De ce Biblia este Diferita?

Partea a I-a:

Diferenta Canonica

 

Cind vorbim de diferenta Canonica ne referim la structura si formarea Canonului Biblic. Ca sa intelegem despre ce este vorba trebuie mentionata diferenta structurala a celor doua versiuni, Biblia Protestanta si cea Ortodoxa. In general vorbind, Biblia Ortodoxa contine mai multe carti Canonice fata de cea Protestanta. Diferenta Canonica intre cele doua versiuni consta in introducerea cartilor Apocrife sau Deuterocanonice (termen folosit de prietenii nostri Ortodocsi). Asa cum stim, Biblia este impartita in in doua categori de carti; Vechiul Testament si Noul Testament. Noul Testament in amindoua versiuni nu reprezinta nici o diferenta, putem spune cu certitudine ca sint identice. In amindoua versiuni avem 27 de carti, folosind aceasi ordine diferind in traducere dar nu in continut. 

Cea ce ne difera este continut canonic al Vechiului Testament, in care Protestantii au 39 de carti pe cind Ortodocsii au 44 de carti. Ca sa intelegem mai bine diferenta in numarul de carti si ordinea folosita, am sa expun un tabel care ne arata diferenta intre Biblia Ortodoxa, Catolica si Protestanta.

 

Ortodox

Catolic

Protestant

Facerea

Genesa

Genesa

Iesirea

Exodul

Exodul

Leviticul

Leviticul

Leviticul

Numerii

Numeri

Numeri

Deuteronomul

Deuteronomul

Deuteronomul

Cartea lui Iosua Navi

Iosua

Iosua

Cartea Judecatorilor

Judecatorii

Judecatorii

Cartea Rut

Rut

Rut

Cartea intaia a Regilor

I Samuel

I Samuel

Cartea a doua a Regilor

II Samuel

II Samuel

Cartea a treia a Regilor

I Regi

I Regi

Cartea a patra a Regilor

II Regi

II Regi

Cartea intaia Paralipomena

(intaia a Cronicilor)

I Cronici

I Cronici

Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)

II Cronici

II Cronici

Cartea intaia a lui Ezdra

 

 

 

Ezra

Ezra

Cartea lui Neemia

(a doua Ezdra)

Neemia

Neemia

 

Tobit

 

 

Cartea Iuditei

 

Cartea Esterei

Estera

Estera

 

Macabei I

 

 

Macabei II

 

Cartea lui Iov

Iov

Iov

Psalmi (151 de capitole)

Psalmi

Psalmi

Pildele lui Solomon

Proverbe

Proverbe

Eclesiastul

Eclesiastul

Eclesiastul

Cintarea Cintarilor

Cintarea Cintarilor

Cintarea Cintarilor

 

Cartea Intelepciunii

 

 

Sirah

 

Isaia

Isaia

Isaia

Ieremia

Ieremia

Ieremia

Plingerile lui Ieremia

Plingerile lui Ieremia

Plingerile lui Ieremia

 

Baruh

 

Iezechiel

Ezechiel

Ezechiel

Daniel

Daniel

Daniel

Osea

Osea

Osea

 

Ioel

Ioel

Amos

Amos

Amos

Miheia

 

 

Ioil

 

 

Avdie

Obadia

Obadia

Iona

Iona

Iona

 

Mica

Mica

Naum

Naum

Naum

Avacum

Habacuc

Habacuc

Sofonie

Tefania

Tefania

Agheu

Hagai

Hagai

Zaharia

Zaharia

Zaharia

Maleahi

Maleahi

Maleahi

Cartea lui Tobit

 

 

Cartea Iuditei

 

 

Cartea lui Baruh

 

 

Epistola lui Ieremia

 

 

Cintarea celor trei tineri

 

 

Cartea a treia lui Ezdra

 

 

Cartea intelepciunii lui Solomon

 

 

Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)

 

 

Istoria Susanei

 

 

Istoria omorarii balaurului si a sfaramarii lui Bel

 

 

Cartea intai a Macabeilor

 

 

Cartea a doua a Macabeilor

 

 

Cartea a treia a Macabeilor

 

 

Rugaciunea regelui Manase

 

 

53

46

39

 

Asa cum putem nota diferenta in numarul de carti nu este numai intre Biblia Ortodoxa si cea Protestanta insa si intre Biblia Catolica si cea Ortodoxa, care ar fi trebuit sa fie asemanatoare avind in vedere ca aproape 1000 de ani aceste Biserici au fost unite. Diferentele majore sint intre Cartile Vechiului Testament pe cind Noul Testament contin aceleasi carti pastrind aceasi ordine.

 

Formarea Canonului Biblic 

Formarea Canonului Biblic va trebui analizat in doua studii separate: 

- Formarea Canonului Vechiului Testament

- Formarea Canonului Noului Testament 

Cuvintul CANON este folosit pentru a determina o lista de carti care ar trebui sa fie considerate de o comunitate ca „autoritative” si intr-un fel o colectie „completa” care nu mai necesita modificari sau completari, cu exceptia in care unul din texte care a fost descoperit, in urma unor cercetari, s-a ajuns la concluzia ca testul precedent nu ar fi o varianta acurata a textului original.  Exceptia de care vorbim, face referinta la descoperirile archeologice facute in ultimi ani care ar trebui sa fie luate in considerare. Descoperirea unui text sau a unei copii, care ca data poate sa fie mai veche decit cea pe care o avem astazi la dispozitie, ar putea sa fie luata in considerare si in unele circumstante chiar sa inlocuiaca un text care are o data mai tinara. Copierea manusciselor din generatie in generatie a facut sa ajungem in posesia a multor manuscrise care sint corupte sau au suferit interpolare din partea scribilor sau unor invatatori din trecut. Aceste texte modificate au trebuit sa fie studiate si in unele cazuri s-a ajuns la unele revizii in traducerea textului Biblic. 

