EVREI

 

Epistola către evrei răsare înaintea noastră ca un maiestuos vîrf de munte care domină toate culmile din depărtare. Ea este unul dintre cele două tratate de teologie sistematică din Noul Testament. Primul, epistola către Romani, a marcat intrarea în secțiunea dedicată epistolelor Bisericii dintre neamuri. Epistola către evrei marchează acum trecerea la cea de a doua secțiune a epistolelor creștine: epistolele Bisericii creștine a evreilor. Ceea ce urmează de aici înainte (Iacov, 1, 2 Petru, 1, 2, 3 Ioan, Iuda și Apocalipsa) formează colecția de epistole adresate prioritar evreilor. Ele sînt împreun㠄stîlpul evreiesc" din edificiul arcului de triumf al credinței creștine menționat de noi în descrierea așezării cărților Noului Testament.

 

Niciuna dintre cele nouă epistole dedicate evreilor nu sînt adresate unei „biserici", ci evreilor ca persoane particulare, ca grupuri distincte sau ca națiune. Primul verset din epistola către evrei arată această schimbare de ton: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rînduri și în multe chipuri (tipuri simbolice - n.n.), Dumnezeu...”

 

Aceasta nu înseamnă însă că cei dintre neamuri nu pot beneficia de pe urma citirii acestor epistole. Adevărurile cuprinse în ele sînt universal valabile, utile și accesibile tuturor acelora care și-au pus nădejdea în Domnul. Epistola către evrei, de pildă, ne arată clar supremația și finalitatea revelației mîntuitoare a lui Dumnezeu în Cristos. Nu există nici o singură altă cale de mîntuire. Nu există nimic care să poată fi pus alături de persoana și lucrarea Mîntuitorului. La ce este și la ceea ce a făcut El nu mai poate fi adăugat nimic și din toate acestea nimic nu trebuie scos sau neglijat.

 

Titlul: În original cartea poartă numele: „Pros Ebraious" - „Către evrei". Epistola este evreiască în temă, în conținut și în alcătuire. Terminologia folosită în text este aceea folosită în Sinagoga evreiască. Chiar și numirea epistolei este făcută în vocabularul tipic sinagogii: „Vă rog, fraților, să primiți bine acest cuvînt de sfătuire, căci v-am scris pe scurt" (Evrei 13:22). Predica autorului, fiind scrisă, nu vorbită, poate fi asemuită unei părți din „Midraș"-ul evreilor creștini preocupat cu tălmăcirea creștină aplicată unor pasaje din Vechiul Testament și mai ales din cartea Psalmilor. Numai în cuprinsul capitolului întîi găsim citate din Psalmul 2, 45, 102, 104 și 110. În capitolul 2 sînt citate texte din Psalmul 8:4-6. În capitolul 3 este citat Psalmul 95:7-11. În capitolele 5 și 6 găsim Psalmul 110:4, iar în capitolul 10 ne întîlnim cu pasaje din Psalmul 40:6-8. Unii au numit această epistolă: „Cea de-a cincea Evanghelie". Primele patru descriu misiunea terestră a Domnului Isus, iar aceasta descrie misiunea Lui în cer, la dreapta Tatălui.

 

Autorul: Deși este atribuită lui Pavel, epistola care evrei nu-și prezintă în nici un fel autorul și nu ne dă nici un indiciu pentru identificarea lui. Împotriva părerii conform căruia Pavel ar fi autorul acestei cărți este realitatea că Pavel a primit de la Domnul o misiune „pentru neamuri". Discuțiile pentru stabilirea numelui celui care a scris această epistolă au continuat de-a lungul veacurilor pînă astăzi: Clement din Alexandria (150-215 d.Cr.) îl propune ca autor pe Pavel. Origen (185-253 d.Cr.) a fost de părere că gîndurile sînt ale lui Pavel, dar redactarea este a altui autor. Tertulian l-a sugerat pe Barnaba, Luther l-a propus pe Apolo, iar alți comentatori au vorbit despre Filip, Evanghelistul sau despre Aquila și Priscila. Consiliul întrunit la Cartagina în anul 397 d.Cr. îi atribuie lui Pavel scrierea a 14 epistole, printre care și a aceleia scrisă evreilor. Probabil că și noi va trebui să ne oprim la faimoasa remarcă a lui Origen: „Numai Dumnezeu însuși știe cine este autorul uman al epistolei". Cît privește identitatea autorului divin, acesta este Dumnezeu însuși.

