GENESA l

CREAȚIA

Gen. 1:1 „La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul".

DUMNEZEUL CREAȚIEI.

(1)  Dumnezeu se revelează în Biblie ca o Ființă infinită, eternă, existentă prin ea însăși, care este Cauza Primordială a tot ce există. Nu a fost niciodată vreun moment în care Dumnezeu să nu existe. Așa după cum Moise afirma, „înainte ca să se fi născut munții, și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu" (Ps. 90:2). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a existat din veșnicie și în mod infinit, înainte de crearea universului finit. El este mai presus, independent și anterior față de tot ce a fost creat în cer și pe pământ (vezi 1Tim. 6:16, nota; compară cu Col. 1:16).

(2)   Dumnezeu Se descoperă ca o ființă personală care i-a creat pe Adam și Eva „după chipul Său" (Gen. 1:27; vezi l:26,'nota). Fiindcă Adam și Eva au fost făcuți după chipul lui Dumnezeu, ei au putut comunica și avea părtășie cu Dumnezeu, nemijlocit și într-o stare plină de iubire.

(3)   Dumnezeu Se revelează, de asemenea, ca o ființă morală care a făcut toate lucrurile bune și, prin urmare, fără păcat. După ce Dumnezeu a încheiat creația și a privit tot ceea c'e El făcuse, a văzut că toate erau „foarte bune" (Gen. 1:31). Deoarece Adam și Eva fuseseră făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ei erau de asemenea fără păcat (vezi Gen. 1:26, nota).' Păcatul a intrat în existența umană când Eva a fost ispitită de șarpe sau de Satana (Gen. 3, compară cu Rom. 5:12; Apoc. 12:9).

 

LUCRAREA CREAȚIEI.

 

(1)   Dumnezeu a creat toate „lucrurile din ceruri și de pe pământ" (Gen. 1:1; compară cu îs. 40:28; 42:5; 45:18; Marcu 13:19; Efes. 3:9; Col. 1:16; Evr. 1:2;

Apoc. 10:6). Cuvintele „a creat" (ebr. bară) sunt folosite în mod exclusiv pentru o lucrare pe care numai Dumnezeu poate să o săvârșească. Aceasta înseamnă că într-un anumit moment Dumnezeu a chemat la existență materia și substanța, care nu existaseră înainte (vezi Gen. 1:3, nota).

(2)   Biblia descrie ceea ce a creat Dumnezeu ca fiind fără formă, pustiu și acoperit de întuneric (Gen. 1:2). Atunci universul și lumea nu aveau forma

și organizarea de acum. Totul era gol, lipsit de orice viețuitoare și de orice sursă de lumină. După această fază inițială, Dumnezeu a creat lumina care să risipească întunericul (Gen. 1:3-5), a dat formă universului (Gen. 1:6-13) și a umplut pământul cu viețuitoare (Gen. 1:20-28).

(3)  Dumnezeu  a  folosit în  săvârșirea  creației puterea  Cuvântului  Său.  De nenumărate ori se spune: „Dumnezeu a zis ..." (Gen. 1:3, 6, 9, 11, 14, 20, 24, 26).

Cu alte cuvinte, „Dumnezeu a chemat la existență cerurile și pământul"; înainte de a fi rostit cuvântul creator al lui Dumnezeu, acestea nu existau (compară cu Ps. 33:6, 9; 148:5; îs. 48:13; Rom. 4:17; Evr. 11:3).

(4)  Toată Treimea, nu numai Tatăl, a avut un rol in creație,

(a) Fiul însuși este Cuvântul plin de putere prin care Dumnezeu a făcut toate lucrurile, fn prologul
Evangheliei lui loan, Hristos este revelat în calitate de Cuvânt veșnic al lui Dumnezeu (loan 1:1). „Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El" (loan 1:3). De asemenea, apostolul Pavel afirma că prin Hristos „au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute ...toate au fost făcute prin El și pentru El"' (Col. 1:16). În fine, autorul epistolei către Evrei afirmă categoric că Dumnezeu a făcut universul prin Fiul Său (Evr. 1:2).

(b) Și Duhul Sfânt a avut un rol activ în lucrarea creației. Despre El se spune c㠄Se mișca" pe deasupra creației, protejând-o și pregătind-o pentru lucrarea creatoare a lui Dumnezeu. Cuvântul ebraic pentru Duh (ruah) poate fi tradus de asemenea prin „vânt" și „suflare". Astfel, psalmistul confirmă rolul Duhului când el afirmă: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului si toată oștirea lor prin suflarea (ruah) gurii Lui" (Ps. 33:6). La fel, Duhul Sfânt continuă să fie prezent în susținerea creației (Iov 33:4; Ps. 104:30).

 

SCOPUL CREAȚIEI.

Dumnezeu a avut motive precise pentru crearea lumii.

(1) Dumnezeu a făcut cerurile și pământul ca pe o manifestare a slavei, măreției și puterii Sale. David spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu si întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui" (Ps. 19:1; compară cu Ps. 8:1). Privind la întregul cosmos creat — de la imensa întindere a universului creat la frumusețea și ordinea naturii — vom fi copleșiți de măreția Domnului Dumnezeu, Creatorul nostru.

