CETATEA SFÂNTĂ

Anul 1975

Binecuvântat să fie din veșnicie în veșnicie Numele lui Dumnezeu căci a Lui este înțelepciunea si puterea, El schimbă vremurile si împrejurările, El descoperă ce este ascuns si adânc, El știe ce este întuneric și El este lumina. Slăvit și lăudat să fie Domnul căci a găsit cu cale să trimită un semnal de deșteptare pentru pregătirea noastră în vederea venirii Sale și a găsit potrivit să descopere prin Duhul Sfânt starea în care se găsește Biserica în vremea aceasta și încercările prin care va avea să treacă poporul, pentru ca cei ce au ațipit să se trezească și să se pregătească în vederea venirii Domnului Isus. Dacă vom fi găsiți vrednici, vom avea parte de răsplătirile pe care Domnul a arătat în această lucrare că le-a păstrat celor ce vor răbda până la sfârșit.

Solul ceresc care a fost trimis la mine în spital si mi-a zis: "Vino să vezi cetatea sfântă", m-a dus si mi-a arătat pe o înălțime o cetate zidită în patru colțuri. Cetatea avea 12 porți de jur împrejur si era lucrată cu multă măiestrie, din pietre scumpe, ce străluceau ca mărgăritarele în soare. Porțile erau câte trei pe fiecare parte a cetății. Deasupra porților erau mai multe rânduri de odăi, cum ar fi mai multe rânduri de etaje. Ultimul nivel se termina cu niște turnuri foarte, înalte, ce ajungeau aproape până la nori. în partea din față, cum era văzută cetatea, s-a făcut o deschizătură prin care se vedea înăuntru ca într-o odaie ce avea trei pereți (al patrulea era cel prin care se vedea înăuntru). Cum priveam, am văzut lângă peretele din față un altar lung cam de un metru și jumătate, si înalt de un metru. Altarul era acoperit cu o placă de aur (Exod 30:1-3), iar pe placă, deasupra, era Chipul lui Dumnezeu "stând în picioare, ca o statuie înaltă, în mijloc era o masă, căreia i se zicea Masa Altarului. Mi s-a spus că Altarul, Masa, Chipul lui Dumnezeu si pereții, au fost poleiți cu aur curat, că acolo se cobora si se vedea slava lui Dumnezeu (Exod 25:23-24). Din pricina strălucirii si a prezenței Domnului, tot locul acela era socotit sfânt, numindu-se "Altarul Domnului."

Masa Altarului era acoperită cu o față de masă roșie si peste ea mai era o față de masă neagră, cu niște ciucuri foarte mari, si care aproape acoperea fața de masă roșie. Câțiva bărbați, socotiți bărbați de slujbă (bătrânii poporului), stăteau fără nici un respect față de Altarul si Masa lui Dumnezeu: ședeau pe masă cu picioarele sub ei (turcește), și de acolo l țineau o predică la poporul care era strâns într-un loc în fața  Altarului, numit "Curtea Altarului". M-am uitat mirată cum cetatea, porțile, odăile si turnurile străluceau în diferite culori si nuanțe, după felul pietrelor din care era construită. Numai Altarul si Chipul lui Dumnezeu nu străluceau, decât foarte puțin. Se vedea că erau poleite cu o strălucire falsă - nu era • strălucirea originală. Poleiala aceea radia foarte puțină lumină, cum ar fi fosforul noaptea. Altarul si Chipul lui Dumnezeu trebuiau să strălucească mai mult decât toată cetatea, dar străluceau puțin din pricina poleirii false, în fața Altarului era o mulțime marc de oameni - așa de deasă, că abia puteai să treci prin ea. Poporul era tare nepăsător: oameni vorbeau unii cu alții, râdeau, unii priveau cetatea, iar alții priveau la Chipul lui Dumnezeu, dar fără nici un respect - priveau ca la o statuie.

