DEUTERONOMUL

 

Deuteronomul este cea de a cincea carte din Pentateucul lui Moise. Aceste cinci cărți, numite de evrei și Tora, alcătuiesc o veritabilă Biblie în miniatură, în ele vedem succesiv, ruina, răscumpărarea și readucerea omului în părtășie cu Dumnezeu, apoi călăuzirea divină și dragostea lui Dumnezeu care reușește mereu să ne scoată la capăt. Și tot în ele căpătăm o revelație progresivă treptată a lui Dumnezeu către oameni. Geneza ne descopere suveranitatea lui Dumnezeu, în creație și în alegerea Israelului; Exodul ne descopere puterea și măreția lui Dumnezeu; Leviticul adaugă la acestea sfințenia divină, evidențiată în îndemnul la punerea de o parte pentru Domnul; în Numeri ni se arată severitatea și bunătatea manifestată de Dumnezeu în relația Lui cu oamenii, iar în Deuteronomul vom vedea dincolo de promisiuni și pedepse credincioșia lui Dumnezeu. Această carte devine astfel nu numai ultima dintre cele cinci, ci și o completare necesară a tuturor celorlalte.

 

Titlul: Numele cărții vine de la două cuvinte din limba greacă: deuteros (a doua) și nomos (lege). În secolul III dinainte de Cristos, învățății care au tradus originalul ebraic în Septuaginta greacă au combinat aceste cuvinte pentru a obține titlul cărții, în fapt, Deuteronomul nu este o a doua lege, ci numai o repetare a legilor înaintea noii generații de evrei născuți în pustie și aflați acum în pragul intrării în Canaan.

 

Autorul: Așa cum arată și conținutul, cu excepția ultimului capitol în care moartea lui Moise este adăugată de altcineva ca un fel de apendix al cărții, Deuteronomul este duiosul cîntec de lebădă al lui Moise. Adevăratul autor al cărților sfinte este însă altcineva. De peste 500 de ori ni se spune în textul Pentateucului că: „Dumnezeu a spus:...” sau „Domnul a vorbit lui Moise și i-a spus:...” Deși vom da mereu în schițele noastre numele autorului uman al cărților Bibliei este bine să ținem minte că veritabilul autor al lor rămîne Dumnezeu însuși. Iată ce ne spune Petru în această privință: „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mînați de Duhul Sfînt" (2 Petru l:21; vezi și 2 Tim. 3:16, 17).

 

Contextul istoric: Moise rostește aceste cuvinte în cîmpia Moabului, înainte de intrarea evreilor în Canaan și cu puțin înainte de propria lui moarte. Deuteronomul acoperă o perioadă de timp de aproximativ două luni, incluzînd și cele 30 de zile de jale după moartea lui Moise.

 

Data scrierii: Probabil în timpul unei singure săptămîni, cam cu o lună înainte de trecerea Iordanului (Deut. 1:1-3)

 

Conținutul cărții: Cartea este o colecție de cuvîntări ținute de Moise ca rămas bun înainte de despărțirea de copiii lui Israel. Aceste discursuri calde și solemne au fost rostite în ceasul în care marele om se afla în pragul marii treceri din viața terestră spre viața cerească. Din înălțimea muntelui Pisga, el privește înapoi peste un secol de istorie plin cu evenimente de importanță epocală. După încă o secțiune în care revine cu lămuriri la unele din legile primite anterior de Israel, Moise își întoarce privirea înspre viitor pătrunzînd profetic pînă către sfîrșitul istoriei lui Israel, după anticipata lor reîntoarcere în țară.

 

Cuvinte cheie și teme caracteristice: Deuteronomul este o carte de tranziție. Ea marchează patru schimbări mari care s-au petrecut în viața Israelului. În primul rînd este vorba de tranziția înspre o nouă generație. Cu excepția lui Iosua, Caleb și a lui Moise însuși, toată mulțimea aceea de oameni scoasă din Egipt și numărată la Sinai se prăpădise pe drumurile pustiei, în al doilea rînd este vorba despre o tranziție înspre o nouă moștenire. Peregrinările prin pustie aveau să se sfârșească prin dobîndirea unui teritoriu în care să se așeze națiunea. În cel de al treilea rînd este vorba despre tranziția spre o nouă experiență, spre un alt fel de viață în care corturile vor fi înlocuite cu case, viața nomadă va fi părăsită și în loc de hrana pustiei vor începe să mănînce lapte, miere și roadele Canaanului. Cea de a patra tranziție, și cea mai importantă va fi aceea înspre o nouă cunoaștere a lui Dumnezeu, înspre cunoașterea că Dumnezeu este dragoste.

