FRICA DE DOMNUL

Deut. 6:1-2 „Iată poruncile, legile și rânduielile pe care a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să vă învăț să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire; ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieții tale, tu, fiul tău, și fiul fiului tău, toate legile și toate poruncile Lui pe care ți le dau, și să ai zile multe."

O poruncă frecventă dată poporului lui Dumnezeu în Vechiul Testament este „să se teamă de Dumnezeu" sau „să se teamă de Domnul". Este important ca să cunoaștem ce înseamnă această poruncă pentru noi, în calitate de credincioși. Numai în măsura în care ne temem cu adevărat de Domnul vom fi eliberați din robia tuturor temerilor anormale și satanice.

 

SENSUL TEMERII DE DOMNUL.

 

Porunca cuprinzătoare „să te temi de Domnul" include o gamă de aspecte diferite ale relației credinciosului cu Dumnezeu.

(1) Esențială fricii de Dumnezeu este recunoașterea sfințeniei, dreptății și neprihănirii Sale ca o întregire a iubirii și îndurării Sale, cunoscându-L și înțelegând în mod deplin cine este El (compara cu Prov. 2:5). O astfel de teamă este bazată pe recunoașterea faptului că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, a cărui autentică natură îl face să judece păcatul.

(2)  A te teme de Domnul înseamnă a privi la El cu teamă sfântă și adorație și a-L onora pe Dumnezeu ca Dumnezeu datorită marii Lui slave, a sfințeniei, majestății și puterii Sale (vezi Fil. 2:12 ). De exemplu, când Israeliții la Muntele Sinai L-au văzut pe Dumnezeu că Se manifestă prin „tunete, fulgere și un nor gros pe munte; trâmbița răsuna cu putere", ei toți „tremurau" de teamă (Ex. 19:16) și i-au cerut lui Moise să le vorbească el, decât Dumnezeu însuși (Ex. 20:18-19; Deut. 5:22-27). De asemenea, psalmistul, în meditațiile sale asupra lui Dumnezeu ca și Creator, afirmă în mod explicit: „Tot pământul să se teamă de Domnul! Toți locuitorii pământului să tremure înaintea Lui! Căci El zice și se face; poruncește și ce poruncește ia ființă" (Ps. 33:8-9).

(3)  Adevărata teamă de Domnul îi determină pe credincioși ca pentru mântuire să-și pună credința și nădejdea lor numai în El. De exemplu, după ce Israeliții au traversat Marea Roșie ca pe uscat și au văzut marea nimicire a oștirii egiptene, ei „s-au temut de Domnul și au crezut în Domnul" (vezi Ex. 14:31, nota), în mod asemănător, psalmistul cheamă pe toți cei care se tem de Domnul „să se încreadă în Domnul. El este ajutorul și scutul lor" (Ps.  115:11). Cu alte cuvinte, teama de Domnul produce în poporul lui Dumnezeu o nădejde sigură și încredere în El. Nu este de mirare deci, că asemenea oameni sunt mântuiți (Ps. 85:9) și primesc iubirea și îndurarea Sa iertătoare (Luca 1:50; compară cu Ps. 103:11; 130:4).

(4)     În sfârșit, frica de Dumnezeu implică recunoașterea că El este un Dumnezeu care privește cu mânie păcatul și are putere să pedepsească pe cei care încalcă legile Lui neprihănite, atât în timpul vieții de aici cât și în veșnicie (comp. cu Ps. 76:7-8). Când Adam și Eva au păcătuit în Grădina Edenului, le-a fost teamă și au încercat să se ascundă de fața lui Dumnezeu (Gen. 3:8-10). Moise a trăit acest sentiment al fricii de Dumnezeu când a petrecut patruzeci de zile și nopți în rugăciune pentru Israeliții păcătoși: „Căci mă îngrozisem la vederea mâniei și urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească" (Deut. 9:19). în mod asemănător, în Noul Testament, imediat după ce amintește de viitoarea răzbunare și judecată pe care le va aduce Dumnezeu, autorul epistolei către Evrei a scris: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu" (Evr. 10:31).

                                                                                       

MOTIVELE PENTRU FRICA DE DOMNUL.

Temeiurile pentru frica de Domnul provin din înțelesul fricii de Domnul.

1.      Ar trebui să ne temem de El datorită puterii Sale mari, in calitate de Creator al tuturor lucrurilor și al oamenilor (Ps. 33:6-9; 96:4-5; Ioan 1:9).

(2)      În plus, uimitoarea Sa putere pe care El continuă să o exercite asupra elementelor creației și asupra noastră reprezintă un motiv al fricii noastre de Dumnezeu (Ex. 20:18-20; Ecl. 3:14; Ioan 1:11-16; Marcu 4:39-41).

(3)      Când  noi  ne   dăm  seama   de  sfințenia  Dumnezeului  nostru,   adică  de permanenta Sa adversitate față de păcat, răspunsul firesc al sufletului omenesc este să se teamă de El (Apoc. 15:4).

(4)      Oricine vede strălucirea slavei lui Dumnezeu nu poate decât să se teamă (Mat. 17:1-8).

(5)      Binecuvântările permanente pe care le primim de la Dumnezeu, în mod deosebit iertarea păcatelor noastre (Ps. 130:4), trebuie să ne facă să ne temeni de  El  și  să-L  iubim   (I  Sam.   12:24;   Ps.  34:9;   67:7;   Ier.   5:24;  vezi  articolul PROVIDENȚA LUI DUMNEZEU ).

