

- Conducerea este un subiect important, afirmă ea, cu același aer de superioritate. Schimbările se produc atât de repede încât e necesar să avem unel­tele de conducere necesare pentru a îndruma aceste schimbări în direcția corectă.

-Unde duce această direcție?, am întrebat-o.

- Spre prosperitatea ce vine doar din pace și siguranță, mi-a răspuns oarecum surprinsă că am întrebat așa ceva.

- Nu vreau să vă jignesc, am răspuns eu, dar sunt interesat să aflu părerea dumneavoastră. Prin ce modalitate credeți că s-ar putea dobândi această pace și siguranță?

- Prin educație. Toți trăim pe acest pământ ase­meni unei nave în spațiu, și trebuie să înaintăm. Prin educație, ajutăm la eliberarea maselor de acea men­talitate preistorică și tribală, pentru a înțelege că toți suntem la fel, iar dacă fiecare își va face partea sa în societate, vom prospera împreună.

- Pare foarte interesant, dar nu toți suntem la fel. Este foarte interesant cum oamenii de jos sunt tot mai împărțiți și separați ca niciodată. V-ați gândit că poate e vremea să schimbați puțin filozofia?

S-a uitat la mine cu uimire și în același timp cu neliniște, dar mai mult ca sigur nu pentru că ar fi crezut la un moment dat că ceea ce spuneam eu era adevărat.

-    Domnule, sunteți cumva orb? a fost răspunsul ei.

-    Nu, eu văd foarte bine, i-am replicat. Tocmai vin din mijlocul acelor oameni, și în viața mea nu am mai văzut o asemenea divizare și dușmănie între diferitele grupuri de oameni. Mi se pare că între aceste grupuri conflictul este tot mai mare.

Aș putea spune că afirmațiile mele erau ca niște palme peste obraz pentru tânăra domnișoară. Parcă nu-i venea să creadă că cineva ar fi putut spune aseme­nea lucruri, cu atât mai puțin să creadă că ar putea fi posibil să fie adevărate. Urmărind-o, puteam afirma că era atât de oarbă, încât abia reușea să mă vadă. Se afla într-un turn atât de înalt, încât nu era posibil să-i vadă pe cei de jos. Ea nu știa deloc ce se întâmplă, dar se gândea că Într-adevăr poate vedea totul.

- Noi schimbăm lumea, spuse ea cu dispreț. Noi schimbăm oamenii. Dar dacă mai sunt oameni care se poartă ca niște animale precum ați descris, îi vom schimba și pe aceștia. Și vom reuși. Omenirea va reuși.

- Aceasta este o responsabilitate destul de mare pentru o persoană atât de tânără, am afirmat eu.

Această afirmație a enervat-o și mai tare, însă înainte de a-mi răspunde, au apărut două femei, care se îndreptau spre ușa foișorului. Una dintre ele era de culoare, și părea a avea în jurul vârstei de cincizeci de ani, iar cealaltă era o femeie albă bine îmbrăcată, ce părea a fi cam de treizeci de ani. Aceste două femei discutau în timp ce veneau spre noi, și păreau sigure pe ele și pline de demnitate. Aș spune că ele vedeau, și de aceea au ajuns până pe vârful zidului.

Spre surprinderea mea, tânăra profesoară a pus mâna pe armă și a pășit în afara foișorului pentru a le ieși în cale, în mod evident ne dorind ca ele să se apropie prea mult. Le-a salutat cu o voioșie superfi­cială, dorind parcă să le impresioneze. M-a surprins din nou faptul că cele două femei s-au rușinat și au arătat un respect excesiv în fața celei mai tinere.

         - Am venit pentru a întreba ceea ce noi nu am înțeles din  cele ce au fost învățați copiii noștri, declară femeia de culoare, prinzând ceva curaj.

-    O, sunt sigur că multe din ceea ce învață copi­ii voștri nu prea înțelegeți, a replicat profesoara cu același aer de superioritate.

Femeile aveau privirile îndreptate spre arma pro­fesoarei, pe care o ținea în mână în așa fel încât ele să fie conștiente că ar putea s-o folosească. Eu stăteam alături, uimit de întreaga scenă. Profesoara s-a întors, uitându-se către mine cu nervozitate. Probabil se temea că voi spune ceva femeilor. Femeile s-au uitat în sus să vadă cu cine vorbea ea, și atunci mi-am dat seama că nu mă puteau vedea. Teama lor le-a orbit.

Am strigat către ele, implorându-le să aibă curaj și să creadă ceea ce simțeau în inima lor. S-au întors în direcția mea de parcă ar fi auzit vreun zgomot, își pierdeau chiar și abilitatea de a auzi. Văzând aceasta, tânăra profesoară a zâmbit. Apoi și-a ațintit arma către mine, și a suflat într-un fluier. M-am simțit ca și când eram recunoscut a fi cel mai periculos om în viată.

Știam că nu trebuia să mai rămân până când apărea aceea persoană pe care a chemat-o cu fluierul. Mi-am dat seama că trebuia să merg doar câțiva pași în spate și eram în siguranță, pentru că tânăra profesoară era și ea oarbă. Aveam dreptate. Am plecat în timp ce ea striga și sufla din fluier, iar în final în culmea enervării, începuse să tragă în cele două femei.

In timp ce stăteam în vârful zidului între cele două foișoare mirându-mă de toate acestea, am simțit prezența înțelepciunii.

-    Trebuie să te întorci în curtea închisorii. Eu voi fi cu tine. Să nu uiți că poți vedea și poți scăpa de orice capcană sau armă. Doar adu-ți aminte că teama te poate orbi. Umblând în credința că Eu sunt cu tine, vei găsi întot­deauna calea pe care trebuie să mergi. Dar trebuie să ai grijă să le arăți viziunea ta numai celor pe care ți-i voi arăta. Știu că dorești să-Mi pui multe întrebări, dar vor avea un răspuns mai bun prin experiențele pe care le vei avea acolo.

