COLOSENI

 

 

Scrisoarea lui Pavel către Biserica din Colose s-a născut în timpuri grele, cînd învățătura curată a Evangheliei era sub atacul pervertitor al ereziilor filosofiei gnostice. Din închisoarea Romei, Pavel așterne pe hîrtie rînduri de scriere profundă cu implicații care trec dincolo de timp și de spațiu prezentîndu-ni-L pe Cristos în copleșitoarea Lui importanță cosmică. Pentru cititorul de azi, cele scrise de Pavel pot și trebuie să constituie un ghid înspre înțelegerea persoanei și lucrării Domnului Isus Cristos.

 

Pentru titlul, autorul și data vezi introducerea la Epistola către Efeseni.

 

Contextul scrierii: Orașul Colose era situat la aproape 170 de kilometri distanță de Efes și își înșira locuitorii de-a lungul șerpuitoarei văi a rîului Licus. Pe albia rîului la vale, după un drum de 18 kilometri, ajungeai aproape de vărsarea Licusului în rîul Meander în ținuturile orașelor Laodicea și Ierapole. Aceste două cetăți stăteau față în față pe cele două maluri ale rîului și-și înlesneau una alteia dezvoltarea.

 

La vremea cînd scrie Pavel, toate cele trei cetăți erau cuprinse în provincia Romană a Asiei. Locuitorii acestor orașe erau bogați și afluenți atît în cele materiale, cît și în cele culturale. Deși greu încercați de activitățile vulcanice din străfunduri, care le-au pricinuit adeseori cutremure devastatoare, locuitorii n-au vrut să părăsească aceste meleaguri ale belșugului. Mai tîrziu apostolul Ioan avea să mustre Biserica din Laodicea pentru nevegherea ei, pentru superficialitatea credinței ei și pentru încrederea ei în lucrurile materiale (Apoc. 3:17-18).

 

Despre Biserica din Colose știm precis că ea nu a fost înființată de Pavel (Col. 2:1). Se pare că cel ce le vestise Evanghelia fusese unul dintre discipolii și colaboratorii lui Pavel, Epafras (Col. 1:6-7).

 

Activitatea acestui lucrător se întindea peste toate Bisericile din valea rîului Licus. Rîvna lui este recunoscută și lăudată de Pavel (Col. 4:12-13).

 

Pentru a înțelege mai bine ce se întîmplase în Colose este bine să-i comparăm pe cei de acolo cu exemplul pe care Pavel se străduia să-l dea tuturor. Dacă vă mai aduceți aminte, Pavel mărturisise celor din Filipi că el „aleargă spre țintă", căutînd „să-L cunoască pe Cristos" și să se identifice duhovnicește cu itinerarul parcurs de Cristos în suferința, moartea și învierea Sa. Mesajul apostolului era mărturia unuia care nu se putea opri la jumătate de drum, mulțumindu-se numai cu jumătăți de măsură. El dorea mereu mai mult și... mai mult din Cristos. Prin comparație cu el, ceea ce se întîmplase în Colose era că cei de acolo nu se puteau mulțumi... numai cu Cristos!

 

Pavel îl dorea pe Domnul, cei din Colose doreau și „altceva" pe lîngă Domnul.

 

Fără îndoială că în aceste centre ale Asiei pătrunsese învățătura otrăvită a gnosticilor greci. Despre această filosofic și despre pretențiile ei tulburi vom avea ocazia să vorbim mai mult în introducerile la epistolele scrise de apostolul Ioan. Pînă atunci este suficient să spunem că această erezie:

 

a) ataca persoana și suficiența lucrării făcute de Cristos pentru mîntuirea lumii.

b) adăuga Evangheliei învățături străine care o transformau într-o simpl㠄alternativă" a celorlalte „căutări filosofice ale omenirii".

 

Gnosticismul era o școală filosofică bazată pe o cunoaștere tainică („gnoza") obținută printr-un proces de inițiere în urma căruia li se împărtășeau discipolilor cunoștințe despre starea lumii și despre căile spre refacerea „unității și armoniei cosmice primordiale". Gnosticii priveau lumea ca pe o succesiune de șapte sfere concentrice ale existenței cu centrul în Dumnezeu. La mijloc era sfera prezenței divine, după care se înșirau apoi sferele, din ce în ce mai inferioare, ale „domniilor, dregătoriilor, și stăpînirilor cerești". Născut accidental în cea mai periferică sferă a existenței, sfera materiei, omul era chemat să caute să se desprindă de ea și să trăiască în spirit marea aventură a călătoriei prin „sferele cerești" înspre „pleroma" sau locul plinătății dumnezeirii.

 

Formulată în termeni foarte apropiați creștinismului, această învățătură a gnosticilor a făcut prăpăd în sînul Bisericilor primare. Comentatorii moderni o văd ca pe o încercare tardivă, dar energică a Diavolului de a împiedica răspîndirea mesajului curat al Evangheliei mîntuitoare prin jertfa de la Calvar.

