FILIPENI

 

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Filippesious" - „Către Filipeni".

 

Autorul: Pavel a sosit pentru prima dată în Filipi prin preajma anului 52 d.Cr. Începuturile Bisericii din Filipi sînt relatate de Luca în capitolul 16 din Faptele Apostolilor. El ne spune că Pavel a avut o vedenie în care un om din Macedonia i-a spus: „Treci în Macedonia și ajută-ne!" (Fapte 16:9). Ca răspuns la vedenie, apostolul a luat corabia din Troa pentru Neapolis („orașul nou") de pe continentul Europei și s-a îndreptat repede spre cetatea Filipi. Vizita și lucrarea lui Pavel în cetate s-au centrat în jurul a trei persoane: Lidia, vînzătoarea de purpură, roaba cu un duh de ghicire pe care a eliberat-o Pavel și temnicerul cetății. Lucrarea lui Cristos în Filipi a început deci cu o femeie din Asia (Tiatira), cu o sclavă din Grecia și cu un Roman. Acestora li s-au adăugat cei cîțiva evrei reprezentați de „femeile" adunate la rugăciune pe malul apei. Împreună, aceștia au format nucleul noii Biserici (Fapte 16:40).

 

Data: Epistola către Filipeni a fost scrisă în anul 62 d.Cr., cam la treizeci de ani după înălțarea Domnului Isus la cer și cam la zece ani după ce apostolul Pavel predicase pentru prima oară în Filipi.

 

Contextul scrierii: Creștinismul era încă tînăr, plin de putere și de entuziasm. Biserica apăruse ca o revărsare de prospețime într-o lume intrată în putrefacția păcatului. Totul în jur părea că se prăbușește. Religiile de altădată nu mai erau decît umbre. Filosofiile se transformaseră în păreri discutabile. Deasupra tuturor se așezase, strivind tot, sandala imperială a Romei. Forța subjugase încă o dată spiritul. Carnea și pornirile ei puseseră stăpînirea pe lume. Egoismul, cruzimea, jaful și uciderea erau răspîndite la culme pe toată fața pămîntului.

 

„Ce este Adevărul?" nu mai preocupa aproape pe nimeni. „Adevărul" zilei era dictat de cei care dețineau puterea. Religiozitatea, evlavia și înfrînarea nu se mai întîlneau decît pe alocuri. „Omul" era în centrul preocupărilor lumii. Cezarul fusese declarat „Zeu" și astfel de zei dictau destinul popoarelor. În confuzia care domnea pretutindeni, Evanghelia creștină a apărut ca un fulger în noapte, brăzdînd întunerecul care se lăsase greu. Ea se prezenta tuturor ca o veste nouă venită din ceruri și într-adevăr de așa ceva aveau nevoie oamenii. Învățătura ei antagoniza pretențiile Romei care-l ridicase pe Cezar printre zei. Evanghelia prezenta calea inversă, calea prin care Dumnezeu însuși coborîse în mijlocul oamenilor. Biserica creștină prezenta lumii, nu o nouă învățătură și nici o nouă formă de organizare, ci o Persoană care a trăit o viață exemplară. Fusese o viață trăită între oameni, dar într-atît de deosebită, într-atît de unică în măreția ei, în iubirea ei ne-pămînteană, în absoluta ei puritate și-n completa ei dăruire de sine, încît această viață atrăgea cu puterea ei de fascinație pe toți cei care aflau de existența ei. Isus-Mîntuitorul, arătase lumii pentru prima dată ce face și cum este Dumnezeul care a creiat universul.

 

Viața acestui întemeietor al creștinismului nu se sfîrșise odată cu moartea. Ea continua să trăiască dincolo de înviere, manifestîndu-se cu putere în existența și faptele Bisericii. Cristos trăia și în cer, dar și în creștinii primului secol.

