HABACUC

 

Cartea lui Habacuc este o cîntare în noapte. Inima omului este un nesfîrșit subiect de studiu. Nu există doi oameni la fel, și deci nici doi prooroci identici. Habacuc este unic în felul în care reacționează în fața revelației divine. Această carte nu este un mesaj către oameni, ci un dialog între mintea profetului care dorea să înțeleagă și inima lui Dumnezeu care nu vrea întotdeauna să explice.

 

Titlul: Titlul cărții este numele autorului ei: „Habacuc" și se poate traduce prin „cel ce ține în brațe".

 

Autorul: Habacuc a fost contemporan cu Ieremia și a activat în perioada de dinaintea ducerii împărăției lui Iuda în robia Babiloniană. Profetul a fost un om cu un caracter sensibil și duios care a îndeplinit slujba de „străjer" spiritual pus de Dumnezeu peste poporului Său („M-am dus în locul meu de strajă, și stăm în turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul" - Hab. 2:1).

 

Data scrierii: Habacuc a activat ca profet în secolul 7 dinaintea lui Cristos, în perioada premergătoare robiei babiloniene.

 

Contextul istoric: Cu ani de zile înainte de apariția lui Habacuc, profetul Isaia îl anunțase pe Ezechia, împăratul lui Iuda că toată visteria împărăției lui va fi luată și dusă în Babilon (Isaia 39:6,7). Pe vremea aceea însă, toată lumea se temea de Asiria. Babilonul a început să constituie o amenințare numai după căderea cetății Ninive. Cînd Egiptul a venit să dea o mînă de ajutor la asedierea și cucerirea cetății Ninive, Iosia, care era un supus al Asiriei, i-a ieșit în cale să-l oprească din drum și a fost ucis în lupta de la Meghido (2 Împărați 23:28-30). Fiul lui Iosia, Ioahaz, a apucat să domnească numai trei luni, căci a fost luat „ostatec" în Egipt de faraonul Neco, care a așezat pe tron în locul lui pe celălalt fiu al lui Iosia, Eliachim (2 Împărați 23:31-37). Neco i-a schimbat numele în Ioiachim. Acesta a fost împăratul de tristă amintire care a ars sulul cărții lui Ieremia (Ieremia 36). Pe vremea lui, babilonienii s-au înfruntat cu egiptenii și i-au învins la Carchemiș, lîngă rîul Eufrat. Urmărindu-i pe egiptenii care se retrăgeau, Nebucadnețar a asediat și Ierusalimul și l-ar fi cucerit fără nici o îndoială, dacă vestea morții tatălui său, Nebopolazar, nu l-ar fi forțat să se întoarcă de urgență acasă. Așa cum anunțase Habacuc, Babilonul devenise o amenințare pentru Iuda.

 

Conținutul: Cartea lui Habacuc este un unicat între cărțile profetice. Ea nu este un mesaj către popor, ci o discuție dintre profet și Dumnezeul care-l ridicase în slujbă. Textul ei nu anunță prea multe evenimente, ci caută să rezolve o problemă. Habacuc era încurcat cu dreptatea hotărîrilor lui Dumnezeu în istorie. Mintea lui nu putea întrezări justețea hotărîrilor divine. Confuz și curios, el cere o audiență și un răspuns de la Domnul.

 

Cartea ne prezintă un om care, deși se încrede în Dumnezeu, este perplex în fața hotărîrilor Lui. Dilema lui Habacuc era de o dublă natură: (1) De ce îngăduie Dumnezeu ca nelegiuirea crescîndă din Iuda să rămînă nepedepsită? (Hab. 1:2-4) și (2) Cum poate un Dumnezeu sfînt și drept să se gîndească să pedepsească vinovata împărăție a lui Iuda prin și mai vinovatul Babilon? (Hab. 1:12-2:1). Răspunsurile pe care i le dă Dumnezeu la aceste două întrebări sînt consemnate în Hab. 1:5-11 și Hab. 2:2-20. Cartea se încheie apoi cu o odă de laudă la adresa suveranității și atotînțelepciunii divine. Textul cîntării de laudă este unul dintre cele mai frumoase din Biblie și a fost așezat de evrei pe muzică și cîntat la serviciile de la Templu.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Are voie un om să chestioneze justețea hotărîrilor lui Dumnezeu? Aceasta este problema pe care o ridică profeția lui Habacuc. Răspunsul pe care-l dă cartea este că omul are dreptul să întrebe, dar răspunsul pe care-l va primi de la Domnul va mări uneori și mai mult neînțelegerea omului. Mintea noastră limitată în circumstanțele de timp și spațiu nu poate pătrunde justețea planurilor lui Dumnezeu în istorie. Suferințele neînțelese de astăzi vor fi cu siguranță explicate de Dumnezeu „în ziua aceea". Pînă atunci, ne spune Habacuc, „cel neprihănit va trăi prin credință" (Hab. 2:4). Tema cuprinsă în principiul acesta este temelia pe care a fost construită mîntuirea oferită în Noul Testament. Habacuc 2:4 este citat de 3 ori în texte doctrinare fundamentale din epistole (Rom 1:17; Gal. 3:11; Evrei 10:38).

 

Un alt lucru important din cartea lui Habacuc este atitudinea proorocului atunci cînd are o problemă. El nu merge la oameni pentru rezolvare, ci se retrage în singurătatea părtășiei cu Dumnezeu așteptînd „în tăcere ajutorul Domnului". O astfel de atitudine este întotdeauna răsplătită de Domnul. Nu este adevărat că Dumnezeu nu mai vorbește ca altădată! Este însă adevărat că oamenii nu mai știu să asculte ca în alte timpuri! „Domnul însă este în Templul Lui cel sfînt. Tot pămîntul să tacă înaintea lui" (Hab. 2:20).

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

I. UN PROFET CU PROBLEME

a. Problema #1:

De ce îngăduie Dumnezeu propășirea răului? 1:2-4

b. Răspunsul, 1:5-11

c. Problema #2:

Cum poate folosi Dumnezeu un neam mai rău pentru pedepsirea răului din Iuda?, 1:12-2:1

d. Răspunsul, 2:2-20

 

II. ODA CREDINȚEI

a. Laudă pentru persoana Domnului, 3:1-2

b. Laudă pentru puterea Domnului, 3:4-7

c. Laudă pentru scopurile Domnului, 3:8-16

d. Laudă așezată pe temelia credinței, 3:17-19

 

**************************************