 

Tânărul apostol

 

Am coborât zidul, și am început să umblu prin curtea închisorii. Trecând pe lângă prizonieri, aceștia păreau total indiferenți față de mine sau de agitația de pe zid. Dar imediat mi-am amintit că ei nu puteau vedea prea departe. Un tânăr de culoare mi-a ieșit în cale și se uita la mine cu o privire strălu­citoare și curioasă.   

- Cine ești? am întrebat amândoi în același timp.
Stând pe loc și uitându-ne unul la altul, tânărul înce­puse să vorbească:

- Mă numesc Ștefan. Pot vedea. Ce altceva dorești să afli despre mine în afară de ceea ce știi deja?

-    Ce altceva aș mai putea ști despre tine? Am întrebat eu.

-    Cel care m-a ajutat să văd mi-a spus că într-o zi vor veni alții, care nu vor fi prizonieri. Aceștia vor vedea, și ne vor spune cine suntem noi și cum putem scăpa din această închisoare.

           Am început să protestez spunând că nu știam cine era el, când mi-am adus aminte de ceea ce înțelepciunea îmi spusese despre cei pe care-i voi întâlni după ce urma să trec de următoarea ușă.

-    Te cunosc, și știu câte ceva despre tine, dar recunosc că aceasta este cea mai ciudată închisoare pe care am văzut-o vreodată.

- Aceasta este singura închisoare!, a declarat el.

- De unde știi lucrul acesta dacă toată viata ai fost închis aici?, l-am întrebat imediat.

- Cel care m-a ajutat să văd mi-a spus că este sin­gura închisoare. Mi-a mai spus că orice suflet întem­nițat era ținut captiv aici. întotdeauna mi-a spus ade­vărul, așa că eu cred asta.

-    Cine te-a ajutat să vezi? l-am întrebat eu, dorind să aflu nu numai cine l-a ajutat să vadă, ci de aseme­nea cum de aceasta era închisoarea care ținea pe orice suflet captiv.

-    Niciodată nu mi-a spus adevăratul nume, ci își zicea 'înțelepciunea'.

-    Înțelepciunea! Și cum arăta?, l-am întrebat eu.

-    Era un tânăr atlet de culoare. Vedea mai bine decât oricare, și-i cunoștea pe toți cei de aici. Totuși, mi se pare cam ciudat. M-am întâlnit cu alții care spuneau că și ei au cunoscut înțelepciunea, dar fiecare îl descria cu totul diferit. Unii spuneau că era alb, iar alții spuneau că era o femeie. Dacă nu cumva sunt mai mulți care-și spun 'înțelepciunea', atunci el este un maestru al deghizării."

-    Mă poți duce până la El?

-    Cu multă plăcere, dar nu L-am văzut de multă vreme. Mă tem că a plecat sau chiar a murit. Am fost foarte dezamăgit de când a plecat. Chiar am început să-mi pierd vederea până când ai apărut tu. Când te-am văzut am știut că tot ceea ce-mi spusese înțelep­ciunea fusese adevărat. Mai spunea că și tu Îl cunoști, așa că de ce îmi pui atâtea întrebări despre El?

-   E adevărat că-L cunosc. Dar nu fi descurajat, pentru că Prietenul tău nu a murit. Iți voi spune ade­văratul Său nume, dar mai întâi vreau să-ți pun câte­ va întrebări.

-   Știu că pot avea încredere în tine, și cred că tu și alții care vor veni vreți să vă întâlniți cu toți cei de aici care văd. Vă pot duce la ei. La fel cred că tu și alții care vor veni îi veți ajuta pe mulți din acești pri­zonieri să vadă. Totuși, mă surprinde un lucru.

-   Ce anume?

-   Tu ești alb. Niciodată nu mi-am putut imagina că cei care vor veni să ne ajute și să ne elibereze sunt albi.

-   Sunt sigur că vor mai veni alții, și nu toți vor fi albi, i-am răspuns eu. Te asigur că ai deja o vedere remarca­ bilă și de aceea știu că înțelegi ce vreau să spun."

 

Valoarea vederii

 

Uitându-mă către Ștefan să mă asigur că a ascultat ce tocmai i-am spus, am fost mișcat de faptul că era un tânăr deschis și înclinat spre învățătură, într-un con­trast izbitor cu profesoara care era cam de vârsta lui. M-am gândit că acest om va fi un învățător adevărat.

- Când vom ajungem în acel moment în care vom vedea pe deplin, nu vom judeca oamenii după culoarea pielii, genul sau vârsta lor. Nu-i vom judeca pe alții după înfățișare, ci după duh.

-   Sună la fel cu ceea ce învățătorii noștri obiș­nuiau să ne spună, a răspuns Ștefan, fiind puțin sur­prins.

-   Totuși, există o diferență, am continuat eu. Ei au încercat să te facă să crezi că toți suntem la fel, dar am fost creați diferiți pentru un anumit motiv. Adevărata pace va veni doar atunci când vom ține seama de deosebirile dintre noi. Când vom ști cu adevărat cine suntem, nu vom mai fi amenințați de cei care sunt diferiți. Iar când vom fi liberi, vom putea arăta cinste și onoare față de cei diferiți, întot­deauna căutând să învățăm unii de la alții, la fel cum faci tu acum cu mine.

-   Înțeleg, răspunse Ștefan. Sper însă că nu te-am jignit spunându-ți că am fost surprins să văd că ești alb.

-   Nu m-a deranjat acest lucru. Am fost încurajat de faptul că m-ai putut recunoaște în ciuda culorii pielii. Adu-ți aminte  că de fiecare  dată când ne deschidem inimile să învățăm de la cei care sunt diferiți, crește și puterea vederii în noi. Ochii tăi sunt deja mai strălucitori decât atunci când ne-am întâlnit.