Atunci a apărut Domnul între altar și popor si a zis: "Vezi ce au făcut bătrânii poporului din sfânta Mea cetate? Tot locașul sfântului Altar a fost poleit numai cu aur curat ce strălucea, că abia putea poporul să privească strălucirea casei Mele si a Chipului Meu. Acum, tot aurul l-au schimbat cu o strălucire falsă, ca poporul să nu mai aibă nici o teamă de Numele Meu. Dar nu numai atât au făcut bătrânii poporului; au făcut mai mult decât atât: pe robii Mei, care păzesc mărturia adevărată si se tem de Mine, i-au îndepărtat de la Altarul Meu, i-au dat la o parte și i-au împins la țărâna pământului, de unde strigă la Mine să le apăr pricina, în schimb, iată pe cine țin ei aproape de Masa Altarului!" Atunci au apărut, aproape de Masa Altarului, câteva bănci și pe ele stăteau niște bărbați copleșiți de tot de somn. Ei apăreau niște oameni lumești: nici la îmbrăcăminte, nici la înfățișare nu aveau nimic să arate că sunt niște credincioși. Atunci Domnul a zis: "Aceștia sunt oameni care și-au lepădat credința si mărturia cugetului curat. Iată pe cine țin ei aproape de Masa Altarului." Mai la o parte, lângă Masa Altarului, era un grup de fete, care mai de care mai după moda lumii: unele cu capul gol, cu cocuri mari, sau cu părul tăiat, cu rochii scurte si toate stăteau foarte nepăsătoare. Atunci Domnul mi-a zis: "Acestea sunt fiicele destrăbălate ale Sionului. Iată pe cine țin ei aproape de Masa Altarului. O mânie aprinsă Mi s-a ridicat până în nări si nu pot să-i mai sufăr, de aceea, în curând Mă voi judeca cu ei."

Domnul m-a dus să văd unde sunt robii Lui. Trecând după Domnul prin Curtea Altarului, am văzut că o porțiune era pavată si unde nu era pavată, era numai țărână si acolo, pe la margini si prin locuri mai ascunse, pe genunchi, cu fața la pământ, erau robii Domnului si plângeau, în timpul acesta bătrânii de la Masa Altarului luau săgeți si aruncau cu ele în robii Domnului, care sub loviturile lor gemeau si plângeau si mai tare. Atunci Domnul a zis: "Din pricină că robii Mei sunt îndepărtați de la Altar si trebuie să geamă sub loviturile lor, strigătele lor au ajuns până la Mine si Mă voi scula să-Mi apăr pricina; totuși Mărturia Mea este păstrată dreaptă. Acum haideți să vedeți cum era Slava Casei Mele la început si cum strălucea ca aurul curat." Ne-a dus într-un loc pe o ridicătură unde era o deschizătură foarte mică; de acolo se putea vedea Slava Domnului cu așezămintele de la început la Altarul Domnului și-n Cetatea Sfântă. Privirea mea a fost atrasă întâi de Chipul lui Dumnezeu, care strălucea așa de puternic încât de strălucirea Lui, a trebuit să-mi plec capul jos cu frică si am simțit puterea Duhului Sfânt si am zis: "Da, Chipul lui Dumnezeu reprezintă puterea Duhului Sfânt si prezența Domnului deasupra Altarului." Pereții Altarului erau toți poleiți cu aur si pe masă era o pâine albă, mare - parcă erau trei pâini si totuși era numai una, crescută tare si rumenă. Mi s-a spus că reprezintă puterea din Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt. Fața de masă nu era nici roșie, nici neagră cu ciucuri, ci era albă si avea pe margini o tivitură cu fir auriu. Câțiva bărbați puși după rânduială lui Dumnezeu, rupeau pâinea si o împărțeau la cei sinceri ce se apropiau cu frică de Altarul Domnului si cu frică luau bucata de pâine si o strângeau la piept ca pe o merinde. Aceștia erau foarte puțini față de mulțimea mare adunată în Curtea Altarului.

Atunci s-a auzit o voce care a strigat: "Scris este: Dumnezeu trebuie să strălucească în Sion, pentru ca poporul care privește Slava si Chipul lui Dumnezeu să stea cu frică si cutremur în Casa Domnului." Domnul a zis: "Aceasta este strălucirea Casei Mele în orânduirile drepte si așezămintele dintâi, dar ei au schimbat strălucirea Slavei Mele cu o strălucire falsă, ca poporul să nu mai stea cu frică, ci nepăsător, si de aceea mă voi judeca cu ei."

