GENEZA

 

Titlul: Titlul din limba română provine de la cuvîntul latin „genesis" care înseamn㠄început", în limba ebraică, cartea aceasta poartă numirea primelor cuvinte din debutul ei: „La început" („bereșit"). Acest titlu este cum nu se poate mai nimerit pentru o carte în care Dumnezeu a binevoit să ne dea informații cu privire la începuturile tuturor lucrurilor din lumea necunoscută în care deschidem ochii prin nașterea biologică.

 

Autorul: Cartea aceasta a fost scrisă de Moise și, împreună cu următoarele patru scrise de el, face parte dintr-o grupă de cinci cărți cunoscute sub numirea de: „Pentateucul lui Moise". Dovezi în sprijinul părerii că Moise a fost autorul acestor cărți se găsesc în: (1) textul acestor cărți (Exod 17:14; 24:4, 7; 34:27; Num. 33:1-2; Deut. 31:9), (2) alte cărți ale Vechiului Testament (Iosua 1:7-8; 8:32, 34; 22:5; 1 Împărați 2:3; 2 Împărați 14:6; 21:8; Ezra 6:18; Dan. 9:11-13; Mal. 4:4), (3) în cărțile Noului Testament (Mat. 19:8; Marcu 12:26; Ioan 5:46-47; 7:19; Rom. 10:5), (4) faptul că descrierile apar a fi ale unui martor ocular, nu a unuia care ar fi trăit la multe secole după aceea (Exod 15:27; Num. 21:1-31; 11:7-8), (5) faptul că autorul manifestă o cunoaștere foarte exactă asupra numelor, cuvintelor, obiceiurilor și locurilor din Egipt (Gen 13:10; 16:1-3; 33:18; 41:43 cf. Fapte 7:22)

 

Conținutul: Cartea Genezei conține informații despre „începuturile" multor lucruri din lumea în care trăim noi astăzi. Descrierea acestor „începuturi" este făcută concentric, începînd cu informații globale despre realitatea creației și apropiindu-se apoi treptat, treptat de lumea imediat înconjurătoare omului. Această apropiere cosmogonică sugerează că întreaga carte este un răspuns pe care Dumnezeu îl dă celor mai arzătoare întrebări ale ființei umane: Cine sînt eu? Ce este lumea aceasta în care m-am născut? Cine a făcut-o? De ce m-am născut și care este rațiunea existenței mele?

 

Textul Genezei apare de 60 de ori în conținutul Noului Testament dovedind într-un sens profund că germenii tuturor revelațiilor dumnezeiești sînt plantate aici și că cine vrea să înțeleagă pe deplin această revelație trebuie să înceapă cu această carte.

 

Geneza este o carte istorică. Ea cuprinde evenimente din „protoistoria omenirii". De fapt am putea împărții întreaga Biblie în două secțiuni istorice distincte. Evenimentele dinaintea căderii omului (Geneza 1:1 pînă la Geneza 3:24) și evenimentele de după aceea (Geneza 4:1 pînă la sfîrșitul Bibliei). În cea de a două secțiune istorică sînt redate evenimentele din planul de „mîntuire" a ființei umane, adică acele evenimente cauzate de Dumnezeu să se întîmple pentru salvarea omului de la pierzarea veșnică.

 

Sînt multe feluri în care se poate face istorie; există o istorie a mijloacelor de producție (tehnologie), o alta a formelor diferite de alcătuire a societății umane (sociologie), o alta a diferitelor războaie sau a cuceririlor teritoriale, o altă istorie a cuceririi spațiului înconjurător și încă o alta a abilității omului de a-și explica lumea și rațiunea ei de existență (filosofie). Biblia este o carte de istorie în măsura în care cuprinde evenimentele cauzate de Dumnezeu pentru salvarea oamenilor de la pierzarea veșnică produsă de neascultarea din grădina Edenului, în lumina destinului nostru veșnic, Biblia, și implicit cartea Genezei, este singura narațiune istorică care ne poate influența soarta noastră eternă. Ignorarea celorlalte cărți de istorie ne poate dăuna relativ, dar ignorarea Bibliei ne poate atrage suferința noastră absolută și de neînlăturat.