 

Filipi era un fel de Romă în miniatură. Limba oficială era latina, dar pretutindeni pe străzi se vorbea grecește. Numele vechi al cetății Filipi fusese mai întîi Datos, iar apoi Krenides, care se poate traduce prin „izvoarele" sau „puțurile". Numele de „Filipi" îi fusese dat de tatăl lui Alexandru cel Mare, Filip, care își făcuse o avere imensă cu aurul scos din minele din împrejurimi. Cetatea se afla într-o regiune extraordinar de bogată. Un sol fertil și un subsol încărcat de metale prețioase îi aduseseră foarte curînd celebritatea. Dincolo de toate acestea, plasarea orașului într-o depresiune montană care funcționa ca o veritabil㠄poartă" între Europa și Asia, îi adusese afluență comercială și-l determinase pe Cezar Augustus să declare cetatea Filipi: „Colonie Romană". Coloniile din Imperiu nu erau cuceriri noi, ca în terminologiile folosite de noi astăzi. Ele erau mai degrabă orașe noi, formate din „Legionari" retrași la pensie după împlinirea datoriilor militare. Așa se explică faptul că, în ciuda numărului de locuitori greco-macedoneni, majoritatea cetățenilor din Filipi se numeau „romani":

 

„I-au dat pe mîna dregătorilor și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sînt niște ludei, care vestesc niște obiceiuri pe care noi, Romanii, nu trebuie să le primim, nici să le urmăm" (Fapte 16:20-21).

 

În Filipi existau puțini iudei. Fără îndoială că pe aceștia îi adusese acolo, nu caracterul militar al orașului, ci comerțul înfloritor care-i trecea porțile. Numărul mic explică de ce iudeii nu aveau o Sinagogă acolo, ci doar „un loc de rugăciune", așezat lîngă un curs de apă, unde se puteau îndeplini spălările rituale evreiești (Fapte 16:13).

 

Acest grup de credincioși a devenit imediat cea mai scumpă adunare pentru inima lui Pavel. Relațiile dintre apostol și cei din Filipi nu au fost niciodată tulburate de neîncredere sau de păcate ascunse, așa cum a fost cazul cu alte Biserici înființate de Pavel. „Din cea dintîi zi" a existenței lor, cei din Filipi s-au alăturat eforturilor lui Pavel pentru înaintarea Evangheliei în lume:

 

„Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez pentru voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi, cu bucurie pentru partea, pe care o luați la Evanghelie, din cea dintîi zi pînă acum... Întrucît, atît în lanțurile mele, cît și în apărarea și întărirea Evangheliei, voi sînteți toți părtași aceluiași har" (Filipeni 1:3-9).

 

Credincioșii din Filipi s-au identificat cu strădaniile și suferințele apostolului, trimițîndu-i suportul lor material ori de cîte ori au avut ocazia. Cel puțin de două ori i-au trimis lui Pavel ajutor în Tesalonic (Filipeni 4:16). Apoi cînd apostolul a părăsit Macedonia i-au trimis din nou (Filipeni 4:15) și i-au trimis iarăși cînd avea nevoie de ajutor în sudul Greciei, acolo unde apostolul s-a ferit să primească ceva de la Corintenii care, cel puțin în privința dărniciei, aveau o cu totul altfel de inimă (2 Cor. 11:9).

 

Din epistola lui Pavel către Filipeni aflăm că grija lor pentru apostol a continuat să se manifeste și dup㠄întemnițarea" lui în Roma (Filip. 4:10-19).

 

Conținutul cărții: Această scurtă epistolă nu este o lucrare de lămuriri doctrinare, ci pur și simplu o „scrisoare". Comentatorii o numesc: „Cea mai puțin dogmatică dintre toate epistolele lui Pavel". Caracterul ei este practic, nu profesoral; corectiv, nu informativ; o scrisoare de dragoste, de recomandare și de mulțumire. Desigur, tot textul ei este impregnat cu învățătură creștină, dar aceasta apare numai ca un fundal pentru desfășurarea ideilor și îndemnurilor apostolului. Problemele din Filipi nu ajunseseră de fapt să fie „probleme": doar puțină mîndrie, puțină lipsă de unitate, puțină ceartă, puțin murmur și un început de amărăciune. Cele patru capitole ale cărții sînt scrise de Pavel pentru a atinge cîteva scopuri:

 

a. Epistola este o scrisoare de mulțumire. Trecuseră aproximativ 10 ani de cînd se cunoștea cu cei din Filipi și aceștia tot mai continuau să-l mai trimită suport material.