Cind e vorba de un Canon, avem imaginea unui set de carti care in circumstante istorice bine determinat s-a ajuns sa fie recunoscute ca o autoritate in viata spirituala a celor care au acceptata autoritatea mesajului continut in Canonul Biblic. De exemplu in primele secole a Crestinismului, Sinodurile Ecumenice au ajuns la aceptarea unor serii de Canoane Bisericesti care trebuiau sa fie aceptate de intreaga Biserica Crestina din primele secole. Aceste Canoane erau legea vietii spiritule si de practica a Bisericii Primare. 

Cind ajungem sa vorbim de Canonul Evreiesc se pare ca evreii din antichitate nu au folosit, sau nu au un termen echivalent cuvintului de Canon, asa ca nu gasim in nici o scriere rabinica termenul de Canon cu referinta la cartile Vechiului Testament. Deabia cind ajungem in secolul 1AD rabinii incep sa foloseasca expresia de Canon in a face referinta la cartile Biblice ale Vechiului Testament. Faptul ca Evreii din antichitate nu au folosit un termen specific care sa identifice autoritatea Scripturilor, asta nu inseamna ca o distinctie a cartilor autoritative si a cartilor ordinare nu a fost facuta. Este destul de clar din istoria Evreilor ca unele carti au fost cosiderate la un nivel autoritativ mai mare in viata religioasa decit alte carti.

Defapt idea  de folosirea termenului de Canon, care nu a avut origini la Evrei, a fost imprumutat ca concept de la societatile Egiptene si Mesopotamiei.(1) Poemul lui Erra si alte documente din secolul 12 BC pina la 8 BC., denota ca existau 4 grupari de scrieri. Deci conceptul de Canon ar fi existat deja la data cind canonul Vechiului Testament ar fi fost conceput. O versiune „canonica” apare pe paginile Scripturi in Exodul 17:14 si in Deuteronom 31:24-26

            „ Dupa ce a ispravit Moise in totul de scris intr-o carte cuvintele legii acesteia...”

Cartea legii avea sa fie pusa linga chivotul legamintului Domnului Dumnezeu. Se pune punctul pe necesitatea prezervari in memoria si ca o marturie in fata lui Dumnezeu. Saminta sau modelul colectie de carti autoritative incepe in Vechiul testament cu legea pe care Moise o da copiilor lui Israel. Chiar daca termenul de Canon nu a fost explicit folosit, putem sa intelegem ca initiativa puneri deoparte a unor carti cu o semnificatie autoritativa aparte a fost initiata de Moise.

Ca o recapitulare a cea ce am scris este ca folosirea termenului de Canon Biblic denota o autoritate pe care textul sau colectia cartilor o are. De fapt intrebarea autoritativa a unor carti considerate Canonice ne-a pus in situatia de a argumenta diferenta Bibliei Protestante (pe care Baptisti o folosesc) de cea Ortodoxa.   

 

Formarea Canonului Vechiului Testament

Formarea Canonului Vechiului Testament a fost un proces istoric care este recunoscut de majoritatea teologilor Crestini (Protestanti, Catolici), cit si a invatatilor (sau rabinilor) Evrei. Au trebuit sa treaca secole pina la formarea Canonului Ebraic care este considerat a fi categorisit in trei parti; Legea, Profetii si Scrierile. Pentru o vizualizarea a celor 3 categorii si cartile care sint incluse, am sa expun o diagrama ajutatore:  

 

 

TANAK (Biblia Evreiasca)

Legea TORAH

Profetii NEBHI’IM

Scrierile KETHUBHIM

Genesa

Iosua

Psalmii

Exodul

Judecatori

Proverbe

Leviticul

Samuel

Iov

Numeri

Imparati

Cintarea Cintarilor

Deuteronomul

Isaia

Rut

 

Ieremia

Plingerile lui Ieremia

 

Ezechiel

Eclesiastul

 

Daniel

Estera

 

Profetii mici (12) Osea

Ezra-Neemia

 

Ioel

Cronici

 

Amos

 

 

Obadia

 

 

Iona

 

 

Mica

 

 

Naum

 

 

Habacuc

 

 

Tefania

 

 

Hagai

 

 

Zaharia

 

 

Maleahi

 

 

Pentru o perioada destul de lunga copiii lui Dumnezeu, nu au avut o Biblie. Avraam, Moise, chiar si imparatul David si Solomon nu au avut o Biblie. Cea ce au avut la indemina a fost o colectie de scrieri care nu au fost bine definite si care inca nu aveau un statut autoritar Canonic. Inceperea scrierilor a diferite documente se pare ca a inceput in perioada monarhica, incepind cu anul 1000 BC, cu toate ca cea ce a fost scris inainte de aceasta perioada a fost transmis pe cale orala din generatie in generatie. Singuri care au stiut de existenta scrisa a acestor documente se pare ca au fost preoti si cei care lucrau la curtea regala.(2)

 

Canonizarea Legii

Vechiul Testament Crestin este rezultatul direct a formari Canonului Evreiesc care se mai numeste TANAK.  Cuvintul TANAK (TNK) este prescuratrea celor trei divizii a Canonului Evreisc: Torah (sau Legea), Nebhi’im (sau profetii) si Kethubhim (sau Scrierile). Cu toate ca Vechiul Testament nu ne prezinta un detaliu in formarea Canonului, totusi avem unele indicatii care prezinta un respect aparte pe care Evrei l-au avut fata de unele carti.

Deuteronom 32:46-47

„Puneti-va la inima toate cuvintele pe cari va jur astazi sa le porunciti copiilor vostri, ca sa pazeasca si sa implineasca toate cuvintele legii acesteia. Caci nu este un lucru fara insemnatate pentru voi; este viata voastra, si prin aceasta va veti lungi zilele in tara pe care o veti lua in stapinire, dupace veti trece Iordanul.”

Iosua 1:7-8

„Intareste-te numai, si imbarbateaza-te, lucrind cu credinciosie dupa toata legea pe care ti-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate dela ea nici la dreapta nici la stinga, ca sa isbutesti in tot ce vei face. Cartea aceasta a legii s nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautind sa faci tot ce este scris in ea; caci atunci vei izbindi in toate lucrarile tale, si atunci vei lucra cu intelepciune.”

