Cărțile profetice

 

 

Profeții Vechiului Tesatment au fost oameni ridicați de Dumnezeu în vremuri grele de apostazie și decădere morală. În esența lor, acești oameni au fost în acțiunile lor niște conștiințe ale națiunii și niște patrioți. În general, mesajul profetic are două caractere: (1) caracterul local și contemporan al vremii în care a fost rostit și (2) caracterul de vestire a unor împliniri viitoare ale planurilor lui Dumnezeu. Adeseori, această prevestire a viitorului izvorăște tot din niște circumstanțe locale contemporane (vezi Isaia 7:11 care dă naștere mesajului din v.12-14).

 

Este absolut necesar să păstrăm caracterul evreiesc al profeților și profețiilor din Vechiul Testament. Ei s-au adresat în special Israelului criticîndu-i decăderea, vestindu-i disciplinarea prin pedeapsă, îndemnîndu-l la pocăință și vestindu-i slava viitoare pe care le-o păstrează Dumnezeu în istorie.

 

Celelalte națiuni ale lumii sînt și ele amintite în textul profetic, dar numai în legătura pe care o au cu destinul poporului ales. Ele au fost folosite adesea ca pedeapsă pentru neascultarea lui Israel, dar și-au luat și ele în final pedeapsa din partea Domnului.

 

Biserica creștină ca atare nu este amintită nicăieri în mesajul profetic al Vechiului Testament, ea rămînînd o taină păstrată pentru vremurile noastre (Efes. 3:1-6).

 

DEFINIȚIA PROFEȚIEI

 

Primul profet pomenit în Biblie este... Avraam (Gen. 20:7). Faptul pare surprinzător, dacă nu înțelegem care este esența slujbei profetice. Ea este descrisă cel mai bine în pasajul din Exodul 7:1 și 4:15-17 în care Dumnezeu îi spune lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon; și fratele tău Aaron va fi proorocul tău. Tu vei spune tot ce-ți voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon". „Tu îi vei vorbi și vei pune cuvinte în gura lui;... El va vorbi poporului pentru tine, îți va sluji drept gură, și tu vei ținea pentru el locul lui Dumnezeu". Avem de a face aici cu doi profeți: Moise care va vorbi pentru Dumnezeu, și Aaron care va vorbi pentru Moise. Din descrierea de mai sus desprindem cu ușurință definiția unui profet. El este: „purtătorul de cuvînt al lui Dumnezeu în mijlocul generației sale".

 

Fie că vorbește despre trecut, fie că vorbește despre prezent sau viitor, oricine a primit un mesaj din partea Domnului ca să-l răspîndească în mijlocul oamenilor a fost numit și considerat „profet". Iată de ce spune Biblia despre Avraam că era un prooroc și iată de ce este scris despre Biserică că ea are astăzi slujba profeției („Căci mărturia lui Isus este duhul profeției" - Apoc. 19:10).

 

PROFEȚIA CA O VESTIRE A VIITORULUI

 

Viitorul glorios al Israelului pe care-l vom întîlni pretutindeni în cărțile profetice este bazat pe legămintele: Avraamic (Gen 12:1-3), Palestinian (Deut. 28:1-30:9) și Davidic (2 Sam. 7:4-17). Aceste trei legăminte dau profețiilor evreiești un caracter optimist și „mesianic". Dumnezeu le-a promis evreilor că îi va întoarce în țara lor și le va restaura împărăția, așezînd pe tronul Ierusalimului un urmaș al lui David. Dar „Mesia" acesta pe care l-au vestit profeții trebuie să fie de asemenea și un fiu al lui Avraam (Mat. 1:1) care va înlesni răscumpărarea prin intermediul jertfei. Rezultă de aici un caracter dublu al împlinirilor mesianice: unul de suferință și de jertfire pentru răscumpărarea poporului și unul de triumf pentru instaurarea împărăției (Zah. 9:9 în contrast cu Zah. 14:1-9). Acest caracter dublu i-a încurcat foarte mult pe învățații poporului evreu (Luca 24:26-27; 1 Petru 1:10-12). Biserica creștină știe însă astăzi că aceasta este natura lucrării lui Cristos. El a venit prima dată ca Mesia care trebuie să moară pentru păcatele lumii și va reveni ca Mesia triumfător pentru a-Și lua în stăpînire împărăția.