Atunci s-a auzit o strigare si șapte îngeri au apărut cu șapte trâmbițe. Când primul a sunat din trâmbiță, un glas a strigat: "Vino și vezi!" A apărut un cal alb si o ființă îmbrăcată în alb călare pe cal, care a pornit pe pământ. Apoi, la a doua trâmbiță, a apărut un cal roșu, care venea într-o alergare iute, gata de luptă. Așa un zgomot făcea calul acesta înaintea lui, pe rotocolul pământului, încât oamenii ieșeau din case cu mâinile în cap, țipând de groază, și animalele fugeau și ele si se ascundeau. Pe unde trecea calul roșu, așa zdrobea cu copitele pământul, încât, în urma lui rămâneau orașe sate nimicite, sânge si groază mare.

Când îngerul cu a treia trâmbiță a sunat, voce a strigat: "Vai, vai, vai, vai de lucrătorii fărădelegii care au pângărit Slava Casei Mele, că-n mânia Mea Mă voi judeca cu ei și-n urgia Mea îi voi zdrobi, fiindcă ei sunt de vină că poporul a ajuns în starea de adormire si de nepăsare în care se găsește, că nu l-au hrănit din pâinea aleasă pusă pe Masa Altarului ci le-au dat învățătură după inima lor. Casa Mea trebuie să treacă prin foc, pentru ca să capete din nou strălucirea adevărată." Atunci s-a strigat: "Vino și vezi." S-a produs un cutremur si de cutremurul acela a început să cadă poleiala falsă de pe pereți și de pe Chipul lui Dumnezeu. Bărbații de la masă au dispărut și fețele de masă au căzut amândouă. Era o mare neorânduială și cei ce au privit nepăsători la Casa Domnului, au început a se împrăștia și a se ascunde de frica Domnului, zicând: "Vai, ce a ajuns Casa Domnului."

Când au sunat al patrulea și al cincilea înger din trâmbițe, mi s-a arătat ce se petrece pe pământ, dar nu mi-a mai rămas în minte mai mult decât că am zis: "Sunt lucruri scrise în Apocalipsa; Dumnezeu împlinește ce-i scris asupra locuitorilor pământului." După aceea, al șaselea înger a sunat si s-a auzit o strigare: "Prigoana credincioșilor!" Toți credincioșii au fost strânși si o lege nouă a fost citită, că vor fi liberi să-și manifeste credința, dar numai în condițiile puse de ei. între altele, s-a spus si că să nu se mai facă deosebire între unii si alții, să fie toate cultele la fel, să nu se țină mai sfinți unii decât alții, să nu se deosebească de lume cu nimic, nici prin îmbrăcăminte; nimeni nu mai are voie să atragă atenția la cineva să se poarte cuviincios sau să mustre pe cineva când păcătuiește. Fiecare e liber să facă ce vrea pe propria lui conștiință. Au fost mai multe puncte însă nu mi le mai amintesc. Când s-a terminat de citit, unii din popor au ridicat mâinile în sus si au strigat că ei primesc - că niciodată nu le-a plăcut să se țină mai sfinți, mai buni, nici să se deosebească de lume prin îmbrăcăminte.

Câțiva dintre credincioși s-au ridicat în picioare plini de Duhul Sfânt, spunând că ei nu primesc noile ordine, că ei vor să țină credința așa cum au primit-o la început si au strigat: "Orice ne-ar costa, noi vom ține credința dată sfinților odată pentru totdeauna." Mai mulți din popor au zis atunci că si ei rămân la credința cea adevărată. Atunci au luat dintre ei pe câțiva mai însemnați, socotindu-i periculoși si i-au dus, căutând să-i înduplece si cu binele si cu răul ca să primească ordinele date. Le-au promis că dacă primesc noile ordine, pe ei îi vor pune în fruntea poporului; ei să lămurească poporul că s-au convins că sunt bune noile legi. Fiindcă ei nu au cedat, le-au zis că ei au ațâțat poporul si au revoltat pe mulți: "Acum voi să-i potoliți, că pe noi nu ne mai ascultă!" dar credincioșii au rămas tari în mărturisirea lor. Atunci, așa o mânie i-a apucat împotriva credincioșilor, că a început din plin prigoana. Pe cei ce i-au dus, i-au torturat în fel si chip si i-au omorât. Au fost duși si alții si au făcut la fel cu ei, dar nici ei nu au cedat. Credincioșii erau urmăriți, prinși si duși la moarte, dar era interesant că din ce numărul martirilor creștea, Chipul lui Dumnezeu a început să-și capete strălucirea si Altarul -așezămintele de la început. S-a văzut din nou Masa si fața de masă albă, cu tivitură de aur, si după ea erau câțiva bărbați, pe care nu i-au prins încă, împărțind din pâinea de pe masă la cei rămași din popor, care cu frică se apropiau să-și ia bucata de pâine. După ce o luau, așa curaj primeau că se duceau singuri si strigau: "Si noi suntem credincioși! Vrem să murim pentru Hristos ca să se împlinească numărul martirilor si să vină Domnul să ne ia cu El!" Când numărul martirilor a fost mai mare, Cetatea strălucea ca o bijuterie de aur în soare.

