EFESENI

 

Așa cum s-a putut observa deja, Romani și Galateni sînt „visteriile" în care se găsesc comorile de adevăr despre mîntuirea personală prin credința în Crucea Domnului Isus Cristos. Ele au adus lumii mesajul mîntuirii prin credință:

 

„Dar acum s-a arătat o altă neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără Lege...  și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Cristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire" (Rom. 3:21-22).

 

Următoarele trei epistole de care ne vom ocupa în continuare, Efeseni, Filipeni și Coloseni, ne pun în fața unui tablou care depășește cadrul mîntuirii personale, ajungînd să ne descopere, dincolo de poziția noastră în Cristos și a lui Cristos în noi, poziția pe care o ocupă Domnul Isus Cristos în economia planului pe care-l are Dumnezeu cu lumea.

 

Ideea centrală a lor este prezentarea lui Cristos drept „Cap" al întregii creștinătăți care-i formeaz㠄trupul".

 

Titlul: Numirea „Pro Efesious" - „Către Efeseni" nu există în toate copiile găsite.

 

Autorul: Efeseni, Coloseni, Filimon și Filipeni sînt supranumite și „epistolele captivității", deoarece au fost scrise de Pavel în timpul cînd se afla în închisoare.

 

Data: În timpul primei detenții în închisoarea Romei (60-62 d.Cr.)

 

Contextul scrierii: Pavel se afla din nou închis. De data aceasta nu la Cezareea, ci la Roma. Apostolul se numește pe sine: „întemnițatul lui Isus Cristos pentru voi" (Efeseni 3:1). El își sfătuiește cititorii cu autoritatea unuia care este „întemnițat pentru Domnul" (Efes. 4:1), devenind pentru Evanghelie „un sol în lanțuri" (Efes. 6:20). Epafra vine să-l viziteze și-i aduce vești nu prea bune despre Biserica din Colose. Pavel tocmai vroia să-l trimită la Colose pe Onisim, sclavul fugit de la stăpîn și acum „încreștinat" de apostol. Profitînd de aceast㠄potrivire", Pavel se așterne iarăși la masa de scris și le adresează Colosenilor o scrisoare în care trateaz㠄rătăcirea" care apăruse în această Biserică. În timpul scrierii, apostolul își dă seama însă că subiectul este mult prea important pentru a nu fi împărtășit și celorlalte Biserici. De aici se naște hotărîrea lui de a dezvolta tema abordata în scrisoarea către Colose, amplificînd-o într-un fel de „scrisoare circulară" către toate bisericile. Inițial, această scrisoare le-a fost adresată celor din Laodicea. Intenția lui Pavel a fost ca între biserici să se facă apoi un schimb de scrisori, astfel ca toți să le citească pe toate:

 

„După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți așa ca să fie citită și în Biserica Laodicienilor; și voi, la rîndul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodicea" (Coloseni 4:16).

 

Manuscrisele cele mai timpurii nu păstrează precizarea: „către Efeseni", iar noi sîntem îndreptățiți să credem că această epistolă este de fapt o copie a acelei scrisori adresate celor din Laodicea. Epistola ar putea purta de fapt orice nume ca destinație, căci ea nu se adresează unei situații locale, ci prezintă învățături pe care trebuie să le cunoască Bisericile de pretutindeni și din totdeauna.

 

Filimon, Coloseni și Efeseni pleacă deci împreună din mîna lui Pavel într-un timp în care acesta se găsea în închisoare. Scrisorile sînt purtate probabil de Tihic despre care găsim scris și în Efeseni și-n Coloseni (Col. 4:7-9; Efeseni 6:21).

 

Conținutul cărții: Efeseni este cea mai profundă scriere a lui Pavel, „regina tuturor epistolelor" lui. Efeseni și Coloseni seamănă foarte mult în limbaj una cu alta. Nu mai puțin de 75 de versete din cele 155 de versete ale scrisorii către cei din Efes se găsesc aproximativ identic în scrisoarea adresată Colosenilor. Și acest fapt întărește convingerea noastră că, plecînd de la o problemă locală, apostolul a dezvoltat-o apoi într-o lucrare adresată tuturor Bisericilor.

 

Tema epistolei către Efeseni este strîns legată de tema epistolei scrisă Colosenilor. Gîndul central din scrisoarea către cei din Colose este „atotsuficiența lui Isus Cristos".

 

În Isus Cristos locuiesc „toate comorile înțelepciunii și ale științei". (Col. 2:3) „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătateasă locuiască în El". (Col. 1:19) „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii". (Col. 2:9) El este singurul prin „care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor". (Col. 1:14) Toată epistola adresată Colosenilor este clădită pe ideea că Cristos este „atotsuficient" pentru toate nevoile noastre.

 

Epistola scrisă Efesenilor este o dezvoltarea a acestei idei. Întreaga epistolă poate fi rezumată în două versete plasate în primul capitol:

 

„...căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul, în Cristos, toate lucrurile; cele din ceruri și cele de pe pămînt" (Efes. 1: 9-10).

 

Mesajul central al epistolei este: refacerea acelui „Unu" cosmic dinaintea căderii; redobîndirea unității prin Cristos; unirea cerului cu pămîntul prin poziția și lucrarea lui Isus Cristos.