 

Dacă am vrea să rezumăm mesajul profețiilor într-o singură frază ar trebui să spunem că: el vestește înălțarea națiunii evreiești, căderea ei prin neascultare, risipirea ei printre neamurile lumii, binecuvîntarea lumii întregi prin lucrarea lui Mesia venit din Israel, pocăința națiunii evreiești, reîntoarcerea evreilor în propria lor țară, revenirea Domnului Isus în slavă, instaurarea împărăției prin convertirea lui Israel la Domnul Isus și judecata tuturor împotrivitorilor împărăției.

 

Cărțile profetice pot fi împărțite în (1) pre-exilice: Isaia, Ieremia, Plîngerile lui Ieremia, Osea, Ioel, Amos, Iona, Mica, Naum, Habacuc și Țefania, (2) exilice: Ezechiel, Daniel, și Obadia, și (3) post exilice: Hagai, Zaharia și Maleahi. Împărțirea în profeți mari și profeți mici, după volumul pe care îl au aceste cărți profetice este neistorică și necronologică și este bine să fie evitată.

 

Cheia calendarului împlinirilor profetice este cartea profetului Daniel căruia îi vom și acorda un spațiu mai mare în studiul nostru.

 

IMPORTANȚA PROFEȚIILOR ÎMPLINITE

 

Există nenumărate exemple de profeții care s-au împlinit întocmai: profeții despre evenimente prin care a trecut Israelul, profeții despre anumite locuri, țări sau orașe, profeții despre imperii.

 

Există trei concluzii importante pe care le putem trage din împlinirea acestor profeții:

 

l. Cea dintîi este că Dumnezeu există într-adevăr și că El este stăpînul absolut al istoriei.

Isaia îndeamnă Israelul să înțeleagă bine această realitate: „Aduceți-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sînt Dumnezeu și nu este altul, Eu sînt Dumnezeu și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întîmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărîrile Mele vor rămîne în picioare și îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea" (Isaia 46:9-10).

 

Numai unul care este Dumnezeu poate declara cu atîta certitudine: „Da, Eu am spus și Eu voi împlini; Eu am plănuit și Eu voi înfăptui" (Isaia 46:11).

 

2. A doua concluzie este aceea că putem avea o încredere desăvîrșita în Biblie. Această carte se declară a fi Cuvîntul venit din partea lui Dumnezeu pentru noi. Ea este plină de cunoștințe și adevăruri pe care nici un om nu ni le-ar fi putut pune la dispoziție. Petru le amintește cititorilor săi că: „v-am făcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu întemeindu-ne pe niște basme meșteșugit alcătuite" (2 Petru 1:16). Nu era nevoie de așa ceva căci: „Avem cuvîntul proorociei făcut și mai tare; la care bine faceți că luați seama ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos" (2 Petru 1:19). Este evident că, așa cum spune Petru: „nici o profeție n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mînați de Duhul Sfînt" (2 Petru 1:21).

 

3. A treia concluzie este că profețiile deja împlinite sînt o garanție a celorlalte. Ele stabilesc un anumit tipar de împlinire. Vedem de exemplu că profețiile s-au împlinit literal, în sensul că evenimentele istorice au putut fi recunoscute din felul în care fuseseră deja descrise.

 

Isaia nu putea să-și dea seama atunci de tot ce a profețit el despre viața lui Mesia. Acum însă, după ce toate acestea s-au petrecut, noi ne putem da seama că el descrisese niște fapte care aveau să se petreacă întocmai.

 

DESPRE DIFICULTĂȚILE DE INTERPRETARE A PROFEȚIILOR

 

Mulți dintre noi ne entuziasmăm observînd cum se împlinește Scriptura sub ochii noștrii. Aceste împliniri dovedesc încă o dată că Dumnezeu este la cîrma lumii, conducînd-o înspre împlinirea planurilor Sale. Profețiile ne ajută să ne liniștim sub asaltul evenimentelor amenințătoare și aparent haotice din lumea în care trăim. Totuși, este bine să fim prudenți în interpretările noastre profetice și să nu fim prea dogmatici în alcătuirea unor sisteme escatologice prea rigide. Dumnezeu nu ne-a dat nouă tot planul istoriei, ci ne-a lăsat doar să întrevedem „anumite" evenimente care să ne ajute să înțelegem că istoria se află pe drumul prestabilit și să ne avertizeze c㠄vremea se apropie" (Apoc. l:3; 22:10).