Atunci s-a auzit o strigare: "îngerul al șaptelea va suna din trâmbiță." Când a sunat trâmbița, o voce a strigat: "Răpirea Bisericii!" A apărut un nor alb cam la doi metri de pământ, si credincioșii au început a învia. Ieșeau din pământ ca dintr-o apă, îmbrăcați în haine albe si cu părul ca după botez, lins pe cap. Când ieșeau până la jumătate, începeau a striga: "ALELUIA!" și-și luau zborul în norul alb. Cei ce au fost în trup și au fost pregătiți pentru răpire, au fost transformați la clipeală și s-au înălțat în nor după cei ce-au înviat. Norul a început a se . înălța în sus și când s-a îndepărtat mai mult de pământ, norul parcă era un stol de porumbei. Când au ajuns așa de sus că pământul a dispărut de sub ei, a apărut Domnul. Venea de sus îmbrăcat într-o haină strălucitoare lungă; după picioare si împrejurul Domnului erau valuri de lumină - Chipul Domnului strălucea și părul capului era ca de aur. Când au ajuns credincioșii aproape de Domnul, un magnet puternic a atras pe credincioși spre Domnul și pe Domnul către credincioși. Așa strigăte de "ALELUIA" si "OSANA" au fost în văzduh când s-au întâlnit, că văzduhul era ca într-un clocot de strigătele lor. Domnul a schimbat hainele albe ale credincioșilor într-un alb strălucitor, ce arăta ca zăpada când bate soarele pe ea. Domnul a trecut în fruntea lor și Biserica după Domnul; așa și-au luat zborul în sus. Aceasta a fost întâlnirea din văzduh cu Domnul.

Deasupra, era o cetate numai din aur și în față era o poartă mare. Poarta s-a deschis prin mijloc și de o parte si de cealaltă erau îngeri cu trâmbiți în mâini, sunând din ele și strigând: "Biserica a fost răpită! Biserica a fost scăpată din necazul cel mare! Mielul cu sângele Lui a răscumpărat-o de pe pământ!" Biserica striga: "Osana, Aleluia Mielului!" și așa au intrat pe poartă. Prin mijlocul cetății curgea un râu cu apă limpede si pe marginea râului erau pomi cu roade, iar în mijloc era Domnul. De bucurie că au ajuns acolo, unii au băut apă, alții au luat si au mâncat din fructele pomilor, alții au luat harfe si au început a cânta. Atunci m-am gândit ce să fac si eu: să beau apă sau să iau harfa si să cânt, dar imediat mi-a venit în minte Cuvântul scris: când vor întâlni pe Domnul, credincioșii vor zice: "Acesta-i Domnul în care ne-am încrezut! Să ne bucurăm si să ne veselim de mântuirea Lui." Atunci m-am dus la Domnul, m-am prins de haina Lui cu amândouă mâinile si plângând în hohote am strigat: "Isuse, Isuse, atât de mult Te-am dorit pe pământ si atât de mult am dorit ziua ca să Te întâlnesc, să nu fie vis, nici vedenie, ci să fie realitate. Acuma, când văd slava Chipului Tău, Te întreb Isuse cum de m-ai adus la o așa slavă, că tot ce am făcut noi pe pământ este egal cu nimica față de slava ce ai pregătit-o pentru noi; nici suferința, nici lipsa, nici martirajul, nici moartea nu sunt vrednice să fie puse alături de o așa slavă." Și tot plângeam si întrebam pe Domnul cum de ne-a pregătit o așa slavă, că noi prea puțin am suferit pentru El.