 

Începînd cu Geneza și pînă la Numeri, textul Scripturii nu ne vorbește nicăieri explicit despre dragostea divină. Abia în Deuteronomul, li se explică evreilor motivația faptelor lui Dumnezeu: „El a iubit pe părinții tăi, și de aceea a ales sămînța lor după ei" (Deut. 4:37). „Nu doar pentru că întreceri la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sînteți cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubește...” (Deut. 7:7-8). „Și numai de părinții tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; și după ei, pe sămînța lor, pe care v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeți azi" (Deut. 10:5; vezi și 23:5).

 

Vorbind de acest caracter de tranziție al cărții Deuteronomul, este bine să arătăm aici simetria care există între Vechiul Testament și Noul Testament. Ambele încep cu cîte un grup de cinci cărți istorico-legislative și există o asemănare uimitoare între cea de a cincea carte a Vechiului Testament: Deuteronomul și cea de a cincea carte a Noului Testament: Faptele Apostolilor. Cartea Faptelor Apostolilor este și ea o carte de tranziție. Ea marchează trecerea de la mesajul Evangheliilor la acela al epistolelor. Ca și Deuteronomul, și Faptele Apostolilor se adresează unei generații noi: generația „re-generaților" prin credința mîntuitoare în Cristos. Ca și Deuteronomul și ea vorbește despre o nouă posesiune: „Canaanul spiritual plin de tot felul de binecuvîntări cerești în Cristos". Ca și Deuteronomul și ea vorbește despre o nouă experiență: experiența unei nașteri noi, a unei vieți noi, a unei puteri noi prin locuirea Duhului Sfînt în cei credincioși. Ca și Deuteronomul și ea marchează tranziția înspre o nouă revelație a lui Dumnezeu: „Taina lui Cristos... care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri... pentru ca domniile și stăpînirile din locurile cerești să cunoască acum, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu" (Efes. 3:4, 5, 10).

 

Ceea ce este încă și mai izbitor este faptul că și Deuteronomul și Faptele Apostolilor sînt cărțile în care Dumnezeu le dă oamenilor o a doua șansă. Care șansă este în Deuteronomul? Este tocmai aceast㠄deuteros nomos", această repetare a legii, înainte de a-i preda conducerea lui Iosua, Moise le repetă evreilor legămîntul Legii. Despre care a doua șansă se vorbește în cartea Faptele Apostolilor? Este vorba despre cea de a doua oferire a împărăției cerurilor pentru poporul evreu, mai întîi în capitală, iar apoi în țară și în toate provinciile imperiului Roman. Despre aceste lucruri vom vorbi mai pe larg atunci cînd vom ajunge la ele, dar este bine să să le cunoaștem încă de pe acum.

 

Deuteronomul vorbește și despre trinitatea lui Dumnezeu. Iată ce citim în pasajul din 6:4-5, numit de evrei și „Shema": „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este un singur Domn. Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta". Domnul Isus însuși ne-a spus că aceasta este cea mai mare dintre toate afirmațiile Legii (Marcu 12:29-30). Evreii și unitarienii văd în acest text o negare a trinității, dar o asemenea afirmație intră în conflict direct cu afirmațiile textului. Cuvîntul folosit pentru numele lui Dumnezeu este aici: „Elohenu" forma genitivală a lui Elohim, despre care știm deja că este o formă de plural. Citit în original, acest verset sună: „Iehova Elohenu, este singurul Iehova!" sau tradus: „Domnul Dumnezeii noștri, este singurul Domn!" Ba încă și mai mult, pentru cuvîntul: „singurul" este folosit „echad" care numește o pluralitate și nu „iachid" care definește unitatea absolută. Singularul de pluralitate se folosește și în limba română atunci cînd zicem de exemplu: „un" ciorchine de struguri.

 

În această declarație solemnă din Legea repetată de Moise ni se dă cea mai înaltă afirmație de crez a religiei poporului Israel. Ea este astăzi și temelia crezului creștin. Nici nu se putea să fie altfel. Dumnezeul evreilor este și Dumnezeul nostru, căci în afara Lui nici nu există un altul. Mesia evreilor este Mesia al nostru, căci nici aici nu există un altul. Creștinismul este monoteist și cristocentric.

