CETATEA IERUSALIMULUI

 

/ Cron. 11:7-8 „David s-a așezat în cetățuie; de aceea au numit-o cetatea lui David. A făcut zid împrejurul cetății, de la Milo de jur
împrejur; și loab a dres cealaltă parte a cetății "



ISTORIA CETĂȚII IERUSALIMULUI. Prima referire demnă de crezare asupra cetății Ierusalimului se găsește în Gen. 14:18, unde Melhisedec este menționat ca împărat al Salemului (adică al Ierusalimului; vezi Gen. 14:18, ). Pe vremea când Israeliții erau gata să treacă peste Iordan ca să intre în Țara făgăduită, localitatea se numea (cetatea) Iebusită (Ios. 15:8) sau „Iebus" (I Cron. 11:4). Ea n-a fost niciodată capturată în perioada cuceririi Canaanului de către Iosua și a rămas în mâinile Canaaniților până când David a devenit împărat. Oștirea lui David a asediat Iebusul, l-a luat m stăpânire și David a făcut din cetate capitala sa (II Sam. 5:5-7; I Cron. 11:4-7). Ierusalimul a servit drept capitală politică a Israelului atât în perioada cât acesta a fost un regat unitar, cât și mai târziu, în timpul regatului din sud, al lui Iuda. Solomon, succesorul lui David, a zidit Domnului Dumnezeu Templul din Ierusalim (I Împ. 5:8; II Cron. 2:5, vezi articolul TEMPLUL, ), Astfel încât cetatea a devenit, de asemenea, centrul religios al închinării aduse Domnului legământului. Din cauza păcatului lui Israel, în anul 586 în. Hr., Nebucadnețar al Babilonului a asediat cetatea și în cele din urmă a distrus-o împreună cu Templul din ea (II Împ. 25:1-11; II Cron. 36:17-19). Ierusalimul a rămas o grămadă de moloz până la reîntoarcerea Israeliților din Persia, în anul 536 în. Hr., când ei au rezidit atât Templul cât și cetatea (Ezra 3:8-13; 5:1-6; Neem. 3-4). în vremea N.T., Ierusalimul a devenit din nou centrul politic și religios al vieții israelite, în anul 70 d. Hr., după ce David a făcut din cetatea Ierusalimului capitala sa, aceasta a început să capete diverse alte nume, în concordanță cu caracterul ei: „Sion" (II Sam. 5:7), „cetatea lui David" (I Împ. 2:10), „cetatea sfântă" (Neem. 11:1), „cetatea lui Dumnezeu" (Ps. 46:4), „cetatea Marelui împărat" (Ps. 48:2), „cetatea neprihănită, cetatea credincioasă" (Is. 1:26), „cetatea Domnului" (Is. 60:14), „Domnul este aici" (Ez. 48:35) și „cetatea cea credincioasă" (Zah. 8:3). Unele din aceste nume sunt nume profetice pentru viitoarea cetate a Ierusalimului.

ÎNSEMNĂTATEA IERUSALIMULUI PENTRU ISRAELIȚI. Cetatea Ierusalimului a avut o semnificație deosebită pentru poporul lui Dumnezeu în vremea V.T.

(1)Când Dumnezeu a amintit Legea Sa Israeliților la hotarele Canaanului, El a arătat, prin Moise, că, în viitor, El va alege un loc în care „să-l așeze numele Lui" (Deut. 12:5, 11, 21;14:23-24). Acest loc trebuia să fie cetatea Ierusalimului (I Împ. 11:13; 14:21) unde Templul Dumnezeului celui viu a fost înălțat; astfel Ierusalimul a primit numele „cetatea sfântă", „cetatea lui Dumnezeu" și „cetatea Domnului". De trei ori pe an bărbații Israeliți trebuiau să călătorească la Ierusalim, s㠄se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege El; la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămânilor și la sărbătoarea corturilor" (Deut. 16:16; compară cu 16:2,611,15).

(2)Ierusalimul a fost cetatea unde Dumnezeu a revelat Cuvântul Lui poporului Său (Is. 2:3); adică a fost „valea vedeniilor" (Is. 22:1). Mai mult, cetatea a fost locul unde Dumnezeu a împărățit peste poporul Său Israel (Ps. 99:1-2; compară cu 48:1-3, 12-14). Astfel, când Israeliții se rugau, ei erau învățați să se roage „cu privirile întoarse spre cetate" (I Împ. 8:44; compară cu Dan. 6:10). Munții care înconjurau Ierusalimul simbolizau modul cum înconjoară Domnul pe poporul Său în tăria Sa veșnică (Ps. 125:1-2). În esență, deci, Ierusalimul a fost un simbol a tot ceea ce Dumnezeu a dorit pentru poporul Său. Cât timp poporul lui Dumnezeu se afla în Ierusalim, ei trebuiau să-și amintească de puterea suverană a lui Dumnezeu, de sfințenia Sa, de credincioșia Sa față de ei și de hotărârea Sa veșnică de a fi Dumnezeul lor.

