CHEMAREA LUI AVRAM

 

Gen. 12:1-3 „Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, si din casa tatălui tău, si vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare, și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine".

 

Cu chemarea lui Avram (numit mai târziu Avraam, vezi Gen. 17:5), așa cum este prezentată în Genesa 12, începe un nou capitol în Vechiul Testament, privitor la scopul lui Dumnezeu de a răscumpăra și mântui omenirea. Dumnezeu a dorit să aibă un om care să-L cunoască și să-I slujească cu credință devotată. Din acest om va descinde o familie care va cunoaște, va învăța și va păzi căile Domnului (vezi Gen. 18:19). Din această familie urma să apară un neam ales care trebuia să fie despărțit de căile păcă­toase ale altor popoare, pentru a face voia lui Dumnezeu. Din acest neam urma să vină Isus Hristos, Mântuitorul lumii, „sămânța" promisă a femeii (vezi Gen. 3:15, ; Gal. 3:8, 16, 18). Din chemarea lui Avraam pot fi deduse câteva principii importante.

(1)  Chemarea lui Avraam a implicat despărțirea lui de țara sa, de poporul său și de familia sa (Gen. 12:1) pentru a deveni străin și călător pe pământ (Evr. 11:13). Dumnezeu instituia în Avraam principiul important potrivit căruia poporul Său trebuia să se despartă de tot ce împiedică realizarea scopului Său pentru viețile lor (vezi articolele SEPARAREA SPIRITUALĂ A CREDINCIOȘILOR, și RELAȚIA CREȘTINULUI CU LUMEA, ).

(2)  Dumnezeu a promis lui Avraam o țară, un neam mare — prin urmașii săi — și o binecuvântare care se va răsfrânge peste toate popoarele pământului (Gen. 12:2,3). Noul Testament învață în mod limpede că ultimul element al acestei făgăduințe este împlinit în proclamarea misionară a Evangheliei lui Hristos (Fapte 3:25; Gal. 3:8).

(3)  Mai mult, chemarea lui Avraam a implicat nu numai o țară pământească, ci și una cerească. Viziunea sa a ajuns să întrevadă o casă finală nu pe pământ, ci în cer, și o cetate al cărei arhitect și ziditor era Dumnezeu. De acum încolo, Avraam a dorit și a căutat o patrie cereasca unde să poată trăi pentru totdeauna cu Dumnezeul său în neprihănire, bucurie și pace (Evr. 11:9, 10, 14-16; compară cu Apoc. 21:1-4; 22:1-5). Până atunci el va fi un străin și un călător pe pământ (Evr. 11:9, 13).

(4)  Chemarea lui Avraam conținea nu numai făgăduințe, ci, de asemenea, și obligații. Dumnezeu a cerut de la Avraam atât ascultarea cât și să I se încredințeze
Lui ca Domn, pentru a primi ceea ce i se promisese. Ascultarea și încredințarea impuneau: (a)   încredere   în   Cuvântul   lui   Dumnezeu,   chiar   când   împlinirea făgăduințelor părea, omenește, imposibilă (Gen. 15:1- 6; 18:10-14), (b) ascultarea de porunca iui Dumnezeu de a părăsi casa sa (Gen. 12:4; Evr. 11:8), și (c) o străduință sinceră de a trăi o viață fără prihană (Gen. 17:1,2).

(5)  Făgăduința lui Dumnezeu făcută lui Avraam și binecuvântarea acordată lui s-a extins nu numai la urmașii lui trupești (adică iudeii care cred), ci, de asemenea,
la toți care au credință adevărată (Gen. 12:3), îl primesc și-L urmează pe Isus Hristos adevărata „sămânță" a lui Avraam (vezi Gal. 3:14, 16). Toți cei care au o credință asemănătoare cu a lui Avraam sunt „copiii lui Avraam" (Gal. 3:7) și sunt binecu­vântați împreună cu el (Gal. 3:9). Ei devin moștenitorii lui Avraam, moștenitori potrivit făgăduinței (Gal. 3:29), care include primirea prin credință a „duhului făgăduit" în Hristos Isus (vezi Gal. 3:14).

(6)     Fiindcă Avraam a avut o credință în Dumnezeu manifestată prin ascultare, el este socotit cel mai însemnat exemplu al adevăratei credințe mântuitoare (compară cu Gen. 15:6; Rom. 4:1-5, 16-24; Gal. 3:6-9; Evr. 11:8-19; Iac. 2:21-23; vezi Gen.15:6, ). Din punct de vedere biblic, orice credință în Isus Hristos ca Mântuitor care nu implică ascultarea de El ca Domn, nu este felul de credință pe care a avut-o Avraam și astfel ea nu reprezintă adevărata credință mântuitoare (vezi Ioan 3:36; vezi articolul CREDINȚĂ ȘI HAR,).