 

Data: Clement al Romei citează din această epistolă într-una dintre lucrările sale, ceea ce face ca o dată după 96 d.Cr. să nu poată fi luată în considerație. Faptul că este citat sistemul aducerii jertfelor fără nici o aluzie la încetarea lui, ne conduce la concluzia că epistola a fost scrisă chiar și înainte de căderea Ierusalimului și distrugerea Templului (70 d.Cr.). Totuși, destinatarii epistolei par a fi fost creștini deja de multă vreme (Evrei 5:12; 10:32-34), poate chiar creștini din a doua generație (Evrei 2 :13-14). Aceste observații fixează data scrierii epistolei undeva între anii 64-68 d.Cr.

 

Contextul scrierii: La data cînd a fost scrisă această epistolă, evreii, ca neam, îl refuzaseră de două ori pe Isus Cristos ca Mesia: prima dată cu ocazia răstignirii și a doua oară după Rusalii. Totuși, mulțimi mari de evrei au crezut în Domnul și au format colectivități creștine compacte și distincte de comunitățile religioase evreiești grupate în jurul Templului și al sinagogilor. Aceast㠄rămășița" care a primit noua revelație a lui Dumnezeu s-a aflat atacată deopotrivă din două părți: din partea autorităților civile romane care s-au năpustit furibund asupra mișcării acestui „nou împărat: Isus" (Fapte 17:7) și din partea autorităților religioase tradiționale evreiești hotărîte să stăvilească orice dezvoltare ulterioară a acestei alternative spirituale numită: „Calea cea nouă" (Fapte 13:25-26; 19:9; 24:14, 22; Rom. 7:6).

 

Conținutul cărții: Din cauza persecuției pornite împotriva creștinilor și din cauza presiunii exercitate de concetățenii lor religioși, pentru mulți evrei, părăsirea creștinismului și întoarcerea la sistemul ritualistic iudaic părea o alternativă mai sigură și mai comodă. Iată motivul pentru care autorul acestei cărți își îndeamnă cititorii „să păstreze pînă la sfîrșit încrederea nezguduită și nădejdea" în Cristos (Evrei 3:6) și s㠄meargă spre cele desăvîrșite" (Evrei 6:1). Epistola către evrei are cel puțin trei scopuri precise:

 

a. Ea vrea să confirme valabilitatea creștinismului evreiesc prin evidențierea faptului că venirea lui Isus Cristos a împlinit toate năzuințele Iudaismului și că în El au fost realizate toate profețiile și perceptele Legii din Vechiul Testament.

 

b. Ea vrea să-i avertizeze pe evreii care au îmbrățișat creștinismul asupra a două pericole: (1) pericolul întoarcerii la Iudaism și (2) pericolul cochetării superficiale cu învățătura creștină fără luarea unei hotărîri ferme și definitive.

