FILIMON

 

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Philemona" - „Către Filimon". Destinatarul epistolei este un om care reprezint㠄paradoxurile" în care trăiau creștinii primului secol. Filimon a fost un creștin stăpîn de sclavi. Evanghelia Domnului Isus este o forță revoluționară care trebuie să transforme oamenii și relațiile lor sociale. Cazul prezentat de epistola lui Pavel către Filimon este o ilustrație a puterii de transformare exercitată de Evanghelie asupra celor ce o primesc și i se supun.

 

Autorul: Această epistolă este mai scurtă și mai personală decît oricare altă scriere a lui Pavel. Ea nu tratează probleme de credință, ci caută să rezolve o criză apărută în relația dintre doi membrii ai Bisericii lui Cristos. Fără nici o îndoială, în afara epistolelor pe care le avem în Noul Testament, apostolul a mai scris multe alte scrisori ca aceasta. Filimon ne descopere latura pastorală a caracterului lui Pavel, talentul lui neasemuit de a se apropia de oameni și abilitatea lui de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu. Conținutul epistolei nu prezintă nici un adevăr doctrinar major, dar textul este plin de tact, de delicatețe și de bun simț creștin. Maturitatea unui lucrător creștin se vede din felul în care el știe să se descurce în situații neobișnuite și complicate. Epistola către Filimon este o demonstrație a maturității creștine atinse de Pavel. În ea observăm o impresionantă împletire de autoritate apostolică și gingășie pastorală.

 

Data: Epistola către Filimon este una din cele patru epistole scrise de Pavel din închisoarea Romei (vezi introducerea la epistola către Coloseni). Ea a fost trimisă în același timp cu epistolele scrise celor din Laodicea (Efeseni), Colose și Filipi, adică în preajma anului 60 d.Cr. Versetul 22 ne spune că apostolul era închis, dar spera să fie eliberat în curînd: „pregătește-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre".

 

Contextul scrierii: Cadrul social din primul secol a pus multe și chinuitoare probleme înaintea Evangheliei. Faptul că lumea era împărțită în sclavi și oameni liberi și că țările se aflau sub stăpînirea nemiloasă a Romei a pus la grea încercare etica Bisericii creștine. Epistola către Filimon este un astfel de exemplu. Va putea dragostea propovăduită de creștinism să schimbe relațiile dintre oameni? Va avea ea suficientă tărie pentru a împăca de pildă un stăpîn de sclavi cu sclavul fugar care se întoarce acasă? Răspunsul îl vom căpăta odată cu parcurgerea textului epistolei.

 

Conținutul cărții: Epistola către Filimon este o poveste de dragoste. Ea este corespondentul cărții Rut din Vechiul Testament, cu deosebirea că în Rut avem de a face cu dragostea firească dintre oameni, iar în Filimon ne întîlnim cu dragoste „în Domnul" care se manifestă între membrii colectivității creștine.

 

Eroii acțiunii sînt în număr de trei: Pavel, Filimon și Onisim. La ceasul cînd scrie această scrisoare, Pavel se afla în închisoarea Romei. Dincolo de a fi preocupat de situația sa, el lucrează pentru Domnul și continuă lucrarea care i-a fost atît de dragă: maturizarea unor caractere creștine în cei pe care i-a convertit prin Evanghelie. Acțiunea cărții este simplă: Pe cînd era încă în Iudeea, Pavel a predicat în multe orașe și a trecut și prin casa lui Filimon, care găzduia o adunare tînără de convertiți la creștinism. Personalitatea lui Pavel a lăsat o puternică impresie asupra lui Filimon și asupra celorlalți din casa lui. La scurt timp după plecarea apostolului, din casa lui Filimon a fugit unul dintre sclavi: Onisim. Ca să-și piardă urma, el s-a refugiat la Roma, unde putea trece neobservat în mulțimea pestriță de locuitori. Prin coincidențe pe care nu le cunoaștem, Onisim a ajuns să-l asculte pe Pavel în discuțiile pe care le purta cu evreii din Roma (Fapte 28:17-31) și a fost convertit de Pavel la creștinism. După ce apostolul l-a ținut pe lîngă el o vreme, Onisim a fost pus în fața unui examen greu, care să-i încerce calitatea transformărilor pe care le-a lucrat Duhul lui Dumnezeu în inima lui. Ca o dovadă de pocăință, un creștin trebuie să caute să îndrepte răul pe care l-a săvîrșit înainte de convertire, așa că apostolul Pavel i-a cerut lui Onisim să se întoarcă în Iudeea și să accepte din nou sclavia în casa lui Filimon, răscumpărînd astfel „paguba" produsă de fuga lui. Pavel nu-l trimite cu mîna goală, ci îi dă să ducă lui Filimon o scrisoare din partea sa. Aceasta este „epistola către Filimon". Cine o citește cu atenție, își dă repede seama că apostolul Pavel urmărea s㠄vîneze doi iepuri dintr-un singur foc". Cazul lui Onisim este folosit și pentru educarea sclavului fugit, dar și pentru educarea stăpînului de sclavi în spiritul dragostei și iertării creștine. Versetele 13 și 14 ne arată că Pavel l-a trimis pe Onisim „doar ca să aibă de unde veni": „Aș fi dorit să-l țin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cît sînt în lanțuri pentru Evanghelie. Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele, pe care mi-l faci, să nu fie silit, ci de bună voie". Toată cheltuiala și timpul pierdut cu transportul lui Onisim este suportată de apostol ca o investiție în caracterul celor doi oameni. Citită din acest unghi, epistola își dezvăluie farmecul și frumusețea, asemeni unei flori care își deschide petalele.

 

A reușit Pavel ceea ce-și propusese? L-a iertat Filimon pe Onisim și a acceptat el să i-l trimită înapoi lui Pavel? Păstrarea acestei scrisori și multiplicarea ei în copii care au ajuns pînă în zilele noastre este dovada clară că răspunsul la ambele întrebări a fost unul afirmativ. Cazul lui Onisim a fost cunoscut în toată comunitatea creștină și a contribuit fără îndoială la rezolvarea multor altor conflicte apărute între frați din stări sociale și materiale diferite. Urmarea a fost că Evanghelia a fărîmițat bucățică cu bucățică imperiul Roman și postulatele lui nedrepte de forță pe care era așezat, contribuind astfel la prăbușirea lui mondială.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Una din temele caracteristice acestei epistole este „triunghiul iubirii". Pavel îi scrie lui Filimon cam așa: Eu te iubesc pe tine și știu că tu mă iubești pe mine, dar eu îl iubesc și pe Onisim, așa că dragostea ta pentru mine trebuie să se manifeste și în atitudinea ta față de el („ca pe un frate prea iubit, mai ales de mine, și cu atît mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul! Dacă mă socotești dar ca prieten al tău, primește-l ca pe mine însumi" v. 16-17). La scară umană, acest triunghi al iubirii este replica triunghiului dintre Dumnezeu și oameni (1 Ioan 4:20-21).