2 Imparati 22:8

„Atunci marele preot Hilchia a zis lui Safan, logofatul: „Am gasit cartea legii in Casa Domnului.” Si Hilchia a dat cartea lui Safan, si Safan a citit-o.”

Neemia 8:1

 „Cind a venit luna a saptea, copii lui Israel erau in cetatile lor. Atunci tot poporul s-a strins ca un singur om pe locul deschis dinaintea portii apelor. Au zis carturarului Ezra sa se duca sa ia cartea Legii lui Moise, data de Domnul lui Israel.”

Luca 24:44

„Apoi le-a zis: „Iata ce va spuneam cind inca eram cu voi, ca trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in Prooroci si in Psalmi.”

Aceste versete ne indica un respect aparte fata de cartile legii lui Moise, in mod special cele 5 carti care formeaza Pentateuhul. Isus este mai clar si ne prezinta mult mai explicit categorisirea Canonului Biblic in trei parti; legea, Profetii si Psalmi. Datele istorice care inregistreaza inchiderea primei categori a Canonului Biblic (Legea), include istoria intoarceri Evreilor din Babilon la Ierusalim in 458 BC. Ezra se intoarce la Ierusalim cu Legea Domnului in mina.

Ezra 7:6

„Acest Ezra a venit din Babilon: era un carturar iscusit in Legea lui Moise, data de Domnul, Dumnezeul lui Israel...”

14 ani mai tirziu in 448 BC, il gasim pe Ezra citind legile lui Moise in fata poporului.

Neemia 8:1

„...Atunci tot poporul s-a strins ca un singur om pe locul deschis dinaintea portii apelor. Au zis carturarului Ezra sa se duca sa ia cartea Legii lui Moise, data de Domnul lui Israel.”

Aceste pasaje ne indica ca poporul Israel recunoscuse autoritatea Legii lui Moise care continea colectia primelor 5 carti a Vechiului Testament, cunoscut de Evrei sub numele de Torah. Este o indicatie a unei Canonizari a primelor 5 carti, cu toate ca nu stim si nu ni se face cunoscut circumstantele in care legea lui Moise este canonizata devenid o autoritatea in viata si cultura poporului. Unii au sugerat ca Ezra si Neemia au fost primi care au organizat si format colectia primelor 5 carti, insa nu sint decit speculatii. Cea ce stim si sintem siguri este in cea ce Ezra si poporul Isael au facut prin reconsacrarea pe care au initiat-o.

Unii cercetatori sint de pararea ca pe timpul lui Ezra, cind poporul s-a reintors din captivitate, multi Evrei nu erau la cunostinta cartilor legii lui Moise. Din citirea pasajelor din Ezra si Neemia iese in relif faptul ca preotii au trebuit sa fie invatati Legea lui Moise, cea ce inseamna ca legea nu mai era cunoscuta poporului.  Este fenomenal sa gasim ca in jurul anului 622 BC. preoti de la Templu nu cunosteau legea Mozaica. Cea ce citim nu indica ca ar fi fost gasit niste scroluri aditionale cu Legea lui Moise. Scrolurile care contineau Legea lui Moise au fost gasite.  Aceasta descoperire scoate in relief faptul ca poporul Evreu nu aveau cunostinta, sau sa fi avut niste scrieri autoritative pentru inspiratie si indrumare a face voia lui Dumnezeu, asa cum este gasita in Legea lui Moise. Dumnezeu produce o trezire spirituala prin gasirea Legii lui Moise in proportii  nationale, in care toti copii lui Israel sint pusi in situatia sa asculte si sa invete Legea lui Moise. Citirea legii lui Moise in fata poporului mai poate fi interpretata ca un act de publicare a legii, sau o canonizare in fata poporului lui Israel.(3) Torah a devenit documentul suprem de revitalizare  a Iudaismului.

R.H. Pleiffer descrie in cartea „O Introducere la Vechiul Testamet” (4), ca analizele literare facute ne demonstreaza ca istoria Israelului a fost scrisa in trecut prin editarea a 4 surse literare. In jurul anului 650 BC. a fost editat descrierea sau istoria Israelului de la Avraam la David. In anii 550 BC codul Deuteronomic a fost introdus in istorie chiar inainte de moartea lui Moise. Cartea Imparatilor a fost scrisa in spiritul Deuteronomului in jurul anului 600 BC, iar Cartea Judecatorilor a fost re-editata in acelasi spirit in jurul anului 550 BC. Toate aceste scrieri au format sursa principala a istoriei Israelului pina la caderea Ierusalimului in 586 BC. Mai tirziu primele 5 carti din aceasta colectie a Istoriei lui Israel sint separate de restul formind si fiind cunoscute sub termenul de Torah sau Legea.

Cum si dece aceasta separare nu se stie. Timpul exact al separari nu se stie, insa se banuie ca odata cu reconstructia Templului de la Ierusalim, preparatoriu inceputurilor actelor religioase de la templu, s-a pregatit o asa zisa „legea Sanctuara” care s-a folosit pina la distrugerea Templului in 70 AD de catre Romani.

Un alt amanunt care trebuie remarcat este faptul ca termenul de Legea sau „Torah lui Moise” nu este gasit in scrierile Pentateuhului sau in scrierile literare sau profetice inainte de exil, sau robia Evreilor. Acest termen este gasit in scrierile profetice dupa re-intoarcerea din robie. Pasajele in care gasim expresia „cartea Legii lui Moise” in Iosua 8:31-32;23:6; 1 Imparati 2.3; 2 Imarati 14:6;23.25,  se pare ca nu fac referinta la intreaga colectia a celor 5 carti a Torei.  Mentiunile scripturale post-exilice cum ar fi Daniel 9:11,13; Ezra 3:2;7:6; Neemia 8:1; 2 Cronici 23:18; 30:16, probabil ca mentioneaza intreaga colectie a Legii lui Moise gasite in cele 5 carti a Pentateuhului.(5) 