Domnul ne-a lăsat pe fiecare să ne stamparăm dorul cum am vrut. Din El curgea o putere ca un izvor si noi simțeam cum ne răcorește inimile acea putere si am zis: "Da, așa e scris: că vom fi desfătați în totul de plinătatea slavei Lui." Domnul Isus ne-a strâns în jurul Lui si ne-a zis: "Acum, Eu însumi vă voi încinge cu brâie de aur în jurul coapselor" si a venit si ne-a legat cu brâie de aur pe la mijloc: în partea dreaptă le-a lăsat mai lungi, ca niște cordoane. Când Domnul ne-a legat cu brâiele de aur, așa o putere din Duhul Sfânt am simțit, că toți am început a vorbi în limbi cerești si atât de minunată si frumoasă era acea vorbire, că am simțit că plutim în harul acela. Atunci mi-am zis: "Am auzit pe mulți credincioși vorbind în limbi, dar așa vorbire frumoasă n-am auzit niciodată pe pământ." După aceasta, am fost împărțiți în șapte. Credincioșii s-au mirat: "Cum, si Biserica răpită mai este împărțită?" si Domnul a spus, că fiecare după cum și-a sfințit viața si după cum L-a prețuit pe Domnul si a căutat să fie aproape de El, așa va fi așezat lângă Domnul. Apoi a apărut o mulțime de cai albi si ne-a spus să ne urcăm pe caii albi, ne-a dat la fiecare o trâmbiță de aur si ne-a așezat în șapte cete în urma Lui. Fiecare a văzut atunci unde îi era locul, iar cei ce erau lângă El au avut bucuria de a pune capul pe Domnul si cu mâinile puteau să se prindă de veșmântul Domnului. Aceștia străluceau mai tare, fiindcă ei primeau lumina de la Domnul. Pe măsură ce cetele erau mai departe de Domnul tot mai puțin străluceau. Ultimii, din a șaptea ceată străluceau mai puțin; vedeau pe Domnul doar de la distanță, deși erau în același loc; cum dorim noi acum să fim mântuiți, așa era acolo dorința în noi să fim mai aproape de Domnul, dar nu se mai putea schimba nimic: fiecare avea locul pe care si l-a pregătit jos pe pământ. Domnul ne-a zis: "Sunați din trâmbiță și strigați: "împărăția a trecut în mâinile lui Hristos si El va împărați!" Toți au sunat din trâmbiță și au strigat: "Aleluia! împărăția a trecut în mâinile lui Hristos și El va împărați o mie de ani!"

Domnul a trecut înaintea noastră pe un cal alb, iar noi am mers după El până la o poartă care ni s-a spus că nu s-a deschis niciodată si că se va deschide numai când Hristos și Biserica vor intra pe această poartă. Cu un toiag alb, Domnul Isus a atins poarta si a strigat: "Deschide-te poartă! Biserica e răpită! Hristos a luat împărăția!" Poarta s-a deschis și a intrat Domnul cu Biserica în strigăte de bucurie si veselie, încât răsunau ca vuietul de ape multe cântările și strigătele în cinstea Mielului: "Osana! Aleluia! împărătește Domnul domnilor! Aleluia, împărătește Hristos Domnul, împăratul împăraților, încins cu brâu de aur, brâu de putere, brâu de tărie! Aleluia Mielului, care a biruit si ne-a răscumpărat de pe pământ!" Cuvintele acestea de slavă apăreau scrise pe brâul de aur al Domnului Isus, care Ii era pus în diagonală peste umăr. Și alte cuvinte de slavă ce nu se pot reda în cuvinte pământești.