 

Conținutul profețiilor nu este ușor de înțeles înainte de întîmplarea evenimentelor. Și este încă și mai greu să așezăm toate aceste evenimente profetice într-o schemă cronologică infailibilă.

 

Există cel puțin cîteva probleme și iată de ce:

 

Problema numărul unu: Literatura apocaliptică.

 

Multe din textele profetice se ocupă de evenimentele din finalul istoriei umane. Conținutul acestor pasaje este plin de expresii și imagini pe care trebuie neapărat să le considerăm simbolice. Prin viziunea care i-a fost dată, profetul a fost catapultat printr-un veritabil tunel al timpului și s-a trezit martor al unor scene pe care nu le-a putut înțelege deplin din cauza barierelor de timp și civilizație. Totuși el ne-a transmis descrierea tuturor celor văzute, dar a făcut-o folosindu-se de vocabularul izvorît din suma experiențelor lui personale. Imaginați-vă că ar fi posibil ca un stră-stră-străbunic de al dumneavoastră ar fi readus la viață în tumultul tehnologic al secolului XX. Imaginați-vă că l-ați așeza în fața televizorului să fie martor la revenirea navetei spațiale sau că l-ați lua la un tur al orașului cu mașina pe marile artere de circulație. Cum ar putea el înțelege ceea ce-l înconjoară și cu ce cuvinte și comparații ar încerca să descrie el toate lucrurile de azi?

 

O asemenea problemă a avut de întîmpinat apostolul Ioan cînd a fost pe insula Patmos. El a fost catapultat „în Duhul" devenind martor al evenimentelor ce vor marca vremea sfîrșitului. El își face datoria și ne spune tot ceea ce vede, dar ne descrie realitatea în cuvintele vocabularului lui de om din secolul I. Iată ce scrie el în Apocalipsa 9:2-10:

 

„...și a deschis fîntîna Adîncului. Din fîntîna s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fîntînii. Din fum au ieșit niște lăcuste pe pămînt. Li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pămîntului. Li s-a zis să nu vateme iarba pămîntului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înțeapă pe un om...

 

Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe capete aveau niște cununi, care păreau de aur. Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie și dinții lor erau ca dinții de lei. etc"

 

Este foarte lesne să cazi în ispita de a identifica aceste „lăcuste" cu niște elicoptere de luptă foarte sofisticate trimise să răspîndească gaze de luptă. Cine știe dacă această interpretare a noastră nu ar fi însă nimic altceva decît o alt㠄contemporaneizare" a unor realități pe care nici noi nu le înțelegem încă? Într-o bună zi profeția lui Ioan se va întîmpla întocmai și atunci, abia atunci, vom vedea cu toții că vestirea a fost exact conformă cu realitatea. Pînă la acea vreme însă este bine să nu fim categorici în presupunerile noastre.

 

Problema numărul doi: Timp uniform și timp în secvențe. Aduceți-vă aminte de o întîmplare petrecută în Nazaret. Fiul cel mai renumit al locului tocmai se întorsese acasă și cei din sinagogă i-au dat cinstea să citească textul pentru Sabatul respectiv, care s-a „nimerit" să fie tocmai din cartea profetului Isaia. Domnul a luat sulul și a început să citească:

 

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozenia, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați, și să vestesc anul de îndurare al Domnului" (Luca 4:18-19).

 

Dînd sulul înapoi, El a adăugat numai acest scurt comentariu: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit" (Luca 4:21). Ceea ce este surprinzător în această scenă este că Domnul Isus n-a citat profeția lui Isaia în întregime. Nu este de mirare că ascultătorii Lui de atunci s-au scandalizat. Mîntuitorul își luase libertatea să interpreteze textul desfăcîndu-l în fragmente profetice. Dacă vom citi Isaia 61:1-2, vom vedea că textul continuă cu:...”și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru". Noi înțelegem astăzi de ce s-a oprit atunci Isus. El venise prima dată numai ca să moară pentru păcatul lumii făcînd astfel posibilă mîntuirea tuturor celor care vor crede. Prima parte a misiunii Lui a fost o ofertă a harului. El va veni și o a doua oară: „într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru" (2 Tesal. 1:8-9). Această a doua venire care este încă în viitor este asociată cu judecata pe care o va aduce Dumnezeu asupra oamenilor.