Procesul formari cartilor Legii (sau Torah) nu a fost un proces scurt. 500 de ani au trebuit sa treaca de la prima scriere de catre Moise pina la actul oficial de recunoastere pe scara natioala a Cuvintului lui Dumnezeu. IN acest proces, asa cum ne este relatat, poporul ajunge la necunostinta unei forme scrise a Legii lui Moise. Singurul indemn si sursa pe care au avut-o si folosit-o a fost forma orala a cea ce a fost transmis din generatie in generatie. Unii teologi considera ca daca poporul nu ar fost dus in robie si Templu distrus, procesul canonizari Legii lui Moise (sau Torah) nu ar fi avut loc. Cind poporul a ajuns in situatia ca credinta parintilor lor sa fie pe cale de disparitie totala, au ajuns sa simta nevoia nationala de a repara intr-un mod permanent documentele Canonice. Aceasta reconstructie spirituala si de identitate a poporului ajunge sa fie mai importanta decit refacerea templului lui Solomon. (6)

 

Canonizarea Cartilor Profetice

A doua divizie sau a doua colectie de carti pe care le numim Cartile profetice sint impartite in doua categori:

Profetii mai Vechi (sau mai dinainte), din care fac parte urmatoarele carti:

-          Iosua

-          Judecatori

-          1-2 Samuel

-          1-2 Imparati

 

Profetii Noi, din care fac urmatoarele carti:

-          Isaia

-          Ieremia

-          Ezechiel

-          Osea

-          Ioel

-          Amos

-          Obadia

-          Iona

-          Mica

-          Naum

-          Habacuc

-          Tefania

-          Hagai

-          Zaharia

-          Maleahi

 

Prima divizie se poate considera a fi mai mult carti istorice decit carti Profetice, insa datorita faptului ca au fost scrise in perioada cind au trait cei mai mari profeti din Istoria Israelului, aceste carti sint incluse in perioada Profetilor.(7)  Aceste carti au fost in circulatie deja in  jurul anilor 550 BC, ajungind intr-o forma finala inaintea scrierilor Noilor Profeti. Colectia cartilor profetilor mai Vechi si Noi au primit canonizarea nu mai tirziu de 200 BC.

Experimentarea si experienta pe care au avut-o in formarea primului Canon (Torah) i-a ajutat in formarea si Canonizarea grupului de carti Profetice. In cultura si viata Evreilor, cartile Profetice au ajuns sa fie considerate pe locul doi ca importanta dupa cartile Legii lui Moise. Cea ce ne face sa presupunem o Canonizare a cartilor Profetice in secolul al doilea BC este prezenta unor sectiuni in unele dintre carti (Ieremia, Ezechiel, Isaia si cei 12 profetii mici) care dateaza din secolul 3 BC.(8) Fara sa avem vre-o descriptie sau o ceremonie a Canonizari cartilor Profetice, putem observa in istoria Evreilor o perioada cind aceste carti nu au fost tratate cu un deosebit respect. Insa o schimbare se produce, pe care nu putem sa o identifica ca timp si spatiu, in care aceasta colectie de carti primeste un respect si o autoritate in viata poporului care o pune pe locul doi dupa Cartile legii lui Moise.

Ca evidenta a acestei atitudini si schimbari in poporul Israel este marturia scrisa a lui Jesus ben Sirach (170 BC), care a scris o carte a intelepciuni numita Ecclesiaticul. In aceasta carte se gaseste o cintare care scoate in relief eroii Israelului. Importanta acestei cintari consta in numele mentionate in aceasta cintare ca eroi, enumarind pe cei mai semnificativi eroi din Vechiul Testament, incluzind si pe profetii mici, toti 12. Mentionarea „profetilor mici” ne ajuta sa intelegem faptul ca poporul Evreu deja acceptasera ca un grup special in istoria poporului, pe acesti profeti. Deasemenea, Ben Sirach scoate in evidenta ca Canonul Vechiului Testament nu era inchis inca si recunoasterea celor doua parti, Legea si Profetii erau intr-un stadiu inchis si determinat ca Canonic.(9)

Prefata carti lui Sirach, scrisa de nepotul lui Ben Siras, tradusa in limba greaca, face referinta la legea si profetii de trei ori, cea ce indica ca cele doua parti a Canonului Ebraic erau recunoscute si canonizate, cu toate ca nu cunoastem detaliile exacte a acestui act important in viata poporului Evreu. Deasemenea este important sa recunoastem ca Siras mentioneaza prezenta a restul cartilor Vechiului Testament cind scrie „ si celelalte carti care le urmeaza”, „si celelalte carti a parintilor nostri” si „restul cartilor”. Ben Sira si nepotul sau inafara ca recunosc cartile Legii si a profetilor, ei fac referinta si la restul cartilor care pina la aceasta data nu era Canonizate, indicind ca pe vremea lor Canonul Ebraic inca nu era complet si nu era inchis. Aceste carti ale parintilor nu sint mentionate ca o colectie si nici nu demonstreaza ca ben Sira sa aibe in gind completarea unei astfel de colectii. Insa sint evidente ca aceste carti erau asociate sau exista o legatura cu cartile Canonice recunoscute pina la aceasta data. (10) Fraza lui Siras: „Legea, profetii si restul scrierilor”, ne da indicatia existentei unui al treilea grup de carti care inca nu au ajuns la acelasi statul ca primele doua.

 

Canonizarea Scrierilor

Unii teologi sint de parerea ca ar fi trebuit sa treaca inca multe secolele pina sa se fi ajuns la inchiderea Canonului Ebraic daca poporul Israel nu ar intrat in doua crize istorice. Prima criza a luat loc in timpul revoltei Evreilor impotriva Romanilor, condusa de „Zealoti”, in anul 70 AD.  In faza finala a revoltei, soldatii romani sub conducerea lui Titus inconjoara Ierusalimul, il asediaza, il captureaza, si da foc la Templu. In timpul asediului un batrin al Evreilor, rabinul Yochanan ben Zakkai, reuseste sa scape din oras printre linia de aparare Romana, cere permisiunea generalului Roman sa mute centrul Iudaic de la Ierusalim la Jamnia (sau Jabneh), un sat linga Ierusalim in partea de Vest. Aici impreuna cu alti rabini stabilesc un consiliu rabinic care sa inlocuiasca Sanhedrinul, consiliul Evreiesc din Ierusalim. Sanhedrinul a avut o oarecare autoritate politica si in general a fost dominat de Saduchei. Consiliul de la Jamnia cu permisiunea Romanilor, a avut numai o autoritate religioasa si a fost compus din Farisei.