 

În mod normal, după căderea omului în neascultare, Dumnezeu a trebuit să exercite pedeapsa și să refacă echilibrul dreptății. Dumnezeu a ales însă să nu ne facă ceva rău care să ne distrugă veșnic; pedepsele Lui sînt limitate în măsură și educative în scop. Hotărîrea lui Dumnezeu de a restringe „dimensiunile" pedepsei pentru a ne face bine este ilustrată în cele 8 „legăminte" pe care El le-a făcut cu omul în decursul istoriei. Primele 4 legăminte din această serie de 8 sînt redate în cuprinsul cărții Geneza. Iată însă o listă completă a tuturor celor 8: (1) Edenic (Gen. 2:16), (2) Adamic (Gen. 3:15), (3) prin Noe (Gen. 9:16), (4) Avraamic (Gen. 12:2), (5) Mozaic (Gen. 19:5), (6) Palestinian (Deut. 30:3), (7) Davidic (2 Sam. 7:16) și (8) Legămîntul cel Nou (Evrei 8:8; 1 Cor. 11:23-25).

 

Așezată la începutul celor 66 de cărți ale Bibliei, Geneza este și începutul „revelației de Sine" a lui Dumnezeu, a descoperirii ființei Lui către făptura creiată. Această descoperire treptată este progresivă în esență și culminează în Cristos, Dumnezeu adevărat făcut trup și coborît printre oameni (Ioan 1:18; 14:8-10; Col. 1:15; 2:9; Evrei 1:1-3).

 

Cunoașterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este exprimată în „numele" cu care L-au identificat. În mod absolut, Dumnezeu nu poate avea un nume deoarece orice cuvînt reprezintă o realitate statică, iar Dumnezeu este infinit în dimensiunile ființei Sale și în posibilitățile Lui de manifestare. Totuși, cartea Geneza ne pune la dispoziție primele trei numiri cu care L-au identificat oamenii pe Dumnezeu: Elohim, Iehova și Adonai, date oamenilor într-o ordine prestabilită și desăvîrșită care nu poate fi schimbată fără a altera caracterul revelației lui Dumnezeu către oameni (Exod 6:3), precum și cele cinci numiri compuse ale numelui lui Dumnezeu: El-Elion: Dumnezeul Cel Prea înalt (Gen. 14:18), Iehova Elohim: Domnul Dumnezeu (15:2), El-Roi: Dumnezeul care mă vede (Gen. 16:13), Iehova-Iire: Domnul va purta de grijă (Gen. 22:14) El-Elohe-Israel: Domnul este Dumnezeul lui Israel (Gen.33:20).

 

Elohim este o formă de plural care denumește un aspect caracteristic al ființei divine: Dumnezeu întreit în ființă (Gen. 1:26), dar unic în natură și persoană (Deut. 6:4)

 

Iehova nu este un nume propriu zis, ci un grup de cuvinte care desfășoară ceva din caracterul infinit al prezenței și posibilităților divine: „Eu sînt Cel ce sînt" (Exod 3:11-15). Ocazia în care a apărut acest nume i-a făcut pe mulți să se oprească asupra lui ca asupra singurului nume veritabil al dumnezeirii. Este bine de știut însă că evreii au pierdut ei înșiși pronunțarea corectă a acestei perifraze notate în textul vechi doar prin consoanele HH și semivocalele Y, W (lingviștii de astăzi înclină totuși spre forma Yahweh). În timpul Evului Mediu, rabinii au înlocuit vocalele originale cu vocalele din cel de al treilea nume pentru divinitate: Adonai și astfel s-a ajuns la numirea de „Iehova". Astăzi nimeni nu poate spune că știe cum a sunat vocea din ceruri prin care S-a identificat Dumnezeu înaintea lui Moise, iar faptul că în textul Bibliei au apărut apoi alte numiri pentru Dumnezeu ne arată clar că nu este bine să ne legăm prea mult de această singură numire.

 

Adonai, sau mai scurt „Adon" este numirea veche pentru „Stăpîn" sau „Domn" și este aplicată în textul Vechiului Testament și omului și divinității (Gen. 15:2). Atunci cînd este aplicat oamenilor „adonai" se scrie cu literă mică.

 

Faptul că Geneza începe cu cuvintele acestea: „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pămîntul" este de o importantă covîrșitoare. Această afirmație limitează rătăcirile imaginației noastre care-l caută pe Dumnezeu în forme aberante și arbitrare.

 

„La început Dumnezeu...” - neagă totodată și Ateismul și Politeismul. Între vidul nimicului și confuzia mulțimii de dumnezei, Geneza ni-L așează înainte pe maiestuosul Dumnezeu unic care este sursa, suportul și scopul tuturor lucrurilor.

 

„La început Dumnezeu a făcut...” - neagă Fatalismul cu învățătura lui bazată pe hazard.

