Caracterul Evangheliilor

 

Dincolo de aparenta lor deosebire în tratarea sau aranjarea detaliilor, cele patru Evanghelii se bucură de o extraordinară unitate. Din această cauză, nu puțini au fost aceia care au încercat să combine conținutul celor patru biografii ale Domnului Isus într-un fel de „Armonie a Evangheliilor", mai scurtă ca lungime și cu evenimentele vieții Domnului Isus aranjate într-o cronologie definitivă. În ciuda strădaniilor, acea „unică" biografie s-a încăpățînat să nu apară. Singurul lucru realizat a fost acela de a arăta că cele patru Evanghelii sînt autentice prin felul în care se verifică una pe alta.

 

De fapt, nu este bine și nu este nici înțelept să căutăm s㠄unificăm" Evangheliile. Ele nu ne-au fost date cu scopul acesta. A încerca să le combini într-o scriere unică, înseamnă a fi de acord să lași afară tocmai acele deosebiri care le dau identitatea specifică. Cu siguranță că Duhul Sfînt nu le-a inspirat pentru ca ele să fie apoi „editate" de noi. Ceea ce au scris Evangheliștii nu trebuie alterat în nici un chip. Matei, Marcu, Luca și Ioan, am putea spune noi, au fost un soi de scriitori „impresioniști". Relatările lor nu sînt nici cronici istorice și nici jurnale zilnice ale Domnului Isus. Ele sînt un fel de portrete pictate cu creionul. Intenția celor care le-au scris nu a fost aceea de a ne lăsa fișe cu date cronologice, ci aceea de a face o descriere a vieții Aceluia care a venit din cer ca să mîntuiască pămîntul.

 

A încerca să persiști în lucrarea de armonizare a Evangheliilor înseamnă a-ți risipi zadarnic ani prețioși de studiu. Despre un astfel de „perseverent" încăpățînat din Anglia se spune că ar fi primit următoarea replică din partea unui comentator caustic: „El este cu adevărat un „soi rar de slujitor al Bisericii", care își cheltuiește timpul și puterea pentru a împăca patru oameni care nu s-au certat niciodată". Totuși, de ce găsim în Noul Testament patru Evanghelii?

 

1. Noi credem că Dumnezeu ne-a dat nu una, ci patru Evanghelii, pentru a ne stîrni interesul și curiozitatea. În acest context este bine să ne amintim că Noul Testament este singura carte din lume în care doctrinele sînt prezentate sub forma unei înșiruiri de „scrisori". Epistolele, departe de a fi expuneri formale și academice, sînt scrieri pline de viață, de intrigă și de evenimente care sînt parcă acolo tocmai pentru a ne capta interesul și pentru a ne face să pătrundem și să reținem mai ușor „tainele" vieții creștine.

 

În mod asemănător, faptele vieții Domnului Isus, pe care se întemeiază întreaga credință creștină, sînt aduse înaintea ochilor noștri, nu prin enumerări plictisitoare, ci prin patru expuneri vii, puțin diferite una de alta, dar toate înfățișînd aspecte fascinante din existența uimitoare a Fiului lui Dumnezeu.

 

Pe lîngă aceasta, este mai bine că sînt patru Evanghelii, nu numai una singură și pentru inima îndrăgostită de cer. Ea poate astfel să-L vadă mai bine în toată frumusețea Lui pe Acela care s-a coborît din slavă pentru a ne duce pe toți acolo. Pe biroul unui prieten care își iubește foarte mult soția, chiar în fața ochilor lui, se găsește un suport de fotografii în care sînt montate, nu una, ci patru fotografii ale ei. L-am întrebat de ce le-a așezat toate în același loc. Mi-a răspuns simplu că nu a putut să se oprească la una singură dintre ele. În mod singular, fiecare dintre ele redă ceva caracteristic din figura celei iubite. Există zile cînd una dintre poze îi mîngîie mai mult inima. Alteori, o alta îi este mai dragă. Deși mintea a încercat să facă o selecție, inima nu a fost mulțumită decît atunci cînd toate patru au fost păstrate împreună.

