Cărțile poetice

 

Cele 17 cărți istorice au rămas acum în urma noastră. Acum ne stă înainte un grup mult mai mic și mai diferit, alcătuit din cinci cărți poetice: Iov, Psalmii, Proverbe, Eclesiastul și Cîntarea Cîntărilor. Ele sînt un fel de emanații spirituale ale timpului parcurs în studiul cărților istorice. Am văzut că cele 17 cărți istorice au putut fi împărțite în două secțiuni: Pentateucul scris de Moise în care Israelul a fost pregătit să ocupe Țara promisă și restul de 12 cărți care ne-au descris viața poporului evreu în Canaan. Primele 17 cărți ale Bibliei conțin istoria Israelului, următoarele 5 conțin literatura acestui neam. În cele dintîi ne întîlnim cu națiunea evreiască, pe cînd în cele de pe urmă stăm față în față cu inima umană în general, și deci și cu noi înșine.

 

Cînd spunem literatură și poezie, ne referim deobicei la un produs final al imaginației afective a omului. Biblia nu este însă o carte de lucruri imaginate. Poezia și literatura ei este o emanație a realității trăite cu Dumnezeu; un produs omenesc este drept, dar izvorît din cea mai intensă influență a lui Dumnezeu asupra oamenilor: inspirația. Căci „oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mînați de Duhul Sfînt" (2 Petru 2:21).

 

SPECIFICUL LITERATURII EVREIEȘTI

 

Un alt lucru pe care trebuie să-l spunem de la început despre aceste cărți poetice este că ele au un caracter didactic. Acestea sînt manualele de învățămînt după care se făcea educația în Israel. Dumnezeu n-a lăsat creșterea copiilor Săi pe seama „societății". El s-a îngrijit singur de aceasta, dîndu-le evreilor aceste cărți de creștere spirituală. Există un progres spiritual pe care-l urmărește chiar și felul în care sînt așezate aceste cinci cărți. Ordinea lor a fost hotărîtă de o inteligență divină desăvîrșita, căci învățătorul care a alcătuit aceast㠄programă" este însuși Duhul Sfînt al lui Dumnezeu.

 

În cartea lui Iov, prima din grupul celor 5, ne întîlnim cu moartea „eului". Prin focul încercărilor și prin intermediul unei înțelegeri mai bune a lui Dumnezeu, Iov este gata în finalul cărții să renunțe la pretențiile ființei sale naturale, se pleacă înaintea lui Dumnezeu în deplină pocăință și acceptă stăpînirea și autoritatea deplină a lui Dumnezeu peste viața lui. Cel ce păruse la începutul cărții cel mai bun om de pe fața pămîntului (Iov l:8) este făcut în final să exclame înaintea lui Dumnezeu: „Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scîrbă de mine și mă pocăiesc în țărînă și cenușă".

 

Cea de a doua carte poetică, Psalmii, ne așează înainte frumusețea unei vieți noi, izvorîte din părtășia lăuntrică cu Dumnezeu. Ea se exprimă prin laudă, rugăciune, adorație, cîntec, bucurie, lacrimi, simpatie și mijlocire pentru oameni, credință, nădejde și dragoste. Cartea psalmilor este scrisă de oameni care L-au iubit pe Domnul și ea rămîne cartea în care cei care-L iubesc se vor simți întotdeuna la ei acasă.

 

După cartea Psalmilor, urmează alte două cărți: Proverbele și Eclesiastul. Cea dintîi ne introduce în școala lui Dumnezeu, în care înțelepciunea este divină, dar are aplicare practică pentru viața de toate zilele, iar în cea de a doua sîntem povățuiți să nu ne punem încrederea și interesul în nici un lucru „de sub soare". „O deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune" (Ecl.1:2). Îndemnul final al cărții este să ne gîndim la ceea ce urmează dincolo de viață și să ne pregătim cu atenție viitorul.

 

Urmează apoi, ca o încununare a celorlalte 4 cărți poetice, extraordinara carte a lui Solomon: Cîntarea Cîntărilor. Ea atinge culmea afecțiunii de care este capabilă inima umană în trăirea sentimentului de dragoste totală și nețărmurită. Imaginea este terestră descriind iubirea dintre soț și soție, dar în spatele întregii cărți este o altă prezență, mult superioară. Cîntarea de dragoste este o alegorie pentru dragostea dintre Dumnezeu și inima umană.

 

Recapitulînd cele de mai sus putem spune că în cele cinci cărți poetice găsim: lepădarea vieții vechi a omului firesc, trăirile care însoțesc izbucnirea unui izvor de viață nouă în părtășia cu Dumnezeu, disciplina practică a sufletului aflat în școala lui Dumnezeu, avertismentul despre deșertăciunea ispitelor efemere care caută să ne abată din drumul către cer și apogeul împlinirii spirituale a sufletului aflat într-o deplină comuniune cu Mirele ceresc.

 

Nu este acesta o descriere desăvîrșita a progresului din viața omului care se întoarce la Domnul? Ordinea cărților este condiția obținerii unei vieți creștine pline de bucurie. Dulceața Cîntării Cîntărilor nu poate fi gustată dacă nu a existat mai întîi abandonarea de sine din cartea Iov, explozia vieții noi din cartea Psalmilor, disciplinarea din cartea Proverbelor și maturizarea din cartea Eclesiastul.

 

În acest lanț progresiv de creștere spirituală, temele celor 5 cărți ar putea fi formulate astfel:

 

Iov - Salvare prin suferință.

Psalmi - Revărsare prin rugăciune.

Proverbe - Pricepere prin învățătură.

Eclesiastul - Veșnicie dincolo de vremelnicie.

Cîntarea Cîntărilor - Fericire prin unire.

 

Frumusețea poeziei evreiești stă în jocul ideilor. Versurile nu rimează prin ultima silabă ca în poezia modernă, ci prin interacțiunea ideilor. Procedeul se numește: paralelism și el poate fi repetitiv, cînd cele două versuri se ajută unul pe altul în susținerea aceleiași idei (Ps. 25:4), antitetic, atunci cînd versurile scot o idee în relief prin contrast (Ps. l:6) sau sintetic, cînd versurile se completează reciproc mărind intensitatea unei afirmații (Iov 11:18).

 

*************************************************