(2) Dumnezeu a făcut cerurile și pământul pentru a primi înapoi slava și onoarea ce I se cuvin. Toate elementele naturii — ex. soarele și luna, copacii din pădure, ploaia și zăpada, râuri și izvoare, dealuri și munți, animale și păsări — strigă lauda lui Dumnezeu care le-a creat (Ps. 98:7-8; 148:1-10; Is. 55:12). Cu cât mai mult Dumnezeu dorește și așteaptă să primească slavă și laudă de la făpturile umane!

(3) Dumnezeu a făcut pământul ca pe un loc unde să poată fi îndeplinite scopurile Sale privitoare la neamul omenesc,

(a) Dumnezeu a creat pe Adam și Eva după chipul Său astfel ca El să poată avea cu ei o comuniune personală, plină de iubire pentru toata veșnicia. Dumnezeu a conceput omul ca pe o ființă triună (trup, suflet și duh) posedând minte, sentiment si voință cu care el îi poate răspunde în mod liber Lui ca Domn și I se poate închina și sluji cu credință, credincioșie și recunoștință,

(b) Atât a dorit Dumnezeu această părtășie cu neamul omenesc încât, atunci când Satana a reușit să-i ispitească pe Adam și Eva ca să se răzvrătească și să nu asculte de porunca lui Dumnezeu, El a făgăduit să trimită un Mântuitor ca să răscumpere omenirea din urmările păcatului (Vezi Gen. 3:15, nota), în felul acesta Dumnezeu urma să dobândească un popor al Lui care se va bucura de El, îl va slăvi și va trăi în neprihănire și sfințenie înaintea Lui (Is. 60:21; 61:1-3; Efes. 1:11, 12;1 Petru 2:9). (c) Momentul culminant al scopului lui Dumnezeu pentru creație este prezentat în cartea Apocalipsei, unde Ioan descrie sfârșitul istoriei cu aceste cuvinte:.. El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor" (Apoc. 21:3).

 

CREAȚIA ȘI EVOLUȚIA.

Evoluția este punctul de vedere predominant, asupra originii vierii și a universului, oferit de lumea științifică și educațională contemporană. Creștinii care cred în Biblie trebuie să ia în considerare aceste patru observații cu privire la evoluție:

(1) Evoluția este un efort naturalist de a explica originea și dezvoltarea univer­sului. Această teorie începe cu presupunerea că nu există nici un Creator divin, personal, care a făcut și a modelat lumea; potrivit teoriei evoluționiste, toate lucrurile au apărut printr-o serie de schimbări întâmplătoare care s-au produs cu miliarde de ani în urmă. Susținătorii evoluției pretind că au date științifice care sprijină ipotezele lor.  (2) Doctrina evoluționistă nu este cu adevărat științifică. Potrivit metodei științifice, toate concluziile trebuie să fie întemeiate pe dovezi de netăgăduit oferite de experiențe care pot fi făcute în orice laborator, însă, nu a fost sau nu poate fi născocită nici o experiență care să confirme teoriile despre originea materiei dintr-un presupus „big bang" originar sau despre dezvoltarea treptată a ființelor vii de la formele lor cele mai simple, la cele mai complexe. Prin urmare, evoluția este o ipoteză făr㠄evidență" științifică; așadar, pentru a o accepta trebuie să crezi într-o teorie omenească. Dimpotrivă, credința poporului lui Dumnezeu este în Domnul și în revelația Sa inspirată, care afirmă că El este singurul care a făcut toate lucrurile, din nimic (Evr. 11:3).

(3) Este incontestabil faptul că în interiorul diferitelor specii ale lumii vii se produce schimbare și dezvoltare. De exemplu, unele specii dispar; pe de altă parte constatăm, câteodată, că apar forme noi în interiorul speciilor. Dar nu există nici o dovadă, nici măcar în domeniul geologiei, care să sprijine teoria potrivit căreia o formă a lumii vii s-ar fi dezvoltat din alta. Mai curând, există dovezi care susțin afirmația Bibliei potrivit căreia Dumnezeu a creat făpturile „după soiul lor" (Gen. 1:21, 24-25).

(4)  Creștinii care cred în Biblie, trebuie de asemenea să respingă și teoria numită evoluționism teist. Această teorie adoptă majoritatea concluziilor evoluționistului naturalist, numai că Dumnezeu a declanșat procesul evolutiv. O astfel de teorie l neagă revelația Bibliei care atribuie lui Dumnezeu un rol activ în toate aspectele creației. De exemplu, fiecare verb principal din Genesa l îl are pe Dumnezeu ca subiect, excepție făcând cel din Genesa 1:12 (care împlinește porunca lui Dumnezeu versetul 11) și fraza care se repetă: „Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață". Dumnezeu nu este un supraveghetor pasiv al unui proces evolutiv; El este Creatorul activ al tuturor lucrurilor (compară cu Col. 1:16).

 

AMIN