 

Cristos este în același timp și centrul în care trebuie să se întîlnească toate lucrurile și substanța care le leagă pe toate împreună. Toate sînt unite „în El", dar și „prin El". Există în lume o „rupere" care a adus durere și suferință. Păcatul neascultării i-a separat pe cei vinovați de Dumnezeu producînd o stare de tensiune, un dezechilibru în tot ceea ce există. Scrisoarea către Efeseni ne ajută să ne dăm seamă mai întîi de existența acestei stări de conflict care este în natură, în om, între oameni, în timp, în eternitate, între neamuri, între ființele cerești, între om și Dumnezeu și ne îndreaptă apoi spre convingerea că această stare se poate îndepărta numai atunci cînd toate lucrurile, toate puterile și toți oamenii se vor uni „în Cristos". Sarcina supremă a Bisericii, așa cum o vede Pavel, este să spună tuturor celor vii că unitatea dintre toți oamenii și dintre oameni și lumea în care trăim, unitatea după care tînjim cu toții în familie și în societate nu poate fi realizată în afara lui Cristos. Mesajul Bisericii trebuie însoțit de o demonstrație practică a realizării unei vieți noi în perimetrul celor ce l-au primit pe Cristos. Iată de ce Stott numește comentariul său în epistola către Efeseni: „Societatea cea nouă a lui Dumnezeu".

 

Chiar și un cititor superficial observă imediat că cele 6 capitole ale scrisorii sînt împărțite în două jumătăți distincte. „Doxologia" de la sfîrșitul capitolului 3 este un fel de piatră de hotar între două secțiuni clar deosebite.

 

Prima parte a epistolei, cuprinzînd capitolele de la 1 la 3, este doctrinală, iar cea de a doua jumătate, așezată în capitolele 4, 5 și 6 este practică.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Prima jumătate a epistolei se ocupă cu dezvăluirea „poziției" noastre în Cristos, iar a doua jumătate ne arat㠄practica" în care trebuie să se evidențieze această poziție. În primele capitole vedem ceea ce a cîștigat Cristos pentru noi la Golgota, iar în cele de la urmă vedem ce fel de viață vrea El să desfășoare în noi și prin intermediul nostru. Fiecare din cele două secțiuni debutează cu cîte un verset care-i anunță tema:

 

Despre POZIȚIA noastră în Cristos: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntări duhovnicești, în locurile cerești, în Cristos" (Efes. l:3).

 

Despre PRACTICA pe care trebuie s-o manifestăm: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea, pe care a-ți primit-o...” (Efes. 4:1)

 

Caracteristic epistolei către Efeseni este și „Taina ascunsă de veacuri în Dumnezeu" despre care vorbește Pavel în cap. 3:4-10. Ea este o învățătură despre care a vorbit Domnul Isus, dar nu a explicat-o în timpul vieții Sale pămîntești. Proclamarea acestei învățături a fost misiunea specifică pentru care l-a ales Dumnezeu pe apostolul Pavel. Pusă în cuvinte foarte simple „taina" descoperită este vestea că Cristos, în loc să preia imediat după venirea pe pămînt „domnia" în împărăția terestră pe care o așteptau evreii, va accepta dimpotrivă să fie lepădat, să sufere, să moară pe o cruce și după înviere și înălțare, să dispară complet de pe scena lumii pămîntene. Taină fusese că, după ce se va așeza la dreapta Tatălui, primind o autoritate și o putere superioară tuturor creaturilor din veacul acesta sau din veacul viitor, El va strînge la Sine un număr de „aleși" indiferent din ce neam fac parte, pe care îi va duce într-o intimitate atît de mare cu Sine însuși, încît ei nu vor mai putea fi numiți cu alți termeni decît aceia de: „trupul" Său, „mireasa" Sa și „Templul" Său. Aceste trei metafore definesc, fiecare, unitatea credincioșilor cu Cristos în viață („trupul"), în dragoste („mireasa") și în slavă („templul ).

 

Imaginea luptătorului îmbrăcat cu „toată armătura lui Dumnezeu" din finalul epistolei este un tablou cum nu se poate mai nimerit pentru încheierea epistolei. În fața a tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi credincioșii, nu trebuie să ne culcăm pe perna moale a delăsării, ci trebuie să veghem și să ne apărăm împotriva atacurilor Diavolului.

 

Apostolul Pavel ne spune tuturor: „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui" (Efeseni 6:10).

 

CUPRINSUL CĂRȚII

Cuvînt de salut (cap.1:1, 2)

 

1. Poziția noastră în Cristos (cap. 1-3)

a. Recunoștință pentru binecuvîntările duhovnicești (1:3-14)

b. Rugăciune pentru pătrundere duhovnicească a lucrurilor (1:15-23)

c. O nouă poziție în Cristos (2:1-10)

d. O nouă relație prin Cristos (2:11-22)

e. Priceperea Tainei divine (3:1-12)

f. Primirea Plinătății divine (3:13-21)

 

2. Practica unei vieții în Cristos (cap. 4-6)

În viața Bisericii (4:1-16)

În viața fiecărui credincios (4:17-32)

 

Viața creștină este o viață:

a. trăită în dragoste (5:1-20)

b. trăită separat de imoralitate (5:3-7)

c. trăită în lumină (5:8-14)

d. trăită în înțelepciune (5:15-20)

e. trăită în supunere reciprocă (5:21-6:9)

f. trăită în biruință (6:10-20)

 

Cuvînt de încheiere (6:21-24)

 

******************************************************