-   Tocmai mă gândeam cât de repede îmi revine vederea, remarcă Ștefan. Acum știu de ce mă aflu eu aici, am adăugat eu. Ține minte că vederea pe care o ai este averea ta cea mai de preț. In fiecare zi trebuie să faci ceea ce este nevoie pentru a-ți păstra vederea. Ferește-te de oa­menii și lucrurile care te fac să-ți pierzi vederea.

-    Da, ca atunci când ești descurajat.

-    Exact! Descurajarea este de obicei începutul pierderii vederii, am spus eu. Pentru a ne împlini scopurile trebuie să ne împotrivim descurajării în toate felurile. Descurajările sunt cele care te orbesc.

-    Când am început să văd, am simțit că am un scop, chiar unul foarte important, continuă Ștefan. M-ai putea ajuta să-mi aflu scopul?

-    Da, cred că aș putea. A ne cunoaște scopul este una din modalitățile în care se dezvoltă vederea noastră, dar este și una din mijloacele noastre de apărare împotriva lucrurilor cum ar fi descurajarea care ne distruge vederea. Cred că scopul principal
pe care-l am eu aici este de a te ajuta pe tine și de a-i ajuta și pe alții a căror vedere le-a revenit să-și cunoască adevăratul lor scop. Dar mai întâi de toate trebuie să vorbim despre ceva mult mai important.

 

Comoara îngropată

Puteam auzi vocea 'înțelepciunii' în timp ce Ștefan vorbea, așa că știam că acest tânăr fusese învățat de înțelepciune. Mai știam că nu cunoștea numele Domnului, și îi va fi greu să creadă că numele 'înțelepciunii' era Isus. Știam că voi avea nevoie de înțelepciune chiar și pentru a-i împărtăși numele 'înțelepciunii'. M-am gândit la apostolii, profeții, evangheliștii, pastorii și învățătorii despre care 'înțelepciunea' spunea că-i voi întâlni ducă ce voi intra pe ușă. Niciodată nu am visat că-i voi întâl­ni într-un loc ca acesta. Uitându-mă deasupra marii adunături de oameni, I-am simțit prezenta. Era ală­turi de mine și puteam simți cum emoția crește în mine chiar și în această beznă a închisorii. M-am gândit că de fapt pentru aceasta fusesem eu pregătit.

- Ștefan, ce vezi tu când te uiți la adunătura aceasta de oameni?, l-am întrebat eu.

-    Văd confuzie, disperare, amărăciune, ură. Văd întuneric, răspunse el.

-    Ai dreptate, dar privește din nou cu ochii inimii tale. Folosește-te de vederea ta.

S-a uitat mai multă vreme și în cele din urmă zise cu ezitare: 

- Văd  acum  un  mare  câmp  cu  o  comoară îngropată în el. Comoara este peste tot și sub orice formă.

-    Așa este, am răspuns eu. Aceasta este și o reve­lație a scopului tău.  Ești un vânător de comori. Unele din cele mai mari suflete care au trăit vreo­ dată sunt ținuți captivi aici, iar tu vei ajuta la găsirea acestora și la eliberarea lor.

-    Dar cum îi voi găsi, și cum îi voi putea elibera dacă nici măcar eu nu sunt eliberat?

-    Știi deja cum să-i găsești, dar este adevărat că nu-i vei putea elibera atâta timp cât tu nu ești elibe­rat. Aceasta este următoarea ta lecție. Dar amintește-ți că vei ști mereu care este scopul tău într-o anumită situație, uitându-te cu ochii inimii tale. Ceea ce vezi tu cu adâncul ființei tale îți va descoperi întotdeau­na scopul tău.

- La fel ai știut despre mine că sunt chemat să fiu un vânător de comori?

-    Da, însă trebuie să fii eliberat înainte de a putea deveni ceea ce ai fost chemat să fii. De ce nu ai încercat să scapi de aici prin acele găuri din zid?, l-am întrebat eu.

-    Când am început să văd, am văzut gardurile și zidul. Am văzut și găurile din garduri și chiar am tre­cut prin ele. Când am ajuns la zid, am încercat de mai multe or să-l urc, dar teama mă cuprindea pen­tru că mă tem de înălțimi. M-am mai gândit că dacă aș fi trecut de zid, aș fi fost împușcat.

- Acei străjeri nu pot vedea atât de aproape pre­cum crezi tu, i-am zis eu. Sunt aproape la fel de orbi asemeni oamenilor de aici.

Aceasta se pare că l-a surprins pe Ștefan, dar aș putea spune chiar că i-a deschis ochii chiar mai mult.

-    Poți vedea vârful zidului?, l-am întrebat eu.

-    Da, îl pot vedea de aici.

-    Vreau să ții minte lucrul acesta: Până acum am fost în multe locuri. Poți să le numești lumi diferite, sau tărâmuri diferite. Există un principiu important pe care l-am descoperit a fi adevărat în fiecare loc, și trebuie să-ți aduci aminte de el pentru tot restul vieții tale.

-    Care este acesta?

-    Poți merge întotdeauna doar până acolo unde poți vedea.  Dacă poți vedea vârful zidului,  poți ajunge acolo. Când ajungi în vârful zidului, vei putea vedea mai departe decât ai putut vedea vreodată. Continuă să mergi cât poți vedea cu ochii. Niciodată să nu te oprești atâta timp cât poți vedea departe.

- Înțeleg, răspunse el imediat. Dar tot mă tem să urc acel zid. Este atât de înalt! Crezi că sunt în sigu­ranță?

- Nu te voi minți spunându-ți că ești în siguranță, dar știu că este mult mai periculos dacă nu-l urci. Dacă nu-ți folosești vederea, umblând după ceea ce vezi, îți vei pierde această abilitate. Și vei pieri aici.

- Cum voi putea găsi comoara ce se află aici dacă eu voi pleca?

-    Aceasta este o întrebare bună, dar este una care nu-i lasă pe mulți să-și îndeplinească scopul. Pot doar să-ți spun că mai întâi trebuie să faci această călătorie. Iar la sfârșitul acesteia vei găsi o ușă ce te va conduce din nou la această închisoare, la fel cum am găsit-o și eu. Când te vei întoarce, vederea ta va fi atât de bună încât niciodată nu vei mai putea fi prins aici. Vederea ta va fi suficient de bună pentru a putea vedea comoara ce se găsește aici.