 

Oamenii care-L ascultau pe Domnul Isus în Nazaret nu știau însă aceasta. De fapt, nici Isaia însuși nu a știut această ordine a desfășurării evenimentelor. Versetul său profetic ascundea între cuvintele lui o perioadă de peste două mii de ani! Pasajele profetice nu sînt grozav de clare atunci cînd este vorba despre timpul sau ordinea în care se vor întîmpla evenimentele. Ele ne spun că anumite lucruri se vor întîmpla, dar amănuntele desfășurărilor vor putea fi înțelese numai atunci cînd vom fi martorii împlinirilor. Apostolul Petru, care a înțeles această limitare a oamenilor prin care ne-au fost transmise profețiile, scrie: „Proorocii, care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mîntuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Cristos și slava de care aveau să fie urmate" (1 Petru 1:10-11).

 

Acest lucru trebuie ținut minte ori de cîte ori încercăm să tălmăcim profețiile. Da, există profeții în care numerele joacă o importanță deosebită, totuși, majoritatea mesajelor profetice nu ne dau mare ajutor în întocmirea unor „scheme profetice" și n-ar trebui să ne luăm libertatea să-L limităm pe Dumnezeu la înțelegerea noastră aproximativă.

 

Problema numărul trei: Împliniri parțiale sau multiple. Cînd poporul Ierusalimului a trimis o delegație la Ioan Botezătorul să-l întrebe: „Ești tu Ilie?" el și-a clătinat capul și a răspuns: „Nu sînt" (Ioan 1:21).

 

Problema era foarte serioasă, căci cu 400 de ani înainte profetul Maleahi declarase: „Iată, voi trimite peproorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată". (Mal. 4:5) Poporul dorea să știe dacă sosise vremea cînd trebuia să apară Mesia. Dacă acest Ioan nu era „Ilie", Cel născut în Nazaret nu putea fi proclamat Mesia. Cum se împacă mesajul Domnului Isus cu răspunsul dat de Ioan celor trimiși de popor?

 

În Matei 17:11-13 Domnul explică: „Este adevărat ed trebuie sa vie întîi Ilie, și să așeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a și venit, și ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut". Ucenicii au înțeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul".

 

Situația aceasta este plină de confuzie dacă nu recunoaștem o altă caracteristică a profețiilor și anume: anumite mesaje profetice au împliniri multiple în situații de armonii simetrice ale istoriei. Fiecare din aceste împliniri este în sine o împlinire parțială a profeției. Ioan Botezătorul venise: „în duhul și puterea lui Ilie" (Luca 1:17) căci Dumnezeu știa că încă vremea prezisă de Maleahi nu sosise. Dacă Israelul L-ar fi primit pe Domnul Isus, misiunea lui Ioan ar fi fost suficientă. Dar Dumnezeu știa că nu va fi așa. Ilie despre care vorbește Maleahi va trebui să vină înainte de cea de a doua venire a Domnului. Mulți comentatori ai Scripturilor sînt de părere că el va fi unul dintre cei „doi martori" despre care ne vorbește cartea Apocalipsei (Apoc 11:3-12).

 

Un alt exemplu este în cartea Deuteronomul. În capitolul 28 ni se spune că atunci cînd Israel Îl va părăsi pe Domnul, El îi va împrăștia printre neamuri (vezi 28:64-68). În capitolul 30 li se face promisiunea că dacă se vor pocăi și se vor întoarce la Domnul în inimile lor, atunci și Dumnezeu îi va readuce în țara moștenirii lor (30:1-10). Mulți alți profeți au reluat apoi această temă prevestind ambele evenimente. Situația s-a întîmplat întocmai pe vremea cînd Nebucadnețar a dus țara în robie, iar după 70 de ani de pedeapsă poporul a fost readus în țară sub decretul dat de Cir persanul. Interesant este însă că alți profeți, post-exilici, reiau mesajul din Deuteronom și după ce poporul se află deja întors în țară. Să se fi referit Moise la o altă împlinire, post-Babiloneană? Cea mai mare dislocare a evreilor din țara lor s-a produs pe vremea împăratului roman Titus, după anul 70 al erei noastre. Să se fi referit ceea ce este scris în Deuteronomul la o reîntoarcere a evreilor care a început după 1948 cînd s-a reînfințat Israelul?

 

Și acest exemplu ne arată că există profeții cu împliniri parțiale și multiple. Cine ne poate spune cu siguranță care sînt ele? Răspunsul la această întrebare trebuie să ne lipească și mai mult de Domnul. Numai El știe „vremurile și soroacele" (Fapte 1:7).

 

*************************************