 

Oare inima noastră nu se află în aceiași postură? Ne-am mai putea lipsi astăzi de vreuna dintre cele patru Evanghelii. Și dacă am vrea să le micșorăm numărul, pe care am fi gata s-o lăsăm la o parte? Dumnezeu a știut că avem nevoie de fiecare dintre ele.

 

2. Există apoi o paralelă fascinantă între specificul celor patru Evanghelii și chipul celor patru „făpturi vii" arătate în viziunea din începutul cărții profetului Ezechiel. Cele patru „făpturi vii" sau „heruvimi" sînt descrise de Ezechiel astfel:

 

„Cît despre chipul fețelor lor era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o față de leu, la stînga lor, toate aveau cîte o față de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o față de vultur" (Ezechiel 1:10).

 

Leul simbolizează puterea supremă, domnia; omul, inteligența cea mai înaltă; boul, slujirea cea mai umilă; vulturul stă pentru plutire maiestoasă pe cer, pentru taină și pentru divinitate.

 

În Matei ne întîlnim cu Mesia - împăratul („leul")

În Marcu dăm de Robul Domnului venit să slujească („boul")

În Luca îl vedem pe Fiul Omului („omul")

În Ioan ne ridicăm privirea la Fiul lui Dumnezeu („vulturul")

 

Avem nevoie de toate aceste patru imagini pentru a întregi adevărul. Ca Suveran, Domnul Isus a venit să domnească. Ca Rob al Domnului, El a venit să slujească și să sufere. Ca Fiu al Omului, El a venit să fie părtaș și să se identifice cu noi. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El a venit ca să ni-L arate pe Tatăl și ca să ne răscumpere întorcîndu-ne acasă. Cît de minunată este această întrepătrundere de caractere - suveranitate și smerenie; umanitate și dumnezeire!

 

3. Cifra „4" este importantă și ca semnificație. În limba originală în care au fost scrise cărțile Bibliei, literele aveau și semnificația cifrelor. Din această cauză există o corespondență numerică a cuvintelor. De exemplu, cifra „3" și cifra „7" sînt reprezentative pentru persoana dumnezeirii și pentru noțiunea de perfecțiune. Cifra „4" este în mod special reprezentativă pentru om ca și creatură terestră, iar 6 îl reprezintă pe om ca păcătos. Punînd aceste lucruri împreună, înțelegem cum cifra de „666" din cartea Apocalipsei este simbolică pentru „omul păcatului care se dă drept Dumnezeu", Anticristul.

 

Domnul Isus are ca și corespondent numeric valoarea „111" și El se va înfrunta cu „666" pentru a reface perfecțiunea creației Dumnezeiești: „777".

 

Revenind la cifra „4" ca simbol al omului așezat în circumstanțele terestre este suficient să spunem că aproape toate sectoarele noastre de existență sînt condiționate de ea:

 

a. Orientarea noastră geografică este reglementată de existența celor 4 puncte cardinale: Est, Vest, Nord și Sud.

 

b. Orientarea noastră în lumea înconjurătoare este reglementată de cele 4 dimensiuni: lungime, lățime, adîncime și înălțime.

 

c. Există 4 anotimpuri terestre: primăvara, vara, toamna și iarna; și tot patru părți în care este împărțită ziua terestră: dimineata, după-amiaza, seara și noaptea.

 

d. Cei din vechime și-au dat seama că trăim într-o lume compusă din patru „elemente" materiale fundamentale: pămîntul, aerul, focul și apa.

 

e. Tot în număr de patru sînt și membrii familiei umane: tatăl, mama, fiul și fiica.

 

f. Și tot patru la număr sînt și fazele lunii care reglementează procesiunea calendaristică a lunilor anului.

 

g. Încă de la începuturile omenirii, relatate de cartea Genezei, ni se spune că organizarea societății umane ca grup se face după factorul numeric 4:

 

"Iată spița neamului fiilor lui Noe:... Aceștia sînt fiii lui… după familiale lor, după limbile lor, după țările lor, după neamurile lor" (Gen. 10:5, 20, 31)

 

Aceiași împărțire după factorul numeric „4" o găsim menționată de șapte ori în cartea Apocalipsei (Apocalipsa 5:9; 7:9; 10:11; 11:9; 13:7; 14:6; 17:15). Și în Geneza și în Apocalipsa, ordinea sau numirea categoriilor este uneori diferită, totuși, întotdeauna numărul lor rămîne invariabil 4!