 

LUMINA

 

 

Ștefan s-a întors și s-a uitat din nou către zid.

-    Încă simt o teamă mare, s-a plâns el. Nu știu dacă voi putea urca.

-    Ai vederea, dar îți lipsește credința. Vederea și credința trebuie să lucreze împreună, i-am spus eu. Există un motiv pentru care credința ta este atât de mică.  

-    Spune-mi, te rog, care este acesta! Există ceva care va ajuta la creșterea credinței mele și în același timp la creșterea vederii mele?

- Da, există. Această credință vine din a ști cine este cu adevărat înțelepciunea. Trebuie să-l cunoști adevăratul nume. Știind aceasta, va fi suficient pen­tru a primi credința ce te va trece dincolo de acest zid către libertate. Cu cât îi vei cunoaște mai bine numele, cu atât vei învinge mai ușor obstacolele și barierele din călătoria ta. Vei ajunge să-l cunoști numele atât de bine încât vei putea mișca chiar și munții.

-    Cum îl cheamă? Ștefan aproape mă implora.

-    Se numește Isus.

Ștefan s-a uitat în jos spre pământ, apoi și-a ridi­cat privirea de parcă neîncrederea începea să-l cu­prindă. Priveam cum se dădea bătălia dintre inima și mintea lui. în cele din urmă s-a uitat din nou la mine și, spre ușurarea mea, încă mai avea speranță în ochi. Știam că își ascultase inima.

- Am bănuit asta, spuse el. De fapt, tot timpul cât ai vorbit, am știut ce-mi vei spune. Știu că-mi spui adevărul, și totuși sunt câteva întrebări pe care aș dori să ți le pun.         

- Desigur.

- Am cunoscut mulți oameni care folosesc nu­mele lui Isus, dar aceștia nu sunt liberi. De fapt, aceștia sunt o parte dintre cei mai legați oameni de pe aici. De ce?

- Aceasta este o întrebare destul de bună, și-ți pot spune doar ceea ce am învățat în călătoria mea. Cred că fiecare caz este diferit, dar sunt mulți care I-au auzit numele, dar de fapt nu-L cunosc pe El. în loc să se apropie de El și astfel să înceapă să-L cunoască, să-și schimbe viața, aceștia încearcă mai degrabă    și-L  imagineze  după  tiparele  lor.  A cunoaște numele lui Isus înseamnă mult mai mult decât a-l rosti numele sau a-L scrie, înseamnă a cunoaște cu adevărat persoana Lui. De aici pornește adevărata credință.

- Încă mai puteam vedea îndoiala din ochii lui Ștefan, dar era un fel bun de îndoial㠗 acel fel de îndoială care vrea să cread㠗 mai degrabă decât acea îndoială care nu vrea să creadă. Eu am continuat.

-   Sunt alți oameni care îl iubesc pe Isus și încep să-L cunoască cu adevărat, dar și aceștia rămân pri­zonieri. Aceștia sunt cei care lasă rănile sau greșelile suferite pe parcursul călătoriei să-i întoarcă înapoi. Aceștia au cunoscut libertatea, însă s-au întors din nou  la  închisoare  din  cauza  dezamăgirilor  sau eșecurilor, îi poți recunoaște ușor pentru că vorbesc mereu despre trecut și nu despre viitor. Dacă ar fi continuat să umble „după vederea lor, nu s-ar fi uitat tot timpul înapoi.

-   Am cunoscut mulți ca aceștia, interveni Ștefan.

- Dacă vei dori vreodată să afli răspunsul la a-ceastă întrebare, ar trebui să afli ceva mai întâi: pen­tru a-ți împlini destinul, nu trebuie să fii foarte des­curajat sau foarte încurajat de alții care folosesc numele Isus. Nu am fost chemați pentru a ne pune credința în oamenii Săi, ci în El. Uneori, chiar și cele mai mărețe suflete ne vor dezamăgi, pentru că sunt totuși oameni. Mulți asemeni celor pe care tocmai i-am descris pot deveni suflete mărețe. Vedenia și credința pot fi restaurate, chiar și în cei care au devenit foarte des­curajați și dezamăgiți. Aceasta este ceea ce ai tu de făcut ca vânător de comori. Nu putem înlătura nici o ființă uman㠗 toate ființele reprezintă comori pentru El. Totuși, pentru a-L cunoaște și a umbla în adevărata credință, nu-L judeca pe Dumnezeu după oamenii Săi, fie ei buni sau răi.

- Întotdeauna am crezut că Isus este Dumnezeul oamenilor albi. Niciodată nu mi s-a părut să facă mare lucru pentru poporul nostru, zise Ștefan.

-    El nu este un Dumnezeu al oamenilor albi nici măcar El însuși nu a fost alb! Dar nici nu este un Dumnezeu al oamenilor de culoare. El ne-a creat pe toți și El este Domnul tuturor. Dacă începi să te uiți la El ca fiind Dumnezeul vreunui grup, nu faci altce­va decât să diminuezi ceea ce El este, și chiar mai mult să-ți diminuezi propria vedere.

Credința și ascultarea

Am privit în liniște cum inima lui Ștefan era chi­nuită de multe alte lucruri. Simțeam în continuare prezenta înțelepciunii, și știam că putea explica toate aceste lucruri mult mai bine decât o făceam eu. în final, Ștefan s-a uitat spre mine, cu o lumină strălucindu-i în ochi mai tare ca niciodată. ?

-    Știu că toate aceste întrebări care m-au chinuit au de a face cu ceea ce oamenii au spus că El este, și nu au nici o legătură cu ceea ce este Isus cu adevărat. Ceea ce spui e adevărat. Isus este Cel care mi-a dat vedeniile, și tot El este înțelepciunea; trebuie să aflu cine este El în realitate; trebuie să-L caut; trebuie să-L slujesc. Știu că El te-a trimis aici pentru a mă ajuta să încep. Ce trebuie să fac?