(6)      Fără nici o îndoială, faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptății care va judeca tot neamul omenesc dă naștere fricii de El (Deut. 17:12-13; Is. 59:18-19; Mal. 3:5; Evr. 10:26-31). Este un adevăr solemn și sfânt faptul că Dumnezeu privește și apreciază permanent faptele noastre, atât pe cele bune cât și pe cele rele și că noi vom fi considerați răspunzători pentru acele fapte, atât acum cât și în ziua judecății noastre personale.

 

IMPLICAȚIILE PERSONALE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE TEAMA DE DOMNUL.

 

Teama de Domnul este mult mai mult decât o doctrină biblică. Ea se aplică în mod direct la viața noastră de fiecare zi, în numeroase feluri.

(1) Mai întâi, dacă ne temem cu adevărat de Domnul, vom duce o viață de ascultare de poruncile Sale și vom spune un repetat „Nu" păcatului. Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a inspirat teamă poporului israelit la Muntele Sinai a fost ca ei să învețe să părăsească păcatul și să asculte de Legea Sa (Ex. 20:20). în mesajul final al lui Moise către Israeliți, în mod repetat el a legat teama de Domnul cu slujirea Lui și ascultarea de El (de exemplu, Deut. 5:29; 6:2, 24; 8:6; 10:12; 13:4; 17:19; 31:12). Potrivit celor scrise de psalmiști, teama de Domnul este echivalentă cu găsirea plăcerii în poruncile Sale (Ps. 112:1) și cu păzirea preceptelor Sale (Ps. 119:63). Solomon învăța c㠄prin frica de Domnul un om se abate de la rău" (Prov. 16:6; comp. cu 8:13). în Eclesiastul, toată datoria nea­mului omenesc se rezumă la două scurte imperative: „Teme-te de Domnul și păzește poruncile Lui" (Ecl. 12:13). Dimpotrivă, oricine se mulțumește să trăiască o viață de păcat, face așa deoarece „nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui" (Ps. 36:1-4).

(2)  O concluzie importantă a implicației de mai sus constă în faptul că toți cei credincioși trebuie să-i învețe pe copiii lor să se teamă de Domnul, educându-i să urască păcatul și să păzească poruncile sfinte ale lui Dumnezeu (Deut. 4:10; 6:1-2, 6-9). Biblia afirmă adesea c㠄Frica Domnului este începutul înțelepciunii" (Ps. 111:10; Prov. 9:10; compară cu Iov 28:28; Prov. 1:7). Dat fiind faptul că un scop de bază  al  educației  copiilor noștri  este  ca  ei  să trăiască potrivit principiilor de înțelepciune ale lui Dumnezeu (Prov. 1:1-6), a-i învăța să se teamă de Domnul este un prim pas de covârșitoare răspundere (vezi articolul PĂRINȚI ȘI COPII ).

(3)  Teama de Domnul are un efect sfințitor asupra poporului lui Dumnezeu. Exact așa cum există un efect sfințitor în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 17:17), tot așa există un efect sfințitor în frica de Dumnezeu. Ea ne îndeamnă să urâm păcatul și să ne abatem de la rău (Prov. 3:7; 8:13; 16:6). Aceasta ne face să avem grijă și să ne stăpânim în vorbirea noastră (Prov. 10:19; Ecl. 5:2, 6-7). Teama de Domnul ne ferește de decăderea conștiințelor noastre și de descompunerea noastră morală. Teama de Domnul este pură și curățitoare (Ps. 19:9), sfântă și răscumpărătoare în efectele ei.

(4)  Teama sfântă motivează poporul lui Dumnezeu să se închine Lui cu toată ființa. Dacă noi ne temem cu adevărat de Dumnezeu, ne vom închina Lui și-L vom slăvi ca Domn al tuturor (Ps. 22:23). David numește adunarea care se închină Domnului „cei ce se tem de El" (Ps. 22:25). De asemenea, la sfârșitul istoriei, când îngerul ceresc care proclamă Evanghelia veșnică cheamă pe toți locuitorii pământului să se teamă de Domnul adaugă imediat, „și dați-I slavă și închinați-vă Celui ce a făcut cerurile și pământul, marea și izvoarele apelor" (Apoc. 14:6-7).

(5)  Dumnezeu a făgăduit să răsplătească pe toți cei care se tem de El. „Răsplata smereniei, a fricii de Domnul este bogăția, slava și viața" (Prov. 22:4). O altă răsplată făgăduită include ferirea de moarte (Prov. 14:26-27), satisfacerea nevoilor noastre zilnice (Ps. 34:9; 111:5) și o viață lungă (Prov. 10:27). Cei care se tem de Domnul știu c㠄fericirea este pentru cei ce se tem de El", indiferent de ceea ce se întâmplă în lumea care-i înconjoară (Ecl. 8:12-13).

(6)  În sfârșit, teama de Domnul este însoțită de siguranță și de o mângâiere spirituală de nedescris pentru poporul lui Dumnezeu. Noul Testament leagă în mod direct teama de Domnul de întărirea sufletească săvârșită de Duhul Sfânt (Fapte 9:31). Pe de o parte, cei care trăiesc fără să se teamă de Domnul nu simt prezența, harul și ocrotirea Sa (vezi Deut. 1:26, nota); pe de altă parte, cei care se tem de Domnul și păzesc poruncile Sale au o profundă experiență a siguranței spirituale în viețile lor și a ungerii Duhului Sfânt. Ei pot fi siguri că Dumnezeu le va „scăpa sufletul de la moarte" (Ps. 33:18-19; vezi articolele MOARTEA si SIGURANȚA MÂNTUIRII ).