(3)Când poporul lui Dumnezeu a rupt părtășia cu El, prin idolatria lor continuă și prin refuzul de a asculta de poruncile Sale (vezi articolul NATURA IDOLATRIEI, ), Domnul a îngăduit poporului babilonian să distrugă Ierusalimul, împreună cu Templul, Îngăduind ca acest vechi simbol al prezenței Sale printre ei să fie distrus, Dumnezeu făcea cunoscut faptul că El însuși se îndepărta din mijlocul poporului Său. Să observăm că făgăduirea de către Dumnezeu a unui „legământ veșnic" cu poporul Său a fost totdeauna condiționată de ascultarea de voia Sa revelată (vezi articolul LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELIȚII, ). Astfel, Dumnezeu a prevenit pe poporul Său, din când în când, că ei trebuie să-l rămână credincioși și să fie ascultători de Legea Sa dacă doresc să primească în continuare binecuvântările și promisiunile Sale.

SEMNIFICAȚIA IERUSALIMULUI PENTRU BISERICA CREȘTINĂ. Cetatea Ierusali­mului a fost, de asemenea, importantă pentru Biserica creștină.

(1) Ierusalimul a fost locul de naștere al creștinătății. Acolo Isus Hristos a fost răstignit și a înviat din morți. Tot în Ierusalim Hristos cel înălțat a revărsat Duhul Sfânt peste ucenicii Săi la Cincizecime (Fapte 2). Din această cetate mesajul Evangheliei lui Isus Hristos s-a răspândit „până la marginile pământului" (Fapte 1:8; compară cu Luca 24:47). Biserica din Ierusalim a fost Biserica mamă a tuturor bisericilor și Biserica de-acasă a apostolilor (Fapte 1:12-26; 8:1). Când a izbucnit controversa în jurul nedumeririi dacă aceia proveniți dintre Neamuri, care au crezut în Isus, trebuie să fie tăiați împrejur, Ierusalimul a fost cetatea unde a fost convocat primul conciliu important al Bisericii, pentru a decide în această chestiune (Fapte 15:1-31; Gal. 2:1-10).

(2)Scriitorii N.T. au acceptat o bună parte din semnificația vechi-testamentală a Ierusalimului,  dar au schimbat aplicarea  ei  de la cetatea pământească la  cea
cerească. Cu alte cuvinte, pentru ei Ierusalimul-cetatea sfântă, nu mai există aici pe pământ ci în ceruri, unde locuiește Dumnezeu și Hristos cârmuiește la dreapta Sa; de acolo, trimite El binecuvântările Sale și de acolo va reveni Isus. Pavel spune despre „Ierusalimul cel de sus" că este mama noastră, a tuturor (Gal. 4:26). Autorul epistolei către Evrei arată că, venind la Isus Hristos pentru mântuire, credincioșii se apropie nu de un munte pământesc, ci „de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc" (Evr. 12:22). În loc să pregătească pe pământ o cetate pentru cei credincioși, Dumnezeu pregătește Noul Ierusalim, care are să se coboare într-o zi „din cer de la Dumnezeu... gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei" (Apoc. 21:2;   compară  cu  3:12).  în  această măreață  zi,  făgăduințele legământului lui Dumnezeu vor fi pe deplin împlinite: „Iată, cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeullor" (Apoc.21:3). Dumnezeu și Mielul vor domni pentru totdeauna pe tronul lor în această cetate sfântă (Apoc. 22:3).

(3)   Va mai avea cetatea pământească a Ierusalimului un viitor rol în împărăția de o mie de ani a lui Dumnezeu? Isaia 65:18 arată spre „ceruri noi și un pământ nou" (Is. 65:17) iar apoi scrie apăsat „ci..." (sublinierea noastră) Ierusalimul actual își va cunoaște împlinirea lui;  restul textului din Isaia 65 vorbește despre condițiile
mileniului. Mulți cred că atunci când Hristos va reveni ca să întemeieze împărăția Sa de o mie de ani (Apoc. 20:1-6), El Își va așeza tronul în cetatea Ierusalimului. După judecata de la scaunul de domnie mare și alb (Apoc. 20:11-15), Ierusalimul ceresc se va  coborî pe  pământul  cel  nou și va  deveni  centrul împărăției veșnice  a lui Dumnezeu (vezi Apoc. 21:2, ).