Am început să-i spun:

- 'Înțelepciunea' se află acum aici. L-ai auzit când vorbeam eu, la fel cum și eu L-am auzit vorbind prin tine. îi cunoști deja vocea. El este învățătorul tău. îți va vorbi prin tot felul de oameni, uneori chiar prin  cei care nu-L cunosc. Ascultă cu atenție și supune-te cuvintelor Sale. Credința și ascultarea sunt la fel. Nu ai o credință adevărată dacă nu ești ascultă­tor, iar dacă ai o credință adevărată întotdeauna vei fi ascultător.

Ai spus că-L vei sluji. Aceasta înseamnă cu nu vei mai trăi pentru tine, ci pentru El. în prezența înțe­lepciunii, vei cunoaște diferența dintre ceea ce este bine și ceea ce e Tău. Cunoscând înțelepciunea, vei ajunge să înțelegi ce este rău. Trebuie să renunți la răul pe care l-ai făcut în trecut, și care te va ispiti în viitor.

Nu mai poți trăi cum trăiesc ceilalți. Ai fost chemat să fii un soldat al crucii. Când ai primit Numele Său și ai acceptat adevărul despre cine este El, când marea lumină a apărut în ochii tăi, când pacea și liniștea au început să-ți inunde sufletul acum câteva momente, tu te-ai născut din nou și ai început o viață nouă. înțelepciunea ți-a vorbit de multă vreme, călăuzindu-te și învățându-te, dar acum El locuiește în interiorul tău. Nu te va părăsi nicio­dată. Dar nu-ți va fi slujitor, ci tu vei fi slujitorul Său."

-    Îl simt!, recunoscu Ștefan. Dar ce mi-ar plăcea să-L mai pot vedea!

-    Îl poți vedea oricând cu ochii inimii. Și aceasta face parte din chemarea ta — să-L vezi mai clar și să-L urmezi mai îndeaproape. Tot pentru aceasta este și călătoria, în călătoria ta vei învăța despre Numele Său și despre puterea crucii. Când vei fi bine pregătit, te vei întoarce aici cu aceea putere și-i vei elibera pe mulți dintre captivii acestei închisori."

- Tu vei mai fi aici?

- Nu pot să știu. Uneori va trebui să lucrez aici, alteori va trebui să-i ajut pe alții în călătoriile lor. S-ar putea să ne mai vedem acolo unde vei merge tu. Eu încă nu mi-am terminat călătoria, iar faptul că mă aflu aici face parte din ea. In călătoria ta va trebui să treci prin multe uși. Niciodată nu vei putea ști unde duc acele uși. Unele s-ar putea să ducă în sălbăticia prin care fiecare trebuie să călătorească. Altele te vor conduce spre glorioasele experiențe cerești, și este foarte tentant să cauți mereu astfel de uși, dar ele nu sunt întotdeauna ceea ce avem nevoie pentru a ne împlini destinul. Nu alege ușile după înfățișarea lor, ci mai întâi cere sfatul 'înțelepciunii'.

Ștefan și-a întors acea privire insistentă către zid. Am urmărit cum apărea un zâmbet.

- Acum voi putea urca zidul, spuse el. Abia aștept această provocare. Trebuie însă să recunosc că mai simt teama, dar nu mai contează. E important că pot să urc zidul, și abia aștept să văd ce este dincolo de el. Știu că acum nu mai sunt prizonier, ci sunt om liber!

Am mers alături de Ștefan până la primul gard. A fost foarte mirat să vadă nu doar găurile din el, ci și cum se formau alte găuri oriunde punea mâna, gardurile sfărâmândui-se în palme.

-   Din ce sunt făcute aceste garduri? mă întrebă el.

-    Din iluzii, începui să-i explic. De câte ori cine­ va evadează prin ele, se formează o gaură pentru ca alții să poată trece prin ea. Poți trece prin aceste găuri care deja există sau poți face chiar tu una.

Ștefan își alese un loc care era mai lat și era înde­sat cu sârmă ghimpată, și-a întins brațele și a trecut prin acesta, făcând o deschizătură și mai mare pe unde trecea. Știam că într-o zi se va întoarce pe aici și-i va îndruma și pe alții prin acea deschizătură pe care el o făcea acum. Era o bucurie nespusă să-l urmăresc. Imediat am simțit prezența înțelepciunii atât de intens, încât am știut că-L voi vedea dacă-mi întorceam privirea înapoi. M-am întors, și avusesem dreptate. Pe fața Lui puteam vedea bucuria pe care o experimentam și eu.

 

LIBERTATEA

 

Stând alături de 'înțelepciune', și uitându-mă la Ștefan cum trecea prin garduri, l-am auzit la un moment dat strigând:   

- Din ce e făcut zidul?      

- Din teamă.

L-am văzut cum se oprise și privea zidul. Era uriaș. Mulți nici măcar n-au trecut prin acele garduri, și știam că acesta era un test crucial pentru Ștefan.

Fără să-și întoarcă privirea, a strigat din nou:

-    Ai vrea să mă ajuți să-l urc?

-    Nu pot, i-am răspuns eu. Dacă te-aș ajuta, îți va lua mai mult și va fi mai greu. Pentru a-ți învinge temerile trebuie să le înfrunți singur.

-    Cu cât mă uit în sus la el, cu atât pare tot mai rău, l-am auzit spunându-și.

- Ștefan, deja ai făcut prima greșeală!

- Ce am făcut?, începuse să plângă descurajat, plin de teamă.

- Te-ai oprit.

-    Și ce să fac acum? îmi simt picioarele atât de grele încât nu mai pot umbla.

-    Uită-te la deschizătura pe care ai făcut-o în gar­duri. Și acum uită-te la vârful zidului și urcă mai departe. Când începi să urci pe zid, continuă să mergi. Nu te opri pentru odihnă. Nu vei afla odihnă stând atârnat de acel zid, așa că trebuie să urci până când vei ajunge în vârf.