 

„La început Dumnezeu a făcut...” - neagă și Evoluționismul haotic, mașinist și impersonal.

 

„La început Dumnezeu a făcut Cerurile și pămîntul" - neagă Panteismul care susține că Dumnezeu este totuna cu creiația Sa, dar neagă și Materialismul care, amețindu-ne cu ceea ce se vede și pretinzînd că materia este veșnică, caută să ne ascundă izvorul creator, începutul și Judecătorul desăvîrșit al tuturor celor create.

 

ÎMPĂRȚIREA CĂRȚII

 

Tema Genezei fiind: „Suveranitatea divină în creație, istorie și mîntuire", am putea sistematiza cuprinsul cărții după cum urmează:

 

I. Protoistoria Omenirii

Patru evenimente de seamă

 

CREAȚIA - Suveranitatea divină asupra lumii fizice. Prioritățile veșnice ale lui Dumnezeu.

 

CĂDEREA - Suveranitatea divină în problemele umane. Autoritatea morală divină.

 

POTOPUL - Suveranitatea divină în pedepsire. Autoritatea judiciară supremă.

 

CRIZA DE LA BABEL - Suveranitatea divină în răspîndirea și specificul raselor. Autoritate socială supremă. Stăpînirea deplină asupra societății.

 

II. Istoria patriarhilor

Patru persoane de seamă

 

AVRAAM - Suveranitatea divină în alegere. Chemare supranaturală.

ISAAC - Suveranitatea divină în alegere. Nașterea supranaturală.

IACOV - Suveranitatea divină în alegere. Îngrijire supranaturală.

IOSIF - Suveranitatea divină în călăuzire. Călăuzire supranaturală.

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

I. FACEREA LUMII 1:1 - 2:25

a. Facerea universului, 1:1

b. Facerea pămîntului, 1:2 - 2:3

c. Facerea Omului, 2:4 -25

 

II. CĂDEREA OMULUI 3:1-24

a. Ispitirea, 3:1-7

b. Pedepsele, 3:8-24

 

III. PROTOISTORIA OMENIRII 4 - 5

a. Cain și urmașii lui, 4:1-24

b. Set, 4:25-26

c. De la Adam la Noe, 5:1-32

 

IV. VIAȚA LUI NOE 6:1 - 10:32

a. Cauzele potopului, 6:1-13

b. Potopul, 6:14-8:19

c. Evenimente de după potop, 8:20 - 9:29

d. Urmașii lui Noe, 10:1-32

 

V. TURNUL BABEL, 11:1-9

 

VI. VIAȚA LUI AVRAAM 11:10-25:11

a. Strămoșii lui Avraam, 11:10-26

b. Familia lui Avraam, 11:27-32

c. Chemarea lui Avraam, 12:1-20

d. Despărțirea lui Avraam de Lot, 13:1-18

e. Lot izbăvit de Avraam, 14:1-24

f. Legămîntul Avraamic, 15:1-21

g. Nașterea lui Ismael, 16:1-16

h. Tăierea împrejur, 17:1-27

i. Nimicirea Sodomei și Gomorei, 18; 19

î. Avraam și Abimelec, 20:1-18

j. Nașterea și jertfirea lui Isaac, 21; 22

k. Moartea Sarei, 23:1-20

l. Căsătoria lui Isaac, 24:1-67

m. Moartea lui Avraam, 25:1-11

 

VII. URMAȘII LUI ISMAEL, 25:12-18

 

VIII. VIAȚA LUI IACOV, 25:19-36:43

a. Iacov și Esau, 25:19-34

b. Isaac și Abimelec, 26:1-35

c. Iacov în tinerețe, 27:1 - 28:22

d. Iacov la Laban, 29:1 - 30:43

e. Iacov se întoarce în Canaan, 31:1 - 33:20

f. Bătrînețea lui Iacov, 34:1 - 36:43

 

IX. VIAȚA LUI IOSIF, 37:1 - 50:26

a. Iosif vîndut în robie, 37:1-36

b. Păcătuirea lui Iuda cu Tamar, 38:1-30

c. Iosif în Egipt, 39:1 -41:57

d. Frații lui Iosif vin în Egipt, 42:1 - 45:28

e. Toată familia vine în Egipt, 46:1 - 47:31

f. Binecuvîntarea copiilor lui Iosif, 48:1-22

g. Iacov își binecuvîntează fii, 49:1-27

h. Moartea și îngroparea lui Iacov, 49:28 -50:14

i.                     Ultimele zile ale lui Iosif, 50:15-26

 

********************************************