 

c. Ea vrea să atragă atenția creștinilor de pretutindeni asupra superiorității și suveranității lui Cristos. Lucrarea Lui este superioară față de toate ritualurile și instituțiile ceremoniale iudaice, iar persoana Lui este așezată de Dumnezeu deasupra oricărei alte personalități sau oficialități religioase.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Firul roșu care traversează toată cartea este ideea „superiorității lui Cristos" (Evrei 1:4; 6:9; 7:7, 19, 22; 8:6; 9:23; 10:34; 11:16, 35, 40; 12:24). Epistola cuprinde o expunere a comparației și contrastului dintre lucrurile „bune" ale Iudaismului și lucrurile „mai bune" aduse de Cristos. Domnul Isus este „mai bun" decît îngerii, decît Moise, decît Iosua, decît Aaron; iar Legămîntul cel Nou este „mai bun" decît Legămîntul mozaic (Evrei 8:7-13). Textul epistolei către evrei ni-L prezintă mai clar ca oriunde pe Dumnezeul-Om, Isus Cristos așezat ca Mare Preot la dreapta măririi lui Dumnezeu și mijlocind pentru mîntuirea oamenilor (Evrei 4:14-5:10; 6:20-8:13).

 

Mesajul întregii cărți poate fi rezumat în conținutul a două pasaje:

 

„Astfei, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - să rămînem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie" (Evrei 4:14-16)

 

„Și noi, dar, fiindcă sîntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm ai stăruință în alergarea care ne stă înainte" (Evrei 12:l5.

 

CUPRINSUL CĂRȚII

 

I. MESAGERUL „MAI BUN": FIUL

a. Superioritatea fata de profeți, 1:1-3

b. Superioritatea fată de îngeri, 1:4-14

Paranteză: Pericolul neglijării, 2:1-4

c. Întruparea, 2:5-18

 

II. APOSTOLUL „MAI BUN"

a. Superioritatea fată de Moise, 3:1-6

Paranteză: Pericolul necredinței, 3:7-19

b. Superioritatea persoanei Sale, 4:1-10

Paranteză: Pericolul neascultării, 4:11-13

 

III. PREOTUL „MAI BUN"

a. Comparația cu Aaron, 4:14-5:4

b. Rînduială lui Melhisedec, 5:5-7:25

Rînduit, 5:5-6

Autorul mîntuirii, 5:7-10

Paranteză: Pericolul imaturității, 5:11-6:12

Înainte mergătorul, 6:13-20

Un preot viu, 7:1-17

Întărit prin jurămînt, 7:18-25

c. Relația cu jertfele, 7:26-28

 

IV. LEGĂMÎNTUL „MAI BUN"

a. Stabilirea legămîntului, 8:1-13

b. Conținutul vechiului legămînt, 9:1-10

c. Cristos și Noul Legămînt, 9:11 -28

 

V. JERTFA „MAI BUNĂ"

a. Neputința Legii, 10:1-4

b. Jertfa lui Cristos, 10:5-18

Paranteză: Pericolul respingerii, 10:19-31

 

VI. CALEA „MAI BUNĂ": CREDINȚA

a. Necesitatea credinței, 10:32-39

b. Exemple de credință, 11:1-40

c. Exersarea credinței, 12:1-17

d. Obiectivul credinței. 12:18-24

Paranteză: Pericolul refuzului, 12:25-29

 

VII. PRACTICAREA CREDINȚEI

a. În relațiile sociale, 13:1 -6

b. În relațiile spirituale, 13:7-17

Salutări personale, 13:18-25

 

SCHIȚĂ TEMATICĂ

 

I. ISUS - Un eliberator „mai bun"

a. Isus Omul-Dumnezeu - mai bun ca îngerii

b. Isus Noul Apostol - mai bun ca Moise

c. Isus Noua Căpetenie - mai bun ca Iosua

d. Isus Noul Preot - mai bun decît Aaron

 

II. GOLGOTA - Un Legămînt „mai bun"

a. are promisiuni mai bune

b. descinde dintr-un Cort mai bun

c. este pecetluit cu o jertfă mai bună

d. aduce rezultate mult mai bune

 

III. CREDINȚA - Calea mai bună

a. este răspunsul cerut de Dumnezeu

b. a fost calea aleșilor lui Dumnezeu

c. trebuie să privească acum spre Domnul

d. este arătată prin trăirea în sfințenie

 

Cuvînt de încheiere

 

***************************************