Spre ușurarea mea, a început să înainteze. Mergea mult mai încet, dar totuși înainta. Când a ajuns la zid, a început să-l escaladeze încet, dar în mod constant. Când am știut că va reuși, m-am dus spre zid și m-am cățărat repede, pentru a-l putea întâlni de cealaltă parte.

Știam că-i va fi sete, așa că l-am așteptat lângă un izvor. Când a ajuns acolo, era puțin surprins să mă vadă, dar era foarte bucuros. La fel de surprins am fost și eu să văd acea schimbare în el. Nu doar că-i străluceau ochii mai tare și mai clar decât până acum, dar umbla cu acea încredere și noblețe uimitoare. Era evident că a fost chemat să devină un mare prinț, însă eu l-am văzut doar ca pe un soldat al crucii.

-    Hai,- spune-mi cum a fost, i-am zis eu.

- Mi-a fost atât de greu să încep să merg și apoi să continuu să merg, încât știam că dacă mă voi opri îmi va fi foarte greu să mai pot începe din nou. M-am gândit la cei despre care mi-ai vorbit, la cei care cunoscuseră numele Domnului, dar nu au mai esca­ladat zidul pentru a putea umbla în credința în numele Său. Știam că puteam să devin unul ca ei. M-am hotărât că fie de cădeam, fie de muream, aș fi preferat să mor decât să stau în acea închisoare. fi preferat să mor decât să nu văd ce se petrece aici și să nu fac acea călătorie pe care am fost chemat s-o fac. A fost greu, chiar mai greu decât m-am gândit că va fi, dar acum îmi dau seama că a meritat.

- Ia și bea din acest izvor. Vei găsi toată apa și hrana de care ai nevoie în călătorie. Va fi întotdeau­na acolo când vei fi însetat sau flămând. Lasă ca foamea și setea să te împingă să mergi mai departe. Când vei găsi alimentele, odihnește-te doar atât cât acestea îți vor ajunge, iar apoi mergi mai departe.

A băut repede apa și s-a ridicat, nerăbdător să continue

- O vreme nu te voi mai vedea, așa că trebuie să-ți spun câteva lucruri ce te vor ajuta mai departe în călătoria ta.

Ștefan s-a uitat către mine cu o privire concentrată și strălucitoare, ce era extraordinară. M-am gândit că cei care au cunoscut cea mai mare robie vor fi cei care vor iubi cel mai mult libertatea. L-am îndemnat să privească la cel mai înalt munte pe care-l vedeam.

-     Acum va trebui să urci acel munte. Când vei ajunge în vârf, uită-te cu privirea cât poți cuprinde. Ține minte ceea ce vezi, și uită-te spre calea ce te va conduce
unde trebuie să mergi. Creează-ți o hartă a acestui drum
în mintea ta. Spre acel munte ești chemat să mergi.

-     Înțeleg, îmi zise el. Dar poate fi văzut de pe unul din munții aceștia mai puțin înalți? Nu mai îmi este teamă să urc, dar sunt nerăbdător să-mi termin călătoria.        

-    Poți vedea tot felul de locuri și de pe munții aceștia mici, și poți ajunge în acele locuri mult mai repede. Ai putea alege să faci acest lucru. Pentru a escalada acel munte înalt vei avea nevoie de mai mult timp și va fi mai greu, dar de acolo vei putea vedea mult mai departe și vei vedea ceva mult mai măreț. Călătoria pe muntele mai înalt va fi mai grea și va dura mai mult timp. Ești liber să alegi oricare dintre cele două variante.

-    Tu întotdeauna alegi muntele mai înalt, nu-i așa?, m-a întrebat Ștefan.          

-    Acum știu că muntele mai înalt este întotdeau­na cea mai bună alegere, dar nu pot spune că mereu l-am ales pe cel mai înalt. Deseori am ales calea cea mai scurtă și mai ușoară, și întotdeauna îmi părea rău când făceam acest lucru. Acum cred că, întotdeauna, cel mai înțelept este să alegi muntele cel mai înalt. Știu că doar la sfârșitul unei călătorii foarte lungi și dificile vei găsi marea comoară. Cred că și tu ești un asemenea vânător de comori. Ai învins marea teamă. Acum a sosit clipa să umbli în marea credință.

-    Știu că e adevărat ceea ce-mi spui, și cred în inima mea că trebuie să urc pe cel mai înalt munte, altfel întotdeauna voi alege mai puțin decât aș fi putut avea. Sunt nerăbdător să-mi continuu călătoria și să ajung la destinație.

- Credința și răbdarea merg împreună, i-am răs­puns eu. Nerăbdarea este cu adevărat o lipsă de credință. Niciodată aceasta nu te va conduce spre sco­purile cele mai înalte ale lui Dumnezeu. Ceva bun poate fi cel mai mare dușman pentru cel mai bun. E vremea să-ți stabilești un model în viața ta pentru a alege întotdeauna ce este mai înalt și mai bun. Doar așa vei rămâne aproape de 'înțelepciune'

- Ce altceva mai ai să-mi spui înainte de a pleca?, m-a întrebat Ștefan, șezând pe o piatră, alegând cu înțelepciune să fie răbdător și să primească toate informațiile de care avea nevoie înainte de a pleca. M-am gândit că s-ar putea să cunoască înțelepciunea mai bine decât L-am cunoscut eu.

Un avertisment

 

-  Există o altă înțelepciune care nu vine de la Dumnezeu, și un altul care-și spune 'înțelepciunea'. El nu este 'înțelepciunea', ci dușmanul nostru. De multe ori poate fi foarte greu de recunoscut deoarece vrea să pară că e înțelepciunea, și se pri­cepe foarte bine la aceasta. Vine ca un înger al luminii, și de obicei aduce adevărul. Va avea o parte de adevăr și înțelepciune, dar chiar și mie mi-a luat mult timp să le deosebesc de Adevărul și înțelep­ciunea lui Dumnezeu. Am învățat că încă mai pot fi înșelat de acesta dacă, pentru un moment, încep să cred că nu pot fi înșelat, înțelepciunea mi-a spus că niciodată nu vom

putea întrece dușmanul în istețime — apărarea noastră va sta în a-l recunoaște mai întâi, și apoi a ne împotrivi lui.

