Cărțile istorice

 

Cele 12 cărți care urmează (Iosua - Estera) sînt cunoscute sub numele de „cărți istorice". Această grupă este deosebită de „cărțile Legii" (Geneza - Deuteronom), de „cărțile poetico- didactice" (Iov -Cîntarea Cîntărilor) sau de „cărțile profetice" (Isaia - Maleahi). Deși asaltate de critici, acuratețea cărților istorice a fost întotdeauna confirmată de descoperirile arheologice din ultima vreme. Conținutul acestor cărți acopere formarea și căderea teocrației în Israel, robia Israelului și a regatului lui Iuda, întoarcerea în țara promisă (Gen. 15:18-21; Ezra 2:1), restaurarea Ierusalimului și rezidirea Templului. Din punct de vedere cronologic, această perioadă se întinde pînă în vremea profetului Maleahi, a cărui carte este ultima din cărțile Vechiului Testament. Prin contrast, cărțile profetice acopere o arie istorică mult mai îndelungată. Ele prevăd pedeapsa care va cădea asupra Israelului din cauza păcatului, dar merg dincolo de a-i îndemna pe evreii din fiecare generație să se întoarcă la o viață de credință și de neprihănire, la anunțarea unei epoci viitoare caracterizate prin slavă, bunăstare și pace sub conducerea lui Mesia.

 

Acest program de istorie și profeție combinate poate fi eșalonat în șapte etape distincte:

 

I. De la chemarea lui Avraam pînă la timpul exodului (Gen. 12:1 - Ex. 12:51; cf. Fapte. 7). În această perioadă a fost dat legămîntul Avraamic, împlinit apoi parțial prin transformarea Israelului într-un neam mare. (Se crede că evenimentele cărții Iov s-au desfășurat și ele în această perioadă, dovedind înaltul nivel de cunoaștere religioasă și filosofică al oamenilor din acea vreme.)

 

II. De la exod și pînă la moartea lui Iosua, în această perioadă Israelul este scos din Egipt, primește Legea, își manifestă necredința în Dumnezeu, este pedepsit cu cei 40 de ani de rătăcire prin pustie, ajunge sub călăuzirea lui Moise și Aaron la granița Canaanului, iar sub conducerea lui Iosua cucerește în sfîrșit țara promisă.

 

III. Urmează apoi perioada judecătorilor descrisă în cartea Judecătorilor, în cartea Rut și în 1 Samuel 1:1-10:24. Vremea judecătorilor este caracterizată printr-un ciclu spiritual în care apostazia, pedeapsa prin robie, pocăința și izbăvirea prin ridicarea unui conducător (numit și „judecător") se repetă fără încetare. Israelul este scos din acest haos moral, spiritual și politic prin apariția profetul Samuel, în timpul căruia Israelul cere un împărat și-l primește pe Saul.

 

IV. Perioada împăraților, de la Saul și pînă la ducerea evreilor în robie, este descrisă în 1 Samuel 10:25-31:13; 2 Samuel, 1 și 2 Împărați, și 1 și 2 Cronici. Slava și măreția cunoscută de Israel sub David și Solomon scade treptat după divizarea împărăției în regatul de Nord și regatul de Sud. Israelul și Iuda decad din ce în ce mai mult din punct de vedere moral și religios.

 

V. Perioada robiei. Pedeapsa vestită de Moise în cazul neascultării a căzut peste Israel și peste Iuda. Cărțile lui Ieremia, Ezechiel, Daniel și Estera descriu agonia suferințelor trăite de evrei. Plecarea regatului lui Iuda în robie (586 î.Cr.) inaugurează o epocă de mare semnificație profetică cunoscută sub numele de „vremea neamurilor" (Luca 21:24). În acest timp, Ierusalimul va ieși de sub controlul evreilor și va fi călcat în picioare de neamuri.

 

VI. Perioada de la restaurarea parțială a Israelului și pînă la moartea, învierea și înălțarea lui Cristos la cer. Evenimentele acestei perioade se găsesc descrise în cărțile profeților Hagai, Zaharia și Maleahi din Vechiul Testament și în conținutul celor patru Evanghelii din Noul Testament. Spre sfîrșitul acestei perioade a apărut Cristos, „sămînța" despre care vorbise Dumnezeu în legămintele Adamic și Avraamic. El n-a fost însă acceptat de Israel ca împărat și Mesia, a fost executat pe cruce, pus într-un mormînt, dar a înviat a treia zi și S-a înălțat la cer, promițînd că va reveni. Toate aceste evenimente extraordinare au marcat și încheierea celei de a-69-a săptămîni profetice despre care vorbise Daniel în cartea sa (Dan. 9:24-27).

 

VII. Urmează perioada Bisericii, de la Rusalii și pînă la răpire, în timpul acesta planul lui Dumnezeu cu Israelul este pus de o parte (Rom. 9-11). Evenimentele acestei perioade sînt descrise istoric în cartea Faptele Apostolilor și explicate teologic în conținutul epistolelor. La începutul perioadei, Ierusalimul a fost distrus (70 d.Cr.), iar Israelul a fost risipit pentru a treia și ultima dată printre neamuri. Privilegiile de națiune sfîntă sînt puse de asemenea de o parte, evreii și neamurile putînd să intre cu aceleași drepturi și privilegii în colectivitatea celor chemați să alcătuiasc㠄trupul" spiritual al Bisericii, mireasa lui Cristos. (1 Cor. 12:13; Efes. 3:6)

 

VIII. Ultima perioadă a istoriei lui Israel va începe istoric odată cu debutul celei de a-70-a săptămîni despre care a vorbit profetul Daniel (Dan. 9:27). În cea de a doua jumătate a săptămînii profetice, va veni peste Israel o vreme teribil de grea numită și „necazul cel mare" (Dan. 12:1; Mat. 24:21). Acei ani teribili nu se vor termina decît la revenirea lui Mesia, care va izbăvi Israelul, va judeca pămîntul și neamurile și va instaura o împărăție de l.000 de ani în care Israelul își va relua privilegiile de popor ales al Domnului. La încheierea celor 1.000 de ani, Israelul își va îndeplini rolul său etern continuînd să ilustreze veșnic credincioșia și neprihănirea divină.

 

***************************************