In timpul conduceri lui Yochanan multe din deciziile acestei scoli rabinice au fost aceptate de catre Evrei. Yochanan a fost urmat de Gamaliel al II-lea, 80 – 117 AD. Termenul lui Gamaliel a fost intrerupt cind Eleazar ben Azariah  a fost ales la conducerea Scolii. Pina la Azariah, scoala a fost sub influenta a 72 de rabini din partita Fariseilor, insa dupa ce el a ajuns la conducerea scoli, accesul in consiliul rabinic a fost deschis tuturor. (11)

Problema cea mai importanta cu care au fost confruntati, a fost o problema identitatii Iudaice si a supravietuirii unui popor legat de prezenta Templului din Ierusalim. Se punea problema daca Iudaismul v-a putea supravietui fara un Templu. Situatia a fost asemanatoare cu cea din perioada robiei Babiloniene, cu cinci secole mai devreme. In fata unui dezastru national, in fata unui pericol de disparitie, Consiliul Rabinic hotareste inchiderea Canonului Ebraic, prin care au fixat niste limitari in ce priveste a treia colectie de carti numita „Scrierile”. Parisei care au fost deschisi si favorabili la uzanta acestor carti, gasesc oportun sa sa stabileasca lista cartilor care ar fi cuprinse in aceasta categorie, fiind considerate ca carti inspirate din partea lui Dumnezeu.

Cea ce nu se stiu cu certitudine este daca Fariseii au folosit un sistem aparte de eliminare sau de considerare a unor carti, sau daca intradevar la Jamnia a avut loc un consiliu oficial care a avut autoritatea de a decide structura grupului de carti numite „Scrierile”. Nu au fost gasite documente sa atesteze un consiliu special, insa cunostem din scrierile ramase ca s-a pus problema acceptarii carti Eclesiastul si a Cintarea Cintarilor, daca pot fi introduse si aceptate in Canonul Biblic Ebraic. Cea ce descoperim prin „Consiliul de la Jamnia” este recunoasterea informala a cartilor din a treia categorie, „Scrierile”. (12) Dupa opinia mai multor cercetatori Biblici, sa ajuns la o concluzie comuna ca in jurul anului 90 AD., sub conducerea lui Yochanan ben Zakkai, Consiliul de la Jamnia a inchis definitiv Canonul Biblic Ebraic.

Problema cu care a fost confruntata acest Consiliul nu a fost care carti sa le scoata din Canonul Evreiesc, asa cum unii sint de parere, dimpotriva problema a fost care carti pot luate in considerare a fi incluse in in a treia categorie a „Scrierilor”. Consiliul Rabinic a avut la indemina o serie de manuscrise de luat in considerare scrise in Ebraica, Aramaica si in Greaca, insa hotarirea a ramas la manuscrisele scrise in Ebraica. Deci o eliminare initiala in baza limbi in care a fost scrisa deja a fost stabilita. Un al doilea criteriu care l-au folosit in formarea colectie „Scrierile” a fost data si autorul cartii. Avind in vedere ca ultimul profet al Israelului a fost Ezra, Consiliul Rabinic a decis ca restul cartilor (scrise dupa Ezra) nu puteau fi scrise sub inspiratia divina, atita timp cit Dumnezeu nu a vorbit prin nici un profet poporului Israel. Bazati pe aceasta rationalizare, restul cartilor care le-au avut la dispozitie au fost puse deoparte. Nu se crede ca aceste carti au fost excluse intentionat, insa se crede ca aceste scrieri nu au fost la standartul care a fost fixat de acest Consiliu.

Un al doilea motiv care a fortat stabilirea Cartilor Canonice, a fost extinderea Crestinismului. Dupa unele calcule se pare ca in anii 70 AD, inainte de darimarea Ierusalimului, numarul crediciosilor din acest oras era in jur de 250,000.  Dupa darimarea Ierusalimului o sumedenie de credinciosi au plecat din Ierusalim si s-au stabilit in diaspora in imperiul Roman. Sinagogile Iudaice din diaspora aveau la indemina o serie de manuscrise, si nu era o omogenitate in ce priveste folosirea lor. Multi din Evrei din diaspora numai cunosteau limba Ebraica, astfel ca erau fortati sa foloseasca traducerea Greaca a cartilor Vechiului Testament. In plus Crestini Evrei se foloseau de traducerea Greaca a Vechiului Testament, care includea si cartile numite Apocrife sau Deuterocanonice. Farisei alarmati la posibilitatea unei pierderi a identitatii nationale Iudaice, au hotarit inchiderea Canonului Biblic Evreu,  prin care toate Sinagogile din lume erau indrumate sa foloseasca ca text inspirat aceleasi scrieri.

Deci nu numai darimarea Templului, a grabit inchiderea definitiva a canonului Vechiului Testament insa si uzanta Crestinilor a textului Ebraic. Crestini au inceput sa foloseasca cu autoritate, carti care nu erau incluse in Canonul Evreu. Controverse Iudeo – Crestine se pot citi in istoria Crestinismului, in care amindoua parti se acuza una pe alta in ce priveste autoritatea si inspiratia lui Dumnezeu in ce priveste anumite carti. Ca dovada avem diferenta pe care o gasim in zilele noastre cind facem referinta la cartile Vechiul Testament din canonul Ebraic, Catolic, Ortodox sau Protestant. Canonul Protestant  foloseste aceleasi carti ca si Canonul Ebraic, cu exceptia ordini in care cartile Vechiul Testament sint aranjate. Biblia Protestanta foloseste ca model Septuaginta in ordinea cartilor Vechiului Testament.