Ochii lui Ștefan erau mari pe măsură ce acea privire de „am înțeles" venea peste el.

- Știu despre cine vorbești!, exclamă el. Am cunoscut o mulțime de oameni în închisoare care-l urmau  pe  acesta,  întotdeauna vorbeau  despre  o înțelepciune superioară,  o  cunoaștere  superioară. Aceștia păreau a fi oameni generoși și cinstiți, dar au fost înșelați. De câte ori le vorbeam despre înțelepciune, spuneau că și ei cunosc acea 'înțelepciune', care le era „călăuză interioară". Ori de câte ori îi ascultam, nu simțeam că mergeam spre libertate cum îmi spuneau ei, ci mai degrabă spre o robie și mai puter­nică în  acea  închisoare.  Pur și  simplu  simțeam întuneric în jurul lor, și era altceva decât lumina pe care am simțit-o când vorbeam cu înțelepciunea. Știam că nu sunt la fel ca El.

-   Acum știi că adevărata înțelepciune este Isus. Adevărata înțelepciune este de a-L căuta. Orice înțe­lepciune care nu te va conduce la Isus este una falsă. Isus te va elibera întotdeauna. Falsa 'înțelepciune' te va duce mereu în robie. Totuși, la început, adevărata libertate deseori arată ca robia, iar robia ca libertatea.

- Nu va fi ușor, nu-i așa?, se plânse Ștefan.

- Nu, nu va fi ușor, și așa e normal să fie. Îndoiala nu este la fel ca adevăratul discernământ, dar dacă te vei îndoi de ceva, să te îndoiești de ceea ce pare ușor. Deși am trecut prin mai multe uși, nicăieri nu am găsit situații ușoare și nici o cale care să fie dreaptă. Să alegi calea cea mai ușoar㠗 acesta este cel mai sigur mod de a te rătăci. Ai fost chemat să fii un sol-dat, și va trebui să lupți. Chiar acum întreaga lume este în puterea falsei 'înțelepciuni', iar tu va trebui să biruiești lumea pentru a-ți împlini destinul.

- A trebuit să fac niște lucruri care erau mai grele decât orice am făcut vreodată, recunoscu Ștefan. însă ai dreptate, este greu, dar merită. Niciodată nu am mai cunoscut o asemenea bucurie, o asemenea împlinire,  o  asemenea  speranță.  Libertatea  este grea. Este greu când trebuie să aleg un munte pe care să-l urc. Când eram acolo, știam că puteam să nu escaladez acel zid. Am simțit cum teama de a alege să fac acel lucru era de fapt un zid în interiorul meu. Dar odată ce am hotărât, știam că voi reuși să ajung în vârf. însă va fi vreodată mai ușor?

-   Nu cred, dar ceea ce este „greu" îți aduce o îm­plinire mai mare. Nu poate fi victorie fără nici o bătălie, și cu cât bătălia este mai mare, cu atât victoria va fi mai mare. Cu cât experimentezi mai multe vic­torii, cu atât mai mult aștepți bătăliile, și te ridici și mai sus pentru a-i înfrunta pe cei mai mari. Ceea ce face să fie ușor este faptul că Domnul ne conduce întot­deauna spre victorie. Dacă rămâi alături de El, nu vei eșua. După fiecare bătălie, după fiecare test, ești mult mai aproape de El și-L cunoști mult mai bine.

- Voi  simți  întotdeauna  acel  întuneric  când 'înțelepciunea' cea falsă va încerca să mă inducă în eroare?

- Nu știu. Dar știu că întunericul vine atunci când dușmanul ne amăgește cu împlinirea propri­ilor noastre interese. Când i-a amăgit pe Adam și Eva să mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului primul lucru pe care cei doi l-au făcut a fost să se uit la ei. Odată ce falsa 'înțelepciune' ne face egoist căderea noastră în robie este sigură, înșelătorul va încerca întotdeauna să te facă să cauți propriile tale interese. Chemarea de a ne împlini destinul nu este de dragul nostru, ci de dragul Domnului nostru și oamenilor Săi.

-   Și-a împlinit cineva destinul fără să fie înșelat?

-   Nu cred. Chiar marele apostol Pavel a recunoscut că fusese împiedicat de Satan. Și Petru a fost înșelat de câteva ori, iar acestea sunt consemnate în Scripturi. Și cine știe de câte ori au mai fost oamenii înșelați de Satan, însă nu s-a scris despre toate aces­tea în Scripturi. Dar nu te gândi prea mult la această înșelăciune. Aceasta este de fapt una din cele mai mari curse ale lui Satan. El îi înșeală pe mulți, făcân­du-i să se teamă de puterea sa de a înșela mai mult decât să creadă în puterea Duhului Sfânt de a-i con­ duce la adevăr. Cei care au căzut în această cursă, nu numai că vor cădea într-o robie crescândă a fricii, ci vor și ataca pe oricine umblă în libertatea ce vine o dată cu credința. Sunt sigur că nu vei ajunge sus pe acel munte fără să fii atacat.

-   Aceștia cunosc numele lui Isus? întrebă Ștefan, puțin confuz. Trebuie să-L fi cunoscut, din moment ce au trecut de acel zid și au ajuns atât de departe. Sau cel puțin trebuie să fi știut ceva despre El. Sunt sigur că au știut. Dar stai și privește îna­inte, de la un capăt la altul al văii, în jurul fiecărui munte. Spune-mi ce vezi?

-   Parcă sunt niște închisori mici. Se pare că sunt multe altele la fel cu cea din care am ieșit eu.