 

Numărul „4" așezat alături de Evanghelii ne trimite cu gîndul la soluția pe care Dumnezeu o oferă pentru rezolvarea problemei omului.

 

4. Cele patru Evanghelii îmbrățișează într-un mod semnificativ și întreaga umanitate în toate compartimentările ei rasiale și culturale.

 

Matei, așa cum vom mai avea ocazia să vedem, își scrie Evanghelia în mod special pentru evrei.

 

Marcu, însoțitor de călătorie al lui Petru, își scrie Evanghelia avîndu-i în obiectiv pe cei care raționau potrivit cu structura romană.

 

Luca, medicul personal și însoțitorul lui Pavel, își adaptează relatarea la gîndirea greacă.

 

Ioan, a cărui scriere ocupă o poziție unică datorită faptului că el depășește poziția istoricului trecînd la aceea a celui care explică semnificațiile profunde ale evenimentelor vieții lui Cristos, își scrie Evanghelia mult timp după ce celelalte trei erau în circulație și se adresează prin excelență Bisericii. Scopul lui Ioan este să dea un răspuns ereziilor apărute în Biserică și să-L prezinte pe Cristos în toat㠄maiestoasa Lui dumnezeire". Fără a face deosebiri rasiale, Ioan oferă întregii omeniri „harul și adevărul" venite prin „Cuvîntul care S-a făcut trup".

 

Încă de mult s-a făcut observația că cele trei popoare din vechime - iudeii, Romanii și Grecii -reprezintă, mai bine ca oricare altele, trei tipuri umane care persistă să conviețuiască în întreaga istorie a omenirii. Ele simbolizează religiozitatea, cultura și administrația (în mod special administrația legală și comercială). Primele trei Evenghelii au vorbit deci specific atunci și continuă să vorbească și astăzi, în timp ce cea de a patra le încununează mesajul oferindu-L întregii lumi pe Cel ce s-a făcut Cuvînt, ca o comunicare dumnezeiască dată omenirii.

 

Este evident că scrierea lui Matei trebuie să fie cea dintîi dintre toate cele patru și trebuie așezată chiar la început, întrucît Evanghelia lui „leagă" conținutul celor două Testamente.

 

La fel de clar este și că Ioan trebuie așezat la urmă. Clarificările și completările aduse de el, la o dată cînd ceilalți Evangheliști lăsaseră deja de mult pana din mînă și cînd istoricitatea lui Cristos fusese suficient de bine înscrisă în cronici, trebuiesc citite ca o lărgire a orizontului dincolo de marginile lumii noastre înspre realitățile și chemările lumii divine.

 

Este minunat ca Matei, Evanghelia împăratului, să se termine cu învierea, dată ca o supremă dovadă și încoronare a caracterului mesianic al Domnului Isus.

 

Este minunat ca Marcu, Evanghelia Robului smerit să se încheie cu „înălțarea Celui smerit" spre locul de domnie în slavă.

 

Este minunat ca Luca, Evanghelia omului desăvîrșit în faptă și caracter să se termine cu promisiunea multiplicării acestei vieții în rîndul mulțimilor de urmași.

 

Este cu desăvîrșire minunat ca Ioan, Evanghelia desăvârșitului Fiu al lui Dumnezeu să se încheie anunțînd tuturor că Domnul Isus va reveni ca să-și desăvârșească lucrarea începută.

 

În numărul lor de patru, în specificul lor și în paralelele care le aseamănă și le contrastează, Evangheliile alcătuiesc o capodoperă de diversitate în unitate. Mesajul lor către lumea noastră este complet și inconfundabil. La ceea ce s-a scris nu mai este nevoie să se adauge nimic, și din cele scrise nimic nu trebuie scos afară. În fața acestei desăvârșiri, mintea noastră se pleacă cu adorație și cu uimire, asemeni celui care, însetat fiind, a găsit apa proaspătă de izvor și o soarbe cu extatică încîntare.

 

******************************************************