 

Un alt pasaj de importanță excepțională din Deuteronom este capitolul 28. El ne arată ceea ce ar fi putut deveni Israel dacă ar fi trăit în ascultare de Domnul (28:1-14). Cum așa ceva nu s-a întîmplat, pasajul rămîne o referință despre vremea „mileniului" (vezi și Isaia 60 pînă la 62; Zaharia 14:8-21, Ieremia 31:1-19, Deut. 30:1-10; Rom. 11:25-31). Versetele 47-49 ne vorbesc despre invazia romană din anul 70 d.Cr. și de cumplita tragedie a măcelăririi evreilor, iar versetele 63-67 ni-i descriu pe evrei așa cum trăiesc ei astăzi, „împrăștiați" printre toate popoarele lumii, „fără loc de odihnă", cu „inima fricoasă", așteptînd îndurarea Dumnezeului lor și venirea lui Mesia.

 

Moise a murit la vîrsta de 120 de ani (Deut. 34:7). El este singurul om pe care l-a îngropat Dumnezeu însuși. Mormîntul lui a fost așezat „în valea Moabului", dar nimeni nu i-a cunoscut locul „pînă în ziua de astăzi" (34:6). Dumnezeu a evitat astfel pericolul ca evreii să facă din Moise un idol. Dumnezeul creștin s-a pronunțat încă de atunci împotriva cultului morților. Biblia ne spune că pentru trupul lui Moise a fost o dispută între Diavol și arhanghelul Mihail (Iuda 9) Moise a reapărut încă o dată pe pămînt pe muntele unde Domnul S-a schimbat la față înaintea ucenicilor Săi (Luca 9:30, 31). El a trăit dincolo de mormînt, continuînd să-L servească pe Dumnezeul răscumpărării sale.

 

SCHIȚA CĂRȚII

 

Introducere 1:1-5

 

I. O PRIVIRE ÎN URMĂ 1:6 - 4:33

a. Israel la Sinai, 1:6-18

b. Israel la Cadeș-Barnea, 1:19-46

c. Pribegia prin pustie, 2:1-25

d. Cucerirea țării dinainte de Iordan, 2:26-3:22

e. Moise cere să vadă tara, 3:23-29

f. Îndemn, 4:1-40

g. Cetățile de scăpare, 4:41-43

 

II. O PRIVIRE ÎN SUS 4:44 - 26:19

a. Cele 10 porunci, 4:44-5:33

b. Iubirea de Dumnezeu, 6:1-25

c. Nimicirea Cananiților, 7:1-26

d. Porunca aducerii aminte, 8:1-10:11

e. Ce cere Dumnezeu, 10:12-11:25

f. Binecuvântarea și blestemul, 11:26-32

g. Stîrpirea idolatriei, 12:1-13:18

h. Mîncări curate și necurate, 14:1-21

i. Zeciuielile, 14:22-29

î. Anul sabatic, 15:1-23

j. Sărbătorile evreiești, 16:1-17

 

Porunci pentru:

k. judecători, 16:18-17:13

l. împărați, 17:14-20

m. Leviți, 18:1-18

n. ghicitori și vrăjitori, 18:9-14

o. primirea lui Mesia, 18:15-22

p. profeți, 18:20-22

 

Porunci pentru relații sociale:

r. Cetățile de scăpare, 19:1-13

s. Hotarele proprietății, 19:14

ș. Martorii mincinoși, 14:15-21

t. Militărie, 20:1-14

ț. Cetățile cucerite, 20:15-20

u. Omoruri, 21:1-9

v. Viața de familie, 21:10-22:30

x. Prozeliții și adunarea Domnului, 23:1-18

y. Protejarea celui mai slab, 23:19-25:19

z. Cele dintîi roade, 26:1-19

 

III. O PRIVIRE ÎNAINTE 27 - 30

a. Stabilirea cadrului, 27:1-26

b. Binecuvîntările, 28:1-14

c. Blestemurile, 28:15-68

d. Legămîntul Palestinian, 29:1-30:20

 

Încheiere

a. Cuvinte de rămas bun, 31:1-29

b. Cîntarea lui Moise, 31:30-32:47

c. Testamentul lui Moise, 32:48-33:29

d. Moartea lui Moise, 34:1-12

 

*******************************************