-    De aceea am fost surprins când mi-ai zis ce-ti spusese 'înțelepciunea', cum că aceasta este singura închisoare, și, abia după ce petrecusem o vreme acolo, am înțeles ce vroia să spună. Privește zidurile înalte. Privește gardurile. Toate sunt la fel. Dacă ești prins undeva pe drum, nu te vor mai aduce înapoi. Ei știu că vei prefera moartea, dar te vor duce la una dintre celelalte închisori. Apropiindu-te de ele, din exterior nu vei putea zice că sunt închisori, dar în interior toate sunt la fel cu oameni dezbinați și ținuți prizonieri de temerile lor.

-    Mă bucur că mi i-ai arătat, zise Ștefan cu mulțu­mire. Când eram în vârful zidului și mă uitam după muntele pe care trebuia să-l urc, nici măcar nu mi-am dat seama că acelea erau închisori. Crezi că voi fi atacat de multe ori de cei care vor încerca să mă prindă și să mă bage într-una din acele închisori? Și se vor folosi acești oameni de numele lui Isus?

-    Însuși Domnul ne avertizează în Scripturi că, în zilele de pe urmă, mulți vor veni în numele Său, spunând că el este Hristosul, și astfel înșelându-i pe mulți. Crede-mă, sunt mulți ca aceștia și cred că mulți nu știu că ei sunt înșelători. Una din caracte­risticile pe care le-am văzut la toți aceia pe care i-am întâlnit a fost că renunțau pe parcursul călătoriei lor, ne împlinindu-și destinul. E nevoie de credință pen­tru a putea continua, iar aceștia au ales teama în locul credinței. Ei încep să creadă că teama este credință și de fapt văd acele ziduri de teamă dimprejurul închisorilor ca pe niște întărituri ale adevărului. Același lucru va face teama cu vederea ta, si vei începe să vezi astfel întăriturile. Câțiva dintre acești oameni sunt cu adevărat necinstiți. Ei sunt sinceri, însă au fost înșelați de una dintre cele mai mari înșelăciuni — teama de înșelăciune —    

- Trebuie să mă lupt cu ei?

- Te înțeleg; chiar eu mi-am pus de multe ori întrebarea asta. Ei distrug credința multora, și fac mult mai mult rău călătorilor decât toate cultele și denominațiilor la un loc. Va veni vremea când toate aceste piedici vor fi înlăturate, dar deocamdată își fac datoria de a îngreuna calea.

- Înțelepciunea vrea să ne fie mai greu? Și așa ne este foarte dificil să luptăm contra fricii noastre. De ce vrea să ne îngreuneze situația, făcându-ne să lup­tăm și cu acești oameni plini de teamă? Călătoria va fi atât de ușoară sau de grea pe cât vrea El să fie. Această viață este o călătorie trecătoare cu scopul de a-i pregăti pe cei care vor domni cu El în veșnicia vremurilor ce vor urma, ca fii și fiice ale celui Prea înalt. Orice încercare are ca scop trans­formarea noastră după imaginea Sa. Unul dintre cele dintâi lucruri pe care trebuie să le învățăm din
această călătorie este să nu pierdem nici o încercare, ci să le privim ca pe niște ocazii favorabile. In cazul în  care  cărarea pe  care  mergi este mai dificilă, înseamnă că ai o chemare măreață.

 

Nevoia de disciplină

 

- Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. Mulți vor veni la ospățul nunții, dar puțini vor fi mireasa.

Când ne-am întors, înțelepciunea stătea chiar în spatele nostru. Avea înfățișarea tânărului atlet pe care Ștefan l-a cunoscut și zicea:

- Aleargă în cursa care-ți stă înainte, și premiul va fi mai mare decât îți vei putea da seama. Știi că ai nevoie de disciplină în antrenament pentru a te pregăti pentru cursă. Acum disciplinează-te în neprihănire. I-am chemat pe toți să alerge, dar puținii vor alerga pentru a câștiga. Antrenează-te ca, să câștigi.

Apoi dispăru.

- De ce a plecat?, a întrebat Ștefan.

- A spus tot ce era de spus pentru moment. Ți-a vorbit despre disciplină. Eu consider că acesta este cel mai important cuvânt pentru tine în momentul de față.

-   Disciplină. Cât de mult am urât acest cuvânt!

-   Ți-a vorbit despre cursă. Ai fost cumva alergător?

-   Bineînțeles, alergam foarte repede. Eram cel mai rapid din școală, și chiar mi s-a oferit o bursă pentru o universitate renumită.

-   Presupun că nu ai acceptat.

-   Nu, nu am acceptat.

-   Din cauza lipsei de disciplină nu ai mai mers la colegiu?

-   Nu, ci a fost... A urmat o tăcere îndelungată, în care Ștefan se uita jos la picioare. Da, cred că se poate să fi fost asta.

-   Nu-ți face griji acum. Oricum, trebuie să înțelegi ceva: mulți dintre cei care sunt cei mai buni într-un anumit domeniu sau într-o anumită profesie nu devin niciodată oameni care realizează multe din cauza aceluiași lucru — lipsa de disciplină. Ceea ce faci acum este mult mai important decât orice altceva, chiar decât colegiul. Evident, disciplina a fost slăbiciunea ta, și deja te-a costat enorm de mult, dar în Hristos toate lucrurile se înnoiesc. In El, și cele mai mari slăbiciuni ale tale pot deveni "forțele tale cele mai mari. Acum ești ucenicul Său, ceea ce înseamnă că ești „disciplinat". .,

-   Știu că-mi spui adevărul, și mai știu că nu vreau să pierd această cursă.       

-   Vezi cărarea ce duce spre munte?   

-   Da, o văd.

-   Se numește Disciplină. Rămâi pe ea dacă vrei să ajungi în vârf.   

 

Amin.

 

Originally published in English as The Call by Rick Joyner

                      MorningStar Publication 16000 Lancaster Highway

Charlotte, NC 28277  1-8000-542-0278