 

Evidente istorice a formarii Vechiului Testament

EVIDENTA VECHIULUI TESTAMENT

Asa cum am precizat mai devreme, Vechiul Testament nu precizeaza o Canonizare oficiala, printr-un sistem bine determinat a Canonului Biblic. In ce priveste Cartile Legii avem pasajele din 2 Imparati 22, Neemia 8-9 care vorbesc despre o acceptare oficiala din partea poporului Israel a legii lui Moise. Deutronum 32:46-47 si Iosua 1:7-8 sint o dovada care atesteaza Legea lui Moise ca fiind autoritativa si esentiala in viata poporului Evreu. Observam o autoritate si un respect general fata de cele cinci carti a Legii, care ne identifica o Canonizare neoficiala a Pentateuhului.

EVIDENTA SEPTUAGINTEI (Traducerea Greaca a Vechiului Testament) aproximativ 250 BC

Septuaginta este o dovada a Canonului Biblic, a Vechiului Testament. Fara sa intru in detalii si amanunte, avind in vedere ca o voi face in paginile urmatoare, Septuaginta se pare ca este o versiune Greaca a textului Ebraic, care a fost tradusa la initiativa lui Ptolemy Philadelphus (285-247 BC). Initial traducerea a continut numai Cartile Legii (Cartile lui Moise), pe parcurs fiind adaugat restul cartilor incluzind cartile Apocrife. Nu este clar care a fost compozitia originala a versiuni Septuaginta, avind in vedere ca copia cea mai veche pe care o avem dateaza din 350 AD, 500 de ani dupa ce traducerea originala a fost facuta.

In zilele noastre Septuaginta contine o serie de carti Apocrife care nu sint recunoscute ca carti Canonice in Canonul Ebraic. Ptolemy care a fost interesat in traducerea textului Ebraic din motive literare, nu a fost interesat in autoritatea si autenticitatea textului, astfel ca el nu a reprezentat o opinie Ebraica in ce priveste selectarea textului tradus. Importanta Septuagintei consta in atestarea pe care o da in ce priveste initierea unui poces de Canonizare care a inceput insa nu ajunsese sa fie terminat cind versiunea Septuaginta a fost terminata.

EVIDENTA LUI BEN SIRACH  170 BC

In jurul anului 170 BC., Jesus ben Sirach a scris cartea Intelepciunii numita „Eclesiasticul”. Cum am mentionat mai sus, in lista eroilor poporului Israel, pe linga numele eroilor mai importanti, el  include si lista celor 12 profeti mici, ca o indicatie ca Cartile Profetice erau deja recunoscute ca niste carti autoritative in uzanta poporului Israel.

EVIDENTA DIN PREFATA CARTII ECCLESIASTICUL SCRISA DE BEN SIRACH 132 BC.

Lucrarea lui Ben Sirach a fost tradusa mai tirziu in Greaca de catre nepotul in anul 132 BC. In prefata traduceri a scris un prolog care introduce lucrarea bunicului sau Sirach. Aceasta introducere este considerata evidenta cea mai solida care atesteaza o clasificare si o categorisire a Vechiului Testament in carti separate. Clasificarea pe care o scrie se refera: la Lege, Profeti si alte carti stramosesti. Mentiunea pe care o gasim nu reflecta un Canon fix a Vechiului Testament, insa indica o clasificare a cartilor Vechiului Testament.

EVIDENTE DIN SCRIERILE NOULUI TESTAMENT 50 – 110 AD

Noul Testament da o indicatie a textului Ebraic, ca un text autoritativ si acceptat de Evrei. Diferite pasaje din N. Testement foloseste expresiile: „Scriptura”, Sfintele Scripturi”.

Matei 22: 29      „Pentruca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Ioan 10:35         „Daca Legea a numit „dumnezei” pe aceia, carora le-a vorbit Cuvintul lui Dumnezeu, - si Scriptura nu poate fi desfiintata...”

Ioan 19:36         „Aceste lucruri sau intimplat, ca sa se implineasca Scriptura....”

Fapte 18:24       „Omul acesta avea darul vorbirii si era tare in Scripturi.”

Romani 1:2        „...pe care o fagaduise mai inainte prin proorocii Sai in Sfintele Scripturi.”

2 Timotei 3:15   „din pruncie cunosti Sfintele Scripturi....”

2 Petru 1:20      „Findca mai intii de toate, sa stiti ca nicio proorocie din Scriptura nu se tilcuieste singura.”

Deasemenea scriitori N. Testament folosesc expresia: „Legea”, „Proorocii” si „Psalmi”, care denota o categorisire a textului V. Testament. 

Ioan 10:34         „Nu este scris in Legea voastra..”

Ioan 12:34         „Noi am auzit din Lege ca Hristosul ramine in veac...”

Ioan 15:25         „Dar lucru acesta s-a intimplat ca sa se implineasca vorba scrisa in Legea lor...”

Luca 24:44        „....ca trebuia sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in Prooroci si in Psalmi.”

Afirmatia lui Ioan „si Scriptura nu poate fi desfiintata” (Ioan 10:35), ne indica ca Scriptura era recunoscuta ca o autoritate in viata spirituala a poporului, cu toate ca nu ne indica care carti ar fi facut parte din cea ce Isus numeste Scripturi. Deasemenea notam ca in N. Testament cind se foloseste expresia „Legea si profetii”, nu face referinta numai la cartile care ar purta aceste nume, insa face referinta la toata Scriptura, care include si „Scrierile” (sau Psalmi).

De exemplu Ioan 10:34, 11:34 si 15:25, care sint texte din cartile Profetilor si Psalmi, sint citate ca si cum ar fi provenit din Lege. Deasemenea in 1 Corinteni 14:21, Pavel face referinta la Isaia 28:11 ca si cum ar face parte din Lege. Este important de notata ca scriitorii N. Testament nu fac referinta la cartile Apocrife ca fiind Scripturi, parte din Lege, Profeti sau Scrieri.