 

Redus la cîteva cuvinte, avertismentul lui Pavel spune celor din Colose că nu tot ce seamănă a Evanghelie este Evanghelie. Aduceți-vă aminte ce le spusese Galatenilor:

 

„Mă mir că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni care vă tulbură și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!

 

Cum am mai spus, o spun și acum; dacă vă propovăduiește cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care ați primit-o, să fie anatema!" (Gal.1:6-9).

 

Erezia care pătrunsese în Colose era o încrucișare de noțiuni filosofice orientale și de restricții alimentare iudaice. Gnosticismul reușise să strîngă sub același acoperiș idei contrare și nu de puține ori contradictorii. Nu era pentru prima oară și vai, nici pentru ultima oară, cînd speculații rafinate filosofice se uneau cu regulile rigide ale unei religii a faptelor și ritualelor exterioare. Extremele se ating în eroare pentru că, așa cum spunea cineva: „dacă mergi suficient de mult înspre est, ajungi cu siguranță la vest".

 

Biserica trebuie să știe să se ferească de atacurile învățăturilor greșite. Iată un pasaj din instrucțiunile pe care i le dă Pavel mai tînărului Timotei:

 

„Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lăsa de credință, ca să se lipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roș în însuși cugetul lor. Ei opresc căsătoria și întrebuințarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulțumiri de către ceice cred și cunosc adevărul" (1 Timotei 4:1-3).

 

Conținutul scrierii: Întreaga epistolă către cei din Colose este un răspuns dat atacului învățătorilor eretici. Mesajul central al scrisorii este: „Cristos, plinătatea Dumnezeirii", iar intenția declarată a apostolului este aceea de a-i convinge pe cei ce L-au primit pe Cristos că, dacă îl au pe El, nu mai au nevoie de nimic altceva.

 

Punctul central al întregii scrisori se găsește în versetul 9 din capitolul 2. În acest text, Pavel așeaz㠄pleroma" de care vorbeau gnosticii în chiar ființa lui Cristos:

 

„Luați seama ca nimeni să nu vă fure cufilosofia, și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Cristos. Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El, care este capul oricărei domnii și stăpîniri" (Col. 2:8-10).

 

Apostolul prezintă planul lui Dumnezeu de a reface „unitatea și armonia cosmică primordială" nu prin ceea ce spuneau gnosticii, ci prin Cristos:

 

„El ne-a izbăvit de sub puterea întunerecului și ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor.

 

El este CHIPUL DUMNEZEULUI CELUI NEVĂZUT, cel întîi născut din toată zidirea. Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile care sînt sub ceruri și pe pămînt, cele văzute și cele nevăzute; fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.

 

El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El.

 

El este Capul trupului, al Bisericii.

 

El este începutul, cel dintîi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întîietatea.

 

Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, și SĂ ÎMPACE TOTUL CU SINE prin El, atît ce este pe pămînt cît și ce este în ceruri, făcînd pace, prin sîngele crucii Lui" (Col. 1: 13-20).

 

Pentru Pavel, rezolvarea problemei umane, nu este „aventuroasa călătorie prin sferele cerești", ci primirea lui Cristos în inimă, căci, întrucît omul nu putea ajunge singur la slavă, Dumnezeu a coborît slava la nivelul nostru și ne-a oferit-o prin Cristos:

 

„Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume: Cristos în voi, nădejdea slavei!" (Col. 1:26-27).

 

Conștient de existența unor „domnii și stăpîniri" care se opun lui Dumnezeu prin învățături greșite și care vor să-I zădărnicească planurile, Pavel scrie:

 

„A dezbrăcat domniile și stăpînirile, și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce" (Col. 2:15).

 

În ce privește „datinile religioase", Pavel îi absolvă pe creștini de necesitatea respectării lor:

 

„Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos" (Col. 2:16-23).

 

Soluția tuturor problemelor de viață creștină este așezată de Pavel în viața de înviere care trebuie să pulseze în vinele noastre. La sfințenia creștină se ajunge nu prin „îmbunătățirea și disciplinarea firii pămîntești", ci prin primirea unei naturi din Cristos care va rodi de la sine:

 

„Dacă deci ați înviat împreună cu Cristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Cristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gîndiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt. Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" (Col. 3:1-3).

 

CUPRINSUL CĂRȚII

 

Cuvînt de introducere (1:1-8)

Rugăciune pentru „umplere" și „purtare într-un chip vrednic" (1:9-14)

 

1. DOCTRINĂ - „să vă umpleți" (cap.1-2)

Cristos - plinătatea lui Dumnezeu în creație (1:15-18)

Cristos - plinătatea lui Dumnezeu în răscumpărare (1:19-23)

Cristos - plinătatea lui Dumnezeu în Biserică (1:24-2:7)

Cristos - plinătatea lui Dumnezeu în luptă cu erezia (28-23)

 

2. PRACTICA - „să vă purtați într-un chip vrednic" (cap.3-4)

Viața nouă - și fiecare credincios (3:1-11)

Viața nouă - și credincioșii între ei (3:12-17)

Viața nouă - și relațiile de familie (3:18-21)

Viața nouă - și relațiile de muncă (3:22-4:1)

Încheiere (4:2-18)

 

*************************************************************************