Pe urmă ni s-a spus să coborâm să vedem ce se întâmplă pe pământ; s-a arătat ce s-a întâmplat pe pământ după răpirea Bisericii: nenorociri mari și pedepse asupra locuitorilor pământului, încât oamenii au rămas foarte rari. Cei ce au fost buni de luptă, au fost strânși în jurul unui oraș și l-au încercuit gata să-l nimicească. Atunci Domnul a spus că orașul încercuit e Ierusalimul si El se va lupta împotriva celor ce voiau să-l nimicească și va scăpa Ierusalimul din mâinile lor. Biserica a rămas în văzduh, unde cânta biruința Domnului asupra vrăjmașilor Ierusalimului, Ierusalimul fiind umbrit de puterea Lui. Domnul s-a luptat cu ei si i-a nimicit, îngrămădindu-i pe toți într-o vale adâncă (ni s-a spus că acea vale, e valea lui losafat) si vor rămânea acolo până se va împlini mia de ani, apoi, acolo va avea loc judecata tuturor. Domnul cu Biserica și-au luat zborul pe un munte, care s-a spus că e Muntele Sionului. Dacă a fost un munte de pe pământ sau din cer nu știu, căci era umbrit de puterea Domnului si era învăluit în lumină, har, bucurie si măreție, care în cuvinte omenești nu se pot descrie. Domnul a spus: "în corpurile în care sunteți acum, sunteți asemenea îngerilor - puteți urca în cer si coborî pe pământ, căci pe pământ a început Domnia de o mie de ani. Biserica a sunat din trâmbiță si a strigat din nou: "Osana, Aleluia împăratul împăraților, Domnul domnilor a luat împărăția! Pe pământ domnește pacea! Vrăjmașii Domnului sunt nimiciți!"

La aceste cuvinte de slavă, eu m-am trezit; le strigam cât puteam de tare, căci de puterea si de harul acela minunat, nu știam unde mă găsesc. Abia după câteva minute mi-am dat seama că mă aflu pe pat în spital. Nu știu dacă cineva din salon m-a auzit sau nu, căci puterea Domnului a venit din nou peste mine si mi-a spus: "Iată: du-te si spune robilor Domnului si celor ce vestesc Cuvântul Domnului de la amvoane si păzesc mărturia lui Isus Hristos, să țină credința așa ca la început, să nu lase adevărul călcat în picioare; să vestească Cuvântul așa cum este, să țină sus si tare mărturia adevărată, orice i-ar costa si orice ar suferi, chiar dacă viața îi va costa - să țină sus si tare adevărul, să nu cedeze în fața vrăjmașului înăbușind adevărul. Fiecare să caute să trezească pe alții pentru a se pregăti, căci răpirea Bisericii se va face în scurtă vreme. Această înștiințare este dată ca un semnal de deșteptare pentru Biserică, înainte de răpire vor veni greutățile prin care vor avea de trecut credincioșii, dar când vor începe aceste prigoniri, nu va mai fi zăbavă: în grabă vor urma toate si cei ce se vor deștepta în această vreme si vor ținea credința dată sfinților odată pentru totdeauna, așa cum este arătat în Cuvântul Domnului, vor avea parte de răpire, dar cu judecăți aspre va judeca Domnul pe cei ce au călcat în picioare Cuvântul Adevărului si mărturia lui Isus Hristos si pe cei ce au schimbat strălucirea lui Dumnezeu în strălucire falsă, înăbușind Adevărul si îndepărtând pe robii Domnului - așa aspru vor fi judecați, cum nici nu se gândesc. Fața de masă roșie, pe care au pus-o în locul celei albe, este păcatul ce domnește azi în biserică, iar fața de masă neagră este fățărnicia cu care caută să acopere păcatul: păcatul nu-i îndepărtează, nu-i scot afară, ci îl acoperă doar cu fățărnicia. Faptul că s-au suit ei si s-au așezat pe masă, este că au îndepărtat pâinea - hrana poporului, Cuvântul Adevărului - si și-au luat ei întâietatea si dau învățătură după placul lor -învățătură prin care poporul nu poate să crească, să fie trezit în vederea venirii Domnului. Poleiala aceea străină de pe pereții Altarului si de pe Chipul lui Dumnezeu este forma prin care ei caută să înăbușe lucrarea Duhului Sfânt, care este strălucirea Casei Domnului, căci mărturia lui Isus Hristos este Duhul proorociei si lucrările si darurile Duhului Sfânt sunt strălucirea adevărată ce trebuie să se vadă la Altarul Domnului. Dar ei au poleit strălucirea adevărată cu o strălucire falsă, lipsită de putere, înlocuind puterea Duhului Sfânt cu forme, programe omenești, modernizând credința."

"Tu du-te si spune, fie că le va sluji de mântuire, fie că le va sluji de mărturie." înștiințarea a fost dată pentru trezirea Bisericii.

 

 

AMIN.