O alta indicatie din N. Testament ca Tanak (canonul Ebraic) era inchis in ce priveste autoritatea cartilor, o gasim in doua pasaje unde Isus ne spune:

Matei 23:35       „ca sa vina asupra voastra tot singele nevinovat, care a fost varsat pe pamint, dela singele neprihanitului Abel pina la singele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-ati omorit intre Templu si altar.”

Luca 11:51        „dela singele lui Abel pina la singele lui Zaharia, ucis intre altar si Templu...”

Isus Cristos mentioneaza o lista de profeti omoriti care a inceput cu Abel si se termina cu Zaharia, avind ca implicatie faptul ca istoria Evreilor scrisa in Scripturi era inchisa. Canonul Evreu incepe cu cartea Genesei unde gasim scrisa moartea lui Abel si de termina cu cartea Cronicilor, in care citm despre moartea lui Zaharia. Singura explicatie logica a acestor versete si mentiunea pe care o face isus este in faptul ca Canonul Evreiesc in timpul lui Isus se termina cu Cronici, la fel ca si in zilele noastre. Din aceasta putem deduce ca Canonul Ebraic a existat in timpul lui Isus cu toate ca inca nu a fost inchis intr-o forma oficiala.”

Se pune intrebarea totusi la care carti Isus si apostolii fac referinta cind se refera la Scriptura? Un lucru important de notat este faptul ca Isus si apostoli nu citeaza nici un pasaj din cartile Apocrife. O exceptie pe care o gasim este in epistola lui Iuda, unde face referinta la cartile Apocrife fara sa citeze din ele.

EVIDENTE DE LA PHILO 20-50 AD.

Philo a fost in istoric Evreu in Alexandria, care a trait in primul secol. El recunoaste Canonul Ebraic, recunoscind ca carti inspirate Cartile lui Moise. In lucrarea sa  „O viata contemplata”, Philo scrie: „legile si oracolele sacre a lui Dumnezeu expuse prin sfinti profeti, imnuri, psalmi, si tot felul de alte scrieri.”(13)

Nu avem mentionat o lista a cartilor Canonice, insa Philo recunoaste autoritatea cartilor canonice. Este de mentionat faptul ca Philo nu recunoaste ca carti autoritative cartile Apocrife. Cu toate ca evrei din Alexandria foloseau Septuaginta, traducerea greceasca a Canonului Ebraic, in care cartile Apocrife erau incluse, totusi ei nu au recunoscut cartile Apocrife ca facind parte din Canonul Ebraic.  

EVIDENTA CARTI APOCRIFE ESDRAS II 90 AD.

O alta evidenta o avem din secolul unu din textul din a doua carte a lui Esdras.  Capitolul 14 din aceasta carte este considerata ca fiind o legenda, insa continutul textului ne indica o importanta in studiul nostru. Textul ne spune ca Ezra  si cinci prieteni, au fost direct responsabili in formarea canonului Evreiesc. Ni se spune ca Ezra si si prieteni sai au copiat (prin ispiratie) 94 de carti, 24 dintre care trebuiau sa fie publicate pentru citirea celor care merita si a celor care nu merita. Indiferent daca textul este fictiv sau nu, este o evidenta clara ca Canonul Ebraic era recunoscut de catre Evrei, find compus din 24 de carti. Esdras nu mentioneaza numele cartilor insa se poate presupune ca face referinta la Tanak.

EVIDENTE DE LA JOSEPHUS 100 AD.

Flavius Josephus, un istoric Evreu, in lucrarea sa „Impotriva lui Apion” ne da evidenta a unui Canon inchis la sfirsitul primului secol. El scrie:

 Pentruca noi nu avem un numar de carti de nenumarat intre noi,  de la care sa nu fim deacord sau sa ne contrazicem, (asa cum Grecii o fac) dar numai 22 de carti, care contin o marturie a timpurilor trecute; care credem sa fie divine; si din care 5 carti apartin lui Moise, care contin legile si traditiile de la inceputul lumii pina la moartea sa. Acest interval de timp a fost aproape 3000 de ani; dar de la moartea lui Moise pina la imparatia  lui Artaxerxes, imparatul Persiei, care a imparatit dupa Xerxes, profetii, care au fost dupa Moise, au scris cea ce a fost in timpurile lor in 13 carti. Restul de patru carti contin imnuri pentru Dumnezeu, percepte de comportare in viata. Este adevarat ca istoria noastra a continuat sa fie scrisa de la Artaxerxes, dar ea nu a fost considerata cu aceasi autoritate ca scrierile parintilor nostri, pentruca nu a fost o succesie de profeti din timpul acela (imparatiei lui Artaxerxes); si cu ce incredere noi am dat credit acelor carti al natiunii nostre este evident prin cea ce facem; pentruca pe parcursul atitor secole care au trecut, nimeni nu a fost asa de indraznet sa adauge nimic la ele, sa taie ceva din ele, sau sa faca vre-o schimbare; dar a devenit natural tuturor Evreilor, si de la nastere, sa aiba stima fata de aceste cartii care contin doctrinele Divine, si sa persistam in ele, si ocazional daca este necesar sa murim pentru ele.” (14)

Avind in vedere numarul de carti pe care Josephus le mentioneaza (22 de carti), o sa incercam sa facem lista Canonului Ebraic considerat de el:

Genesa  - o carte

Exodul - o carte

Leviticul – o carte

Numeri – o carte

Deuteronomul – o carte

Iosua  - o carte

Judecatori si Rut - erau scrise pe acelasi scrol considerate o carte

1 si 2 Samuel – considerate o carte

1 si 2 Imparati – o carte

1 si 2 Cronici – o carte

Ieremia si Plingerile lui Ieremia – o carte

Isaia – o carte

Amos, Tefania, Zaharia, Maleahi, Iona, Hagai, Habacuc, Naum, Mica, Osea, Ioel, Obadia –erau puse impreuna considerate o carte