 

b. Epistola este o informare despre situația lui Epafrodit, trimisul filipenilor pe lîngă Pavel. Se pare că cei din Filipi l-au trimis pe acest Epafrodit la Pavel nu numai ca să-i ducă banii, ci și ca să rămînă cu el și să-i slujească. Din păcate, Epafrodit s-a îmbolnăvit însă foarte serios. Cînd s-a vindecat, l-a cuprins dorul de cei de acasă și mai era și îngrijorat la gîndul că cei din Filipi aflaseră de suferința lui. Apostolul Pavel s-a hotărît să-l trimeată acum înapoi. Nevrînd însă ca unii din Filipi să-l considere pe Epafrodit ca pe unul care și-a părăsit slujirea, Pavel îl trimite împreună cu o scrisoare de recunoștință în care-l laudă puțin: „Primiți-l deci în Domnul cu toată bucuria; și prețuiți pe astfel de oameni. Căci pentru lucrul lui Cristos a fost el aproape de moarte, și și-a pus viața în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine" (Filip. 2:29-30).

 

c. Epistola este un îndemn la trăirea în unitate. Pavel aflase că două femei din adunarea din Filipi creiaseră o stare de tensiune între frați: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Cristos... faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gînd... Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintichia să fie cu un gînd în Domnul. Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie...” (Filip.4:l-3).

 

d. Epistola este un mesaj de încurajare în fața valului de persecuție care se pornise peste creștini. De fapt, apostolul Pavel a părăsit el însuși cetatea Filipi după ce a fost bătut pe nedrept cu nuiele și pus în mod abuziv și ilegal în închisoare. Aruncat împreună cu Sila în „temnița din lăuntru, cu picioarele în butuci" el a fost folosit în mod minunat de Dumnezeu pentru „Evanghelizarea" deținuților și pentru convertirea temnicerului. Am putea spune deci că cei din Filipi au moștenit de la Pavel persecuția:

 

„Căci ai privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El... fără să vă lăsați înspăimîntați de potrivnici; lucrul acesta va fi pentru ei o dovadă de pierzare, și de mîntuirea voastră, și aceasta de la Dumnezeu" (Filip, l:29, 28).

 

e. Epistola este un avertisment împotriva infiltrărilor "iudaizatorilor": „Păziți-vă de cîinii aceia; păziți-vă de lucrătorii aceia răi; păziți-vă de scrijilații aceia! „Căci cei tăiați împrejur sîntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Cristos Isus, și care nu ne punem nădejdea în lucrurile pămîntești" (Filip. 3:2, 3).

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Există anumite idei majore care se repetă în epistolă:

 

1. Ideea bucuriei creștine (1:4, 18, 25; 2:16, 17, 18, 28; 3:1, 3; 4:1, 4). Bucuria despre care vorbește Pavel în această epistolă este „bucuria-roadă a Duhului Sfînt", care caracterizează toate momentele vieții creștine. Ea poate fi experimentată indiferent de vitregia împrejurărilor sau de momentele de suferință în firea pămîntească. Pavel și Sila s-au rugat și au cîntat cîntări de laudă chiar dacă fuseseră bătuți crunt cu nuielele și le erau picioarele puse în butuci (Fapte 16:25).

 

Un comentator din secolul trei spune că întregul mesaj al epistolei ar putea fi rezumat în aceste cuvinte: „Eu, Pavel, mă bucur! Voi vă bucurați?"

 

2. Ideea "cîștigului în Cristos". Lucruri contradictorii care răstoarnă toate socotelile, descoperind creștinilor orizonturi noi care trebuiesc explorate (1:21, 23; 3:7, 8, 14; 4:19).

 

CUPRINSUL CĂRȚII

Introducere (1:1 -2)

 

I. Scurtă dare de seamă

a. Rugăciune pentru filipeni, 1:3-11

b. Pavel suferă pentru Evanghelie, 1:12-26

c. Filipenii sufăr pentru Evanghelie, 1:27-30

 

II. Apel la smerenie 2:1-30

a. Dorința lui Pavel, 2:1-4

b. Pilda lui Cristos, 2:5-16

c. Pilda lui Pavel, 2:17-18

d. Pilda lui Timotei, 2:19-24

e. Pilda lui Epafrodit, 2:25-30

 

III. Apel la cunoaștere, 3:1-21

a. Avertisment împotriva ereziei, 3:1-9

b. Pilda alergării lui Pavel, 3:10-17

c. Avertisment împotriva trăirii în pacat, 3:17-21

 

IV. Apel la pace, 4:1-23

a. Pace între frați, 4:1-3

b. Pace cu Domnul, 4:4-9

c. Pace în orice situație, 4:10-19

 

Încheiere, 4:20-23

 

********************************************