Daniel – o carte

Ezechiel – o carte

Ezra si Neemia – o carte

Estera – o carte

Iov – o carte

Proverbe – o carte

Psalmi – o carte

Cintarea Cintarilor – o carte

Eclesiastul – o carte

Din  scrierea lui Josephus reiese ca Canonizarea si cartile care au fost incluse in canonul Ebraic au fost deja  decise de o perioada de timp mai lunga, ca nimeni nu a adaugat, taiat sau schimbat ceva. Exista o diferenta intre numerele cartilor mentionate de Esdras (24 de carti) si Josephus (22 de carti). Cercetatori Biblici explica diferenta de numar de carti in modalitatea in care unele carti au fost asociate. Dupa cum vedem in lista de mai sus, unele carti au fost puse impreuna, considerate a fi o carte. Deci nu este vorba de o aditionare de carti ci de o organizare a cartilor. Probabil Esdras considerat cartile Rut si judecatori ca doua carti separate si Ieremia si Plingerile lui Ieremia la fel ca doua carti separate. Josephus a luat in considerare ca fiind o singura carte.

EVIDENTELE CONSILIULUI RABINIC DE LA JAMNIA 90-110 AD.

Deja am tratat acest argument, insa ca o reacapitulare aduc aminte cititorului faptul ca Canonul a fost inchis de aces Consiliu Rabinic, care au recunoscut ca inspiratie divina cele 24 de carti, care sint echivalnetul la cartile Vechiului Testament din Biblia Protestanta, si anuma 39 de carti.

EVIDENTA CRESTINILOR DIN PRIMELE SECOLE

O lista a Vechiului Testament pe care o avem este de la Melito, episcopul di Sardis in anul 170 AD. Aceasta lista nu mentioneaza Plingerile lui Ieremia (care era considerata ca parte integrala din Cartea lui Ieremia), si Neemia care era considerata ca parte din Ezra. Singura omisie care se gaseste este cartea Estera.

In secolul 4 Epiphanius, episcopul din Salamis in Cipru, citeaza o lista din secolul doi  care include toate cartile corespunzatoare celor 39 de carti a Vechiului Testament cu exceptia cartii Plingerile lui Ieremia care probabil era considerata ca parte integrala din cartea lui Ieremia. (15)

Origen (185-254 AD), deasemenea mentioneaza o lista a Vechiului testament care corespunde la cea ce noi cunoastem ai cartile V. Testament Protestant.

Jerome (347-420 AD) incepe traducerea Bibliei Vulgata in latina. In anul 405 AD, traducerea Bibliei este completata iar in continutul cartilor V. Testament sint incluse cele 39 de carti pe care le avem si astazi in Bibliile noastre Protestante.

 

Concluzie

In prima parte a studiului am analizat diferenta Canonica si procesul istoric in care Canonul Biblic, in mod deosebit Canonul Vechiului Testament a fost concluzionat si inchis in secolul unul, de catre Sinodul Rabinic de la Jamnia (90 AD). Nu am trata Canonizarea si procesul canonizari Noului Testement din cauza ca nu exista diferente si contradictii in acest subiect. Avind in vedere ca Vechiul Testament prezinta o problema Canonica pentru Bisericile Crestine, am incercat sa prezint in primul rind procesul prin care s-a ajuns sa avem Vechiul Testament.

Biserica Ortodoxa, asa cum o sa vedem in a doua parte a studiului s-a folosit si se foloseste de versiunea Greaca a Vechiului Testament (Septuaginta), care include o serie de carti Apocrife sau Deuterocanonice care nu sint incluse in Canonul Evreiesc sau in lista cartilor Vechiului Testament Protestant. Avind in vedere ca Vechiul Testement a fost dat poporului Evreu, Protestantii au tinut sa recunoasca Canonul Ebraic asa cum Dumnezeu l-a dat poporului ales. Evidentele Canonice ne indica ca Isus si Apostoli au folosit Canonul Biblic pe care il avem si in zilele noastre, fara sa fi uzat in citarile lor cartile Apocrife.

Evidentele pe care le avem in ce priveste formarea Canonului si a cartilor care sint incluse in el, a determinat pe Protestanti sa acepte Canonul Biblic Ebraic. Faptul ca exista o diferenta intre Canonul Vechiului Testament a Biserici Ortodoxe si Catolice, ne face sa ne intrebam de legimitatea cu care au fost adaugate cartile apocrife la Canonul Vechiului Testament. Sint Crestini intr-o pozitie de legitimitate sa adauge sau sa modifice un Canon care nu le apartine? Cea ce ne legitimiteaza sa folosim Vechiul Testament a fost si este Isus Cristos. Sa nu uitam ca mesajul Evangheliei a fost adus in contextul poporului Evreu si nu a Grecilor sau a un altui popor. Crestinismul nu are dreptul sa interfereze cu mostenirea pe care Evreii au primit-o prin scrierile cartilor Vechiului Testament. Incapatinarea si surzenia la mesajul Evangheliei a facut ca neamurile sa primeasca binecuvintarea harului lui Cristos.

 

BIOGRAFIE

Canon Fire II, The Formation of the OT Canon, by J.P. Holding

The Bible as Literature, by John B. Gabel & Charles B. Wheeler, pg. 71

The Old tetament of the Early Church, by Albert C. Sundberg, Jr., pag. 1

Introduction to the Old Testament, NY: Harper & Brothers, by R.H.Pleiffer (1941:50-70)

The Old tetament of the Early Church, by Albert C. Sundberg, Jr., pag. 2

The Bible as Literature, by John B. Gabel & Charles B. Wheeler, pg. 76

Ibid. pg. 73

The Old tetament of the Early Church, by Albert C. Sundberg, Jr, pg. 2

The Formation of the Old Testament Canon (edit by One Way to God web site)

The Old tetament of the Early Church, by Albert C. Sundberg, Jr., pg. 3

Ibid. pg. 4

The Bible as Literature, by John B. Gabel & Charles B. Wheeler, pg. 78

The O.Testament Canon of the N.Testament Church. Grand Rapids: Eerdmans, 1985

Josephus, Against Apion, 1.VIII.

Christian Evidences, The formation od the Canon: The Old Testament, by Richard M. Riss